„Alergând după carul lui Naaman”
Trăim într-o lume unde în aparență totul merge bine. O parte dintre oameni se bucură că au ajuns să locuiască în țara sau localitatea dorită. Alții se bucură că au reușit să-și cumpere o casă nouă, o mașină nouă etc. O altă parte se bucură chiar și de lucruri mai mici cum ar fi, un loc de muncă bine plătit, o bursă la școală, un examen luat cu un calificativ foarte bun etc.
Este foarte bine să ne bucurăm și să fim mulțumiți de toate realizările noastre materiale. Întrebarea care mi-am pus-o eu astăzi și pe care vreau să v-o adresez și vouă: „este bine totul” și pe plan spiritual? Care sunt factorii și persoanele care influiențează viața noastră zilnică.
M-am oprit cu gândul la Naaman sirianul, a cărui viață a fost influiențată de o tânără israelită, apoi m-am oprit și am meditat și la Ghehazi slujitorul lui Elisei. Doi oamenii venind din medii diferite care au un sfârșit complet diferit. (vezi 2 Împărați capitolul 5)
Cine era Naaman și care era problema lui? Naaman era un om cu mare vază, un slujitor credincios împăratului Siriei, un om iubit de împărat și de familie dar care suferea de lepră. El a fost folosit de Dumnezeu pentru izbăvirea sirienilor. La prima vedere se părea că pentru Naaman totul era bine. Problema cu care se confrunta el, era suferința care a venit pe neașteptate peste trupul lui. El era bolnav de lepră, o boală care îl necăjea cumplit. Suferința aceasta îi chinuia sufletul și îi rănea demnitatea lui de general. Boala lui era cunoscută de toți cei din jur și toți ar fi vrut să-l ajute dar nu puteau. Lepra îl ținea departe de cei dragi și în același timp departe de Dumnezeu.
Naaman avea înțelepciune și cunoștea foarte bine planurile de luptă dar nu cunoștea care este înțelepciunea și planurile lui Dumnezeu. Naaman avea robi și roabe în jurul său dar nu știa ce înseamnă să fi rob al lui Dumnezeu, să fi gata să slujești pe alții. Naaman credea că sănătatea se cumpără cu aur și argint și nu știa că aceasta este darul Lui Dumnezeu.
A sosit însă ziua când în casa lui Naaman a fost adusă ca roabă, o tânără israelită. Locuind în casa lui Naaman ea vedea frământările din aceasta familie dar într-o zi ea rupt tăcerea și mărturisindu-le cu îndrăzneală celor din casă, despre prorocul Elisei, despre minunile pe care le făcea Dumnezeu prin el în Israel.
Este demn de remarcat cum prin mărturisirea ei această tânără neînsemnată influiențează un om cu vază, influiențează o familie care este gata să caute și să experimenteze puterea lui Dumnezeu.
Astfel Naaman a plecat din Egipt cu zece talanți de argint și șase mii de sicli de aur și zece haine de schimb. El credea că împăratul lui Israel este Dumnezeul care poate să vindece și să învieze morții dar nu știa că în Israel erau oamenii aleși de Dumnezeu care cunoșteau pe Cel care avea putere să vindece lepra trupului și chiar pe cea a sufletului.
Ajungând în Israel la prorocul Elisei, Naaman s-a mâniat atunci când a auzit sfaturile prorocului și nu a știut să se bucure de îndurarea lui Dumnezeu care a privit spre suferința lui. El credea că prorocul lui Dumnezeu v-a veni să-și pună mâinile peste el ca să fie vindecat de lepră dar nu știa că cel care trebuia să-și pună mâna peste trupul și sufletul lui era însuși mâna lui Dumnezeu.
În cele din urmă Naaman îndemnat de slujitorii lui ascultă de sfatul lui Elisei și astfel este vindecat de lepră. El recunoaște că Dumnezeul lui Israel este singurul care face minuni. Din momentul acesta Naaman este un om schimbat și vindecat de lepră. El pleacă cu pace în suflet pentru că a descoprit pe Cel care merită toată lauda și închinarea.
