Jeffrey Riegel a fost fan al echipei de fotbal Philadelphia Eagles de o viaţă. Treizeci de ani în care a avut abonament permanent. E nevoie de multă perseverență să fii fan al acestei echipe. Nu au câştigat niciodată Superbowl şi nu au câştigat niciun campionat intern de dinainte ca Superbowl să se numească aşa. Dar el era un fan înfocat. A menţionat numele echipei chiar şi în necrolog. Când a murit, prietenii săi au citit în ziar despre cererea lui că opt membri ai echipei să fie cei care duc sicriul. De ce? Pentru că vroia să dea echipei încă o şansă de a-l pune la pământ. Toţi ştim ce înseamnă să fii la pământ, poate nu neapărat din cauza unei echipe de fotbal, dar cel mai probabil din cauza unui membru al familiei, a unui prieten, a cuiva din companie, de la şcoală, chiar şi din guvern. Ne simţim dezamăgiţi şi poate de aceea preţuim atât de mult promisiunile lui Dumnezeu. Prin promisiunile lui Dumnezeu vedem inima Lui şi Îl descoperim deoarece cuvântul pe care Îl respecta mereu ne dă speranţă de nezdruncinat prin promisiunile Lui.

Ne vom ruga la începutul acestei serii denumite Speranţă de nezdruncinat. Mi s-a spus că sunt persoane care ne urmăresc online din Florida, Georgia şi alte zone care nu îşi pot părăsi casele sau adăposturile pentru a veni la biserică şi ne privesc online. Vrem să ştiţi că ne rugăm pentru voi şi suntem onoraţi să împărtăşim cu voi această oră şi ne rugăm pentru pacea şi protecţia lui Dumnezeu. Biserica Oakhills spune “amin”.

Doamne, ne rugăm pentru aceştia, servitorii şi copiii Tăi, care se găsesc astăzi în calea unui uragan. Ne rugăm pentru oricine din această încăpere care are prieteni sau rude în această situaţie, Te rugăm, Doamne, să le dai pace şi protecţie şi, Dumnezeule din Ceruri, deşi nu înţelegem cum apar aceste furtuni, avem încredere că Tu ştii şi că ai un plan, alegem să ne încredem în Tine. Apoi, Tată din ceruri, sunt aceia care trec prin furtuni şi uragane personale precum boli, probleme financiare sau familiale, Te rugăm, Tată, astăzi, să adresezi promisiuni şi speranţe acestei biserici. Trebuie să Te rugăm să ierţi vorbitorul căci el are atât de multe păcate, şi Te rugăm să-L vedem pe Isus, doar pe El, căci prin El ne putem ruga. Şi toată biserica spune “amin”.

Diferenţa dintre rabin şi rege era clară. Iudeul era bătrân şi gârbovit, nu avea niciun avantaj fizic; doi ani în închisoare îl lăsaseră cu pomeţii obrajii supţi şi mânjiţi, abia avea câteva monede în buzunar şi de-abia avea câţiva prieteni. Avea barbă lungă şi căruntă, iar haina era una simplă, a unui predicator nomad. În comparaţie cu regele, era simplu şi sărac. Desigur, în comparaţie cu regele Agripa, oricine ar fi părut aşa. El şi sora lui intrară în sala regală în ziua aceea cu mare fast şi pompa şi urmaţi de legionari romani. Regele Agripa era curatorul religios al acelei regiuni, supraveghetorul ei şi nicidecum prieten al creştinilor.

Pavel, pe de altă parte, era un simplu misionar. Avea toate motivele să se teamă de judecata regelui. Agripa era ultimul din dinastia lui Irod, Irod care se amestecase în creştinism încă de la început. Irod, străbunicul lui, care încercase să îl ucidă pe copilul Isus atunci când se născuse în Betleem. Unchiul său îl omorâse pe Ioan Botezătorul, iar tatăl său, Agripa Întâi, îl executase pe Isus, ameninţase să procedeze la fel cu Petru, dar îl aruncase doar în închisoare. Am putea spune că această familie era pornită împotriva creştinilor. Iar acum Pavel, rabinul, se afla în faţa lui din pricina faptului că propovăduia şi îi învăţa pe ceilalţi despre o nouă religie.

