Dacă întâlnești ceva nou în creștinism este rău. Aceasta este foarte important. De fapt, de 2000 de ani nu ne-am confruntat cu aceasta și probabil nu o vom face. Un alt lucru care este extrem de important. Aceasta este o regulă a hermeneuticii. Hermeneutica este studiul Bibliei, un studiu despre cum să studiezi Biblia. Există o regulă a hermeneuticii care spune aceasta: întotdeauna îți prezinți teologia în contextul Bisericii. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că atunci când interpretezi Biblia este interpretarea ta a Scripturii. Iar în societatea noastră post-modernă oamenii spun întruna, "Ei bine, aceasta este interpretarea ta." Ce faci atunci? Treci prin 2000 de ani de istorie creștină și dacă toți sunt de acord cu interpretarea acelui pasaj și tu nu ești de acord cu ei, probabil că greșești. Astfel, unul dintre lucrurile foarte importante când interpretăm Scriptura este să o facem în contextul istoriei. Pot să dau un exemplu secular în privința aceasta. Ar fi acesta. Americanii nu știu nimic despre America. Ei nu cunosc istoria Americii așa că ei nu pot ști unde se află la acest punct sau unde merg. Nu au niciun punct pe care să-și bazeze afirmațiile sau niciun punct de plecare fiindcă nu cunosc nimic din istoria lor. La fel este cu comunitatea evanghelică astăzi. Declar că multe dintre lucrurile pe care le predicăm și multe dintre lucrurile pe care le practicăm în Biserică, dacă creștinii ar putea să învie, doar din urmă cu o sută de ani, ne-ar batjocori și ne-ar izgoni din Biserică. Astfel, vedeți, pur și simplu nu putem trăi într-un vacuum. Trebuie să venim la Scriptură. Și este vorba despre Scriptură și despre gramatica Scripturii, este vorba despre studiul Cuvântului. Dar, în același timp, privim în istorie și ne comparăm cu creștinii evlavioși care au existat de-a lungul veacurilor, și când facem lucrul acesta descoperim că creștinismul modern, în unele cazuri, nu poate fi numit deloc creștinism. Și unul dintre lucrurile pe care le-am făcut este ceea ce eu numesc o reducere a  Evangheliei. Am redus Evanghelia la câteva întrebări mărunte, iar dacă o persoană spune "Da" la fiecare dintre aceste întrebări, o declarăm ca un papă că este mântuită. Dragul meu prieten, oamenii sunt mântuiți prin lucrarea supranaturală a Duhului lui Dumnezeu care are loc prin predicarea Cuvântului lui Dumnezeu. Ea nu poate fi manipulată, silită, iar dacă cineva este cu adevărat născut din nou, dovada nu este că s-a rugat cândva în viața lui o rugăciune. Dovada este modul în care trăiește, roada vieții sale. "După roadele lor îi veți cunoaște." Iar când Isus spunea aceasta era conștient de ce urma să scrie Iacov mai târziu. El nu spune că mântuirea este prin fapte. Nu este. Este prin credință și numai prin credință în lucrarea încheiată a lui Isus Hristos, dar mântuirea este o lucrare supranaturală a lui Dumnezeu, iar dacă cineva a fost mântuit, devine o nouă creatură, iar creaturile noi fac lucruri noi. Dacă cineva nu face în mod constant lucruri noi sau face în mod constant lucruri rele, el poate fi un membru al Bisericii, dar nu este o creatură nouă și nu este o creatură nouă fiindcă nu este născut din nou. Trebuie să înțelegem. Un predicator a venit la mine odată, un pastor din Peru - era foarte mânios - a ajuns în casa mea; era un evanghelist minunat, un predicator minunat, iubea sufletele. A venit la mine acasă. Era foarte supărat. Am spus, "Frate Zaharia, ce nu este în regulă?" El a spus, "Ei bine, un evanghelist a venit și a predicat la biserica mea toată săptămâna și o sută de oameni au fost mântuiți." Am spus, "Ce este rău în aceasta?" El a spus, "Niciunul dintre ei nu a venit la biserică duminică." Și eu vă spun că cei o sută de oameni nu au fost mântuiți. O sută de oameni au luat decizii. Au luat decizii fără să fie născuți din nou, iar acum cred că sunt mântuiți și au o formă de evlavie, dar îi neagă puterea. Trebuie să fim foarte atenți când spunem despre oameni că au fost născuți din nou când, de fapt, nu au fost. De asemenea, trebuie să fim foarte atenți când vorbim  despre cruce dar nu proclamăm învățătura sa.

    Astăzi voi aborda câteva lucruri din Romani capitolul 3. Vom merge acolo. Ceva ce fac foarte des este să învăț pe alții din Evanghelie. Vei spune, "Frate Paul, de ce înveți pe alții din Evanghelie?" Ei bine, după cum am spus, am stat în fața a 16 studenți de la seminar cu câțiva ani în urmă și le-am pus o întrebare. Ce este Evanghelia? Cincisprezece dintre ei au pierdut în mod hotărât din vedere întregul, iar unul s-a apropiat de răspunsul corect, dar nu suficient de mult. Așa că vom parcurge Evanghelia. S-ar putea să vi se pară neobișnuit, dar este exact ceea ce vom face. Vom parcurge Evanghelia pentru ca mesajul pe care îl proclamați cu îndrăzneală să fie cel corect. Pentru că există o singură Evanghelie care are puterea de a salva, și aceasta este cea corectă. Iar dacă predicăm o altă Evanghelie în afară de adevărata Evanghelie, ei bine, știți ce ne spune Pavel în Galateni capitolul 1 - anatema. Haideți să privim astfel la Romani capitolul 3, versetul 23, un verset care face parte probabil dintre primele versete pe care le-ați memorat vreodată, și care este totuși atât de profund. Noi privim lucrurile în mod superficial și nu înțelegem puterea care se află în spatele lor. Romani 3:23 spune, "Căci toți au păcătuit, și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu." Noi le spunem oamenilor că au păcătuit astăzi ca și cum le-am spune, "Ei bine, știți, toți sunt păcătoși, nu este așa?" Ar merge un doctor la un pacient să-i spună, "Ei bine, știi, ai cancer, nu-i așa?" Păcatul este un lucru foarte grav. Este un lucru scandalos. Este un lucru oribil. Este un lucru teribil. Este un lucru nebunesc. De fapt, singura problemă pe care a avut-o vreodată omenirea este păcatul. Fiecare om care moare, moare din cauza păcatului. Dar cel mai rău lucru pe care îl face păcatul nu este ceea ce face el oamenilor, fiindcă nu oamenii reprezintă punctul principal. Cel mai rău lucru cu privire la păcat este că reprezintă o ofensă împotriva unui Dumnezeu infinit de sfânt, de drept și de bun.

