- Proverbele 5:18 Izvorul tău să fie binecuvântat şi bucură-te de nevasta tinereţii tale!
De-a lungul anilor am ajuns să-o respectăm pe Barb Russel, a fost aici și a vorbit de multe ori. Pentru 40 de ani a fost slujitorul principal la biserica SouthEast din Louisville. Îmi amintesc că a spus cândva că există trei subiecte care atrag mulțimile la biserică: sexul, vremurile din urmă și dacă va exista sexul în vremurile din urmă. Nu vorbim despre vremurile din urmă, dar vorbim despre această unică parte a unei căsătorii și a familiei, anume sexul.
Tată ceresc, ne rugăm să Îți păstorești biserica în această zi. Doar Tu știi toate grijile și nevoile, toate rănile și toată vina care este peste noi. Dar, Doamne, cerem atingerea Ta. Ești binevenit, Duhule Sfânt. Ești binevenit. Iartă vorbitorul nostru, păcatele lui sunt multe. Vrem să-L vedem pe Hristos. Doar pe Hristos. Prin Hristos ne rugăm, amin.
Așadar, visul lui Dumnezeu pentru căsătorie este simplu: el începe cu doi oameni de gen diferit. Să-i numim Joe și Flo. Ei au multe în comun, amândoi sunt iubiți de Dumnezeu, se bucură de binecuvântarea cerului, sunt la fel de esențiali în planul lui Dumnezeu. Totuși, deși sunt similar, sunt foarte diferiți. Joe este bărbat. Prin natura sa, el are grijă și protejează. Flo este femeie, ea excelează prin a îngriji și a mângâia. În planul lui Dumnezeu, aceștia doi se completează, se atrag unul pe celălalt, se împlinesc unul pe celălalt. Feminitatea ei, sensibilitatea ei, delicatețea ei, apariția ei, toate acestea lărgesc ochii lui Joe. Masculinitatea lui, puterea lui, bunătatea lui, încrederea lui, conducerea lui, toate acestea o fac pe ea să întoarcă capul. Deci Joe se întâlnește cu Flo și Flo se întâlnește cu Joe. Ceva în adâncul lor se mișcă și amândoi știu asta și știu că le-ar fi mai bine împreună decât despărțiți. Deci cei doi fac un legământ să trăiască împreună și să trăiască unul pentru celălalt. Flo va avea ochi doar pentru Joe, îi va uita pe Roe și Moe. Joe este alesul. Și Joe va demonstra același devotament, nu va mai alerga încoace și încolo. El o are pe Flo. Știe unde să meargă. M-am gândit că acest joc de cuvinte e deștept.
Așadar, Joe și Flo depun legământ că vor deveni o singură persoană. Și când fac asta, Creatorul lor zâmbește. Acesta a fost planul Lui. Dumnezeu i-a făcut diferiți. „Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască”, Geneza 1:27. Așadar, atragerea gravitațională dintre cei doi a fost inspirată de Dumnezeu. Adam nu a început să saliveze când a văzut elefantul sau girafa. Dar a fost suficientă o singură privire spre Eva și și-a dus mâna în locul coastei scoase și a spus (Geneza 2:23): „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi ‘femeie’, pentru că a fost luată din om.” Și, așa cum Dumnezeu i-a adus pe Adam și Eva împreună, el continuă să aducă și pe alții la fel. Așadar, (Geneza 2:24-25): „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” Acesta este tiparul, îl avem chiar din primele pagini ale Bibliei. Acesta este patter-nul, acesta este planul, aceasta este promisiunea și acesta este scopul. Dumnezeu avea în viziunea Sa un bărbat și o femeie laolaltă. Goi, dar fără să le fie rușine. Erau vulnerabili, dar fără nicio teamă. Nu-și ascundeau nimic unul de celălalt, nici fizic, nici emoțional. Se bucurau de o încredere neclintită. Și, în timp, deveneau un singur trup. Nu spune că au devenit deja, nu este o întâmplare de-o noapte. Nici măcar o noapte din luna de miere. Dar există o devenire continuă, o continuă creștere.
