Nu mi-am închipuit că în dimineaţa aceasta vom auzi o asemenea mărturie. Ce ai putea spune într-o asemenea situaţie? Nici unul dintre noi nu am experimentat aşa ceva. Nici nu ştiu cum să procesez o asemenea informaţie. Aţi fost vreodată în misiune şi ajungi acolo şi eşti atât de umilit pentru că credeai că tu îi vei învăţa. Iar apoi te uiţi la viaţa lor şi te simţi atât de mic încât nici nu mai ştii ce să spui. Am fost în Africa şi în India, unde pur şi simplu nici nu mai ştiam ce să spun. Nu încerc să par umil, ci pur şi simplu mă simt redus la tăcere în clipa aceasta. Te uiţi la viaţa ta şi pentru un lucru sau altul oamenii te laudă, iar apoi vezi ceva atât de autentic şi real, venit în mod evident de la Dumnezeu, încât vrei doar să trăieşti momentul acela. Mă iertaţi dacă sunt puţin bulversat. Eram puţin deranjat dinainte. M-am trezit devreme dimineaţă pentru că am simţit că Dumnezeu vroia să merg într-o altă direcţie cu mesajul şi pentru că vrea să spun anumite lucruri azi şi cred că Dumnezeu, sau poate vine de la El sau din conversațiile avute cu unii dintre voi ieri, care m-au făcut să mă gândesc, dar cred că Dumnezeu a vrut să încep în dimineața aceasta cu mărturisirea publică a unor păcate. Şi cred că se potriveşte perfect cu pasajul din Ioan capitolul 15.

    Am vorbit cu nişte prieteni de-ai mei pe care nu i-am mai văzut de 25 de ani, cu care am fost împreună la seminar. Unul dintre ei spunea că doar acum începe să se recupereze din urma experienţelor de la seminar. Şi spunea că i se pare că eu sunt puţin mai avansat în procesul acesta. 25 de ani au trecut de atunci şi încă mai am probleme atât de vechi. Nu ştiu dacă oamenii vorbesc în mod public despre lucrurile acestea, dar voi spune lucrurile acestea pentru că am minţit cu privire la unele lucruri în scurgerea timpului. Dumnezeu mi-a deschis ochii cu privire la unele amăgiri şi mi-a amintit de înşelăciunile experimentate. Mi-a arătat că am păcătuit împotriva Lui şi mi-a afectat viaţa şi alţii n-au beneficiat din urma adevărului. Toate astea, din cauza unor minciuni din viaţa mea. Am minţit de dragul reputaţiei, acesta-i deobicei motivul. Vreţi să fiţi priviţi bine şi nu vreţi ca oamenii să ştie adevărul. Ca lideri, ne putem ascunde mai uşor ca alţi oameni.

    Un pasaj care îmi vine în minte este Apocalipsa capitolul 3, când Isus vorbeşte bisericii din Sardes şi spune, "îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort." Toată lumea ştie biserica din Sardes şi crede că trăieşte, dar Dumnezeu Însuşi spune, "Ştiu cine eşti şi eşti mort!" Mă gândesc la pasajul acesta când vine vorba de noi liderii. Pentru că suntem cunoscuţi şi avem o reputaţie. În momentul când aţi acceptat poziţia aceasta, aţi primit o reputaţie. Când ai acceptat poziţia aceasta, oamenii au presupus că eşti un om al lui Dumnezeu. Biserica ta presupune că ai o umblare incredibilă cu Dumnezeu şi ai o anumită reputaţie. Cine te va trage la răspundere? Cine va veni în viaţa ta din biserică, şi cu dragoste să te întrebe de umblarea ta? De aceea mulţi dintre voi aveţi aventuri extramaritale, dar nimeni nu vă trage la răspundere şi nimeni nu îndrăzneşte să vă ia la întrebări pentru că sunteţi păstori! Unii dintre voi sunteţi dependenţi de pornografie şi vă ascundeţi, dar cine vă va cere socoteală? Eşti păstorul, eşti lider, eşti preot, ești păstorul turmei şi ai o reputaţie! Unii dintre voi n-aţi mai avut o conversaţie sinceră şi profundă cu Domnul de mult, mult timp! Dar cine va aduce în discuţie lucrul acesta? Aveţi o anumită reputaţie şi eu am o reputaţie. Dar cine mă va trage pe mine la răspundere cu privire la umblarea mea cu Dumnezeu? Eu am scrie cartea "Dragoste nebună." Bineînţeles că sunt îndrăgostit de Isus, nu? Bineînţeles că am părtăşie cu Domnul şi presupunem lucrurile acestea. Pentru că ne "merge numele că trăim." De aceea îmi place pasajul acesta pentru că Dumnezeu spune, "Nu-mi pasă de ceea ce cred toţi ceilalţi despre tine şi presupunerile lor. Eu ştiu adevărul despre tine."

