Dacă v-ați adus Bibliile cu voi, vă rog să le deschideți la cartea Geneza. Veți găsi cartea Geneza repede, este ușor de localizat. Prima carte din Biblie. Deschideți la capitolul 2 și vom citi începând cu versetul 18 în câteva minute. Dar înaine să încep seria acestei veri, dați-mi voie să fac o pauză și să-I mulțumesc lui Dumnezeu pentru cei 272 oameni care au fost botezați în Hristos week-end-ul trecut. În fiecare din cele 7 campusuri ale bisericii Oak Hills, oamenii au ales să-și mărturisească credința prin botez. Îi dăm lui Dumnezeu toată gloria. Amin? Îi mulțumim lui Dumnezeu, Îl lăudăm pe El pentru că El a ales să-Și cheme oamenii în Împărăția Lui și că ei și-au demonstrat credința printr-un botez public.

Doamne, vrem să-Ți mulțumim. Îți mulțumim, Tată, pentru aceste minuni ale salvării, mulțumesc pentru promisiunea vieții veșnice, mulțumesc pentru siguranța harului. Te rog să-l ierți pe vorbitorul nostru, păcatele lui sunt multe. Și ajută-ne să-L vedem doar pe Hristos azi. Prin El ne rugăm și toată biserica spune amin.

Dacă ar fi să căutați pe Google cele mai sacre locuri din lume, ați avea parte de un tur al globului. Ați găsi o imagine și ați citi despre Parcul Național Uluru-Kata Tjuta din Australia. Este un munte plat de piatră de nisip care se ridică undeva la 335 m și sunt 9 km împrejururul ei. Apoi mai este Cenote Sagrado în Mexico, un izvor sacru care a fost venerat de mayași care credeau că însuși dumnezeul ploii a fost acolo odată. Muntele Sinai din Egipt apare pe listă, la fel și lacul Crater din SUA și piscul Glastonbury din Anglia.

În mod interesant, există un loc care nu ajunge pe lista de pe Google. Dar cu siguranță există pe lista lui Dumnezeu. Dacă El ar enumera cele mai sfinte locuri de pe pământ, cu siguranță ar include și căminele voastre. Așa este. Casa aceea unde locuiți voi, locul acela pe pământ unde se joacă copii voștri, unde vă vizitează părinții, unde câinele vostru moțăie, locul acela este sfânt, este sacru. Este pus deoparte pentru un scop sacru.

Haideți să citim, și puteți urmări pe buletin, vorbim despre (1) Casa voastră sfântă. Isus a decretat familia ca fiind sfântă atunci când a spus,   „Ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă” (Matei 19:6). Apostolul Pavel a dus mai departe această temă atunci când a spus (1 Corinteni 7:14), „Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.” Scriitorul cărții Evrei a fost de acord (Evrei 13:4), „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat.” Cine și-ar fi imaginat că holurile, dormitoarele, bucătăria lumii voastre sunt văzute de Dumnezeu ca un loc sfânt. Cuvântul „sfânt” înseamnă „pus deoparte pentru o lucrare specială”. Dumnezeu nu a pus deoparte educația ca fiind sfântă, nici guvernul, nici Mall-ul. Însă Dumnezeu pune deoparte casa ca fiind sfântă.

Poate familia voastră e ca un trib de oameni. Plin de copii, nepoți, bunici. Poate e opusul, doar tu și scumpa ta. Poate chiar mai ești doar tu. Poate e vorba despre o situația impredictibilă între frați, frați vitregi, nepoți, nepoate, surori vitrege... Populația casei poate varia, însă promisunea lui Dumnezeu nu. El poate lua o casă și poate crea momente sfinte în interiorul ei. Nu trebuie să mergem mai departe de capitolul 2 din Biblie pentru a vedea accentul pe care Dumnezeu îl pune pe familie. Geneza 2:18-25: „Domnul Dumnezeu a zis: ‚Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.’ Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească, şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului, dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. Atunci, Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Şi omul a zis: ‚Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea!’ Ea se va numi ‚femeie’, pentru că a fost luată din om. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.”

