Redefinirea mântuirii(partea a doua).

          Siguranţa mântuirii.

Cel ce are siguranţa pentru  viitor

Trăieşte  sub soare ca un domnitor.

Chiar dacă nu are unde-şi pune capul

El  e odihnit în suflet, ca şi  împăratul.

Că fără această  siguranţă, gându-i tulburat,

Şi atunci când omul trăieşte-n palat.    

 Daniel 5:6 ,,Atunci, împăratul a îngălbenit şi gândurile atât l-au tulburat că i s-au  desfăcut încheieturile şoldurilor şi genunchii i s-au izbit unul de altul”.

Aşa arată omul fără siguranţă

Galben la faţă, şi fără speranţă.

Neânţeleptele fecioare n-arătau aşa,

Că-s roşii la faţă, ca o fată în şa

Bucuria lor nu s-a îngălbenit

Până în ziua în care, mirele a venit.   

 Ap. 18:7  Pe cât…s-a desfătat în risipă pe atât daţi-i chin şi tânguire! Pentru că zice în inima ei:,,Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea! “

 De aceea frate care faci risipă

Nu te lăuda că eşti fără frică,

Că această siguranţă nu o ai numai tu

Ci o au şi cei care iubesc  pământu. 

 1 Tesaloniceni 5:3 Când vor zice: „Pace şi linişte!”, atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată, şi nu va fi chip de scăpare.   (de pildă)

 Mi-a spus odată

O femeie stricată:

Că   Domnul o iubeşte

Şi n-o pedepseşte.

Pedeapsa Lui  i s-e părea o hulă

La adresa Celui pe care  ea î-L  înjură.

Ca această femeie, sunt toţi creştinii,

Care  trăiesc in lume cum trăiesc păgânii.

Ei mint, înşală, fură….

şi…. cârtesc peste măsură.

După care, vin, se roagă puţin,

Şi nu au probleme, că-s plini de venin.    

 Ier.7 :9-10  Cum? Furaţi…Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea, în Casa aceasta peste care este chemat Numele Meu, şi ziceţi: «Suntem izbăviţi!»

,,…nu vom ştii ce e tânguirea,,

E tot ce află omenirea.

Din serviciul lor divin

Care e de snoave  plin,

Glume, despre cei ce spun

Că  pedeapsa e pe drum. ….

2 Petru 3:3,, Înainte de toate, să ştiţi că în zilele din urmă vor veni batjocoritori plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor….”

 Domnul, azi, le spune lor,

Dar şi nouă, tuturor:

,,Tânguirea vine

Pentru orşicine,

Care nu ascultă de al Meu Cuvânt,

Ci se lasă dus, uşor, uşor de  vânt”……

………………………………….

Şi înţeleptele fecioare

Au o siguranţă mare,

Că fără ea sufletul-i ,,şod,,

Ca un peşte în năvod.

Siguranţa lor  e rodul,

Lipsa ei e ca năvodul.

Rodul este fericirea

Năvodu-i nenorocirea….   

 Ps.30:6 Când îmi mergea bine,  ziceam:,,Nu mă voi clătina niciodată!”(fericire). Ps.116:13 În neliniştea mea, ziceam: „Orice om este înşelător.”.În pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sunt izgonit dinaintea Ta!”(agonia  pierzări). Dar Tu ai auzit glasul rgăciunilor mele când am strigat spre Tine(din nou fericire).

 În apostazie,

Nu e agonie

E  NUMAI domnie,

Până în veşnicie.

Nu e  frământare

Că ce-l  căzut moare…..

  Deşi e vremea lepădării de credinţă, cei mai multi dintre noi spunem: că a cădea de la credinţă, e  cu neputinţă….!!??

 Dacă  nu-i cadere

Atunci moartea piere.

Şi e viaţă din belşug

Fără plans şi fără jug.

Cu asemenea poveşti,

N-are rost să te sileşti

Şi nici să te osteneşti….. 

 Dumnezeu, în planul lui de mântuire, ne-a daruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, dar noi intrăm în posesia acestui ,,TOT”,  prin silinţa noastră şi osteneala părinţilor noştri spirituali. Silinţa şi osteneala e un lucru greu, şi devine şi mai greu dacă poţi obţine acest ,,TOT”  fără  silinţă şi  osteneală.