Asta se întâmplă chiar și la nivel spiritual atunci când se închină împreună. Emoțional, când se destăinuie unul celuilalt. Și se întâmplă și sexual, pe măsură ce-și dăruiesc trupurile unul celuilalt. Sexul este o parte a planului lui Dumnezeu pentru o căsătorie sănătoasă. Sexul nu este secretul unei case fericite, nici absența lui nu e secretul lui Dumnezeu pentru o familie întărită. Sexul este un element încântător, strategic, câteodată chiar frustrant în planul lui Dumnezeu. Este ideea Lui. Deci, dacă este adevărat că biserica nu prea vorbește prea mult despre sex, atunci să fim noi singurii care vorbim. S-a întâmplat vreodată să urmăriți un film, să terminați de citit o carte, sau orice ați urmări la televizor, fără să existe tente sexuale? Vi s-a întâmplat vreodată să plecați de la lucru în vreo zi fără glume sau umor pe tema asta? Așadar, sexul ne atrage atenția pentru că a atras atenția societății noastre. Cu atât mai mult merită să-i acordăm atenția noastră cu cât tot mai mulți oameni sunt confuzi în privința lui, sunt în conflict și, câteodată, este sursa unor răni adânci. Nu trebuie să fie așa.
Mă gândesc la un verset din cartea Evrei care ne dă o strategie simplă din partea lui Dumnezeu pentru a face sexul sacru și sănătos în casele noastre. Evrei 13:4: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari.” Două idei privitoare la intimitatea sexuală. Ideea principală este să onorăm căsătoria. A doua este să păstrăm sacralitatea intimității sexuale. Onorați planul și protejați privilejul.
Două idei, să le luăm pe rând. 1. Onorați planul căsătoriei. Geneza 2:24-25: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup. Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.” Deci relația începe printr-o părăsire. Bărbatul va lăsa pe tatăl său și pe mama sa. Se sugerează aici că femeia va face la fel. Amândoi vor lăsa în urmă fostul lor sistem de suport. Au dezactivat scaunul de evacuare, au ars podul spre casa mamei, au tăiat cordonul ombilical și au venit împreună înaintea lui Dumnezeu și înaintea altora să facă o declarație publică. Au venit împreună. Părăsirea se numește perioada de prietenie, perioada de curtare, momentele în care ajung să se cunoască unul pe celălalt, când își împărtășesc personalitățile și ideile. Dar partea cu „goi și nu le era rușine” vine abia după legământul formal sau căsătoria.
În planul lui Dumnezeu, sexul nu este o parte a perioadei de prietenie. Știu că filmele vă spun că sunteți idioți pentru că credeți asta. Știu că fiecare carte pe care o citiți vă spune că așa e. Știu că fiecare mică conversație din vestiare vă spune că așa e. Dar Dumnezeu este pro căsătorie cu sex, dar este împotriva sexului înainte de căsătorie. Și există un motiv pentru asta. Prietenul meu, Jimmy Evans, a fost un consilier în privința problemelor de familie timp de 35 de ani. Cercetările lui l-au făcut să scrie: „Oamenii care trăiesc împreună înainte de căsătorie experimentează mai mult abuz, mai multă infidelitate, mai mult despărțiri, mai multe dezamăgiri, mai multe probleme în orice domeniu.” Și privitor la cei care nu trăiesc împreună înainte de căsătorie: „Un cuplu care trăiește împreună înainte de a se căsători este predispus 50% spre divorț după căsătorie decât cuplul care nu au stat împreună.”
Este ușor de înțeles de ce sexul în perioada de cunoaștere blochează creșterea unei relații sănătoase. Mută atenția de la studierea sufletului și a personalității la o fascinație asupra corpului. Se neglijează crearea unei prietenii absolut necesare. Mijloacele esențiale de comunicare devin subdezvoltate. Și, mai mult decât atât, intimitatea spirituală devine secundară intimității fizice. Scopul curtării și a întâlnirilor, chiar și al logodnei, este acela de a ajunge să cunoaștem sufletul unul celuilalt, nu trupurile. Sexul interpus între părăsire și lipire, devine un minunat dar de nuntă care poate fi deschis de mai multe ori în căsătorie. Iată viziunea lui Dumnezeu: doi copiii ai Săi fac un legământ public, ei pleacă, dezactivează scaunul de evacuare, se lipesc unul de celălalt (cum spuneam mai înainte, aceasta este o expresie ebraică) și declară public înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor că ei sunt unul pentru celălalt. Ei se îmbrățișează sub bolta binecuvântărilor lui Dumnezeu, înconjurați de siguranța promisiunii fidelității. Amândoi știu că vor fi ambii acolo dimineața, ambii sunt în treaba asta pentru totdeauna, ambii știu că vor fi acolo chiar dacă puterea piere și dacă pielea se ridează. Amândoi își acordă unul celuilalt privilegii unice. S-a dus și rușinea. S-a dus pofta indisciplinată. S-a dus nesiguranța. Ce rămâne este celebrarea permanenței, un moment delicat în care trupul continuă ceea ce a început la nivelul minții și inimii. Timpul în care amândoi sunt goi, dar nu le este rușine.