    Pasajul acesta este adesea în mintea mea şi chiar și atunci când vreau să fac voia Lui, cad în capcana decepţiei. Unii dintre voi, în mod special la conferinţa aceasta, conferinţa "Oxigen", conferinţa învăţaţilor, conferinţa ce atrage oamenii cu coeficentul de inteligenţă mai ridicat decât mulţi alţi oameni. Atunci când sunteţi mai învăţaţi, oamenii nu îndrăznesc să vă abordeze. Sunt intimidaţi de voi. Pentru că s-ar putea să am dreptate, dar dacă mă cert cu tine, tot tu vei câştiga în final. Nu-i aşa? Ca atunci când cineva slăbuţ merge la sală şi toţi de acolo îs mari şi nici nu te poţi pune cu ei că te-ar bate. Nu contează dacă am dreptate, pentru că ei sunt mai mari decât mine. Mulţi oameni vă privesc în felul acesta. Nu contează care e relaţia ta cu Dumnezeu, şi nu-i vina voastră, dacă Dumnezeu v-a făcut mai desptepți. Aveţi darul acesta minunat, dar nu sunteţi uşor de abordat de orice om care nu îndrăzneşte să pună întrebări. Putem avea o reputaţie şi foarte puţini oameni ar îndrăzni să ne ceară socoteală.

    Vreau să încep prin a vă mărturisi că mi-e foarte greu să înţeleg lucrurile. Nu ştiu cum se numeşte problema, dar mi-a fost greu să pricep lucrurile şi totdeauna am avut problema aceasta. În clasa a şaptea citeam cărţi şi profesorii ne întrebau ce însemna ce citeam. Ce înseamnă pentru tine? Toţi colegii dădeau explicaţii şi niciodată nu înţelegeam la fel lucrurile. Nu înţelegeam! Încerc, dar nu pricep! Ştiam să răspund la teste, ştiam cum să învăţ şi să iau nota zece, şi la seminar aveam doar note bune. Îi vedeam la festivitate graduând cu eşarfa pe după gât şi mă gândeam că vreau şi eu să am una la graduare. Îi vedeam pe alții la festivitatea de graduare și mă gândeam ce ratați pot fii că nu am terminat cu onoare. Am calculat şi am ştiut că pot termina şef de promoţie şi am fost atât de aproape de a avea succesul acesta. Nu-i corect! Am predicat şi am luat nota 10 pe predică şi nici n-a fost o predică atât de bună. Deci după ce am văzut că am luat nota 10, m-am gândit să îmbunătăţesc puţin următoare predică şi data următoare am predicat o predică mai bună şi mi-au dat nota 7. Am mers la profesor şi l-am întrebat, stai puţin, cum de am luat nota 7? Nu a fost predica mai bună ca predica dinainte? Da, a fost. M-am adâncit în greacă, am folosit lucrurile pe care mi le-ai spus şi pe care nu le voi mai folosi niciodată, cum de am luat nota 7? Şi nu mi-a putut răspunde. I-am spus, îţi imaginezi că nu voi mai putea gradua şef de promoţie cu eşarfa aurie pe după gât? Mă vei împiedica să graduez cu onoare, doar din cauza acestei note? Mi-am calculat notele, dar el nu a vrut să schimbe nota. Încă am resentimente cu privire la lucrul acesta. Eram și eu un ratat ca toţi ceilalţi.

    Ştiu cum să mă pregătesc pentru teste, dar nu reţin bine lucrurile şi nu înţeleg de multe ori ceea ce studiez. Nu am o memorie bună şi nu-mi amintesc decât porţiuni din ceea ce am studiat. Acesta sunt eu. Păcatul se strecoară când nu vreau să recunosc lucrul acesta. Niciodată n-am mai recunoscut asta în mod public. Mă prefac şi totdeauna m-am prefăcut că înţeleg lucrurile. Dau din cap şi nu vreau să arăt că n-am înţeles. Nu vreau să fiu persoana aceea care totdeauna încetineşte toată clasa şi nici n-are ce căuta în clasă. Când nu înţeleg ceva, în mândria mea, nu recunosc lucrul acesta şi nu pun întrebări. Îmi aduc aminte prima clasă la seminar, primele cuvinte din gura profesorului, Dr. Muller care avea accent englezesc, "Vom începe cu afirmaţiile preliminarii, pentru cei ce nu ştiţi ce sunt acestea, înseamnă introducerea." Atunci de ce nu-i spui introducere? Şi a continuat cu comentarii despre principii pe care toţi le-am învăţat în "fizica începătorilor." Şi mă gândeam că niciodată n-am studiat fizica şi habar n-am despre ce vorbeşte, dar n-am să-mi ridic mâna să recunosc că n-am studiat fizica şi toată lumea să se uite la mine şi să spună, "eşti chinez şi n-ai studiat fizică?" Deci am dat din cap ca toată lumea şi am râs ca şi cum ştiam despre ce vorbeşte.