 Nu-i uşor să faci ogor

Dintr-o stâncă prinsă în cor.

Mai uşor faci  un tâlhar

Dintr-un sfânt născut prin har…

 Ca să faci tâlhar dintr-un sfânt născut prin har, e suficient sa nu te ocupi de el după convertire. Că el va uita în curând ca a fost curăţit de vechile lui pacate, şi se va apuca de noile pacate care au întrat în adunare(risipirea harului de exemplu).

În schimb, dacă părintele spiritual i-a în serios planul  de mântuire a lui Dumnezeu şi se osteneşte ca părintele Petru, cu un ucenic silitor ca Petru, dar şi greu de schimbat ca ,,stânca” Petru atunci: osteneala părintelui şi  silinţa ucenicului e mare.

 Sfântul Petru se ostenea

Ca şi după moartea sa,

Eu să cresc ca şi la Carte

Nu cu bucate stricate

Liderii nu ostenesc

Cu poveşti ei mă hrănesc.

Îmi spun că silinţa-i lucru rău

Că nu-i de la Dumnezeu.

Ei  numesc silinţa robie,

Nu  har în ucenicie!!??

Frate cu trei doctorate

Tu nu vezi ce scrie în Carte,

Da  înainte de convertire

 Silinţa mea, e numai fire.

Dar după naşterea din nou

Fără ea, ajung un bou.

Că în ucenicie

Silinţa nu e robie,

Că oricât m-aş ruga de des

Fără ea nu am progres.

Că în viaţa de pocainţă

Fără ea n-am biruinţă,

Chiar de sunt din Dumnezeu.

Fără ea nu scap de rău,

Ea,  nu-i pentru oameni grei

De asta  tu  nu o mai vrei.

Dar fără ea eu nu am spor

Şi pe cântar voi fi uşor,

Şi în picioare nu voi sta

Bazat pe doctrina ta.

Ce ve-i face frate atunci,

Că tu m-ai pus pe butuci

Şi am ajuns un rob viclean,

Ca şi cel ce cântă în han??….

 Excepţie de la această  silinţă, o fac mântuiţii ca tâlharul pocait.  Acesta, nu a mai timp  nici sa se boteze, nici să se silescă să înveţe  să păzească tot ce ne-a poruncit  Domnul.

Fraţii noştri din vestul Europei, care sunt mai avansaţi pe calea apostaziei  decât noi, au facut din această  mântuire de excepţie  a tâlharului,  calea mântuiri lor, de aceea, urmaşii lor sunt oameni nesilitori pe calea Domnului, care se laudă că ei sunt mântuiţi fără merit ca tâlharul pocăit!!?? Dar despre cei mântuiţi ca tâlharul  şi despre lipsa lor de merit(caracter) în următoarea parte  a acestui material….

La revenirea Domnului,  vom avea multe surprize, de exemplu:  Luca 12:37 ,,Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea lui! Adevărat vă spun că el se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească”!!??

Când de haină S-a dezbrăcat

Şi ştergarul a luat,

Noi ştim că El ne-a arătat

O pildă  bună de urmat.

Dar aici El ce ne arată?

Că  suntem după răsplată?

Şi  slujeşte ca înainte

Când ne vorbea numai pilde!!??

Răspunsul la această întrebare

E în următoarea cugetare…..

Totuşi nu mă pot rabda

Să nu vă spun puţin din ea:

Pe cărarea lui Hristos

Lucrurile nu-s pe dos,

Aici slujirea-i reciprocă

Nu, unu-i cal şi altu-i focă.

Căci căruţa biruinţei

De pe drumul suferinţei,

El o trage noi, o împingem

Ca la capăt să ajungem.

Apostaţii au urcat

În carul Lui de Împărat,

Ca să-I poarte în sus şi în jos,

Parcă ei ar fi Hristos.

Dacă nu îi poartă bine

Î-L biciuiesc  ca pe un câine,

După care vin şi-I spun

Că-L iubesc, că este bun….