    "Toți au păcătuit." Oamenii nu mai tremură astăzi când le spunem că au păcătuit fiindcă nu știu cine este Dumnezeu. Vă dați seama că duminica dimineața petrecută în Biserică este cea mai mare oră de idolatrie din întreaga săptămână? Doriți să știți de ce? Fiindcă majoritatea care se închină în acea biserică nu se închină Dumnezeului Bibliei. Ei se închină la o reprezentare a imaginației lor, la un Dumnezeu care în America seamănă mai mult cu Moș Crăciun decât cu Dumnezeul Bibliei. Iar dacă Dumnezeul Bibliei ar fi predicat în acea biserică oamenii ar deveni atât de ofensați și atât de furioși încât s-ar ridica și ar spune, "Niciodată nu aș putea iubi un Dumnezeu ca acesta. Dumnezeul meu nu este așa." Vedeți, în America am îmblânzit lucrurile. L-am făcut un Dumnezeu acceptabil pentru omul firesc, un Dumnezeu bun. Iar definiția pe care o dăm noi binelui este destul de denaturată. Dumnezeul Bibliei este un Dumnezeu periculos. El este un Dumnezeu iubitor! El este dragostea! Dar El nu este Moș Crăciun și nu este ceea ce cred majoritatea oamenilor despre El. El domnește peste națiuni și împărați, peste cei mai mici și peste cei mai mari. El Își ridică mâna și niciun om nu I-o poate coborî. El își pune mâna pe masă și niciun om nu poate mișca un deget. El este Dumnezeu și, în general, creștinismul american nu iubește un Dumnezeu ca acesta. Dar așa este El. Iar pentru ca oamenii să înțeleagă gravitatea păcatului ei trebuie să înțeleagă cine este Dumnezeu. Una dintre cele mai mari nevoi din America de astăzi este ca păstorii să se ridice și să înceapă să predice despre Dumnezeu. Dar ca să poată face aceasta, ei ar trebui să înceapă să studieze despre Dumnezeu, să petreacă mai puțin timp studiind cum să facă o biserică să crească și mai mult timp studiind despre Dumnezeul Bisericii.

    "Toți au păcătuit." Mărturisirea de la Westminster spune, "Lipsă de conformare față de Legea lui Dumnezeu." Vechii puritani obișnuiau să spună aceasta. Ei spuneau, "Nu ai ofensat guvernatorul unui mic stat, nici prințul sau primarul vreunui sat mic, ci L-ai batjocorit pe Domnul gloriei." Fiecare păcat este atât de murdar încât poate fi descris ca un affront împotriva lui Dumnezeu, ca o încercare de a intra zgomotos chiar în sala tronului lui Dumnezeu și de a-L lovi. Păcatul este îngrozitor de teribil datorită Celui împotriva căruia este comis. Astfel, când le spunem oamenilor că sunt păcătoși trebuie să avem dragoste, pasiune și compasiune în noi, dar trebuie să fim serioși în privința aceasta. Oamenii au păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Ei au încălcat Legea Sa. Ei merită să moară în iad toată veșnicia. Nu există multe predici astfel, nu-i așa? Păcatul este păcat și este murdar. Și este slujba predicatorului să proclame înaintea oamenilor cât de murdar este păcatul, să predice Legea, să aducă oamenii în punctul condamnării. Aud predicatori moderni astăzi spunând, "Ei bine, știi, misiunea noastră nu este de a condamna." Ei bine, atunci apostolul Pavel a greșit destul de mult fiindcă el, în primele trei capitole din Romani face un singur lucru, caută să condamne orice ființă umană de pe fața pământului, așa încât să-L caute pe Isus, să caute un Mântuitor. Însemnați cuvintele mele, citiți cartea. Citiți Romani 1, 2 și 3 și veți descoperi că el încearcă cu fiecare strop al abilității sale mintale, cu tot ce este în el, să facă un lucru - să le arate oamenilor gravitatea păcatului lor și să îi condamne astfel încât să îi lase cu mâna la gură, fără să mai poată spune un cuvânt. Să le închidă gura oamenilor cu privire la păcatul lor, astfel încât ei să caute îndurarea din partea unui Dumnezeu bun.

    "Căci toți au păcătuit." Noi nu înțelegem măreția acestui fapt. Dați-mi voie să prezint lucrurile în felul acesta pentru dumneavoastră. Dumnezeu. El stă acolo, în zilele creației, și poruncește stelelor, de sute de ori mai mari decât sistemul nostru solar, le poruncește să se așeze în anumite sectoare ale spațiului, iar ele toate se închină și spun, "Da". El privește la planete și le spune să se așeze într-o anumită orbită și să continue să rămână acolo până le va spune un alt cuvânt, iar ele se închină și spun, "Da, Doamne." El le spune munților să se înalțe și le spune mărilor să coboare, iar ele toate I se închină. El privește către mare și spune, "Până aici să vii și să nu treci mai departe." Și toate ascultă. Iar apoi privește la om și spune, "Vino" și omul spune, "Nu! Nu!" Gravitatea păcatului nostru este imensă. Și acesta este scandalul predicării noastre. Ne gândim că ar trebui să putem merge în străzi să predicăm și toți ar trebui să ne îmbrățișeze și să ne aprecieze. Dar nu se întâmplă aceasta când ne ridicăm împotriva culturii noastre și chiar a unei mari părți a ceea ce se numește creștinism american și proclamăm Biblia așa cum este ea scrisă.

    "Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu." În zilele moderne, dacă ai parcurge comentarii, comentarii moderne, ele ți-ar spune în esență că a fi lipsit de slava lui Dumnezeu înseamnă că Dumnezeu te-a creat pentru un scop glorios și tu ai ratat acel plan glorios. Dar dacă mergi la comentariile vechi nu vei auzi asemenea lucruri. Au o particularitate total diferită. Nu este totul centrat pe oameni. Este centrat pe Dumnezeu și pasajul este de obicei interperetat în felul acesta: "Dumnezeu te-a creat pentru Sine. El te-a făcut pentru gloria Sa. Te-a făcut să Îl slujești pe El și să I te închini Lui, să Îl glorifici pe El și nu ai făcut aceasta." Vedeți cum în America bisericile noastre, predicarea noastră, evanghelismul noastru, totul este construit în jurul oamenilor, pentru om - totul este pentru om. În Scriptură și în predicarea veche totul este pentru Dumnezeu. Este pentru gloria lui Dumnezeu, pentru onoarea Sa. Sunt de acord cu voi - creștinii din America sunt cel mai bogat, cel mai în siguranță, și cel mai bine hrănit grup de creștini care a existat vreodată pe fața pământului. Și, totuși, mergi în așa-numitele librării creștine și descoperi că jumătate din acele cărți sunt despre cât de goi suntem. De ce? Suntem goi datorită aceluiaș motiv pentru care Isus nu a fost niciodată gol. El a spus, "Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți și mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis." Suntem atât de preocupați de împlinirea nevoilor pe care le simțim încât am ratat ținta cu privire la creștinism. De fapt, peste tot în această țară bisericile sunt construite bazându-se pe împlinirea nevoilor simțite ale oamenilor firești în loc să se bazeze pe propovăduirea Evangheliei, astfel încât oamenii să nu mai fie firești, ci să fie centrați pe un singur lucru: să trăiască pentru a-L iubi, pentru a-L sluji și pentru a-L glorifica pe Dumnezeu.