La acest punct în narațiunea Genezei, creația este în plină înflorire. Și după fiecare element al creației, Dumnezeu declară un verdict triumfător: era bun/bună. Lumina este bună, cerul este bun, ziua este bună, creaturile mării sunt bune, totul era bun. El a adăugat inclusiv un superlativ: acest lucru este foarte bun. Dar apoi, când l-a văzut singur pe Adam ce a spus? „Asta nu e bine.” Așadar, Dumnezeu este Cel care a observat că nu este bine ca omul să fie singur. Nu Adam a spus, „Doamne, nu este bine că sunt singur.” Nu Adam a spus, „Doamne, nu ai vrea să mă trimiți într-un somn adânc și să te folosești de coasta asta bună a mea să-mi faci o femeie, o parteneră, o persoană compatibilă cu mine, o pereche?” Lucrurile astea nu au fost niciodată în mintea lui Adam, el nu a avut niciodată gândurile astea. Totul a pornit de la Dumnezeu. Așadar, începem să vedem sfințenia acestei relații. Aceasta a luat nașterea în mintea atotputernicului, omniprezentului și iubitorului Dumnezeu. Cum ne-am putea aștepta la ceva diferit? Dumnezeu Însuși face parte dintr-o uniune misterioasă între Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Așadar, omul făcut după chipul lui Dumnezeu, a fost creat să experimenteze o uniune misteroasă proprie.

Ceea ce urmează este unul din cele mai amuzante pasaje din întreaga Biblie. Îmi place să-l numesc (2) parada deosebită. Geneza 2:18-20: „‚Am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.’ Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească, şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele. Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului, dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească.” Asta-i surprinzător, nu-i așa? Nu ne-am gândi că dacă Dumnezeu vede că Adam are nevoie de un ajutor, îi crează imediat. Nu ne-am gândi că Dumnezeu s-ar apuca imediat de a crea o femeie. Dar înainte de a face asta, El îl înrolează pe Adam într-o misiune specială. Îi spune să numească fiecare animal pe care El l-a creat. Ce moment trebuie să fi fost acela! Așadar, iată că apare întregul zoo, toate animalele. Adam spune, „O, tu arăți ca un hipopotam! O, asta e o girafă, n-am mai văzut una vreodată! Pe tine te voi numi maimuță! O, tu ești o muscă!” Mi-aș fi dorit s-o fi pălmuit pe aia. O dată pentru totdeauna, afară cu ele.

Ce priveliște trebuie să fi fost! Dar la finalul acestei parade a denumirilor, Scriptura spune că „nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească” (Geneza 2:20). Și, dintr-o dată, realizăm că aici este vorba de mai mult decât distribuirea unor etichete cu nume. Lui Adam i s-a dat o șansă să-și aleagă partenerul. Așa-i că suntem bucuroși că nu a găsit pe nimeni? Adam nu a salivat când a văzut elefantul. Nici nu i-a crescut pulsul când a văzut hamsterul. Iubea cântecul păsărilor, dar nu-și dorea să fie trezit de canar în fiecare zi. Încă „nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească” (Geneza 2:20). Deci acest exercițiu este pentru binele lui Adam, nu al lui Dumnezeu. Adevăratul scop aici nu este doar denumirea animalelor, ci a-l ajuta pe Adam să realizeze că are nevoie de un partener special, unic față de toate creaturile existente deja.

Urmează să întâlnim acea persoană. Vedem acum (3) partenerul perfect. Geneza 2:21-22: „Atunci, Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.” Sunt atât de multe lucruri de extras din acest pasaj... În primul rând, vedem puterea unui pui de somn. Scrieți acolo pe marginea Bibliei voastre: Dumnezeu lucrează cel mai bine cu omul atunci când omul doarme. Sforăitul unui om este muzică în cer. Din ziua de azi, desemnăm toți leneșii să fie un altar în serviciul creștin. Ce mi-ar plăcea să vă pot învăța până la finalul acestui mesaj să fiți ascultători acestei slujbe de moțăială. Și toți bărbații spun amin. Și toate femeile spun să ne luăm gândul.

