Îmi face plăcere să fiu cu voi în această seară, şi bineînţeles, suntem în 1 Tesaloniceni. Dar, înainte de a merge în 1 Tesaloniceni, numai uitaţi-vă la pasajul care a fost citit din Psalmul 21. Când ne uităm la un text ca acesta, dacă aveţi versiunea New American Standard sau alte traduceri, veţi găsi ceva de genul, “Psalm al lui David în legătură cu o rugăciune”, “O laudă pentru izbăvire”, şi este adevărat. Dar, cu cât citesc mai mult prin psalmi, şi cu cât devin din ce în ce mai familiarizat cu perspectiva hristologică a Bibliei, şi fiind susţinut bineînţeles de multe scrieri puritane, care se întâmplă să fie preferatele mele din toată perioada creştinătăţii. Îl văd în acest text mai mult decât pe David şi cred că şi voi trebuie să faceţi la fel, cred că ne inspiră speranţă atunci când descoperim că este mai presus de David. Trece peste David şi ajunge la Domnul şi Mântuitorul nostru, Isus Hristos. „Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică pe care i-o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău!”

    Îmi veţi spune: Cum poate fi vorba de Isus? Nu uitaţi niciodată că, atunci când Isus a umblat pe acest pământ, a fost Dumnezeu. Dar a fost şi Dumnezeu în trup şi a lăsat deoparte, lucruri pe care noi le-am numi privilegiile divinităţi. Şi El a umblat pe acest pământ ca un Om, încrezându-Se în Dumnezeu, împuternicit de Duhul Sfânt şi, din această cauză, El poate fi exemplul nostru. El a triumfat nu numai ca Dumnezeu, dar a triumfat ca om. El a triumfat unde Adam nu a putut triumfa. Şi a făcut-o pentru tine. Fiecare luptă luptată, fiecare victorie câştigată, a fost dusă de El ca om, în trup, fiind înlocuitorul tău, în locul tău, ca victoria Lui să fie a ta.

    Versetul 2 spune: „I-ai dat ce-I dorea inima şi n-ai lăsat neîmplinit ce-I cereau buzele.” Uitaţi-vă doar la toate rugăciunile lui Isus făcute pentru poporul Său, unde spune: „Ei să fie cu Mine, Tu să îi protejezi, cel rău să nu aibă biruinţă peste ei, să nu fie smulşi din mâna Tatălui.” Vedeţi, pentru toate aceste lucruri, Hristos, Împăratul nostru, a mijlocit pentru noi, şi Dumnezeu I le-a acordat. Asta ar trebui să îţi dea o încredere incredibilă. Mie îmi dă acestă încredere incredibilă. Când mă uit în oglindă şi îmi văd propriile slăbiciuni, nu am încredere, nici speranţă, nici bucurie. Dar când mă uit la El şi îmi dau seama că El mi-a fost înlocuitor, nu numai pe cruce, dar în fiecare zi, fiecare pas pe care l-a făcut, fiecare lucru pe care l-a făcut, El a fost înlocuitorul meu şi victoria Lui este a mea. Şi rugăciunile pe care le-a rostit au fost ascultate. Au fost ascultate şi vor fi aduse la împlinire în întregime, în ziua aceia când Se va întoarce.

    Versetul 3: „Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvântări de fericire şi i-ai pus pe cap o cununa de aur curat.” Da, puteţi să vă gândiţi la înălţarea lui David, poate vă aduceţi aminte de Psalmul 24 şi alte lucruri de acelaşi fel, dar faceţi un pas mai departe. Imaginaţi-vi-L pe Hristos care S-a dezbrăcat pe Sine Însuşi, care Și-a lăsat divinitatea, a umblat pe acest pământ că un om, suferind cum niciun om nu a mai suferit vreodată, umblând în cea mai mare umilinţă concepută vreodată de cineva şi, apoi, fiind batjocorit, bătut şi învineţit pe cruce de către Însuşi Yahweh. A fost zdrobit pentru păcatul nostru, a fost pus într-un mormânt care, deşi a fost un semn al deznădejdii, totuşi, Isus a înviat din morţi. Şi ce L-a întâmpinat? Ce L-a întâmpinat când S-a înălţat prin acele porţi? O cununa de aur pusă pe Capul Său. Nu a fost încununat doar ca Împărat al Ierusalimului, nici al Iudeii sau al Samariei şi nici măcar ca Împărat al celor mai îndepărtate locuri de pe pământ, ci ca Împăratul Împăraţilor şi Domn al Domnilor peste tot ce există. Pentru că Tatăl I-a dat totul în mâna Sa. Înţelegeţi asta: I-a dat totul în mâna Sa. „Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”