    Îmi aduc aminte că am predicat la conferinţa clasei noastre de la colegiul biblic şi am mers la cină cu Dr. John McArthur. Deci era John MaArthur, Al Mohler, un om foarte deştept şi cu mine. Eram la cină cu soţia mea şi ei discutau despre lucruri atât de grele şi mă concentram, şi încercam să ascult, dar habar n-aveam despre ce discutau şi foloseau cuvinte pe care nici nu le ştiam. Ascultam, mâncam, aprobam... Şi dintr-o dată, întrebarea aceea îngrozitoare, "Tu ce crezi despre asta, care e părerea ta, Francis?" Ce ar face o persoană umilă? Ar spune, nici nu ştiu despre ce vorbiţi. Dar ce credeţi că a făcut Francis? "Da, cu adevărat, întrebarea aceasta este o întrebare grea. Trebuie să mă mai gândesc la lucrurile acestea. Trebuie să-mi împrospătez memoria, pentru că nici nu ştiu despre ce vorbiţi." Am dat dovadă de atâta mândrie şi slavă Domnului că era acolo soţia mea care nu-i deloc aşa! Ea a spus, "nici nu ştiu despre ce discutaţi." Al îi explica soţiei mele şi eu mă prefăceam ca şi cum am discutat despre lucrurile acestea împreună. E stupid, dar ăsta sunt! Şi poate vă gândiţi că e bine să-mi mărturisesc păcatele din trecut. Dar nu-s din trecut.

    În urmă cu trei ani am primit un telefon şi tipul acesta pe care nu-l cunosc, Don Carson, m-a rugat să vorbesc la "The Gospel Coalition." Mă roagă să ţin o prelegere pentru aceşti învăţaţi şi luam notiţe, încercând să pretind că ştiu despre ce vorbea. "Da, aţi ales o temă bună. Lasă-mă să mă gândesc puţin şi îţi dau răspunsul final." Dacă vă vine să credeţi, am deschis un colegiu biblic, am angajat oameni care ştiu mai multe ca mine, şi am mers la ei şi am recunoscut că tema era peste puterile mele. I-am spus că m-a sunat Carson, probabil cel mai mare teolog al zilelor noastre şi m-am invitat să vorbesc la "The Gospe Coalition." Ai fost invitat la "The Gospel Coalition? Tu?" Taci, nu spune la nimeni! I-am spus despre ce m-a rugat să vorbesc şi i-am arătat notiţele mele. Ştiţi despre ce-i vorba? Da, ştiau. Şi unul dintre ei vroia să scrie o lucrare pe subiectul acesta. Şi l-am întrebat, vrei să-mi scrii tu prezentarea? Don, dacă eşti aici, afli şi tu adevărul acum. Am minţit, am înşelat, am 44 de ani şi am "copiat la test." Altcineva mi-a scris articolul acesta şi n-am vrut să recunosc că nu ştiam despre ce-i vorba. N-am vrut să recunosc că lucrurile acestea erau peste puterile mele şi că la seminar mi-a fost greu. Acesta sunt, sunt un mincinos! Vreau să cred că sunt în aceeaşi categorie cu voi, că suntem la acelaşi nivel.

    Deci am luat documentaul acesta pe care urma să-l prezint şi am mers la conferinţa aceasta şi erau două nivele. Juniorii stăteau acolo unde erau colegii mei care mi-au scris prezentarea şi eu am citit lucruri scrise de altcineva. Totul a mers bine până ce au început să-mi pună întrebări. N-am ştiut că trebuia să şi răspund la întrebări. Şi unele lucruril pe care le-au scris erau greşite, dar ce puteam face, să recunosc că nu eu le-am scris? Îmi aduc aminte că Mark Driscoll mi-a pus întrebări cu cuvinte pe care nici nu le-am înţeles şi nu mă mai puteam preface. Mă uitam la el şi l-am rugat să repete întrebarea. M-a întrebat din nou şi am spus că nu ştiu cum să răspund. Iar apoi Don mi-a spus, "Aş fi vrut să fii mai concluziv în prezentarea ta." Aşa m-am gândit şi eu! A fost un coşmar! Şi cu cât vorbeam mai mult cu atât era mai rău. Îmi vedeam mândria şi dorinţa de a fi parte cu toţi cei prezenţi acolo. La sfârşitul conferinţei am mers la Don Carson şi i-am spus că nu cred că-i locul meu acolo. Mi-a spus că şi conducerea a avut o discuţie şi nici ei nu credeau că am ce căuta acolo. A fost ciudat şi m-am simţit stânjenit şi până la urmă am plecat. În mândria mea îmi făceam planuri cum să studiez mai mult.