    "Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu." Spune ceva extrem de important. Vorbește în versetul 24 despre justificarea creștinului. Ce înseamnă să fii justificat? Aceasta este foarte, foarte important. Mulți oameni nu înțeleg justificarea. Justificarea înseamnă că atunci când o persoană crede în Isus Hristos este justificată. Aceasta nu înseamnă că în momentul în care crede Dumnezeu o face neprihănită. Fiindcă dacă acesta ar fi cazul, fiecare care crede în Isus ar fi perfect din acel moment înainte. Ce înseamnă este aceasta: în momentul în care o persoană renunță la orice speranță în faptele sale bune și se încrede doar în lucrarea desăvârșită a lui Hristos, Dumnezeu declară în mod legal acea persoană neprihănită înaintea Lui, într-o relație corectă cu El. În momentul în care o perosană crede - o persoană care a păcătuit, care nu a trăit pentru gloria lui Dumnezeu, un rebel, care L-a urât pe Dumnezeu, după cum am făcut toți conform Cărții - în momentul în care acea persoană crede în Hristos, crede Evanghelia, lucrarea perfectă a lui Hristos are efect asupra ei, Dumnezeu declară în mod legal acea persoană dreaptă înaintea Lui, înaintea tronului. Acum se spune ceva foarte, foarte important aici. Scrie, "și sunt socotiți neprihăniți fără plată, prin harul Său." Aceasta este mai degrabă redundant. El spune același lucru. El spune că este socotit neprihănit fără plată, în dar. De fapt, cunoașteți locul din Scriptură unde se spune că L-au urât fără motiv, L-au urât pe Isus fără motiv, fiindcă Isus nu a dat niciodată nimănui un motiv ca să-L urască? Același cuvânt este folosit aici în greacă. Spune, "Fiind justificați deși nu I-am oferit niciodată o cauză să ne justifice." De fapt, nu numai că nu I-am oferit o cauză, El ne-a justificat nu datorită nouă, ci în ciuda noastră, nu fiindcă a văzut ceva de valoare inerent, nu datorită vreunei fapte sau lucrări bune pe care am făcut-o. El ne-a declarat neprihăniți în ciuda noastră. Și a fost un dar, un dar bazat pe lucrarea desăvârșită a Fiului Său prețios pe acel lemn.

    El merge mai departe și spune, "și sunt socotiți neprihăniți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea..." Răscumpărare înseamnă a cumpăra, a elibera un sclav sau un captiv printr-o cumpărare sau o plată. Aceasta înseamnă că Dumnezeu ne-a pus într-o relație bună cu El, că ne-a eliberat de condamnarea Legii Sale și de înverșunarea mâniei Sale. El ne-a eliberat efectuând o plată. Care a fost plata? Sângele singurului Său Fiu, nu monede, nu metale, nu lucruri din cer, ci Fiul Său. Ce este foarte important aici? Cui a fost făcută plata? Dacă există o plată și cineva care o face, trebuie să fie cineva care să o primească. În patristica timpurie, în primele cinci secole ale Bisericii, era obișnuit adesea ca teologii greci să spună, "Ei bine, El a plătit Diavolului. El ne-a răscumpărat din mâinile Diavolului. Diavolul ne ținea și Dumnezeu a plătit Diavolului." Aceasta nu este adevărat. Dumnezeu a plătit, conform creștinismului ortodox, Dumnezeu și-a plătit Lui Însuși. De ce? Vă voi spune de ce. Uneori oamenii vin la mine și îmi spun, "Am fost mântuit." Și cu o licărire în ochi, eu le spun, "Minunat! Mântuit de ce?" Iar ei continuă, "Păi, de iad." "Ei bine, iadul nu te urmărea." "Atunci am fost mântuit..." De ce? "De păcat!" "Păcatul este un lucru impersonal. Nu te urmărea." Doriți să știți de ce ați fost mântuiți? Ar fi mai bine să spunem de cine ați fost scăpați. Ați fost scăpați de Dumnezeu. Vedeți, noi am călcat Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu este drept. Pentru ca tu să fii mântuit, dreptatea Lui trebuie satisfăcută. Trebuie să se facă o plată. Plata păcatului este moartea. Cine cauzează acea moarte? Dumnezeu. În judecata Sa, în mânia Sa, păcătosul trebuie să moară. Pentru ca păcătosul să fie mântuit, o răscumpărare, o plată trebuie să fie făcută, și acea plată are în vedere dreptatea lui Dumnezeu. Dreptatea lui Dumnezeu trebuie să fie satisfăcută. Este corect să spui că Dumnezeu te-a mântuit de El Însuși. Dumnezeu te-a mântuit pentru El și Dumnezeu te-a mântuit prin El Însuși. Deci, El ne-a răscumpărat. Avem răscumpărare. Și se spune acest lucru foarte, foarte important. Se spune, "răscumpărarea care este în Hristos Isus." Există doar două tărâmuri. Parcurgând Noul Testament, în special cartea Romani, scrisorile lui Pavel către Efeseni, Coloseni, vedem că există două tărâmuri. Aceasta este tot. Nu există o a treia categorie. Există două tărâmuri. Ești fie în Adam, fie în Hristos. Ești fie condamnat, fie justificat. Ești mort sau viu. Ești pierdut sau ești creștin. Singurul lucru care-l avem este în Hristos, nu într-un sistem eclesiastic, nu într-un ritual religios, nici chiar într-o decizie. Vă dați seama câți oameni sunt pierduți în America fiindcă nu se încred în Hristos, se încred într-o decizie pe care au luat-o? Au parcurs câțiva pași și au luat o decizie la sfârșit. Iar dacă-i întrebi dacă merg în cer ei îți spun: "Da", iar tu îi întrebi de ce. "Fiindcă am luat o decizie." Nu, este fiindcă m-am aruncat în brațele lui Hristos și mă încred în ceea ce a făcut Hristos. "Nu aduc nimic în mâinile mele, mă agăț doar de crucea lui Hristos." Răscumpărarea noastră este în Hristos Isus și fără El nu există nimic.