    Îl avem pe Iosif, care a fost aruncat într-o groapă, vândut ca un rob, încarcerat din nou, fără speranţă şi înconjurat de întuneric. Se părea că Cuvântul lui Dumnezeu către el nu s-a împlinit. Şi după aceea, în câteva minute, iar textul din ebraică specifică foarte clar, în câteva minute, vin cu paşi grăbiţi, îl scot din acea temniţă, îl curaţă şi este adus în prezenţa faraonului. Atunci, Faraon s-a uitat la Iosif şi a spus: „Deşi eu sunt faraon, ‘fără tine nimeni nu va ridica mâna, nici piciorul în toată ţara Egiptului’” (Geneza 41:44). Şi Hristos a fost în acel mormânt şi se părea că toată speranţa era pierdută, dar imediat, El a înviat din mormânt, cu mare biruinţă peste duşmanii Săi. Şi textele din greacă şi ebraică completează întâmplarea, pentru că în Daniel, capitolul 7, El a fost prezentat în faţa Celui Preaînalt şi toată autoritatea I-a fost dată peste naţiuni şi oameni. Şi acum stă, fără să Îşi încleşteaze mâinile, fără să fie întristat, căci ştie că fiecare dintre aceia pentru care a murit, vor sta împreună cu El într-o mare bucurie şi frumuseţe. Şi pentru totdeauna, El va fi cu poporul Său şi toţi se vor închină înaintea Lui. Şi deşi au păcătuit şi inimile lor sunt şi acum cam întunecate, Lui nu Îi va fi ruşine să îi cheme fraţi în ziua de apoi şi pentru o veşnicie întrega, pentru că sunt ai Lui. Sunt ai Lui.

    „Îţi cerea viaţa, şi i-ai dat-o: o viaţă lungă pentru totdeauna şi pe vecie”(Psalmul 21:4). Vă spun, că dacă aţi putea săpa şi dacă aţi putea găsi, veţi vedea că oasele lui David sunt undeva în pământul din Iudeea. Dar aici nu este cazul. După cum a vorbit Petru la prima sa predică de Rusalii, ce vedem noi acolo? Corupţia nu a avut cum să-L ţină. Moartea nu L-a putut ţine. Nu a fost făcut niciun lanţ vreodată în cer sau în iad care să nu poată fi rupt de El. Să vedem ce găsim: „Îţi cerea viaţa, şi i-ai dat-o: o viaţă lungă pentru totdeauna şi pe vecie” (Ps 21:4). Şi acest Împărat sărbătoreşte viaţa şi în prezenţa lui Dumnezeu este o mare bucurie şi El ştie lucrul acesta. Se veseleşte şi iubeşte viaţa pe care o are. El se bucură nespus în aşteptarea zilei când vă va aduce pe toţi în acea viaţă. Pe toţi. Pe toţi. Pe toţi dintre voi. Pe cel înţelept, şi pe cel mai aiuirit. Pe cel mai matur şi pe cel mai imatur. Toţi. Toţi veţi merge. Toţi. Nicio regulă care să vă separe, nu vei fi pus să stai la uşă sau în spatele camerei. Toţi vor sta egali înaintea Lui. Pentru că El este tipul acesta de Împărat, asta face El, şi asta a făcut.

    Mergem mai departe. „O viaţă lungă pentru totdeauna şi pe vecie” (Psalmul 21:4). Aţi auzit cuvintele acestea? O viaţă lungă pentru totdeauna şi pe vecie. Zile fără sfârşit, fără sfârşit, fără sfârşit. Acestea sunt zilele care i-au fost date Lui. Şi El dă aceste zile poporului Său. Ar putea părea, presupun, dacă am judeca dintr-un punct de vedere filozofic, ar putea să pară monotonă eternitatea. Dar singurul lucru pe care trebuie să îl realizezi este că nu va fi plictisitor din pricina a ceea ce este El. El este de o glorie infinită în fiecare zi, dacă putem să spunem aşa, o descoperire crescândă care ne va da posibilitatea să ne bucurăm tot mai mult, în aşa fel încât bucuria pe care ai simţit-o azi va fi aşa de mare încât ţi se va părea că nu ai mai simţit bucurie niciodată. Şi această bucurie va merge mai departe şi tot mai departe.