Deci cum urma apostolul Pavel să se apere? Şi care era, fără îndoială, cel mai important discurs din viaţa lui? Cum va justifica faptul că era propovăduitor al acestei noi credinţe? Urma să ceară el milă? Urma să ceară dreptate? Iată ce a făcut. După câteva cuvinte de introducere, iată ce i-a spus lui Agripa: “Şi acum, datorită speranţei mele în lucrurile promise de Dumnezeu înaintaşilor noştri, eu sunt judecat astăzi.” Apărarea lui Pavel nu făcea nicio referire la realizările lui, deşi el însuşi se rugase ca morţii să învie şi aşa se întâmplase, apărarea lui Pavel nu făcea nicio referire la cetăţenia lui romană şi nici nu cerea vreun tratament preferenţial, nimic din toate acestea. Singura sa explicaţie era aceasta: “Eu doar am crezut în promisiunile lui Dumnezeu.” Aşa făcuse şi Avraam, Noe, profetul Isaia, aşa făcuse o fecioară evreică numită Maria, predicatorul Petru şi apostolul Său numit Pavel.

Ştiţi, eroii Bibliei provin din toate paturile sociale: unii singuri, alţi căsătoriţi, unii puternici, alţii simpli, unii conducători, alţii servitori, dar un lucru îl aveau şi încă îl au în comun: ei credeau în promisiunile lui Dumnezeu. Deoarece Noe a crezut în promisiunile Lui, a crezut în ploaie înainte ca acest cuvânt să existe. Deoarece Avraam a crezut în promisiunile Lui, a părăsit un loc pe care îl ştia drept casa de o mulţime de ani pentru un loc pe care nu îl văzuse niciodată. Deoarece Iosua crezuse în promisiunile lui Dumnezeu, el a condus la victorie 2 milioane de oameni pe teritoriul duşmanilor, peste râul Iordan. David a păcălit un uriaş, Petru s-a ridicat din cenuşa regretelor, iar apostolul Paul a găsit o cauză pentru care merită să moară. Toate pentru că au crezut în promisiunile lui Dumnezeu. Ei ştiau acest lucru.

Dacă vreţi să umpleți spațiile voastre libere din foi, iată prima completare: Dumnezeu face promisiuni. El face promisiuni. Ne putem numi moştenitori ai promisiunilor. Este ca şi cum promisiunile Lui erau averea familiei. Aceşti bărbaţi şi aceste femei erau destul de înţelepţi pentru a asculta testamentul. Ascultaţi acest pasaj din Evrei 11:7: “Prin credinţa Noe, când a fost înstiinat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau şi, plin de o teamă sfânt, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!”

Acestea continuă verset după verset. Iacov a avut încredere în promisiunile lui Dumnezeu, Iosif de asemenea, Moise la fel. Istoriile lor erau diferite, dar numitorul comun era acelaşi. Promisiunile lui Dumnezeu erau steaua călăuzitoare în pelerinajele lor înspre credinţă. Şi aveau o mulţime de promisiuni din care să aleagă! Câte promisiuni credeţi că sunt în Biblie? Cineva? 15,0, 200? Un student a spus că, pentru a număra promisiunile din Biblie, i-au trebuit 18 luni, dar în final lista lui cuprindea 7486 de promisiuni. O vom studia pe fiecare în parte în următoarele... secole. Ce reprezintă brazii pentru Munţii Stâncoşi reprezintă și promisiunile lui Dumnezeu pentru Biblie. Prolifice, nesfârşite, imposibil de încălcat şi veşnice. Promisiunile lui Dumnezeu. Ele sunt legăturile Bibliei.