    Acum ceva foarte, foarte important când ajungeți la religiile lumii. Este extrem de important. Unul dintre cele mai mari lucruri pe care-l întâlnești este acesta. Fiecare religie, cu excepția câtorva religii estice care nu sunt cu adevărat religii cu care să începi - fiecare religie are de-a face cu omul găsindu-se într-o relație bună cu Dumnezeu. Vă dați seama? Cea ce este o dovadă că Dumnezeu a scris cu adevărat Legea Sa în inimile oamenilor și că oamenii știu cu adevărat că sunt păcătoși, răi și greșiți înaintea lui Dumnezeu, întrucât fiecare religie de pe fața pământului pune o întrebare: "Cum pot să fiu într-o relație bună cu Dumnezeu?" Întrebi un musulman, "Cum poți fi....?" "Domnule!" Să spunem că sunt un reporter și iau interviu unui musulman. Eu spun, "Domnule, dacă ai muri chiar acum, unde ai merge?" El ar spune, "Ei bine, aș merge în Paradis." Iar eu spun, "De ce?" El ar spune, "Ei bine, sunt un om bun. Eu dau pomeni. Am făcut toate pelerinajele. Fac rugăciunile zilnice." Pentru mine are sens. El merge în Paradis fiindcă acolo merită să meargă. Merg la un iudeu ortodox și îl întreb, "Domnule, dacă ați muri chiar acum, unde ați merge?" "Aș merge în cer." "De ce?" "Ei bine, fiindcă iubesc Legea lui Dumnezeu și țin Tora. Sunt un om neprihănit și umblu pe calea neprihănirii." Eu, ca reporter îi spun, "Ei bine, are sens ceea ce spuneți. Mergeți în cer fiindcă exact acolo meritați să mergeți. Sunteți într-o relație bună cu Dumnezeu în virtutea faptelor dumneavoastră." Și ajung la un creștin adevărat. Eu spun, "Domnule, dacă ați muri chiar acum unde ați merge?" Și el spune, "Aș merge în cer." "Ei bine, domnule, care este baza speranței dumneavoastră?" El ar spune, "Ei bine, eu am fost conceput și adus în această lume în păcat. Am călcat fiecare lege a Dumnezeului bun și neprihănit. Și merit cea mai mare mânie a Sa." Ca reporter, îl opresc și spun, "Domnule, nu are niciun sens ce spuneți. Îmi spuneți că mergeți în cer când de fapt meritați însăși inima iadului. Cum poate fi astfel?" Iar creștinul mă privește și îmi spune, "Merg în cer datorită virtuții și meritului Altcuiva, al lui Isus Hristos, Domnul meu." Și aceasta este diferența în toate religiile. Nu există decât două religii în lume, o religie a faptelor și o religie a harului. Iar lauda noastră nu este în noi înșine. Credința este singura privire care niciodată, niciodată nu privește înapoi la ea. Ea întotdeauna își ia privirea de la ea și și-o îndreaptă asupra lui Hristos. Nu contează mărimea credinței noastre, contează obiectul credinței. Dați-mi voie să vă dau un exemplu. Un om foarte îndrăzneț se uită la un pod foarte slab și are o mare credință că acel pod slab îl va ține. El merge pe acel pod și ajunge la jumătatea lui când acesta se rupe, iar el este distrus. Piere. Moare. El a avut o credință mare într-un pod slab. Dar să spunem că un suflet slab și tremurând ajunge la un pod mare și începe să meargă pe el cu mare frică, îndoială și groază. Indiferent cât de mică este credința lui, el îl va traversa. De ce? Datorită podului, nu datorită credinței sale. Astăzi în America, "O, totul este despre credința mea. Voi merge în cer datorită credinței mele!" Nu, credința ta nu te poate salva. Credința este în Hristos, iar Hristos este Cel care te salvează. Dacă podeaua acestei camere de hotel s-ar rupe, nimeni din cei care stau aici nu ar spune, "O, credință!" Toți ar spune, "O, Isuse!" Poți să transformi chiar credința într-un idol, poți să transformi o decizie într-un idol. Nimic nu este suficient de puternic să vă salveze decât credința în Isus și privirea la El.

    Acum ajungem la ceva, în versetul 25, cu privire la care insist. Dacă înțelegeți aceasta, înțelegeți ceva ce mulți au uitat - nu ceva nou, ceva destul de vechi. De fapt, aceasta este inima Evangheliei. Mulți predicatori, Martyn Lloyd-Jones, Charles Spurgeon, se referă la aceasta ca la acropola credinței creștine, marea cetate întărită. Unii teologi au spus că dacă întreaga Biblie ar fi îndepărtată, în afară de câteva versete scurte, acestea ar fi versetele care ar trebui păstrate, acest verset de aici, versetul 25; este probabil cel mai puternic, cel mai important text din întreaga Biblie, și totuși puțini oameni îl investighează. Este trecut cu vederea. Spune, "răscumpărarea care este în Hristos Isus. Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire." (Romani 3:24-25) "Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte" - crucea nu a fost un accident. Crucea nu a fost un accident. Dar, de asemenea, evangheliștilor, ascultați-mă. Crucea nu a fost planul B. Crucea este cea mai mare manifestare, cea mai mare revelație a lui Dumnezeu. Fără cruce, nimeni nu L-ar cunoaște vreodată pe Dumnezeu - nimeni, nici chiar domniile, puterile, autoritățile și stăpânirile din cer nu L-ar cunoaște pe Dumnezeu așa cum este decât prin crucea lui Isus Hristos. Și a fost lucrarea lui Dumnezeu ca Fiul Său să fie răstignit, și să fie răstignit în mod public. Cetatea religioasă numărul unu a lumii, în afara acelei cetăți, la o răscruce, El a atârnat pe acea cruce ca toți să vadă, fiindcă Dumnezeu făcea ceva, învăța ceva, arăta ceva despre Sine care trebuia să fie explicat.