    În continuare psalmistul spune: „Mare este slava lui în urmă ajutorului Tău. Tu pui peste el strălucirea şi măreţia” (Psalmul 21:5). Veţi spune: Cum se poate aplica acest lucru lui Hristos? Trebuie să înţelegeţi că Hristos S-a smerit şi S-a făcut om, S-a logodit cu noi, El este om în carne şi oase. Şi, deşi, Scripturile spun clar că El are puterea să Îşi dea viaţa şi s-o ia iarăşi; în acelaşi timp, a fost înviat de Sfântul Duh şi totodată de Tatăl. În dragostea Sa, şi din respect faţă de Tatăl Sfânt, Isus L-a chemat pe Tatăl şi L-a lăudat, pentru că Tatăl L-a scos din groapă. Şi pentru că El a fost scos din groapă, Tatăl te-a scos şi pe tine, pentru ca, chiar de-ar fi să umbli prin valea umbrei morţii, să nu fi doborât. Moartea nu mai este o destinaţie, ci un portal. Rapid şi iute. Şi dacă citim corect Scripturile, la moarte nu eşti neînsoţit. Pentru că atunci când săracul Lazăr a murit, îngerii au fost aceia care au venit şi l-au dus în prezenţa lui Dumnezeu. Este un anturaj regal. Şi aceasta nu este numai pentru oamenii mari că Spurgeon, Calvin, pentru Martin Lloyd-Jones, ci pentru cei mai neînsemnaţi sfinţi. Aceştia vor fi aduşi în gloria Celui Preaînalt, ca regi şi regine, pentru că aparţin lui Isus.

    „Tu pui peste el strălucirea şi măreţia.” (Ps. 21:5) Nu vă vine în minte Efeseni 1? Pe mine la asta mă duce cu gândul. Este un cuvânt acolo care este foarte greu de tradus în limba engleză, este vorba de dărnicie, dărnicie, plinătate, abundenţă, infinită glorie, splendoare, măreţie, acordate lui Hristos. El este moştenitorul de drept al unei asemenea glorii. Și, dacă El este moştenitorul acestei glorii, în Romani găsim scris că noi am fost făcuţi moştenitori împreună cu Hristos, atunci uitaţi-vă la ce vă aşteaptă, ce bucurie. În umblarea mea în credinţă, după cum am văzut în aceşti 30 de ani, când privesc şi văd că nu am progresat atât cât mă aşteptăm, din această cauza bucuria mea, „Bucurați-vă în Domnul neîncetat”, bucuria mea interioară, solidă, uneori ascunsă, această bucurie a mea, raţiunea îmi spune că se va diminua pentru că văd că nu am progresat atât cât mă aşteptăm. Dar bucuria mea nu se va diminua pentru că, ceea ce s-a întâmplat este că temelia bucuriei mele s-a schimbat. Şi-a mutat locaţia. Temelia bucuriei mele nu este nici măcar progresul pe care-l fac în sfinţenie, ci temelia mea este progresul Lui, domnia şi învierea Lui, înălţarea şi proslăvirea Lui. Pentru ca tot ce voi fi în viitor, să depindă de tot ce a făcut şi este El. De aceea, cu toate că pot să scriu despre mine şi să spun: Sunt un ratat! Gloria rămâne tot a mea din pricina Celui căruia îi aparţin. Măreţia Lui este şi a noastră.

    Şi apoi spune în versetul 6: „Îl faci pe vecie o pricină de binecuvântări şi-l umpli de bucurie înaintea Feţei Tale.” Soţia mea se supără uneori pe mine şi îmi spune că nu vreau să mă uit la nimic serios. Şi îi spun, „Da, ai dreptate.” Nu vrei să te uiţi la vreo dramă, sau la ceva putenic, mişcător, dureros, cu suferinţă, toate lucrurile astea, nu vrei să vezi aşa ceva? Şi îi spun, nu, bineînţeles că nu. Sunt în slujba Domnului şi văd asta în fiecare zi. De ce să vreau? Sincer, vreau ceva care mă face să râd. Şi cu cât îmbătrânesc cu atât mai mult îmi doresc un singur lucru, bucurie. Păi? Uitaţi-vă la ce scrie aici: „Îl faci pe vecie o pricină de binecuvântări şi-l umpli de bucurie înaintea Feţei Tale.” Ştiţi ce vă aşteaptă? Bucurie. Nu cunoaşteţi bucuria, nu aveţi nicio idee. A da, aţi gustat-o. Şi Adam s-a bucurat pe ici, pe colo. Dar până şi această bucurie a fost umbrită de alte forţe, forţe întunecate care mişcă inima voastră, idei, circumstanţe, dar nu aţi cunoscut niciodată bucuria. Dar într-o zi bucuria va izvorî tot aşa cum soarele răsare în fiecare dimineaţă, se aruncă înainte şi izgoneşte întunericul și veţi cunoaşte bucuria, de negrăit şi glorioasă, într-aşa măsură încât, dacă Dumnezeu nu v-ar fi transformat într-un mod miraculos înainte să vă dea asemenea bucurie, aţi înnebuni. Atât de multă bucurie vă aşteaptă.