    Am fost copleşit de teamă, mă gândeam că nici n-ar trebui să mai predic, sunt prea multe lucruri pe care nu le înţeleg. Tot procesul acesta începe la seminar, când tot studiezi şi nu înţelegi, treci testul şi graduezi în final, dar sub nici o formă nu poţi ţine pasul cu ceilalţi şi simţi că eşti singurul care nu înţelege lucrurile acestea. Mândria ta nu te lasă să recunoşti că nu înţelegi. Oamenii te provoacă şi mergi pe internet să găsești argumente. Te arăți că ştiai lucrurile acestea, te ascunzi şi te prefaci. Experienţa aceasta m-a făcut să realizez că nu ştiu suficient, că nu sunt pregătit, mi-e ruşine şi n-ar trebui să predic. Mi-a afectat curajul şi am realizat că nu ştiu suficient. De ce mi-aş mai deschide vreodată gura? M-am simţit nesigur.

    Un lucru se întâmplă în ultima vreme în mod special între tineri. Oamenii devin depresivi din cauză Facebook-ului. Cred că aţi auzit de depresia cauzată de Facebook. Oamenii merg pe Facebook şi văd pozele în care alţii sunt fericiţi. Postează pozele cele mai reuşite şi scriu comentarii despre distracţiile lor şi oamenii se gândesc că nu-s la fel de fericiţi. "Nu mă distrez ca ea, nu arăt ca ea, nu am atâţia prieteni ca ea." Oamenii devin depresivi pentru că oamenii prezintă doar latura bună, iar noi ne gândim că nu suntem la acelaşi nivel. Nu vorbim despre lucrul acesta în biserică, dar lucrul acesta îl vedem chiar şi aici între noi. Tipul acesta de invidie, care nu vine neapărat de pe Facebook, ci de pe internet. Când mergi pe internet şi vezi ce fac alţii, "în Numele lui Dumnezeu" te gândeşti că niciodată n-ai putea ajunge acolo. Dacă vă uitați pe internet la toate lucrurile pe care le face Rick Warren, vedeți lucruri pe care nu le veţi putea face niciodată. Mergeţi pe internet să vedeţi toate lucrurile pe care le înţelege Tim Keller, dar pe care voi nu le veţi pricepe niciodată. Nu-i vina lor, ci sunt binecuvântaţi şi au darul acesta. M-am comparat şi eu şi începi să te stresezi la nesfârşit. Eşti nesigur şi începi să te agiţi, să te compari, să faci mai mult, şi nimeni nu discută despre lucrurile acestea, dar este atât de multă anxietate în mijlocul nostru cu privire la lucrarea de slujire, la dorinţa de a ajunge undeva, de a atinge o ţintă, şi este împotriva a tot ceea ce am citit până acum.

    Ca oaie în turma Lui ni se spune că ne duce la păşuni verzi, ne dă ape de odihnă şi ne protejează de vrăjmaş. Nu trebuie să te temi pentru că Eu am grijă de tine chiar şi atunci când treci prin valea umbrei morţii. Şi săracii de noi, oile, suntem atât de stresate! Suntem stresaţi, suntem îngrijoraţi, suntem neliniştiţi, deşi ni se spune să nu ne ingrjiorăm de nimic. În Ioan 15 spune, "Eu sunt vița." Nu înţelegeţi lurul acesta? Eu sunt adevărata viță. Voi sunteţi mlădiţele. Nu trebuie să faceţi nimic, voi sunteţi doar mlădiţele, sunteţi oile, tot ce trebuie să faceţi e să rămâneţi în viță. E simplu! Tot ce ne spune Isus e atât de simplu! Ca oi trebuie doar să-L urmăm. El ne hrăneşte şi ne protejează.Asta-i tot ce trebuie să facem! Ca mlădiţă trebuie doar să fim conectaţi cu El! Mlădiţa nu se chinuie să aducă roade! Dacă eşti conectat cu vița, toate celelalte se întâmplă în mod automat! Dumnezeu Tatăl vă va curăţa să fie sigur că aduceţi rod. E garantat, dacă rămâneţi în Mine şi Eu în voi. Asta e tot ce vă cer, să rămâneţi în Mine. Simplificaţi lucrurile! Complicăm lucrurile şi ne stresăm!