    Ispășirea. Despre ce este ea? Ei bine, dați-mi voie să împărtășesc câteva lucruri cu dumneavoastră. Doresc să rămâneți unde sunteți și să mergeți la cartea Proverbele. Doresc să vedeți un lucru pe care dacă-l veți înțelege, vă va ajuta foarte mult. Proverbe 17:15, "Cel ce iartă pe vinovat și osândește pe cel nevinovat, sunt amândoi o scârbă înaintea Domnului." Știți ce înseamnă? Scârbă este cel mai greu, cel mai aspru cuvânt de blestem care a putut fi folosit în toată Scriptura. Nu există nimic mai tare. A fi o scârbă înaintea lui Dumnezeu este ce mai rău lucru. Nu există nimic mai rău. Este murdar. Merge dincolo de cuvintele care-l pot descrie. A fi o scârbă înaintea lui Dumnezeu este un lucru oribil, urât înaintea lui Dumnezeu. Ascultați ce spune. Ascultați cu atenție. Ce reprezintă justificarea celui rău? O scârbă. Vă dați seama ce se întâmplă aici? V-am învățat în ultimele 15 minute că Dumnezeu îl justifică pe cel rău. Și tocmai v-am arătat că există un verset care spune că oricine îl justifică pe cel rău este o scârbă înaintea lui Dumnezeu. Vede cineva vreo problemă? Doresc să vă spun ceva și, din nou, orice lucru nou este greșit. Acesta este unul vechi. Cea mai mare problemă din întreaga Biblie, cea mai mare problemă din toată istoria răscumpărătoare, lucrul pentru care a fost scrisă Biblia, lucrul principal, lucrul numărul unu este acesta: dacă Dumnezeu este drept, El nu te poate ierta. Cum poate un Dumnezeu drept să ierte oameni răi și să rămână drept? Aceasta este cea mai mare problemă în toată Scriptura și unii dintre dumneavostră nici nu ați auzit de ea. Dacă ar fi să citiți toți teologii mari din istorie, aceasta este. Dar nu doar teologii, aceasta este ceea ce învață Biblia. Cea mai mare problemă, motivul pentru care a fost scris totul este acesta. Dacă Dumnezeu este drept, cum poate El să ierte oamenii răi și să rămână drept? Dați-mi voie să vă dau o ilustrație seculară. Să spunem că cineva vă omoară întreaga familie și când poliția intră în grabă înăuntru este prins cu mâinile roșii de sângele care picură de pe ele. În timp ce izgonește viața din ultima persoană dragă din familia dumneavoastră strangulând-o, poliția intră repede înăuntru și îl prinde. Iau acest om cu toate dovezile necesare și îl prezintă în fața judecătorului, iar judecătorul îl privește și spune, "Eu sunt un judecător iubitor. Ești astfel liber." Ce ai spune? Ai spune că acel judecător a fost o scârbă, că a fost mai rău decât criminalii pe care îi iartă. De ce? Fiindcă un judecător trebuie să facă dreptate, iar un judecător care nu face dreptate nu este un judecător. Astfel, întrebarea întregii Scripturi, acest lucru al Evangheliei pe care l-am proclamat în jurul lumii este acesta. Marea problemă este că Dumnezeu este drept și Dumnezeul întregului pământ face ceea ce este drept. Omul a călcat fiecare lege a lui Dumnezeu. Cum poate Dumnezeu să fie drept și să ierte oamenii răi care declară că sunt neprihăniți în timp ce nu sunt? Aceasta este problema, precum și baza, temelia și motivul existenței Evangheliei. Nu mai citește nimeni cărți vechi? Ai împărtășit vreodată aceasta cu o persoană? Învățam un grup de studenți din România cu câțiva ani în urmă, teologi care înfloreau.
    - De ce a murit Isus?
    - Ei bine, pentru păcatul nostru.
    - Aceasta nu mi-a răspuns la întrebare. De ce a trebuit El să moară pentru păcat?
    - Ei bine, fiindcă păcatul este rău.
    Nu, totul are de-a face cu Dumnezeu. Dumnezeu este drept și un Dumnezeu drept nu poate declara ceva neprihănit când nu este. A face aceasta ar fi o scârbă, și de aceea a trebuit să fie făcută o ispășire. Ce este o ispășire? O jertfă care satisface dreptatea, care plătește pe deplin dreptății lui Dumnezeu, astfel încât un Dumnezeu drept să poată arăta milă oamenilor răi. O plată trebuie făcută.

    Ce este o plată? Ce ar putea fi acea plată? Ei bine, în priimul rând acea plată trebuie să fie un om. Un om trebuie să moară. Omul a păcătuit. Omul trebuie să moară. Pentru ca oamenii să fie liberi, un om trebuie să moară în locul lor. Sângele taurilor și al țapilor nu îndepărtează păcatul, nu curăță conștiința. Nu satisface dreptatea lui Dumnezeu. Un om trebuie să moară. Se califică cineva? Cu mâinile curate, cu inima curată. Nimeni. Iov a spus, "O, dacă ar exista un mijlocitor, cineva care să-și poată pune mâinile pe amândoi." Dar cel care moare trebuie să fie Dumnezeu. De ce aceasta? Cel care moare pe cruce trebuie să fie mai mult decât om. El trebuie să fie Dumnezeu care să devină om; de ce este necesar aceasta? Ei bine, dați-mi voie să vă dau câteva motive. În primul rând, mântuirea este de la Domnul. Doctrina îngrozitoare a martorilor lui Iehova spune că Isus a fost o creatură, a fost o ființă creată. Și spunând aceasta, ei spun că Cel care a murit și a adus mântuirea nu este Dumnezeu; și Dumnezeu nu este Mântuitorul nostru. Acesta este o scârbă. Întreaga Biblie declară că mântuirea este de la Domnul și că numai Iahve, numai Dumnezeu mântuiește. Astfel, Cel care este pe acea cruce, Cel care Își mântuiește poporul, Cel care va mântui poporul Său de păcatele sale, Cel numit Isus trebuie să fie Dumnezeu. Dar mai este un motiv. Cine altcineva decât Dumnezeu ar fi putut să reziste mâniei lui Dumnezeu și să învie din nou? Se spune despre mânia aprinsă, despre ura sfântă a lui Dumnezeu împotriva păcatului, că atunci când ea se revarsă, râurile se usucă, munții se topesc. Unii oameni se laudă că în Ziua Judecății ei vor sta în picioare înaintea lui Dumnezeu. Eu le spun, "Vă veți topi înaintea lui Dumnezeu ca o figurină mică din ceară înainte ca să vină un val de căldură al cuptorului." Cine altcineva în afară de Dumnezeu poate să reziste mâniei lui Dumnezeu, să plătescă întregul preț, să moară și apoi să învie din nou? Apoi mai este un motiv. O viață trebuie să fie dată. Cine are viață pe care să o dăruiască? Chiar dacă ai fi potrivit să mori, nu ai viață. Fiindcă de unde îți vine viața? Vine de la Dumnezeu. Este împrumutată. Nu ai propria ta viață. Îngerii din ceruri nu au viață inerentă în ei. Pentru ca ei să moară ei ar trebui să aibă viață. Ei nu o posedă. Ea vine de la Dumnezeu. Ei dau un lucru împrumutat. Dar Isus a spus, "Eu am autoritatea să-Mi dau viața și să o iau din nou." El este viața. El nu o împrumută de la nimeni. Doar El are viața pentru a o dărui. Odată vorbeam - și ajung acum la ultimul motiv - vorbeam la o universitate și, după ce am vorbit despre crucea lui Hristos, un student s-a ivit pe neașteptate dorind să le arate tuturor cât de inteligent era și a spus, "Ei bine, am o întrebare pentru dumneavoastră." Iar eu am spus, "Ei bine, care este?" El a spus, "Cum poate un om să sufere câteva ore pe o cruce și să salveze o mulțime de oameni de la o veșnicie petrecută în iad? Nu este drept." Eu am spus, "Tinere, acesta este motivul. Acel singur om a putut să sufere câteva ore pe acea cruce și să salveze o mulțime de oameni de la iad fiindcă Acela valora mai mult decât toți puși împreună." Ia tot ce există - cosmosul și galaxiile, planetele, greierii și clovnii, munții și mușuroaiele de cârtiță, tot ce există sau va exista în orice sferă și pune-le în balanță. Pune-l pe Omul Isus Hristos de partea cealaltă a balanței și El va cântări mai greu decât toți. Aceasta vor să spună teologii când vorbesc desrpe un sacrificiu perfect. Nu înseamnă doar că El era fără cusur sau fără păcat. Se referă la valoare. Păcatele au fost înfăptuite împotriva unui Dumnezeu infinit de bun. Ele ar trebui pedepsite infinit. Și, de aceea, a fost nevoie de un dar de o valoare infinită pentru a plăti pentru păcatul tău.

