Apostaţii au redefinit mântuirea

 În apostazie

Sufletul e glie,

Mintea îi Dumnezeu

Sentimentul e zeu.

Credinţa e fală

Fapta e ciufală.

Pastorul e actorul,

Membrul îi spectatorul.

Cerul e povara

Lumea e comoara,

Dumnezeu e miel

Păcatul  e zel.

Mita e omenie

Harul e domnie,

Cuvântul e în zadar,

Om, căzut din har.

.Mica 3:9 „Ascultaţi dar lucrul acesta, …mai-mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate şi care suciţi(redefineţi) tot ce este drept;”

     Apostatul: are sufletul lipit de ţărână, iar paşii conduşi de mintea şi sentimentele lui. Adevărul Scripturi au ajuns pentru el o povara(o scârbă), lumea a ajuns o comoară. Credinţa, a ajuns un motiv de laudă, îndemnul la fapte bune, un motiv de ciufală(că el se crede mântuit prin har fără faptele credintei). Dumnezeu  a ajuns doar un miel de jertfă pentru păcat , dar, păcatul a ajuns totul în toate. Păstorul a ajuns actorul şi membru spectator.

    Ce am fost şi ce am ajuns?? Haideţi să vedem dacă se mai poate face ceva. Ier. 6:16 Aşa vorbeşte Domnul: (apostaţilor) ,,Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt  cărările  cele  vechi, care este calea cea bună(a mântuirii): umblaţi pe ea, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!”

    Sufletul nostru e locuinţa pentru voia  stăpânului nostru(Dumnezeu, Mamona, placeri, …).  Cu cât sufletul e mai plin de voia  celui pe care-l slujeste, cu atât e mai împlinit(fericit), şi cu cât se goleşte de această voie, cu atât devine mai nenorocit. Pe calea pierzarii oamenii sunt împliniti sufleteste prin slujirea idolilor, iar pe calea mântuirii  prin slujirea lui Dumnezeu.

    La moartea trupului, sufletul se întoarce înapoi la Dumnezeu, plin cu voia celui pe care la slujit.În prezenţa  lui Dumnezeu, idolatria din suflet arde ca un foc mistuitor. De aceea trebuie să scăpăm de idolatrie înainte  de a ajunge în prezenţa Lui, că atunci e prea târziu.

    Apostaţii din toate timpurile sucesc(redefinesc) tot ce e drept, inclusiv calea mântuirii.Mica 3:9 „Ascultaţi dar lucrul acesta, …mai-mari ai casei lui Israel, voi, cărora vă este scârbă de dreptate şi care suciţi tot ce este drept;”

   Înainte de mântuirea omului, Dumnezeu îi îndreaptă privirile spre poziţia lui spirituală: că omul nemântuit ,,zace în cel rau”. Prin mântuire, omul este smuls din această poziţie joasă şi ascuns cu Hristos în Dumnezeu. După mântuire, Dumnezeu nu se mai ocupă de poziţia noastră spirituală, ci se ocupă de starea noastră spiritual; că desi avem o poziţie excelentă avem o stare jalnică. Suntem ca îngerul bisericii din Sardes: o stea în mâna dreaptă a Domnului, dar o stea moartă. Domnul Isus când se uită la acest înger, îi zice: (Ap. 3:1) ,,Iată ce zice Cel ce are cele şapte Duhuri ale lui Dumnezeu şi cele şapte stele: «Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort”.  Domnul îi indreaptă privirea spre starea lui spirituală, nu spre poziţia lui spirituală.  Apostaţii din toate timpurile, fac exact pe dos: îndreapă privirile celor mântuiţi spre poziţia lor spirituală, ca să-i facă sa se simta excelent în starea lor spiritual. Trei exemple în sensul acesta:

1.       Mica 3:9-11 „ … prorocii lui prorocesc pe bani şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: ‘Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!’  Prorocii aceştea se simteau excellent în starea lor spirituală!!??

2.         Ier: 7:9-10 ,,Cum? … furaţi…  Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta …, şi ziceţi: «Suntem izbăviţi!», ca iarăşi să faceţi toate aceste urâciuni! “ Poporul acesta se simţea excellent în starea lui spirituală!!??