    Începem să minţim şi să înşelăm şi Isus spune, odihniţi-vă, sunteţi turma Mea. Eu sunt vița, Eu sunt Păstorul. Voi sunteţi oile, voi sunteţi mlădiţele, tot ce trebuie să faceţi este să rămâneţi în Mine şi veţi aduce rod. Veţi aduce roade veşnice! Aceasta este promisiunea Lui. Sanata vine şi încearcă să ne distragă atenţia. El ştie că dacă rămâneţi în El, se vor schimba lucrurile. El va încerca să vă despartă de viță. Isus ne dă această ilustraţie în care o mlădiţă despărţită de viță încearcă să aducă roade singură. E o ilustație atât de simplă. Mlădiţa ar putea încerca fără încetare, dar nimic nu se va întâmpla. Tot ce trebuie să faceţi, este să fiţi legaţi de El. Şi uneori puteţi veni la o asemenea conferinţă şi să plecaţi mai nesiguri. Niciodată nu voi putea comunica la fel ca el, niciodată nu voi ştii la fel de multe ca el, niciodată nu voi avea o strategie la fel de bună ca a ei, eu niciodată, niciodată... când de fapt trebuia să primim încurajare. Mai bine mă făceam instalator. Nu asta am vrut să spun- instalatorii au şi ei meseria lor. Trebuia să spun altceva.

    Un verset care mi-a rămas în minte din pasajul acesta a fost versetul 16 unde spune în felul acesta, "Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu să vă dea." "Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu să vă dea." pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu să vă dea." Este foarte ciudat cum scrie aici. V-am ales şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roade care rămân în veci. Nu putem eşua pentru că am fost aleşi. Dumnezeu a hotărât ca noi să aducem roade pentru că rămânem în El, "pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu să vă dea." Planul a fost să rămânem în Hristos şi să cerem roade şi Dumnezeu ne va da roade pentru că am fost aleşi cu scopul acesta. Este prezentată ca o garanţie şi se pare că nici nu trebuie să fac prea multe lucruri. Priviţi versetul 4. "Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce roadă de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot aşa nici voi nu puteţi aduce roadă, dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Vița, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine, şi în cine rămân Eu, aduce multă roadă." Doar atât se cere! V-a ales pentru lucrul acesta. Pentru ce ne-a ales? Pentru a rămâne în El, iar apoi roada vine de la sine. Nu trebuie să vă luptaţi pentru roade, vrăjmaşii voştri vor fi distruşi pentru că El e Păstorul nostru. Mândria noastră, mesajele lumii şi chiar şi mesajele venite de la alţi credincioşi, ne despart uneori de viță. Ne face să ne apucăm de lucru şi uităm să ne încredem în El. De aceea îmi place ce a spus fratele din Cambogia. Când spune cum a fost în lagăr în război şi Dumnezeu îl asigura că va avea grijă de el, că nu acesta-i sfârşitul. Eu îţi dau vise, îţi dau viziuni şi îţi voi arăta ce se va întâmpla în viitor. Toate s-au împlinit şi ne-a mărturisit. Iar noi Îl lăudăm pe Dumnezeu! Nu ştim cât de deştept e fratele, ci vedem doar un om care a rămas Viță, și roadele au venit de la sine şi toate lucrurile par atât de simple. Noi suntem turma, suntem mlădiţele.

    Vreau să vă mulţumesc că unii dintre voi aţi fost atât de binevoitori în ultimele zile. Unii dintre voi poate v-aţi speriat de reacţia pe care am avut-o când mi-aţi spus cum ceea ce am scris a avut impact în voi şi m-am uitat la voi şocat, pentru că aţi venit la conferinţa aceasta cu oameni mult mai deştepţi decât mine. Viaţa mea a fost atât de ciudată şi ca şi copil n-am fost sclipitor, n-am fost popular, dar am crezut în Dumnezeu. Când eram tânăr, am crezut în El, citeam despre David şi Goliat, şi mă gândeam că aş putea fi şi eu la fel. Citeam despre Daniel în groapa cu lei şi credeam, dar cu cât am îmbătrânit, credinţa parcă moare încetul cu încetul. Eşti mai deştept, deşi simţi că ştii tot mai puţin, iar credinţa aceea de copil, treptat, treptat se spulberă. Iar apoi cineva vine la tine şi îţi spune că ai avut un impact în viaţa acelei persoane şi nu-ţi vine să crezi. Eu, care nu-s suficient de deştept, n-am o strategie bună, n-am suficiente resurse? Da, dar L-ai cunoscut pe Isus. Mă uit la viaţa mea şi realizez că nu aş fi înţeles nimic, dar L-am urmat şi m-am lăsat călăuzit. Dar în mândria mea şi din prostie, am vrut să primesc credit datorită educaţiei mele, strategiei mele, dar sunt şi eu doar o oaie. Sunt doar o mlădiţă care a rămas conectată cu Vița.