Vă puteți imagina să fiți goi și să nu vă fie rușine? Vă puteți imagina sexul fără vină? Dumnezeu poate. El a plănuit o bucurie nealterată, pură, jucăușă între soț și soție care s-au unit sub un legământ, care s-au jurat unul celuilalt, care s-au închis într-o singură relație. Aceasta este viziunea lui Dumnezeu. Prima lui poruncă, prima poruncă din Biblie este sexul. Vă uimește asta? Nu vă uitați la mine de parcă un predicator nu are voie să spună asta! Aceasta este prima poruncă din Biblie (Geneza 1:28): „Crește-ți și înmulțiți-vă!” Înaintea oricăriei alteia, fie ca această poruncă să fie atârnată de pereții fiecărui dormitor al soților. Dumnezeu poruncește sexul. Când a văzut tot ceea ce a făcut a spus că sunt bune. Când a văzut nisipul de pe plajă, când a văzut soarele apunând la orizont, a spus că sunt bune. Când a văzut corpul lui Adam, când a văzut corpul Evei, când a văzut atracția dintre ei, când a văzut afecțiunea, dorința, atingerea, aprinderea și sărutul... El a spus că sunt bune.
Cum Îl fac aceste lucruri pe Dumnezeu să pară? O, cum tindem noi să credem că Dumnezeu este auster și morocănos. Dar Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care iubește plăcerea, Cel care o crează și care o binecuvântează. Vedem asta în viața lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, al Cărui prim miracol care a fost? Vi-L puteți imagina pe Dumnezeu cu zâmbetul pe față și un pahar de vin în mână? Așa este imaginea Lui în Biblie. Biblia spune (1 Timotei 6:17): „Dumnezeu ne dă toate lucrurile din belşug ca să ne bucurăm de ele.” Asta cuprinde chiar și sexul. Sexul este despre procreere, însă și despre recreere. Se pare că prima poruncă, să creștem și să ne înmulțim, este una distractiv de împlinit. Nimeni nu apreciază darul sexului la fel de mult precum apreciază copiii lui Dumnezeu. Asta nu e doar părerea mea. America a fost șocată atunci când un ziar a scris un articol care spunea, „Câteva studii recente arată că doamnele care merg la biserică și oamenii cu care se culcă sunt printre cele mai satisfăcute persoane pe fața pământului. Acum câțiva ani, a fost publicat rezultatul celui mai comprehensiv și metodologic sondaj care a fost făcut pe tema asta. Universitatea Chicago a raportat că femeile religioase experimentează nivele mai înainte de satisfacție sexuală decât femeile non-religioase. Îmi trece prin minte că acest articol ar putea fi o unealtă bună pentru evanghelizare.
Așadar, sexul marital – în conformitate cu planul lui Dumnezeu – este un dar. Un dar minunat, plin de satisfacție. Este o parte a unirii a două ființe umane. Este un dar sacru. Trebuie să onorăm planul în mod consecvent: părăsire – lipire – goi, fără rușine. Întâi iubirea, apoi căsătoria, apoi John împingând căruțul bebelașului. Deci onorăm planul.
Apoi protejăm privilegiul. Ideea principală este cea evidentă, Dumnezeu privește sexul marital ca pe ceva sfânt, sacru. Un dar unic, pus deoparte pentru un scop special. Nu este un secret murdar care trebuie măturat sub preș, nu este o datorie pe care trebuie să o îndeplinim cu greu. Este, pur și simplu, un dar din partea lui Dumnezeu pentru a întări o căsătorie. Cum poate acest dar să-ți întărească propria căsnicie? Iată câteva idei.