    Aşadar, chiar dacă toate lucrurile din viaţă merg rău, chiar dacă nu se ridică nimic la nivelul aşteptărilor, chiar dacă în momentul în care un om se pocăieşte, este încuiat într-o celulă, în întuneric, fără şansa de-a mai vedea vreodată lumina şi căruia nimeni nu-i cunoaşte numele. Are motive pentru ce? Să se bucure, pentru că într-o bună zi, într-o zi mai aproape decât ieri, pentru că fiecare zi ne apropie tot mai mult, într-o zi va veni lumina şi bucuria. Bucuria completă şi eternă. Fără întreruperi, nu puţin aici şi puţin acolo. Nu este ca şi cum ar cădea mila în jurul tău, ci se aseamănă mai degrabă cu un potop. Dacă ai fi un simplu muritor te-ar rupe în mii de bucăţi pentru că atât de incredibilă ar fi acea bucurie.

    Şi merge mai departe şi spune: „Căci împăratul se încrede în Domnul şi bunătatea Celui Preaînalt îl face să nu se clatine.” Împăratul Și-a învăţat fraţii şi surorile cum să trăiască. Aşa a trăit El, aşa a umblat în fiecare zi pe acest pământ, încrezându-Se în Domnul. Şi, prin dragostea şi bunătatea Celui Preaînalt, nu s-a clătinat. Te uiţi în oglindă şi te clatini, te uiţi la abilitatea ta de a-L urma pe Hristos şi de a păzi poruncile şi te vei clătina. Te uiţi la ce-ţi spune lumea despre Dumnezeu, despre tine şi despre slavare şi te vei clătina. Dar dacă te concentrezi pe bunătatea Domnului, care face parte din legământ, care continuă şi este plină de credincioşie, atunci nu te vei clătina. Chiar dacă adâncimile pământului ar fi răsturnate, tu nu te vei clătina. Chiar dacă eşti pierdut în adâncul mării, nu te vei clătina pentru că ştii că până şi acolo dragostea Lui te găseşte şi te scoate la liman. Înţelegeţi? „Căci împăratul se încrede în Domnul şi bunătatea Celui Preaînalt îl face să nu se clatine.”

    Acum, restul textului sau doar o parte din el, are legătură cu ceva care nu se aplică tuturor, dar, trebuie să cred că este pentru unii dintre voi. Şi acum psalmul ia o turnură negativă şi mesajul nu este unul de încurajare pentru copiii lui Dumnezeu, ci pentru vrăşmaşii Lui. Nu, este o avertizare. Îmi veţi spune: „Păi frate Paul, nu sunt eu un copil al lui Dumnezeu încă, dar nu-i sunt nici vrăjmaş.” Eşti unul dintre cei doi, nu există teren de mijloc, îmi pare rău. Eşti unul dintre cei doi, eşti fie copilul lui Dumnezeu, fie vrăjmaşul Lui. Pentru că singurul lucru care determina categoriile este ce faci cu Isus. Şi dacă nu ai făcut nimic cu El, dacă tragi de timp, dacă întârzi, dacă doar Îl admiri şi cugeţi la El, poate că la un anumit nivel chiar îţi găseşti plăcerea în El, dacă nu I-ai dat viaţă, eşti vrăjmaşul Lui. Eşti vrăjmaş. Aceasta este severitatea a ceea ce a făcut Dumnezeu. Hristos este o armă vindecătoare, El este o sabie care taie. El este scăparea dinaintea mâniei lui Dumnezeu. El este cel care cheamă mânia lui Dumnezeu.

    Am veşti bune pentru voi, dar am şi veşti proaste. Vestea bună este că Dumnezeu este aici. Vestea proastă este că Dumnezeu este aici. Dacă este o veste bună sau rea, depinde de partea pe care aţi ales-o şi, credeţi-mă, nu vă aflaţi la mijloc. Sunteţi ai lui Dumnezeu sau nu, prin alegere şi prin rebeliune. Şi să nu vă permiteţi să daţi vină pe Dumnezeu pentru refuzul vostru de-a vă preda Lui viaţă. Nu-mi vorbiţi despre suveranitatea lui Dumnezeu. Nu-mi vorbiţi despre generaţiile trecute, Scriptură nu vă dă voie să vorbiţi aşa, pentru că stă scris: Dacă astăzi te găseşti în afara lui Hristos, pocăieşte-te şi crede în Evanghelie. Oricât de bătrân ai fi, oricât de tânăr ai fi, aruncă-te în braţul lui Hristos. Şi dacă nu o faci, nu este din cauză că nu înţelegi, ci este din cauza că refuzi. Şi de ce refuzi? Faptele tale sunt rele, şi le alegi pe ele în locul faptelor bune ale Împăratului.