    Presiunea aşteptărilor te poate distruge. Nu ştiu cum e în Australia, dar în America fac tot felul de studii şi 60% dintre păstori au spus că dacă ar găsi un serviciu la care să fie plătiţi la fel, ar renunţa la pastorație imediat. Cine ar vrea să-l urmeze pe un asemenea om care ar renunţa într-o secundă? Unde greşim oare? Pastorii se simt nesiguri, simt că nu se potrivesc standardelor, simt aceeaşi depresie ca şi noi. Oamenii văd când ne prefacem şi putem fi destul de transparenţi. Nu ştiu cum e aici, dacă sunt oameni care vor să se dea bătuţi pentru că presiunea e prea mare şi nu poţi ţine pasul.

    Eroul meu aici pe pământ, este un pastor din India, un om foate umil care n-ar ieşi în evidenţă în locul acesta. A condus la Isus aproximativ 3 milioane de oameni prin lucrarea lui de slujire, aproximativ 17 biserici se deschid zilnic, şi vă întrebaţi cum e posibil aşa. A deschis 50 de colegii biblice, şi oamenii aceştia nu sunt creştini obişnuiţi, creştini care au spus o simplă rugăciune ca Isus să fie prietenul lor, ci oamenii aceştia îşi sapă mormintele înainte de a intra într-un oraş pentru a evangheliza. Oamenii Îl urmează pe Isus într-un mod foarte serios. Omul acesta este unul dintre eroii mei pentru că e un om atât de simplu şi umil, atât de aproape de Domnul, şi m-a sunat acum câteva luni în urmă plângând. Plângea la telefon că un pastor din America păcătuise. Şi mă întrebam de ce plânge omul acesta pentru un lucru care se întâmplă atât de des? Dar plângea. Nu judeca, ci doar plângea şi spunea că a vorbit cu păstorii din America şi se pare că nu-L cunosc pe Isus. Doamne, dacă oameni aceştia Te-ar cunoaşte! Isuse, mi-aş dori ca oamenii aceştia să Te cunoască cu adevărat! Ştiu multe lucuruti despre El şi îţi pot spune multe despre El, dar vorbesc din exterior, nu ca şi cum L-ar cunoaşte personal. Nu vorbea cu o atitudine de judecată, ci cu lacrimi îmi spunea că poporul preferă să-l asculte pe Moise, când ar putea urca pe munte şi să-L audă pe Dumnezeu într-un mod personal, să-L întâlnească pe Dumnezeul atotputernic! Nu-s interesaţi, ci vor doar să-L audă pe Moise şi şi-ar face un selfie cu Moise. Nu realizează că pot sta în fața rugului aprins? Nu realizează că pot urca pe munte unde să fie doar ei cu Dumnezeu? Nu vor să fie conectaţi cu El în mod direct şi să-L cunoască? Plângea iar eu ascultam uimit ce spunea.

    Cred că a pus punctul pe "i." Uneori putem fi atât de atraşi de oameni, de Moise, fără să realizăm că putem urca muntele. Iar dacă nu suntem atenţi, putem să atragem turma şi oamenii să ne asculte, când de fapt trebuie să-i trimitem pe munte. Trebuie să urcaţi pe munte! Viaţa mea şi tot ce-i bun în mine se datorează momentelor petrecute pe munte, momente petrecute în prezenţa lui Dumnezeu, doar eu şi Dumnezeu. El mi-a vorbit prin Cuvântul Lui şi am rămas în El. Toate roadele au venit din timpul petrecut cu Isus. Eu trebuie să mă micşorez! Trebuie să scad într-un fel în ochii voştri! Credeţi-mă, dacă veţi merge sus pe munte, nu veţi vrea să mă mai vedeţi vreodată! Veţi vrea să staţi sus pe munte cu El, să fiţi în legătură cu El, pentru că El e Păstorul vostru, El e Vița! Trebuie să rămâneţi în El şi trebuie să-L urmaţi, iar eu trebuie să mă mișcorez tot mai mult. Mergeţi! Mergeţi! Asta le spun angajaţilor bisericii mereu, mergeţi şi fiţi împreună cu Dumnezeu şi lucruri măreţe se vor petrece.