    Acum ceva despre cruce care este foarte important. Am participat la un seminar în Europa de Est - din nou, cu câțiva ani în urmă predicam - și am intrat într-o bibliotecă unde totul era scris în germană. Mă uitam în jur după o carte pe care să pot să o citesc și am văzut una, The Cross of Christ [Crucea lui Hristos]. Am luat-o și am început să mă uit prin ea. Dacă ai citit suficiente cărți ajungi la punctul în care poți să te uiți doar repede printr-o carte și să afli despre ce vorbește autorul. Așa că mă uitam prin carte și am văzut despre ce era vorba. Iată ce spunea, "Când Isus Hristos atârna pe acea cruce, Tatăl a privit din cer și a văzut întristarea Fiului Său. El a văzut suferința pe care o îndura Fiul Său în mâinile romanilor și a văzut cum Fiul Său era bătut de oameni, biciuit de oameni și pironit pe o cruce; El a privit suferința adunată asupra Lui din partea acelor oameni și a considerat-o o plată pentru păcatul nostru." Aceasta este erezie. Știați? Este o erezie abjectă. Majoritatea creștinilor nici nu o recunosc măcar. Prietenul meu, dacă ești salvat aici, astăzi, nu ești salvat datorită faptului că un grup de romani s-au adunat împreună și l-au bătut pe Isus. Dacă ești mântuit aici, astăzi, ești mântuit fiindcă atunci când a fost pironit pe acea cruce, El a luat asupra Sa păcatele oamenilor, iar Tatăl din cer și-a întors fața de la El fiindcă El a devenit păcat; Tatăl din cer L-a zdrobit pe singurul Său Fiu sub toată puterea mâniei Sale, a mâniei pe care tu o meritai, a mâniei pe care un Dumnezeu sfânt și drept trebuie să și-o reverse. Și dacă acea mânie nu este revărsată, dacă nu este satisfăcută, El nu te poate ierta. Isus era în grădină și a strigat, "Îndepărtează de la Mine acest pahar." Ce era acel pahar? Aud predicatori moderni spunând, "Ei bine, acesta a fost crucea, soldații romani și biciul despre care vorbim tot timpul." Nu, cu siguranță nu a fost aceasta. Dați-mi voie să vă arăt de ce. Ei bine, aici Îl vedem pe Isus înfricoșat că trebuie să fie țintuit pe o cruce și totuși, mii, dacă nu zeci de mii dintre urmașii Săi ar merge cu bucurie la cruce și ar muri cântând imnuri plini de bucurie. Îmi spuneți că ei au avut o asemenea îndrăzneală și totuși Căpitanul lor, Mântuitorul lor, S-a ascuns într-o grădină îngrozit de frică? Crezi cu adevărat că Domnul gloriei s-a temut de un bici? Crezi în mod sincer că Domnul gloriei s-a temut de cuie, de o cruce sau de o cunună de spini? Vedeți, despre aceasta vorbim tot timpul, dar nu vorbim despre lucrul real care s-a întâmplat. Și ce s-a întâmplat? Ce era în pahar? Nu voi uita niciodată... Vorbeam într-o școală pentru copii reformată clasică din est. Am pus această întrebare. Și o fetiță de opt ani a ridicat mâna. Eu am spus, "Da." Ea a stat lângă banca ei și a spus, "Domnule, paharul...  mânia atotputernicului Dumnezeu era în pahar." Am spus, "Da, ai dreptate și ești prima care a răspuns vreodată corect." Dacă pui împreună toți profeții Vechiului Testament obții o concordanță și privești paharul. Dacă pui împreună toți profeții ei ar spune ceva de felul acesta - datorită răutății și răzvrătirii națiunilor le voi da paharul mâniei Mele și le voi forța să îl bea; îl vorbea, se vor clătina și vor muri. Dar pe acea cruce, Fiul lui Dumnezeu a luat paharul dreptății lui Dumnezeu, al mâniei Sale înverșunate, al urii Sale împotriva păcatului și l-a băut. Iar când a strigat, "S-a isprăvit"  El a întors paharul și nicio picătură de mânie nu a ieșit fiindcă Fiul o băuse toată. "Eli, Eli! Eli, Eli, Lama Sabactani? Pentru ce M-ai părăsit?" Oamenii spun, în perspectiva lor emoțională, romantică asupra Evangheliei, că Tatăl a privit la Fiul Său, a văzut suferința Sa și a fost atât de mișcat încât a trebuit să-și întoarcă Fața. Unde găsiți aceasta? Nu aceasta spune! El a spus, "M-ai abandonat." De ce? Mergeți repede la Psalmul 22. Vă voi arăta contextul istoric al acelei profeții - și este o profeție. Psalmul 22, versetul 1, "Dumnezeule! Dumnezeule! Pentruce M-ai părăsit, și pentru ce Te depărtezi fără să-mi ajuți și fără s-asculți plângerile mele?" Aceasta este plângerea lui Mesia de pe cruce. Apoi El dă un argument; în versetul 4 El spune, "În Tine se încredeau părinții noștri: se încredeau, și-i izbăveai." Ce spune El este că nu a existat niciodată un timp în istoria poporului legământului Tău Israel când să strige un om neprihănit și să nu-i răspunzi. Și totuși Eu, singurul Tău Fiu, stau atârnat pe această cruce, sunt înconjurat de oameni care Mă urăsc și totuși Tu Mă abandonezi. De ce? Și apoi El răspunde la întrebarea sa în versetul 3. "Totuși Tu ești Cel sfânt." Iar în versetul 6, "Dar eu sunt vierme, nu om." Tatăl și-a întors fața fiindcă singurul Său Fiu, Cel de trei ori sfânt, Fiul lui Dumnezeu, pe acea cruce a purtat murdăria ta, vina ta, păcatul tău, răzvrătirea ta, ura ta față de Dumnezeu, nelegiuirile tale și tot ce ai înălțat vreodată împotriva tronului lui Dumnezeu. El le-a purtat pe toate și Tatăl și-a întors fața de la El fiindcă El nu poate privi lucrul murdar. Iar apoi, toată mânia, mânia sfântă a unui Dumnezeu neprihănit, bun și iubitor a fost turnată pe capul singurului Său Fiu. După cum spune în Isaia 53, "Lui Iahve I-a făcut plăcere să Îl zdrobească." Citești istoria lui Avraam și o spui copiilor tăi. Avraam îl leagă pe fiul său. El scoate cuțitul. Se dă înapoi, calcă pe voința sa, este pornit să lovească cu cuțitul în urma singurului său fiu, iar mâna sa este oprită de providența lui Dumnezeu. Problema este că tu crezi că istorisirea se termină acolo. Dar nu se termină, fiindcă Dumnezeu ia acel cuțit din mâna lui Avraam, Dumnezeu pune propria Sa mână pe singurul Său Fiu, Isus Hristos, și Îl lovește. Avem aici un lucru fundamental. Am menționat acest cuvânt de câteva ori. Este probabil foarte străin de limba dumneavoastră. Este vorba despre ura lui Dumnezeu. Învățam despre ura lui Dumnezeu cu câtva timp în urmă și cineva a devenit foarte, foarte supărat și a spus, "Dumnezeu nu urăște. Dumnezeu este dragoste." Iar eu am spus, "Nu, doamnă. Dumnezeu este dragoste. De aceea El trebuie să urască." Acea persoană a spus, "Ce vrei să spui?" Am spus, "Doamnă, dumneavoastră iubiți iudeii?" Ea a spus, "Ei bine, da." Eu am spus, "Atunci sunteți neutră cu privire la Holocaust?" Ea a spus, "Nu, îi iubesc pe iudei. De aceea trebuie să urăsc Holocaustul." Eu am spus, "Exact… "Iubiți copiii?" Ea mi-a răspuns, "Da." Am spus, "Atunci singurul mod de a fi consecventă este de a urî avortul. Vedeți, doamnă, dacă iubiți ceea ce este bun, ceea ce este perfect, ceea ce este frumos, ceea ce este excelent, dacă iubiți tot ceea ce este conform neprihănirii, trebuie să urâți nelegiuirea. Și, doamnă, dacă dumneavoastră trebuie să faceți aceasta, cu cât mai mult o face un Dumnezeu sfânt?" Vedeți, există un sens în care fiecare om născut în lumea aceasta este un obiect al urii, fiindcă este născut în păcat și este dușmanul lui Dumnezeu. Iar Isus a spus că mânia lui Dumnezeu este asupra lui. Dar acest Dumnezeu - dragostea Sa are o asemenea natură că El poate chiar să iubească obiectele urii sale. El poate să iubească obiectele mâniei Sale, oamenii care ar trebui să moară. Dumnezeu Își poate da Fiul pentru ei. Dumnezeu Își poate da Fiul pentru ei. Astfel că El moare.