    Să continuăm, versetul 8: „Mâna ta, împărate, va ajunge pe toţi vrăjmaşii tăi, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc.” Uitaţi-vă la asta: „Mâna ta, va ajunge pe toţi vrăjmaşii tă.” În acest moment, în această clădire, eu nu ştiu care este un vrăjmaş al lui Hristos. S-ar putea să staţi ascunşi într-o biserică a lui Dumnezeu, s-ar putea să vă ascundeţi într-o familia a lui Dumnezeu şi, cu toate astea, trebuie să ştiţi un lucru. Lumea întreagă poate să creadă că sunteţi creştini, dar mâna Lui vă va ajunge. O să vă caute la fel cum Îngerul morţii a căutat toţi întâii născuţi din Egipt şi vă va arunca în moarte şi întuneric. Veţi fi descoperiţi, păcatele voastre vor fi descoperite şi veţi fi expuşi. Şi după cum stă scris în cartea Apocalipsei, dacă alegi să te ascunzi pe fundul marii, de acolo vei fi scos. Dacă alegi să te ascunzi în cea mai îndepărtată fortăreaţă, de acolo vei fi scos. Mâna cea dreapta a Împăratului, va ajunge pe toţi vrăjmaşii Săi. Nu a zis fără motiv că El are o lopată în mâna cu care va separa grâul de pleavă. Să ştiţi lucrul acesta astăzi că veţi fi separaţi. Va avea loc o mare separare pe care niciun om nu o poate face. Când veţi vedea familii, soţi, soţii, părinţi, copii, cum sunt despărţiţi unii de alţii, valea deciziilor…

    Versetul 9: „Și-i vei face ca un cuptor aprins în ziua când te vei arăta; Domnul îi va nimici în mânia Lui şi-i va mânca focul.” Îmi amintesc de o dată, cu mulţi ani în urmă, un tânăr se lăuda în faţa lui Charles Lyder cum că nu se teme deloc de Dumnezeu. Şi a spus că va sta acolo în ziua judecăţii şi Îi va vorbi lui Dumnezeu. Iov a încercat asta şi nici măcar nu era ziua judecăţii şi, în final, şi-a pus mâna la gură, nu-i aşa? Charles Lyder s-a uitat la el şi i-a spus: „Tinere, în acea zi când vei sta înaintea lui Dumnezeu, te vei topi înaintea Lui, ca o figurină de ceară înainte unui foc arzător.” Da, pe cât de mult iubeşte Dumnezeu neprihănirea, pe atât de mult urăşte păcatul. Pe cât de mult Îşi iubeşte El poporul şi cât încă mai ţine o ramură de măslin a păcii, pentru cei răi, va veni o zi în care Dragostea va spune: „Ajunge!” Şi Mila îşi va trage mâna şi nu va mai ţine în frâu mânia lui Dumnezeu. În acel moment veţi fi distruşi veşnic, veşnic consumaţi de mânia Dumnezeului Atotputernic. Pentru fiecare bănuţ, fiecare gând, pentru fiecare cuvânt şi fapta, pentru tot ce nu ar fi trebuit să faceţi şi aţi făcut. Pentru tot ce ar fi trebuit să faceţi şi n-aţi făcut. Întotdeauna cu adevăr şi uneori e ca şi cu luna, există o parte luminată şi partea întunecată. Şi în Dumnezeu nu găsim doar dragoste, şi milă, şi bunăvoinţă, dar mai există şi ură împotriva oricărei nedreptăţi. Din această cauză, cu Evanghelia nu este de glumit. Şi din această cauză, în această biserica nu avem obiceiul să ne jucăm. Este o chestiune de viaţă şi de moarte, ambele fiind eterne.