1. Consacrează-ți căsătoria lui Dumnezeu. Consideră-ți patul un loc sfânt. Îngenunchează lângă el și spune-I lui Dumnezeu că vrei ca ceea ce se întâmplă în acel pat să-I aducă onoare Lui și bucurie partenerului. Cere-I lui Dumnezeu înțelepciune și pricepere. Invită-L să aducă vindecare în viața ta. Sunt conștient că pentru mulți oameni, acest subiect a fost sursa unor dureri. Poate ați fost atinși în mod necorespunzător, poate s-a profitat de voi sau poate aveți multe regrete. Abilitatea lui Dumnezeu de a vindeca pătrunde adânc, copil drag al lui Dumnezeu. Lasă-L să te vindece. Și harul lui Dumnezeu este suficient, lăsați-L să vă ierte. El este gata să scrie un nou capitol în această parte a vieții voastre. Vorbiți cu el.
2. Comunicați cu soțul/soția. Vorbiți unul cu celălalt, discutați apăsări, exprimați-vă frustrările. Sunt momente când unul sau celălalt, pur și simplu nu este acolo. Sunt momente în care nivelul de interes nu se întrepătrunde, unul este mai entuziasmat decât celălalt. Vorbiți despre lucrurile acestea. Nu permiteți ca perechea voastră să se simtă vinovată sau manipulată. Să domnească spiritul slujitorului.
3. Continuați să vă curtați. Dacă ar fi mai multă curtare în căsătorie, ar fi mai puține căsătorii în curtea de justiție. Ce ați făcut când v-ați îndrăgostit, faceți și acum pentru a rămâne îndrăgostiți. Proverbe 5:18: „Bucură-te de nevasta tinereții tale.” Eclesiastul 9:9: „Gustă viața cu nevasta pe care o iubești.”
4. Puneți-vă dorințele partenerului deasupra dorințelor proprii. Adoptați o atitudine de dătător în viața voastră sexuală. Căsătoria nu este un loc în care să îți tot ceri drepturile. 1 Corinteni 7:4: „Nevasta nu este stăpână pe trupul ei, ci bărbatul. Tot astfel, nici bărbatul nu este stăpân peste trupul lui, ci nevasta.” Așadar, dormitorul este locul unde-l poți onora pe unul din copiii lui Dumnezeu, nu un loc pentru satisfacerea propriilor dorințe.
5. Asta se întâmplă pe măsură ce acceptați diferențele sexuale. Bărbații și femeile sunt diferiți. Iubim acest lucru. Bărbații și femeile sunt diferiți. Urâm asta. Iubire sau ură, diferențele există, sunt acolo. Deci ar fi înțelept să le înțelegem. 1 Petru 3:7: „Bărbaţilor, purtați-vă cu înţelepciune cu nevestele voastre.” Efeseni 5:22: „Nevestelor, fiţi supuse bărbaţilor voştri ca Domnului.” De exemplu, doamnelor, soții voștri văd sexul ca pe o nevoie primară. Bărbaților, soțiile voastre văd sexul ca opțional. Când li s-a cerut bărbaților să aleagă un loc pe scara necesității sexului, în mod consecvent au ales locurile unu, doi sau trei. Cred că unii l-au pus pe unu, pe doi și pe trei. Femeile, pe de altă parte, au ales locul treisprezece. Imediat lângă grădinăritul împreună. Se pare că o grădină frumoasă indică un soț neastâmpărat. Bărbații și femeile sunt diferiți. Amândoi se pot înțelege unul pe celălalt. Proverbe 24:3: „Prin înţelepciune se înalţă o casă şi prin pricepere se întăreşte.”
Iată un exemplu. Bărbaților, trebuie să înțelegem că femeile în ziua de azi au parte de un spectacol de frumusețe în lume. Tot ceea ce ele văd le spune că ele sunt mai valoroase cu cât talia este mai subțire și cu cât au formele mai accentuate. Societatea, prin prisma fenomenului Victoria’s Secret, cataloghează femeile după cum arată. Ea are nevoie de cineva, are nevoie de un soț care să o prețuiască pentru ceea ce este, anume o fiică de Dumnezeu. Și are nevoie să audă în mod regulat că o iubești, că te-ai căsători tot cu ea dacă ar fi să dai timpul înapoi. Și are nevoie să audă asta nu doar în momentele romantice.
Soțiilor, v-ar ajuta să înțelegeți că soțul dumneavoastră trăiesc în umbra unui Las Vegas de spectacole cu stimulente sexuale. Este pretutindeni. Panouri, reclame... toate îi spun că a ignora sexul este precum a ignora gogoșile din vitrinele magazinelor. Pretutindeni! Companiile folosesc modele cu forme pentru a vinde bărci. Aveți răbdare. Rugați-vă pentru el.