Când Adam s-a trezit din somnul adânc, nu știm dacă și-a dat seama de coasta lipsă, nu ni se spune dacă a avut vreo cicatrice într-o parte. Dar suntem siguri că ochii îi luminau. Geneza 2:23-25: „Şi omul a zis: ‚Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea!’ Ea se va numi ‚femeie’, pentru că a fost luată din om. De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” Lui Adam nu a trebuit să i se spună că ea era aleasa. El, pur și simplu, a știut. Dumnezeu a adus-o la Adam. Tatăl ceresc a făcut ceea ca tații fac la nunți în toată lumea. Prima mireasă a pășit la braț cu Tatăl ceresc pe cărarea plină cu ace de pin ale grădinii Edenului. Și Dumnezeu a spus: „Ea este pentru tine.” Familia a fost ideea lui Dumnezeu.

De-a lungul săptămânilor ce vin vom vorbi mult despre familie, dar dacă ar fi să nu mai mergem înainte, păstrați acest gând și vom avea destul. Familia, relația dintre oameni care apare într-o entitate specială, sub protecția unui legământ sfânt, un parteneriat între un bărbat și o femeie care stau în prezența lui Dumnezeu și, prin puterea lui Dumnezeu, își declară loialitate și fidelitate. Aceasta este ideea lui Dumnezeu. Nu a fost ideea lui Adam, nu a fost ideea Evei. Nu este ideea Guvernului, nu este ideea societății, nici a unei curți supreme, ci este ideea Ființei supreme, ideea lui Dumnezeu. El a creat această idee. Deci Moise, cel care este presupus a fi autorul Genezei, nu a putut rezista ideii de a scoate o morală, să dea o învățătură. Este prima învățătură din Biblie. Până acum am avut doar narațiune, doar povestire. Dar iată și partea practică. Moise, dacă el este autorul, spune în vechile traduceri: „De aceea va exista o lăsare și o lipire.” Întotdeauna mi-a plăcut ideea asta. Omul va lăsa, femeia se va lipi. Va exista o lipire și o tăiere a cordonului ombilical prin care suntem legați de părinți. Fiecare își va părăsi casa și se vor uni, fapt enunțat în evreiește printr-un cuvânt care înseamnă „lipire/alipire”. Și lipirea are loc până în punctul în care nu mai poți face diferența unde începe unul și unde se oprește celălalt. Cei doi devin un singur trup.

Așadar, vedem din cartea Geneza că familia este un loc sfânt. Este ideea lui Dumnezeu, un loc în care Dumnezeu Își face lucrarea. Nu este o agitație informațională, nu este o petrecere a beției, nici o capelă din Las Vegas, nu este un experiment pentru a vedea dacă funcționează, nu este un aranjament social, nu este o uniune civilă, nu este un parteneriat financiar, nu este o afiliere legală. Este o uniune sfântă. Atât de sfântă încât Dumnezeul întrupat, Isus, aduce aminte de acest moment pe pământ și reflectă la experiența din grădina Edenului. Când El a spus (Matei 19:5-6): „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” Din acest motiv, spune Isus. Care este acest motiv? Motivul este faptul că Dumnezeu este autorul. Motivul este că asta nu este invenția oamenilor, ci o lucrare a lui Dumnezeu. Din acest motiv îndrăznim să credem că ceva se va întâmpla când două persoane își părăsesc casa și se unesc în căsătorie. Dumnezeu ia doi oameni și-i face una. Cel care a transformat apa în vin la nuntă este Cel care transformă doi oameni într-unul singur la fiecare nuntă. Noi vedem doi oameni în fața altarului, Dumnezeu vede unul. Noi auzim un soț și o soție depunând jurămintele, Dumnezeu aude o singură voce. Noi vedem doi oameni fugind spre mașina care-i duce în luna de miere, Dumnezeu vede unul singur. Unul. El aduce doi oameni împreună și-i face una. Ciclul este întregit, cercul este întregit. A fost un singur Adam când Dumnezeu a făcut-o pe Eva. Ei erau una și Dumnezeu i-a făcut doi. Iar, prin căsătorie, Dumnezeu îi face una din nou. Este un mister. Este o minune. Este o lucrare a lui Dumnezeu.