    Acum aș dori să vă arăt ceva despre istoria biblică. Priviți la aceasta un moment. De ce a fost Fiul Său răstignit în mod public într-un asemenea mod? El spune în versetul 25, "ca să-și arate neprihănirea Lui." (Romani 3:25) A cui neprihănire? A lui Dumnezeu. Fiindcă... De ce a fost ea necesară?De ce a fost necesar ca Dumnezeu să arate tuturor că El era cu adevărat neprihănit? "Căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungei răbdări a lui Dumnezeu." Acum aș vrea să vă gândiți la ceva un moment, să vă gândiți pur și simplu la aceasta. Cu greu știm ceva despre originile Diavolului cu excepția faptului că a fost creat de Dumnezeu și că a căzut. Și chiar despre acea cădere știm atât de puțin. Putem doar să înțelegem ceea ce ne spune Biblia. Dar a existat un sens în care această creatură era în ființă. El era bun și drept în toate lucrurile. Dar s-a răzvrătit împotriva tronului lui Dumnezeu și a căzut. Când a căzut, i-a arătat Dumnezeu milă? Nu, deloc. Justiție perfectă. Justiție perfectă. Cel care a căzut este numit Acuzatorul, nu în primul rând fiindcă acuză oameni, ci în primul rând fiindcă Îl acuză pe Dumnezeu. Gândiți-vă la aceasta un minut. Care este cea mai mare problemă? Doamne, dacă ești drept, de ce nu l-ai omorât pe Adam? De ce i-ai dat o promisiune a mântuirii? Doamne, dacă ești drept în timpul potopului, de ce nu l-ai omorât pe Noe? Fiindcă și Noe era păcătos. și, Dumnezeule, Avraam, prietenul Tău, și-a pus propria soție în pericol pentru că a fost un laș. Iar David, un om după inima Ta, a fost un curvar, un ucigaș, și Tu îl numești fiu? Ce s-a întâmplat cu Dumnezeul întregului pământ? Se pare că El nu mai acționează bine. Ce este acest Dumnezeu? Eu am comis un păcat împotriva tronului Tău și am primit justiție perfectă și aceste lucruri făcute din noroi se răzvrătesc împotriva Ta în fiecare zi. Cum ai putea să arăți milă unor asemenea ființe? Cu două mii de ani în urmă Dumnezeu a răspuns la acea întrebare. El a privit și a spus, "Vrei să știi cum îl pot salva pe Noe? Vrei să știi cum pot să fiu prieten cu Avraam? Vrei să știi cum pot să-l numesc pe David fiul Meu? Fiindcă singurul Meu Fiu a murit pentru ei toți." Și prin El, prin Mielul jertfit înainte de întemeierea pământului, fiecare care a mers vreodată în cer - indiferent că e vorba de Avraam sau de ultimul om născut pe planeta aceasta - a mers în cer datorită Fiului și lucrării sale perfecte. Și noi putem spune din punct de vedere teologic că suntem justificați prin moartea Fiului Său. Dar este de asemenea biblic să spunem că Dumnezeu este justificat prin moartea Fiului Său. În ce mod? În modul exprimat de cuvântul revendicare. Dumnezeu este justificat. Diavolul nu Îl poate acuza pe Dumnezeu de nelegiuire când salvează oameni răi fiindcă Dumnezeu a plătit pentru ei toți. Iar acum așa după cum spune textul acesta, El este drept, dar și Cel care justifică. El îl justifică pe cel rău și totuși este drept fiindcă El a plătit pentru toate fărădelegile celui rău prin sângele singurului Său Fiu. Fiul Său a murit. Dar El nu a rămas mort. De multe ori în Evanghelia noastră noi uităm aceasta. O Evanghelie fără înviere nu este deloc Evanghelie. El a murit. Avem scrisori de la Biserica primară care afirmă că pastorul venea în fața unei adunări mici și primele cuvinte pe care le rostea erau acestea, "Hristos a înviat!" Iar adunarea răspundea, "Da, Hristos a înviat cu adevărat!" A fost marea declarație a lui Dumnezeu nu doar că Isus era Fiul Său, ci că jertfa pe acea cruce a fost acceptată ca o plată deplină pentru poporul lui Dumnezeu. Dacă priviți în Romani capitolul 4, versetul 25, scrie, "care a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, și a înviat". În unele din textele dumneavoastră scrie "pentru", dar o traducere mai corectă ar fi: "a înviat datorită justificării noastre." Ce înseamnă aceasta? Învierea este dovada că plata pe care a făcut-o Hristos a satisfăcut pe deplin justiția lui Dumnezeu. Astfel, El a murit și a înviat dintre cei morți. Dar El nu a înviat doar dintre cei morți, El S-a înălțat în slavă. El S-a înălțat la cer.