Mai mult decât atât, să ne slujim unul pe celălalt. Evrei 13:4: „Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea şi patul să fie nespurcat.” Dacă veți face asta, s-ar putea să vă puteți bucura de o căsătorie precum cea descrisă într-o scrisoare. Persoana aceea spunea: „Dragă Anne, week-end-ul trecut, părinții mei au sărbătorit 50 de ani de căsnicie. În această dimineață au prornit în călătorie spre Hawaii. Erau atât de încântați de parcă plecau în luna de miere. Când s-au căsătorit, au avut bani doar pentru o călătorie de 3 zile la 80 km de casă. Au făcut un pact atunci ca de fiecare dată când fac dragoste să pună un dolar deoparte într-o cutie de metal specială pentru a aduna bani de o lună de miere în Hawaii când vor face nunta de aur. Tatăl meu a fost polițist, mama învățătoare. Au trăit într-o casă modestă și au făcut totul după propriile repere. Creșterea celor cinci copiii a fost o provocare și câteodată banii lipseau. Dar, indiferent de ce urgență se ivea, tata nu o lăsa pe mama să ia niciun bănuț din contul pentru Hawaii. Pe măsură ce suma creștea, au pus-o într-un cont de economii și apoi și-au făcut carduri. Părinții mei erau foarte îndrăgostiți. Îmi amintesc și acum cum tata venea acasă și-i spunea mamei: ‘Am un dolar în buzunar!’ Ea zâmbea și-i răspunea: ‘Și eu știu exact cum să-l cheltuim!’ Când fiecare dintre noi ne-am căsătorit, mama și tata ne-au dat câte o cutie de metal și ne-au spus secretul lor. Noi l-am considerat unul inspirator. Mama și tata nu ne-au spus niciodată câți bani au reușit să pună deoparte... Dar trebuie să fi fost o sumă considerabilă pentru că atunci când au umplut cardurile, au avut suficient pentru drumul spre Hawaii, cazare pentru 10 zile și o grămadă de bani de cheltuială. Înainte de a se urca în avion, tata mi-a făcut cu ochiul și mi-a spus: ‘Seara asta începem un nou cont pentru Cancun.’ M-am gândit că vă va pica bine să auziți această poveste a cincizeci de ani de intimitate în căsătorie. Din partea unei fete iubitoare din Texas.”
Astăzi, fie dacă ești singur sau ești căsătorit, fie că ești adolescent sau bunic, pot să te chem să te supui planului lui Dumnezeu? Pentru unii dintre voi, aceasta este cea mai dificilă decizie în ucenicie. Poate că ai fost implicat/-ă într-o relație nepotrivită. Dumnezeu te cheamă să o întrerupi și să-I onorezi planul. Poate că trăiești cu o vină insuportabilă, Dumnezeu te cheamă să I-o dai Lui și să primești iertarea Sa. Poate ai fost rănit sau afectat în această zonă, fie din proprie inițiativă, fie prin atitudinea nepotrivită a altcuiva, Îi vei permite lui Dumnezeu să intre în această zonă a vieții tale pe care ai lăsat-o deoparte? Îi vei permite să rostească harul și vindecarea peste viața ta? Poate aceasta este tocmai partea din căsnicia ta care are nevoie de dragoste și atenție. Primește-o, invită-L pe Dumnezeu, comunicați unul cu celălalt. Permiteți-I Domnului să aducă un nou sezon în viața voastră. Este voia Lui pentru că vă iubește. El v-a creat.
Tată ceresc, Regele și Stăpânul nostru, ne plecăm înaintea Ta invitându-Te să te implici în fiecare element și în fiecare parte a vieților noastre, în special în cel discutat azi. Ne rugăm ca cei ce sunt singuri să fie tari și asigurați, iar cei ce sunt căsătoriți să fie binecuvântați și învățați. Fie ca cei care au șchiopătat să găsesască har, iar cei care au fost răniți să găsească vindecarea. Te implorăm, Dumnezeule atotputernic, să pășești în lumea aceasta și să ne ajuți să auzim vocea Ta și doar vocea Ta. Ajută-ne să ne încredem în Tine pentru că Tu ne-ai creat. Prin Hristos ne-am rugat și toată biserica spune amin.