Vă rog, când mergeți azi acasă, indiferent de populația casei voastre, indiferent de nivelul de fericire din casa voastră, deschideți-vă inimile să gândiți că atunci când intrați în casa unde s-a construit acea relație care constituie familia voastră, ați pășit într-un loc sacru. Acel loc este un loc sfânt. Ați fi înțelepți dacă v-ați scoate pălăria și v-ați pleca genunchiul pentru că Dumnezeu poate face o lucrare sfântă. Chiar dacă vasele nu sunt spălate, chiar dacă rufele nu sunt spălate, chiar dacă există tensiune în acea casă... Dumnezeul atotputernic, Dumnezeul grădinii Edenul este Dumnezeul care trăiește și astăzi. Așa că, fie ca însuși diavolul să asculte, Dumnezeu este la lucru în casa voastră. Și, din moment ce casa voastră este ideea lui Dumnezeu, din moment ce casa voastră este lucrarea lui Dumnezeu, Dumnezeu poate reinstaura viața acolo unde pare a fi doar tristețe. Același Dumnezeu care amestecă culorile și crează cele mai frumoase apusuri, este Dumnezeul care poate să amestece două inimi și să creeze o familie în armonie. Același Dumnezeu are a mers pe apa învolburată din marea Galileii este același Dumnezeu care poate intra în învălmășeala din sufragerie sau din dormitor și să instaureze pacea. Tu poate nu mai vezi speranță niciunde, dar din moment ce Dumnezeu este un Dumnezeu al speranței, atunci există speranță în totdeauna. Ține de noi să-L invităm pe Dumnezeu să facă lucrarea pe care tânjește să o facă. Adică aceeași lucrare făcută în grădina Edenului. A construit un pod pentru a-i aduce pe oameni împreună și să creeze o familie.

Majoritatea oamenilor, atunci când se gândesc la căsătorie, văd două persoane. Văd un el și o ea. Și văd că o căsătorie este o relație între un el și o ea. Și cei doi pornesc în această relație cu așteptări mari. El spune că ea îl va satisface. Ea spune că el îi va aduce îndeplinirea. Și devin atât de încărcați de acele așteptări încât greutatea lor îi conduce spre dezamăgire, probleme și chiar și divorț. Ascultați-mă bine! El nu poate fi totul pentru ea, nici ea nu poate totul pentru el. Nicio ființă umană, niciuna măcar, nu poate să fie totul pentru tine. Nicio ființă umană nu poate. Niciunei ființe umane nu i-a fost dată capacitatea, nici sarcina de a aduce îndeplinire în viața altei persoane. Știu că melodiile de dragoste spun altceva. Ea mă completează, el mă împlinește. Și-L putem auzi pe Dumnezeu din cer spunând: „Lături!” Nu se va putea întâmpla. Soțule, dacă-i ceri soției tale să fie totul pentru tine, îi ceri prea mult. Soțiilor, dacă vă bazați pe soții voștri să fie totul pentru voi, ei vor da greș, vă vor dezamăgi.

Prima căsătorie nu a fost limitată la două persoane, ci la câte? Aud doar câteva răspunsuri, vreau unul bun. Câte? Trei! Cine i-a făcut pe Adam și Eva? Cine i-a adus împreună? Ci cu cine erau conectați în mod intim Adam și Eva? Dumnezeu l-a făcut pe el, Dumnezeu a făcut-o pe ea. Înainte să fie vreo legătură între ei, a existat legătura fiecăruia cu Dumnezeu. Corect? Deci puterea casei, așa cum este expusă în grădina Edenului, nu este în legătura dintre ei în principal, ci în legătura lor cu Dumnezeu. Între ei e o linie punctată, între ei și Dumnezeu, o linie solidă. Viața trebuie să vină din direcția relației cu Dumnezeu. Iertarea trebuie să vină întâi de la Dumnezeu spre bărbat, de la Dumnezeu spre femeie, apoi va putea exista iertare între cei doi. Fie ca bărbatul și femeia să știe că sunt iubiți de Dumnezeu, prețuiți, aleși, plini de Dumnezeu, îndepliniți și satisfăcuți în Dumnezeu, atunci cei doi își vor putea fi soți buni. Dar dacă ei așteaptă ca celălalt să facă ceea ce doar Dumnezeu poate să facă, atunci se poate întrevedea acel ciclu al dezamăgirilor la orizont. Inima se va împietri, se va umple cu dezamăgire și cu tristețe.