    Versetul 10: „Le vei şterge sămânţa de pe pământ şi neamul lor din mijlocul fiilor oamenilor.” Când ne uităm în lumea materială, observăm că fiecare persoană este judecată pentru propriile păcate. Copiii nu sunt judecaţi de Dumnezeu pentru păcatele părinţilor lor, şi cu toate astea, să ştiţi un lucru. Noi suntem o comunitate de oameni. În vest este mult mai greu să înţelegem acest concept, suntem indivizi independenţi, nu credem într-un simţ al comunităţii pentru existenţa noastră. Dar lucrul acesta, pur şi simplu, nu este adevărat. Dacă preşedintele Statelor Unite ia o decizie groazică, rea şi imorală, vom fi afectaţi toţi. Dacă un tată ia o decizie groazică, rea şi imorală, copiii lui vor fi afectaţi, având influenţă chiar şi asupra lor. Dar să mai ştiţi şi lucrul asta, în mod spiritual, când vorbim de descendenţă, vorbim de cei ce sunt ca noi. Toţi cei ce L-au respins pe Hristos, toţi cei care într-o încăpăţânare stupidă, se înfăţişează înaintea lui Dumnezeu, crezând că vor fi îndreptăţiţi de propriile lor fapte, vor fi consumaţi. În Apocalipasa scrie că nu va mai fi niciun loc pentru ei, referindu-se la lumea aceasta şi, acum, în legătură cu cerul, spune că nu se va găsi niciun loc pentru ei (Apocalipsa 20:11). Îţi poţi imagina, păcătosule îndrăzneţ, mergând pe coridorul care dă în sala de judecată a lui Dumnezeu, eşti cu pieptul înainte, îndrăzneţ şi măreţ, gândindu-te că-I vei face faţă lui Dumnezeu într-o dezbatere, că îţi vei dovedi nevinovăţia? Şi cu cât te apropii mai mult, vezi îngeri care ar putea să distrugă lumea, fugind de groază din faţă Celui pe care va trebui să-l înfrunţi. Fără Hristos, fără sângele Lui nu vei fi izbăvit. Şi de data asta, nu este Îngerul morţii care a fost în Egipt, de dată asta este Dumnezeu. Să nu credeţi că Hrisros se va ridica şi I se va împotrivi Tatălui. Pentru că L-aţi respins pe Hristos. Aduceţi-vă aminte de Psalmul 2, atunci când Mesia, Împăratul este respins şi mânia Lui este grozavă.

    Ştiu că lucrurile acestea nu se mai predică în ziua de azi, tocmai din această cauză predicile de azi sunt numai distracţie şi circ. Lucrul acesta este adevărat. Să înţelegeţi şi că, în cartea Deuteronom, capitolele 27 şi 28, atunci când blestemele şi judecata sunt rostite peste poporul evreu, şi când păcătosul este separat pentru a fi condamnat, toată adunarea celor drepţi trebuia să se ridice şi să strige „Amin şi Amin”. Şi în ziua judecăţii, copiilor, dacă părinţi vostri au fost răscumpăraţi şi voi nu aţi fost, în acea zi când Dumnezeu vă va condamna sufletele în iad, chiar şi părinţii vostri se vor scula şi vor zice: „Amin, aşa să fie. Dumnezeul întregului pământ a judecat corect.”

    Şi continuăm cu versetul 11: „Ei au urzit lucruri rele împotriva ta, au făcut sfaturi rele, dar nu vor izbuti.” Toate oştirile iadului şi ale raiului, înviaţi fiecare armată care a existat pe acest pământ de când Cain l-a omorât pe Abel. Adunaţi-le pe toate la un loc, cu toată puterea lor, mergeţi în viitor, aduceţi toate armatele cu toată tehnologia lor şi puneţi-le să ia cu asalt tronul lui Hristos. Va fi că un mic animal care dă cu capul într-o lume de granit. Nu vă veţi putea lupta cu El. Deşi vă luptaţi cu El astăzi, nu veţi putea să vă împotriviţi Lui atunci. Nu, nu veţi putea. Chiar şi prietenii Lui din vechea dispensaţie au fost îngroziţi de prezenţa Lui, deşi au văzut doar o mică parte. Moise, stând în faţă muntelui, îi era aşa de teamă că-i tremurau picioarele. Isaia, înaintea tronului lui Hristos, şi pe Hristos l-a văzut, în Isaia 6. Şi în conformitate cu Ioan 12, era Hristos pe tron, Cel pe care l-a văzut. Şi el spune: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate.” De ce era pierdut? Pentru că ochii săi au văzut pe Împăratul, Domnul oştirilor! Şi doar proclamarea sfinţeniei Sale, a dus la clătinarea cerurilor. Acesta este Dumnezeul înaintea căruia veţi sta în picioare sau veţi cădea.