Nu doar că a făcut promisiuni, dar Dumnezeu, arată Scriptura în mod clar, Îşi ţine promisiunile. Nu doar face promisiuni, le şi tine. Promisiunile Lui sunt irevocabile, deoarece iată, cine este Dumnezeu? El nu se schimbă niciodată, El nu aruncă nicio umbră de îndoială, (Iacov 1:17). Este neschimbător. El vede sfârşitul de la început, nu e luat pe nepregătite, nu schimbă lucrurile pe parcurs, nu e influenţat de toane sau de vreme, este neshimbat. Mai mult, este credincios. Biblia spune că Dumnezeu este de încredere. Îşi va ţine promisiunile. Este puternic, nu promite ceva şi da mai puţin, Dumnezeu este capabil să facă orice promite (Romani 4:21). Mai presus de toate, El nu poate să mintă. Biblia spune că este... ce anume? Este imposibil, nu improbabil sau puţin probabil, este absolut imposibil ca Dumnezeu să mintă. Credeţi că o piatră poate să înoate? Nu. Credeţi că un hipopotam poate să zboare? Nu. Credeţi că un fluture poate mânca un castron de spaghete? Nu. Credeţi că puteţi trage un pui de somn pe un nor? Nu. Este imposibil. Credeţi că Dumnezeu poate minţi? Nu. El nu alege să nu mintă, ci, pur şi simplu, înşelăciunea nu este o variantă. El nu poate să mintă (Tit 1:2). Fiinţa Lui nu este aşa. Fiinţa Lui este bună şi neprihănită. Tit 1:2 mai spune că Dumnezeu nu poate să mintă. De asemenea, El nu încalcă promisiuni. El nu poate minţi. Deci, când El face o promisiune, e ceva sigur, căci aceasta va deveni realitate.

Acest gând la Dumnezeu ca şi unul care Îşi ţine promisiunile îmi trezeşte o amintire despre tatăl meu de când eram copil. Când aveam vreo 12 ani tatăl meu mi-a dat voie să îl însoţesc în călătoriile lui din orăşelul nostru spre metropola Lebock, Texas. Era o călătorie de sâmbătă. Ţelul nostru era să cumpărăm anvelope noi pentru maşina familiei. V-am spus o mulţime de lucruri despre tatăl meu pe parcursul anilor. Îmi doresc mult ca dumneavoastră să îl fi cunoscut. A trecut la Domnul cu mulţi ani în urmă. Nu era bogat şi nu era impresionat de putere, era un simplu mecanic din Texas-ul de Vest, la fel de pătrăţos ca şi un calorifer, cu braţe groase şi convins că o persoană este atât de bună precum cuvintele ei. Era rareori iritat, provocat cu greu, dar a fost o dată când a fost iritat şi provocat; a fost în acea zi, în Lebock, în magazinul de anvelope. Montaseră anvelopele, coborâseră maşina de pe rampă, iar tatăl meu urma să plătească pentru anvelope înainte de a pleca. Unora dintre dumneavoastră li se va părea greu de crezut, căci nu sunt la fel de în vârstă ca alţii dintre noi, dar era o vreme în care scriai un cec şi nu trebuia să fii verificat. Îşi mai aminteşte cineva asta? Nu vorbiţi prea tare... să nu vi se facă rău... Era cu mult timp în urmă, dar într-adevăr aşa era. Ei bine, la un moment dat companiile au început să ceară verificări. Şi asta s-a întâmplat şi atunci şi l-a pus pe tatăl meu într-o situaţie nepotrivită. A scris cec-ul, l-a dat funcţionarului, funcţionarul i-a cerut permisul de conducere, iar tatăl meu a spus, “Poftim?” Celălalt a spus, „Avem nevoie de permisul dvs. de conducere”. Stând lângă tatăl meu, priveam acest schimb de replici. Tatăl meu spuse: “Nu credeţi că sunt cine spun că sunt?” Iar omul spuse: “Nu, dle, nu despre asta e vorba.” Tatăl meu: “Mă faceţi mincinos?” “Nu, dle, deloc. .” “Atunci daţi jos anvelopele chiar acum.” A urmat o tăcere bizară. Şi îmi amintesc că am plecat cu anvelopele în ziua aceea.

Şi îmi amintesc că am învăţat ceva despre cinste. Cei care o iau în serios sunt serioşi când e vorba de cinste. Dacă un om simplu, un om bun, dar unul simplu, ar face asta, cu cât mai mult, cu cât mai mult un Dumnezeu sfânt şi atotputernic ar face la fel! Biblia este serioasă. Dumnezeu este serios în a-Şi ţine promisiunile. Ceea ce s-a spus despre felul în care Dumnezeu i-a apărat pe israeliţi se poate spune şi despre modul în care Dumnezeu ne apără pe noi. Iosua 21:45: “Niciuna dintre promisiunile lui Dumnezeu pentru Israel nu a fost uitată. Toate au fost ţinute.” Acum întrebarea nu este: Îşi va ţine Dumnezeu promisiunile? Întrebarea este: Ne vom clădi noi vieţile pe promisiunile Lui?