    Am vorbit cu un alt pastor din India în urmă cu o lună şi mi-a spus că a studiat trezirile lui Dumnezeu. Mi-a spus, ştii cum încep trezirile? Trezirile încep atunci când fondatorul Îl cunoaşte pe Isus într-un mod profund. Iar trezirile mor atunci când oamenii cunosc doar fondatorul trezirilor. Trăim într-o vreme în care vrem să fim ataşaţi de fondatorii slujirilor. Ne simţim în siguranţă în felul acesta. Vreau să mă ataşez de învăţătorul acesta, de omul acesta care are o lucrare incredibilă. Să fiu ataşat de persoana aceasta. Întrebarea mea pentru voi este, când a fost ultima dată când în mod serios aţi urcat pe munte cu Dumnezeu? Când ai fost conectat cu El, să rămâi în Viță? Pentru că atunci vor veni roadele. Puteţi face ucenici şi fără procesul acesta. Dar dacă nu eşti aproape de Isus, de ce am vrea să fie doi ca tine? Ce vrem să multiplicăm, mai multe oi stresate? Mlădiţe pe cont propriu care încearcă să aducă roade? Încercaţi să vă conectaţi din nou. Ştiu că putem pierde conecția aceasta şi vreau să vă spun că am crescut în umblarea cu Domnul. Cred că am crescut în multe domenii, am crescut în înţelepciune, şi realizez că în timp traiectoria aceasta urcă, dar sunt realist și am observat că am domenii în viaţa mea în care am scăzut chiar. Cum ar fi credinţa mea.

    Anul trecut la Paşte, trebuia să predic într-o biserică nouă unde n-am mai predicat niciodată şi eram foarte entuziasmat pentru că era Paştele şi mă gândeam că oamenii aceştia nu mă cunosc, nu trebuie să studiez, folosesc o predică veche. Am trecut prin toate mesajele mele de Paşte şi am început să citesc câteva din cele vechi, şi în timp ce citeam predicile, găseam greşeli pentru că teologia se îmbunătăţeşte, dar erau lucruri pe care le citeam şi nu-mi venea să cred că le-am spus. Era foarte îndrăzneţe ce am spus atunci! N-am mai predicat asemenea lucruri în ultimul timp. Îmi aduc aminte cum la început predicam în fața adunărilor şi nici nu-mi păsa ce credeau oamenii despre mine. Îmi pasă doar de sfinţenia Lui şi de prezenţa Lui în adunare şi nu-mi păsa dacă toată lumea ar fi plecat, spuneam ce credeam şi citind lucrurile acestea mă întrebam, ce s-a întâmplat cu mine? Să fie vina criticilor? Pentru că în timp ce vorbeşti te întrebi cine îţi va trimit emailuri, cine se va supăra de ce spui? Dacă spun lucrurile în felul acesta, voi primi atât de multe emailuri şi nu voi avea timp să răspund, şi schimbi lucrurile. Pentru că te gândeşti la felul în care s-ar putea să răspundă oamenii, spui doar ce crezi c-ar merge. În loc să spui ce ţi-a spus El să spui! Doamne, ce s-a întâmplat cu mine? Parcă sunt mai slab! Vreau să fiu tot mai curajos cu cât îmbătrânesc mai mult. Ceea ce a fost mai de neînchipuit a fost predica aceasta pe care am citit-o, era o predică pe care am predicat-o în săptămâna când s-a născut fiul meu. Are acum 9 ani.

    Îmi aduc aminte că fiica noastră cea mai mare avea 10 ani şi când să mergem la spital ne întrebam dacă să o ducem pe Rachel, fiica noastră cea mai mare, cu noi. E destul de mare, s-ar putea să fie bine pentru ea, sau s-ar putea să fie prea mult la vârsta ei, dar până la urmă am hotăra să o luăm cu noi. Dacă vede o naştere, s-ar putea s-o facă să nu se încurce cu băieţi prea devreme! Am luat-o cu noi şi urma să asiste la naştere. Aveam deja trei fiice şi când a venit timpul să se nască fiul meu, îmi iubesc fiicele, dar momentul când urma să se nască fiul meu, a fost un moment foarte special. În momentul acela mă gândeam cum vom merge împreună la vânătoare, e băiatul meu! Doctorul s-a uitat la fiica mea şi a întrebat-o dacă vrea să ajute la naşterea frăţiorului ei şi i-a dat mănuşi pe mâini, i-a pus un halat şi o mască pe faţă, şi mă gândeam cum aştepta să îl ţină în braţe pe fiul meu! Îi curgeau lacrimile pe față vazându-mi primul meu născut cu fiul meu, şi am descris momentul acesta şi emoţiile trăite. Citeam predica aceasta şi la sfârşitul ei am scris cum "naşterea fiului meu a fost nimic, comparat cu părtăşia cu Isus săptămâna aceasta." A fost o părtăşie atât de intimă încât nu vroiam să părăsesc prezenţa Lui. Naşterea fiului meu pălea în comparaţie