    Şi apoi continuă şi spune: „Căci îi vei face să dea dosul şi vei trage cu arcul tău asupra lor.” Acum, poate câţiva dintre voi ascultaţi, nu aveam nicio intenţie să predic despre asta în această seară. Poate vă gândiţi: „Frate zici că m-am întors în anii 50’ sau pe acolo, şi un puritan predică la amvon.” Trebuie să vă întrebaţi – ceea ce predică poate că este jignitor pentru voi, pentru cultura voastră şi pentru tot ceea ce ştiţi despre Evanghelie, dar este oare adevărat? Este din Scriptură? Pentru că trebuie să ştiţi ceva din istorie. Cum poţi ştii că interpretezi Biblia într-un mod corect? Poate că una din cele mai bune metode este să cercetaţi cei 2000 de ani din istoria creştinismului şi să vă întrebaţi dacă perspectiva voastră despre Dumnezeu, se aseamănă cu cea a Dumnezeului istoriei creştinismului. Şi vreau să vă spun ceva. Evanghelicii s-au îndepărtat atât de mult de o perspectivă înaltă a lui Dumnezeu, că nici nu-L mai recunosc pe Dumnezeu atunci când este predicat. Dar acesta este Dumnezeul Bibliei. Eu nu pot să-I accentuez sau să-I exagerez dragostea. De fapt, unul dintre cele mai grele lucruri în a fii pastor, este că de fiecare dată cand predici despre Hristos, de fiecare dată când vorbeşti despre Dumnezeu, despre dragostea, bunătatea, harul şi mila Lui Dumnezeu, eşuezi. Şi asta pentru că niciun om nu poate înţelege cea mai mică parte din dragostea Sa, cu atât mai puţin să poată să predice despre ea. Să ştiţi şi lucrul acesta. Nici nu pot să accentuez sau să exagerez mânia Lui înfricoşătoare împotriva răului, şi cât de groaznic va fi pentru om să stea înaintea Lui. Şi chiar şi Scripturile vă avertizează, nu-i aşa? Că până şi cei mai puternici oameni de pe pământ vor strigă la stânci să cadă peste ei, de ce? Ca să-I ascunde de mânie. Ceva destul de bizar. Mânia Mielului, Cel care Și-a jertfit sângele pentru slavarea omului, să se întoarcă împotriva celui ce a refuzat această salvare, şi să vină cu o aşa judecată încât nici măcar limbajul apocaliptic nu este de ajuns.

    Şi spune: „Și vei trage cu arcul tău asupra lor.” Dragul meu prieten, Jonathan Edwards în faimoasa sa predică, „Păcătoşii în mâinile unui Dumnezeu mânios”, menţionează ceva despre acest lucru, cum Dumnezeu, ca în Psalmii 7 şi 11, Îşi încordează arcul. Un arc de vânătoare este foarte greu de încordat, chiar dacă eşti un puternic ridicător de greutăţi. Dacă braţele tale nu sunt antrenate ca să încordeze un arc, nu vei reuşi. Şi atunci când un animal apare în faţă ta şi se apropie de tine, nu trebuie doar să tragi cum trebuie, dar mai este nevoie şi de sincronizare. De ce? Pentru că arcul este atât de greu, coarda se încordează atât de greu, încât îţi dai seama că poţi să-l ţii doar pentru câteva secunde, înainte ca mâinile să-ţi tremure. Şi trebuie să-i dai drumul. Edwards şi puritanii vorbeau despre Dumnezeu care-şi încordează arcul, săgeata fiind deja direcţionată asupra ta şi cum mâna începe să-I tremure. Nu amânaţi pocăinţă, nu amânaţi întoarcerea la El. Nu amânaţi. „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile” Evrei 3:15. Cartea Evrei, Psalmii, repetă îndemnul: Nu amâna!

    Şi versetul 13: „Scoală-te, Doamne, cu puterea Ta, şi vom cânta şi vom lăuda puterea Ta.” Acum, trebuie să privim acest text în context. Versetele precedente, despre ce vorbesc? Despre puterea lui Dumnezeu manifestată în planul de salvare al omenirii? Nu. Contextul este clar. Puterea lui Dumnezeu manifestată prin distrugerea celor nelegiuiţi. Şi oamenii strigă: „Vom cânta şi vom lăuda puterea Ta.” Nu este o biruinţă doar asupra păcatului şi a morţii, a întunericului şi asupra Satanei, ci o biruinţă asupra omului rău. Am ales cuvântul „rău” cu un scop. Dacă aş spune „păcătos”, nu ar avea acelaşi impact. Dacă aş sta la un colţ de stradă, chiar şi al acestor universităţi şi aş striga: „Toţi oamenii sunt păcătoşi!” S-ar putea să enervez câţiva oameni. Cei mai mulţi nici nu m-ar băga în seama pentru că cuvântul „păcat/păcătoşi” înseamnă foarte puţin în zilele noastre. Dar dacă stau într-o sală de lectrură şi dezbat timp de două ore cum că cei care mă ascultă sunt răi, atunci se vor revolta, vor fi deranjaţi. Dar adevărul este că tot ceea ce trebuie să fac este să mă uit la viaţă lor de zi cu zi şi să le arăt gândurile inimii lor, ca să le demonstrez că argumentul meu este solid. Înţelegeţi? Răi.