Iată o întrebare: pe ce vă clădiţi viaţa? Pe ce vă clădiţi viaţa? Ne clădim viaţa pe ceva. Poate o clădiţi pe dependenţă de partenerul vostru de viaţă, poate pe promisiunile unei companii, poate vă clădiţi viaţa pe fidelitatea economiei. Eu aş spune că sunt lucruri riscante pe care să vă bazaţi, poate ar fi mai bine să faceţi ceea ce a spus Isus când vorbea despre doi constructori. V-aţi putea construi casa pe nisip. El a spus o parabolă despre doi constructori. Vă aduceţi aminte parabola, nu-i aşa? Aceşti doi constructori avea câte ceva în comun: amândoi construiau, amândoi aveau materiale, amândoi construiau câte o casă şi amândoi au trecut printr-o furtună. Iată povestea, Matei 7:24-27: “De aceea oricine aude cuvintele Mele şi le pune în aplicare este precum înţeleptul care şi-a făcut casa pe o stâncă. Ploaia a venit, apele s-au ridicat, vânturile au bătut asupra casei şi totuşi ea nu a căzut pentru că fundaţia ei era pe o stâncă. Dar toţi cei care aud aceste cuvinte ale Mele şi nu le pun în aplicare sunt precum necugetatul care şi-a făcut o casă pe nisip.”

Ploaia a venit, apele s-au ridicat, vânturile au bătut şi casa s-a prăbuşit cu zgomot. Din nou, cei doi constructori aveau multe în comun. Amândoi au costruit, amândoi au avut materiale, amândoi au avut o casă, amândoi au înfruntat o furtună. Unul a ales să construiască pe nisip, poate nisipul era mai ieftin sau mai uşor de găsit; celălalt a construit pe piatră, o fundaţie de piatră poate fi mai scumpă sau mai greu de găsit, dar el vroia să fie sigur că casa lui era construită într-un loc sigur. Vă rog să reţineţi, în poveste amândoi au întâmpinat o furtună. Doar pentru că încerci să îţi construieşti casa pe o stâncă, nu înseamnă că nu vor fi furtuni. Dar înseamnă totuşi că, atunci când furtunile vin, vântul bate şi ploaia cade, nu vei fi luat de ape. Deci întrebarea este: pe ce vă clădiţi casa? Poate o interpretare modernă a acestei parabole ar fi astfel: Doi oameni s-au apucat să îşi construiască casele. Primul a luat materiale de la RDF (regrete, durere şi frică), a comandat cherestea şlefuită cu vinovăţie, cuie ruginite de durere şi ciment udat cu anxietate. De vreme ce el a folosit aceste materiale, fiecare zi era plină de regrete, durere şi frică. Al doilea constructor a ales alt furnizor. Îşi ia ce are nevoie de la Compania Speranţa. În loc de regrete, durere şi frică, găseşte promisiuni vaste de milă şi protecţie, siguranţă. A luat în mod deliberat şi conştient hotărârea de a-şi construi casa de la depozitul de speranţă. Aşadar, care dintre cei doi a fost mai înţelept, care a fost mai fericit, şi care e mai asemănător vouă? Pe ce vă construiţi casa?

Pot să vă fac o invitaţie personală de a vă implica întradevăr, pe măsură ce studiem promisiunile lui Dumnezeu? Nu, nu le vom studia pe toate 7486, dar le vom studia pe unele pe care eu le-am găsit a fi mai folositoare în a-i încuraja pe alţii şi de-asemenea în a mă încuraja pe mine. Dar aceste promisiuni nu ne ajută dacă nu meditam asupra lor. Mă gândesc că dacă am putea demonstra unele dintre aceste promisiuni, ele ne-ar trezi interesul pentru restul vieţii noastre şi ar fi unele care anunţa celelalte promisiuni ale lui Dumnezeu. Vă puteţi implica personal, în fiecare zi puteţi petrece câteva momente privind pasajele studiate în săptămâna respectivă, puteţi face acest lucru prin intermediul telefonului mobil sau puteţi lua ghidul de studiu pe care l-am pregătit, puteţi face asta în comunitate, puteţi fi parte dintr-un grup care se întâlneşte în cartier sau unde lucraţi. Avem 700 de grupuri care lucrează în tot districtul. Puteţi intra online şi găsi unul dintre ele şi puteţi studia împreună, puteţi face asta împreună cu familia şi mai ales puteţi face acest lucru pentru a ajunge la cei din societatea noastră, de pe stradă, din cartier, cei care au nevoie de ajutor, cei care au nevoie de speranţă.