Pun pariu că puteți spune că ceea ce se descrie în Geneza 2 este foarte diferit de ceea ce se descrie în filme și în societate. Înțelegerea noastră privitor la căsătorie este destul de diferită de cea a culturii noastre. Societatea spune că o căsătorie nu este ceva obligatoriu și poate fi redefinită, Dumnezeu spune că este ceva sfânt și de neschimbat. Societatea spune că o căsătorie este bună atâta timp cât există dragoste, Dumnezeu spune că o căsătorie este bună atâta timp cât Dumnezeu este prezent. Societatea spune că o căsătorie există pentru a te face fericit, Dumnezeu spune că există pentru a te face mai sfânt. Familia este lucrarea lui Dumnezeu.

Când eu și Denalyn ne-am căsătorit, un prieten de-al nostru ne-a ajutat să oficiem cununia. Imaginați-vă surpriza noastră atunci când el și-a deschis gura și ne-au picat fețele atunci când a spus: „Știu că îmi cereți azi să vă căsătoresc, dar nu pot.” Și a lăsat această frază să ne blocheze mințile puțină vreme. Apoi a zâmbit și a spus: „Dar Dumnezeu poate.” Nu aveți pretența ca un pastor să vă cunune. De fapt, ar fi mai înțelept să nu spunem: „Mă căsătoresc.” Ar fi mai înțelept să-L rugăm pe Dumnezeu să ne unească inimile, să creeze un miracol în interiorul nostru.

Sper că familia voastră este una fericită. Dacă este, mă rog ca Dumnezeu s-o facă din ce în ce mai puternică. Poate familia voastră se scufundă, vreau să știți că Dumnezeu poate să o salveze. Dacă Dumnezeu este Dumnezeul familiei, nu există niciun moment în care să nu existe speranță. Dacă este o lucrare sfântă a lui Dumnezeu... Dacă aceasta s-ar baza pe voi sau pe mine, vom ajunge să rămânem fără putere și fără soluții și înțelepciune. Dar aceeași putere care L-a înviat pe Isus dintre morți, este la lucru în viața ta și acea putere poate învia speranța acolo unde nu este urmă de ea. Poate vă e greu să credeți asta. Poate credeți despre casa voastră cu vasele și rufele murdare, cu orarele pline, că pare a fi mai mult un câmp de bătaie decât un loc sfânt, poate este așa azi... Dar vreau să aveți speranță, Dumnezeu nu a renunțat, Dumnezeu nu a întors spatele. De dragul cerului, El v-a adus aici să vă amintească un lucru, că Dumnezeu din grădina Edenului este în viață și astăzi. Și că Cel ce a dat viață primei căsătorii poate da viață și căsătoriei voastre. Și că Cel care a creat prima familie o poate crea din nou pe a voastră. Haideți să-I dăm o șansă să-Și arate minunile Sale, nu vreți? Și dacă credeți că ați ratat șansa de a culege roadele unui cămin sfânt, amintiți-vă doar că Dumnezeu a făcut prima familie dintr-un soț care sforăia și un os. Nu credeți că poate face ceva și cu voi?

Tată ceresc, ascultă-ne rugăciunile care se îndreaptă spre casele noastre. Există oameni care simt că așteptările lor cu privire la căsătorie s-au pierdut în valurile dezamăgirilor. Există oameni care nu mai au nicio speranță. Există chiar și oameni care sunt despărțiți de cei pe care-i iubesc. Tată, te rugăm să vorbești acelor inimi, să le vorbești celor cărora le-au fost încălcate așteptările, celora pentru care sunt mai numeroase dezamăgirile decât reușitele. Ai vrea, Tată, să vii la acești oameni și să le dai speranță? Și apoi, pentru cei care cred că familiile lor sunt sănătoase, ajută-i să dezvolte un simț al investiției crescânde în căsătoria lor astfel încât să aibă loc sfințirea, să poată fi simțită prezența Ta și să fie împlinită lucrarea Ta. Îți mulțumim, Tată, și ne rugăm în Numele lui Isus. Amin.