    Mergeți cu mine un moment - suntem aproape de încheiere - la Psalmul 24. În versetul 3 întâlnim o întrebare retorică foarte importantă. "Cine va putea să se suie la muntele Domnului? Cine se va ridica până la locul Lui cel Sfânt?" Aceasta a fost problema lui Iov. Cine ar putea merge acolo pentru noi? Cine ar putea sta în picioare? Cine asemenea nouă ar putea să meargă pentru noi și să stea în numele nostru înaintea tronului lui Dumnezeu? Iată calificările. "Cel ce are mâinile nevinovate și inima curată, cel ce nu-și dedă sufletul la minciună, și nu jură ca să înșele." Se califică cineva? Nimeni în afară de Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu în trup și, de asemenea, Om. El a trăit o viață perfectă de ascultare absolută față de voia lui Dumnezeu. El a purtat păcatele poporului Său și a fost zdrobit chiar sub mânia Tatălui Său. Murind, El a satisfăcut dreptatea. Tatăl L-a înviat din morți. Iar apoi El S-a înălțat în glorie. Versetul șapte. Avem un caz interesant folosit de patristici, de părinții Bisericii primare - Psalmul ascensiunii. "Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!" Ce se întâmplă? Vechii patristici, vechii părinți ar spune aceasta - că Hristos, Dumnezeul, dar de asemenea Hristos Omul a făcut mai mult decât a putut Iov să-și imagineze. El S-a înălțat și a stat chiar în afara porților și a strigat, "Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-vă, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei." Și cu o uimire absolută, cerul îi răspunde și spune, "Cine este acest Împărat al slavei?" În esență, întrebarea este aceasta, "Cine este acesta care îndrăznește să poruncească acestor porți? Cine este Cel care îndrăznește să își pună mâna pe lacătul acestor uși? Aceste uși nu se deschid pentru niciun om. Cine este?" El răspunde și spune, "Vă voi spune cine este. Este Domnul cel tare și puternic, Domnul cel viteaz în lupte. Porți, ridicați-vă capetele; ridicați-le, porți veșnice, ca să intre Împăratul slavei!" Și pentru prima dată în timp, acele au ascultat vocea unui om și ele s-au deschis așa după cum ascultă mările, munții, stelele și îngerii. Ele s-au deschis și înăuntru a intrat Împăratul slavei, Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Isus, Omul în numele nostru. Și El merge la Tatăl și se așează la dreapta Tatălui. Și eu presupun că Tatăl, poate, se uită la El și spune, "S-a isprăvit." Iar El privește la Tatăl Său și spune, "Tată, s-a isprăvit, într-adevăr!" Iar El va sta pe acel tron până când fiecare dușman va fi făcut așternut al picioarelor Sale. "Iar pe acest Isus care a fost răstignit, Dumnezeu L-a făcut Domn și Hristos." Nimănui nu trebuie să i se spună vreodată, "Fă-L pe Isus Domnul vieții tale." Acesta este cel mai fără noimă lucru. El este Domnul vieții tale indiferent dacă Îl recunoști sau nu. El este Împăratul slavei și Dumnezeu poruncește tuturor oamenilor, din orice loc - El le poruncește, El nu le cere, nu le sugerează - El le poruncește să se pocăiască, să se pocăiască de a încerca să se salveze pe ei înșiși, să se pocăiască de a se încrede în faptele lor bune, să se pocăiască de a se încrede în orice altceva în afară de lucrarea perfectă pe care El a înfăptuit-o. Aceasta este Evanghelia lui Isus Hristos. Să ne rugăm.

    Tată, ce privilegiu să predic sfinților, dintre care mulți au umblat mai mult decât mine cu Tine, iar mulți sunt mai asemenea chipului Fiului Tău decât voi fi eu în ultima zi a mea. Predicatori ai Evangheliei, purtători ai seminței, bărbați și femei de care lumea nu este vrednică. Ei au dus Cuvântul multor popoare și mulți au fost câștigați prin mărturia lor. O, Dumnezeule, ajută-ne pe toți să creștem în cunoașterea Evangheliei și să o predicăm, să împărtășim acest lucru, calea care nu mântuiește doar oameni, ci Îl onorează pe Dumnezeu. În Numele lui Isus. Amin.