Avem o serie de video-uri folosite în grupuri, iar acestea sunt de o înaltă calitate. Nu spun asta pentru că sunt vorbitor, ci pentru că există o reţea minunată numită Trinity Broadcasting Network. Ei ne-au pus la dispoziţie un studio excelent, 5 camere video performante care înregistrează prezentări de calitate nu doar pentru că noi să le avem, ci şi pentru că vor fi folosite în televiziune în următoarele luni şi ani. Dar noi avem prioritate şi le folosim în cadrul grupurilor. Sper că veţi fi parte din ele. Sper că vă veţi gândi la cineva care are nevoie de cuvinte de speranţă. Nu cred că veţi avea nevoie de mult timp de gândire, cred că veţi găsi repede pe cineva. Speranţa este atât de puţină în zilele noastre încât ştiaţi că procentul de sinucideri a crescut cu 24% din 1999? 24%! Dacă o boală ar avea o astfel de evoluţie, am numi-o epidemie. Cum explicăm o astfel de creştere a numărului de oameni care îşi pun la cale plecarea din lumea aceasta? Nu am avut niciodată atât de mult divertisment, atât de mult confort, nu am putut niciodată să călătorim ca şi acum. Cum explicaţi profundă tristeţe şi disperare cu care se confrunta mulţi oameni?

Pentru toate răspunsurile, cred că un lucru trebuie menţionat, iar acela este ca oamenii mor din cauza lipsei speranţei. Au fost învăţaţi de o societate seculară că viaţa este numai ceea ce poţi vedea, atinge, auzi şi mirosi, că nu există nimic spiritual, nimic dincolo de mormânt, că nu am avem un scop anume pentru care ne aflăm aici, ca noi suntem accidente ale naturii. Acest lucru se numeşte laicitate şi distruge speranţa unei societăţi. Pentru că, dacă nu mai e nimic între naştere şi moarte, atunci... Eu cred că trăim o vreme în care oamenii tânjesc după speranţă. Oamenii promisiunilor sunt propovăduitori ai speranţei. Fiindcă ei se roagă, meditează asupra promisiunilor lui Dumnezeu şi le vestesc. Oamenii, eroii Bibliei au făcut asta. Sunt precum Avraam, despre care s-a spus că nu a mers pe vârfuri spre promisiunea lui Dumnezeu, cu întrebări sceptice, ci s-a avântat spre ele şi a ieşit puternic.

Ştiţi, îmi place să consider promisiunile lui Dumnezeu drept remedii într-o farmacie pentru condiţia umană. Sunt aranjate pe raft precum aţi aranja medicamentele în dulăpiorul din baie ca să le găsiţi când aveţi nevoie. Iar oamenii promisiunilor ştiu cum să îşi trateze temerile şi zbaterile vieţii prin promisiunile acestea. Să zicem că vă treziţi într-o dimineaţă şi simţiţi ca lumea a scăpat de sub control. În loc să cedaţi fricii, luaţi sticluţa cu eticheta Romani 8:28: “De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreunăspre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.” În loc de a ceda fricii şi a fi prinşi în tremur, vă bazaţi pe promisiunea lui Dumnezeu. Sau poate vă treziţi într-o zi şi aveţi mai multe probleme decât puteţi număra. Şi luaţi Ioan 16:33. Ridicaţi sticla şi Isus vă spune: “În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” În loc să fiţi copleşiţi de probleme, rezistaţi. Vă construiţi casa pe promisiunile lui Dumnezeu. Sau poate uneori vă simţiţi singuri, ca şi cum aţi fi singuri pe lume. Poate chiar sunteţi singuri, dar deschideţi Biblia la promisiunea făcută de Dumnezeu lui Ghedeon. Îngerul i-a spus: “Dumnezeu este cu tine, om plin de valoare.” Ce promisiune valoroasă! Ce promisiune valoroasă, şi ţi-o spui ţie însuţi, nu eşti singur; prezenţa lui Dumnezeu este cu mine. Şi în loc să cedezi singurătăţii şi consecinţelor ei, rezişti în părtăşia cu Tatăl tău din Ceruri.