3.         Apocalipsa 18:5 şi 7,,Pentru că păcatele ei s-au îngramadit, şi au ajuns până în cer …. daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei: şed ca împărăteasa, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea!”Femeia aceasta stricată se simţea excelent în starea ei spirituală!!??

   Ce e de facut dacă te naşti într-o generatie de ,,mântuiti” care se simt excelent în mocirla pacatului? În Ier. 6:1 Dumnezeu spune:  ,,…fugiţi din mijlocul Ierusalimului”…Pe frumoasa şi supţirica fica Sionului,o nimicesc”, Iar în Ap.18:4 Dumnezeu spune acelaş lucru : „Ieşiţi din mijlocul  ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaş la păcatelor ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile !”  Calea de scapare  este: ieşiţi şi fugiţi din mocirlă.

   Când  ne-am pocait: am ieşit şi am fugit din mocirla lumii(beţii, ospeţe……), dar nu am fugit din lume. La fel a iesi din mocirla în care a intrat poporul Domnului, nu înseamnă să parasesti poporul Domnului(ca Elimelec), ci înseamnă să ramâi parte din popor dar să nu iei parte la păcatele lui(ca cele câteva suflete curate din Sardes)

    E uşor să ramâi parte dintr-o comunitate, fără să te faci partas păcatelor ei?  Ieremia ne răspunde cât e de uşor:Ier.9:2 ,,O, dac-aş avea un han de călători în pustie, aş părăsi pe poporul meu….! Căci toţi sunt …. o ceată de mişei.”  Pustia, adica lumea, e rai, Ieremia, iar mocirla în care traia poporul lui era ,,iad”pentru el.

      Si totuşi in aceste conditii, Domnul ne  promite  odihna sufletescă, dacă ne pastram curaţi(ca cele câteva suflete din biserica din Sardes).

    Haideţi să vedem cum  a gasit Mica odihnă pentru sufletul lui ,,în acest iad?   

    Mica 3:7-8 ,, Văzătorii …vor fi daţi de ruşine… Dar eu sunt plin de putere,…, ca să fac cunoscut lui Iacov nelegiuirea(mizeria, mocirla, iadul ) lui…”. Mica a scăpat de apostazie că şi-a pus darul lui în slujba poporului lui Dumnezeu, slujind  pe cei din vremea lui după voia Lui. Astfel, a ajuns plin de plinatatea lui Dumnezeu, plinătate care i-a dat garanţia, odihna ca, el este în voia Stapânului.

     Ce facem dacă nu avem dar de prorocie ca Mica? Toţi credinciosii au un dar,  Ana, deşi avea dar de prorocie  nu iese în evidenţă prin acest dar, ci prin  darul postului şi a rugăciunii, cu care  a slujit pe cei din vremea ei după voia lui Dumnezeu. Şi a primit  şi ea confirmarea alaturi de  prorocul Simeon,  că este  neprihănită, că Enoh.

   Observaţi că siguranţa mântuirii o au şi oamenii neprihăniţi  nu numai apostaţii. Problema este că apostaţi au rastalmacit-o, ca şi pe celelalte Scripturi. Dar despre acest lucru în partea a doua  a acestui material. Doresc să închei cum am început:

                                             Apostaţii,  vechi şi noi

Apostaţii îl numesc

Apostat pe cel ceresc

Şi-l omoară cu cuvinte

Nu cu pietre ca înainte.

,,Apostatul” a postat

Un material incendiar

Despre focul iadului

Care arde în sufletul lui

   Pavel spunea: ,,Cine cade în păcat şi eu să nu ard?” (2 cor.11:29), daca nu  avem un foc în inimă ca Ieremia  când ne uitam la starea spirituală a poporului lui Dumnezeu, înseamnă ca şi noi avem privirea îndreptată spre poziţia noastră spirituală care este excelentă, nu la starea noastră spirituală care este dezastruoasă, şi atunci  Domnul ne întreabă şi pe noi ca pe apostaţii de pe vremea lui Ieremia. Ier:5.31  ,,Prorocii prorocesc neadevăruri,  preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?”