    Citind, îmi aminteam cât de bine era în prezența lui Dumnezeu şi totul păleşte prin comparaţie! Citind mă întrebam, Doamne, când a fost ultima dată când m-am simţit la fel? Mi-am dat seama că Îl iubeam pe Isus mai mult decât Îl iubesc acum. Ce s-a întamplat în viaţa mea? Niciodată n-aş fi vrut să spun lucrul acesta! Dar în toată presiunea, nesiguranţa, minciunile şi nevoia de a ţine standardul sus, de a răspunde tuturor oamenilor, am uitat să rămân legat de El. Şi am auzit cuvintele acestea din partea lui Dumnezeu din Apocalipsa 3, "Întăreşte ce rămâne, care e pe moarte." "Îţi mergem numele că trăieşti, dar eşti mort." Dar "Întăreşte ce rămâne, care e pe moarte." Ştiu că unii dintre voi nu înţelegeţi ce înseamnă să-ţi vorbească Dumnezeu şi mişcarea carismatică, deci poate n-am auzit din partea Domnului, ci doar mi-a venit în minte versetul acesta pentru un oarecare motiv. Nu contează, pentru că vorbim din Scripturi şi toţi credem Scripturile. "Întăreşte ce rămâne, care e pe moarte." Când am citit cuvintele acestea, nu le-am citit ca o condamnare, ci a fost un cuvânt de încurajare de la Domnul, Păstorul meu.

    "Întăreşte ce rămâne, care e pe moarte." A fost o mare încurajare pentru mine. Francis, încă mai ai ceva în tine. Ştiu că Mă iubeşti, ştiu că eşti profetul Meu şi vei spune orice Îţi cer să spui, ştiu că e încă în tine. Francis, ştiu că nu există nimic pe pământul acesta la care nu ai renunţa pentru Mine. Întăreşte din nou ce ai în tine. În ultimul an şi jumătate la asta am lucrat, să mă întorc la credinţa simplă, să nu concurez cu adunarea. Nu mă pot compara cu unii dintre voi, niciodată nu voi ştii atât de multe câte ştiţi unii dintre voi. Nu e o competiţie. Am nevoie de voi, am nevoie să mă ajutaţi, am nevoie să luptaţi cu mine şi să dați argument altor oameni, am nevoie de voi în Trupul lui Hristos. Ar fi bine dacă aţi recunoaşte că aveţi nevoie de cineva care nu are acelaşi dar ca voi. Cred că singura dată când am auzit lucrul acesta John Piper l-a spus. El e unul din eroii mei! I-am citit cărţile şi am încercat să scriu ca el, deşi mi-a luat toată ziua să scriu o singură propoziţie ca a lui. Încerc, încerc, încerc să scriu ca tine. Şi el s-a uitat la mine şi mi-s spus, poate că nu ar trebui să scrii ca mine. Cum? Şi mi-a spus că crede că mă descurc bine cu tinerii şi poate nu asta-i chemarea mea, că ar fi bine să lucrez cu tinerii. Poţi comunica cu ei într-un mod în care te pot înţelege. Deci nu trebuie să fiu ca John Piper? Totdeauna am simţit că trebuie să mă ridic la un anumit standar, dar nu e aşa. Tu ai darul tău, eu am darul meu.

    Nu suntem într-o competiţie, ci avem nevoie unul de altul. Haideţi să lucrăm împreună. Lumea ne vede certându-ne cu privire la lucrurile cele mai stupide. Unii dintre noi nici nu ştim ce spunem când ne certăm. Am citit undeva într-o carte şi regurgităm informația. Ce am făcut? Lucrurile trebuiau să fie simple, jugul bun şi sarcina uşoară. Să fim o turmă care Îşi urmează Pastorul. Cu cât sunt mai arogant, şi cu cât pretind că-s mai mult decât sunt în realitate, cu atât am mai puţine roade în viaţa mea. M-am trezit rugându-mă, Domane, mi-e dor de felul cum eram, mi-e dor doar să citesc Biblia cu naivitate, să iubesc Biblia, să mă uit la prieteni şi să-i iubesc, să-mi dau silinţa să-i învăţ despre Isus, înainte de a deveni "Francis Chan." Înainte de a fi autor, vorbitor, pastor. Mi-e dor de cum eram şi cred că unii dintre voi ştiţi exact despre ce vorbesc. În trecut erai plin de credinţă şi încă te recuperezi în urma eşecurilor. Haideţi să dăm cărţile pe faţă. Haideţi să rămânem în El, să fim sinceri unul cu altul. Slăvesc pe Dumnezeu pentru voi cei care sunteţi învăţători străluciţi! Sunt atât de recunoscător că suntem împreună şi facem parte împreună şi sper să valoraţi ceea ce și fac eu. Am mai mult simț al umorului decât voi, haideţi să recunoaştem. Lumea are nevoie să vadă că nu suntem într-o competiţie şi nu suntem oameni nesiguri care ne copiem unul pe altul. Suntem oi compleșite de El, suntem mlădiţe, toate unite în aceeaşi Vită. E simplu. Haideţi să mergem înapoi la simplitate.