Apostolul Petru a spus că promisiunile lui Dumnezeu ar trebui de fapt descrise precum măreţele şi preţioasele promisiuni ale lui Dumnezeu. 2 Petru 1:4: “Prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe”. De fapt am sărit un verset şi nu am vrut asta. Eu nu greşesc niciodată. Dar o promisiune specială pentru mine săptămâna aceasta este la Luca 21:25. Ţinând cont de faptul că au fost uragane în Texas, în Florida, incendii pe coasta de vest, cutremur în Mexic, o eclipsă solară luna trecută, ce ar trebui să înţelegem din aceste serii de întâmplări stranii? Este o promisiune în Biblie care vorbeşte despre asta. Luca 21:25-28: “Vor fi semne în soare, în luna şi în stele. Şi pe pământ va fi strâmtorare printre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor; oamenii își vor da sufletul de groază în așteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ, căci puterile cerurilor vor fi clătinate. Atunci, vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere și slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

Când văd furtuni sau dezastre naturale, majoritatea oamenilor deznădăjduiesc şi privesc în jos, dar oamenii promisiunilor se ridică şi privesc la cer. Nu ştim exact când va veni Hristos, dar acestea sunt simboluri şi semne care ne reamintesc că ziua izbăvirii ar putea fi aproape şi în loc să cedăm fricii, rezistăm datorită promisiunii. Asta este ceea ce Petru ne spunea să facem. Când ne spunea că Dumnezeu “ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe” (2 Petru 1:4) ca prin ele să fim parte din fiinţa divină. Nu sunt doar valoroase, ci scumpe; nu sunt doar bune, ci nespus de mari, iar aceste promisiuni sunt pietrele pe care ne putem clădi călătoria de la păcat la iertare, la glorie, la izbăvire.

Glad Moody, acum 100 de ani, acest extraordinar evanghelist a spus: “Lăsaţi un om să se hrănească timp de o lună cu promisiunile lui Dumnezeu şi nu va vorbi despre sărăcia lui. Dacă treceţi de la Geneza la Apocalipsă veţi vedea toate promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avraam, Iacov, Isaac, Evrei şi toate popoarele Lui de pretutindeni, aţi petrece o lună hrănindu-vă cu promisiunile Lui. Nu aţi umbla plângându-vă cât de săraci sunteţi, ci v-aţi înălţa capetele privind în sus la bogăţiile milei Lui pentru că nu v-aţi putea abţine.” Să fim cine suntem meniţi să fim: oameni ai promisiunilor. În următoarele săptămâni şi luni când vom studia aceste promisiuni, vom începe fiecare mesaj cu o declaraţie. Cuvintele acestei declaraţii vor apărea pe ecran şi aş vrea să vă invit să spuneţi aceasta proclamaţie cu mine. Pentru asta, trebuie să staţi drept, cu umerii în spate, să vă umpleţi plămânii cu aer şi inima cu speranţă. De fapt, nu putem sta aşezaţi, nu? Haideţi să ne ridicăm cu toţii, cei care ne urmăriţi online de asemenea, vă vedem. Să o spunem împreună: ne clădim vieţile pe promisiunile lui Dumnezeu deoarece cuvântul Lui nu poate fi călcat, speranţa noastră este de nezdruncinat. Nu ne bazăm pe problemele vieţii sau pe durerea vieții, noi ne bazăm pe promisiunile Lui nespus de mari şi scumpe. Şi toată biserica spune: “amin”.

Doamne, ajută-ne să fim oameni ai promisiunilor, oameni care aleg să se bazeze pe promisiunile lui Dumnezeu. Ne rugăm în Numele lui Isus. Amin.