    Şi atunci când am spus unui grup de studenţi: „Vă voi vorbi despre cele mai terifiante lucruri care pot fi ştiute despre Dumnezeu, din Scriptură.” Toţi s-au pregătit. Apoi le-am spus: „Dumnezeu este bun.” Şi un student s-a ridicat şi m-a întrebat ce este aşa de terifiant cu asta. I-am spus: „Tu nu eşti bun. Şi atunci, ce face Dumnezeu cu o persoană ca tine?” Te va judeca. Aud mulţi oameni care spun: „Păi, Dumnezeu nu trimite pe nimeni în iad, El pune în cale tot felul de obstacole ca omul să nu ajungă în iad.” Nu este adevărat. Isus a zis să nu te temi de acei soldaţi romani care pot să-ţi omoare trupul, teme-te mai degrabă de Dumnezeu care poate să-ţi omoare trupul şi să-ţi trimită sufletul în iad. Predicatorii încearcă mereu să-L facă pe Dumnezeu să pară mai bun decât El Însuşi alege să fie. Cel puţin în contextul a ceea ce credem noi că este mai bine în cultura noastră. Dumnezeu va fi lăudat pentru puterea Sa, El Îşi va lua slava pentru Sine din salvarea poporului Său, prin salvarea păcătoşilor. Va fi lăudat întreaga veşnicie pentru salvarea păcătoşilor. Şi Dumnezeu va fi lăudat o veşnicie întreagă pentru damnarea celor răi. Să ştiţi lucrul acesta.

    Îmi aduc aminte de o dată, când mergeam pe câmp şi Dumnezeu mi-a expus toată ipocrizia. Mă rugăm: „O, Dumnezeule, salvează-mi copiii. Vreau ca ei să Te preamărească!” Şi în acel moment, Dumnezeu mi-a arătat răutatea inimii mele. Pentru că ceea ce mi-a venit în inimă, nu a fost o voce din ceruri, ci Scriptura şi doctrina sănătoasă. Și practic, Dumnezeu mi-a spus asta: „Nu-ţi face griji, copiii tăi Mă vor slăvi. Eu voi fi proslăvit în ei dacă se pocăiesc şi dacă cred. Şi în salvarea lor voi fi proslăvit. Nu te îngrijora, Paul. Eu voi fi proslăvit în copiii tăi şi dacă refuză să se pocăiască şi să creadă. Voi fi proslăvit chiar şi în distrugerea lor eternă. Acum, tu urmează-mă!”

    Uitaţi care este treaba. Mulţi predicatori nu cred asta pentru că nu studiază Scriptura. Alţii cred, dar fiindcă sunt laşi, nu vor spune pe faţă lucrul acesta. Dar prin harul lui Dumnezeu, noi credem lucrul acesta şi-l şi spunem în public. „Cred şi de aceea vorbesc”, a spus Pavel. Este acelaşi lucru şi cu acest mesaj. Cred pentru că este scriptural, datorită interpretării istorice, cred şi vă spun şi vouă. Este lăsat în grija voastră. Pentru ce anume? Ca să răspundeţi. Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie. Aruncaţi-vă în braţele lui Hristos şi nu întârziaţi. Nu amânaţi. Şi dacă eşti credincios, dacă eşti unul dintre aceia care se încred în Hristos, atunci rămâne decât slava.

    Tată, Îţi mulţumim pentru Cuvântul Tău, dar Doamne, fie ca Duhul Tău să vină şi să sufle peste aceste oase, ca pleoapele celor orbi să fie deschise, ca să poată vedea. Fie ca inimile reci şi împietrite să fie transformate în inimi de carne. Aşa cum l-ai chemat afară pe Lazăr: „Vino afară!”, cheamă oamenii, Doamne, ca să vină în faţă. Doamne, noi nu ştim de unde vine Duhul Tău, nici unde se duce. Dar ştim când lucrează, pentru că lasă în spate vieţi schimbate. Pentru persoanele care-L iubesc pe Hristos din inimă, Doamne, mă rog să faci o aşa lucrare aici şi oriunde este văzut sau auzit acest mesaj. În Numele lui Isus. Amin!