M-am gândit apoi la Ghehazi și cum s-a putut întâmpla ca un om care era mâna dreaptă a prorocului Elisei să devină deodată lepros. Încerc să-mi imaginez cum alerga Ghehazi după carul lui Naaman. A uitat el oare cuvintele învățătorului său care n-a vrut să primească nimic de la Naaman? Oare ce îi lipsea lui Ghehazi, ce l-a deteminat să dorească argintul, aurul și hainele lui Naaman? Voi încerca pe scurt să punctez doar câteva lucruri care au schimbat viața lui Ghehazi pentru totdeauna.
Ghehazi slujitorul lui Elisei văzuse multe din minunile lui Dumnezeu făcute prin prorocul Elisei dar știa că lepra păcatului, a lăcomiei este mult mai rea decât lepra trupului. El credea că totul este bine chiar și atunci când gândul și inima îi erau legate de sicli de aur, talanții de argint, și de hainele scumpe ale lui Naaman. El nu gustase și nu băuse din paharul binecuvântat al mulțumirii, nu aflase cu adevărat lucrurile care pot să-i aducă liniștea și pacea în suflet. Ghehazi a încercat să-l mintă pe prorocul Elisei, neștiind că nu poate să-L mintă pe Dumnezeu. El nu vroia să piardă ocazia să-și adune câțiva talanți de argint și câteva haine de schimb în plus, în loc să caute tot mai mult cum să facă să rămână în voia stăpânului său.
Lăcomia i-a robit sufletul și a uitat de toate binecuvântările primite ca și slujitor a prorocului Elisei. Astfel un om sănătos care credea că totul este bine, ajunge lepros el și toată sămânța lui din pricina lăcomiei.
Pentru cititorul de rând este greu de înțeles cum un om care era slujitorul propocului Elisei să aibă inima împărțită. Oare nu știa el că Duhul Domnului îi număra fiecare pas din viața lui? Nu cunoștea el ce înseamnă să fi lepros?
Este bine în primul rând să vedem cum îi putem și noi înfluiența pe cei din jurul nostru ca ei să-l cunoască pe Cel care a fost și este Dumnezeul lui Israel și este și Dumnezeul nostru.
Astăzi mai mult ca oricând lepra păcatului a cupins tot mai mult inimile oamenilor. Foarte mulți aleargă zilnic și ei după carul lui Naaman ca și Ghehazi pentru mai mulți arginți, sau mai multe haine de schimb. Majoritatea celor pe care îi întânești zilnic la locul de muncă, la magazin, în piață sau chiar în biserică spun că „totul este bine” și contiună să alerge în continuare după carul lui Naaman.
Astăzi parcă tot mai mulți tineri sau vârstinici nu știu aproape nimic despre Cel care poate să vindece sufletul și trupul de lepra păcatului. Poate și tu iubite cititor ai ajuns străin în casa lui Naaman, poate ca să-ți câștigi existența, sau poate Dumnezeu vrea ca tu să fi o mărturie pentru cei din jurul tău. Nu pierde prilejul și spunele celor din jurul tău despre Cel care l-a vindecat pe Naaman de lepră. Cuvântul Domnului spune: „Din gura copiilor și a celor ce sug la țâță, Ți-ai scos o întăritură împotriva potrivnicilor tăi, ca să astupi gura vrăjmașului și a omului cu dor de răzbunare.” (Psalmul 8:2)
Dacă te simți și tu că mai alergi și astăzi după carul lui Naaman pentru arginții sclipitori care ți-au împovărat sufletul, te sfătuiesc să te oprești și să te întorci din nou la slujba pentru care ai fost chemat. Fi sincer și spune adevărul, nu spune doar din obișnuință că „totul este bine”, nu lăsa ca lepra lăcomiei să-ți ruineze viața. Astăzi nu este vremea de luat argint, haine, măslini, vii, oi, boi, robi și roabe ci este vremea să alergi după adevăr, după Cuvântului Domnului care poate să-ți schimbe viața ta precum a schimbat-o pe cea a lui Naaman. Fii o mărturie în locul unde ești, fii scrisoare scrisă chiar de mâna dulce a Domnului.
Iulie 6, 2017
Berlin, Ohio,