Să mă opriți dacă ați mai auzit cumva gluma pe care urmează să o spun. Așadar, un cuplu își sărbătoreau cea de-a 40-a aniversare a căsătoriei, amândoi având 60 de ani. Dumnezeu era atât de mândru de cei doi încât le-a spus că orice vor cere în acea zi li se va da. Ei bine, soțul nu a crezut acest lucru, dar soția a crezut, așa că a spus: „Doamne, mereu mi-am dorit să merg într-o croazieră în insulele Caraibe”. Ca prin minune, două bilete de croazieră i-au apărut în mână. Soțul a afirmat: „Wow, deci chiar este adevărat!” Așadar, soțul a început să se roage: „Doamne, mereu mi-am dorit să fiu căsătorit cu o femeie cu 30 de ani mai tânără decât mine”. Și așa, ca prin minune, soțul a împlinit 90 de ani. Am observat că unor doamne chiar le place această glumă. Încă nu sunt sigur de ce.

Continuăm să vorbim despre promisiunile lui Dumnezeu, încercând să învățăm să ne construim viețile având la temelie mai degrabă promisiunile Sale decât problemele vieții. În fiecare săptămână ne îndreptăm atenția spre o altă persoană care a avut parte de o promisiune și spre mesajul promisiunii respective. În această săptămână vom citi un pasaj din cartea lui Rut, în care găsim o promisiune care este ne făcută nouă: „Dumnezeu îi va mântui pe aceia care-L slujesc”. Dar, de fiecare dată înainte să începem predica, noi facem o declarație publică. Așadar, haideți să ne îndreptăm umerii, să stăm drept, iar dacă vreunul din vecinii noștri dorm haideți să îi ghiontim pentru a-i trezi. Ei bine, asta a fost doar o glumă, nu am vorbit serios, deoarece nu vreau ca cineva să fie rănit. Să spunem această declarație din toată inima, da? Noi ne trăim viața bazându-ne pe promisiunile lui Dumnezeu. Deoarece Cuvântul Său este de neclintit și nădejdea noastră este de neclintit. Noi nu ne bazăm pe problemele vieții sau pe suferința pe care o aduce această viață. Noi ne încredem în promisiunile minunate și prețioase ale lui Dumnezeu.

Așadar, Tată, ajută-ne ca astăzi să înțelegem această promisiune făcută de Tine. Că Tu ne vei fi ajutorul, că Tu ne vei fi Mântuitorul, că nu suntem niciodată singuri și că nu există niciun motiv real pentru care ar trebui să ne temem. Totuși, Tată Ceresc, noi ne simțim singuri și ne luptăm într-adevăr cu teama, de aceea Te rugăm să ne dăruiești un nou capitol în viețile noastre. Să putem simți prezența binecuvântatului nostru Mântuitor. Ajută-ne să realizăm că nu există nicio situație prea grea pe care Tu să nu o poți rezolva, schimbând-o în ceva bun. Vorbește Bisericii Tale, Tată. Iartă-Ți predicatorul deoarece păcatele sale sunt prea multe pentru a fi numărate. Ajută-ne să-L putem vedea pe Hristos și numai pe El. În Numele lui Isus ne-am rugat, amin!

Ei bine, sperând că fiecare din voi ați ascultat cel puțin înregistrările predicilor din săptămânile precedente, îmi voi da toată silința să nu relatez aceleași povestioare ca în predicile trecute. Dar povestea din această săptămână e, pur și simplu, prea bună pentru a o lăsa nespusă. Așadar, dacă ați auzit-o deja vă rog să mă suportați, doar de data aceasta, când vă voi povesti despre dragul meu frate, Dean. Poate că unii dintre voi știu că el frecventa biserica noastră cu mult timp în urmă, în anii 90. Fratele meu Dean obișnuia să se ia mereu de mine, așa cum fiecare frate mai mare face cu cei mai mici decât el, dar cred că Dean crease un nou standard în această privință. Nu trecea nicio zi fără ca el să-mi fi făcut acea zi mizerabilă. Obișnuia să-mi pună piedică în timp ce intram în cameră, obișnuia să-mi întoarcă lenjeria de pe patul tocmai aranjat, obișnuia să mă pună la pământ și să se așeze pe pieptul meu astfel încât să nu mai pot respira. Atunci când roata bicicletei lui avea pană, îmi fura bicicleta! Obișnuia să mă lovească sub masa de la bucătărie ca mai apoi când eu îl loveam înapoi, iar părinții mă prindeau, să poată face pe nevinovatul. Datorită fratelui meu Dean, am învățat cu adevărat ce înseamnă cuvântul „delicvent”. Dean obișnuia să-mi spună „surioara” în fiecare zi. Sunt sigur că primul gând pe care-l avea dimineața era: „Cum aș mai putea să-l chinui pe Max?”

Dar toate aceste lucruri rele venite din partea lui au fost depășite de un singur fapt măreț realizat prin har, acesta fiind momentul în care m-a ales să fac parte din echipa lui de baseball. În acea zi îi dăduse responsabilități fratelui său mai mic și nu era deloc încântat de această idee. Mama noastră i-a spus că se poate duce în parc în acea zi de vară doar dacă mă va lua și pe mine cu el. Dean avea 11 ani, iar eu aveam 8 ani. Prin urmare, cu o mare reticență, mi-a spus: „Ia-ți bâta de baseball, mănușile, șapca, deoarece mergem în parc.” În fiecare zi din acea vară, toți copiii din cartier se adunau pentru a juca baseball, iar Dean nu voia să rateze această oportunitate. Atunci când am ajuns la locul de întâlnire, era deja plin de copii acolo. Toți aveau 11 ani sau erau mai mari, iar eu eram cel mai mic de acolo. Toți știau cum să țină bâta de baseball sau cum să alerge repede, dar eu eram nepriceput, neîndemânatic și alergam încet. Dar mai ales în comparație cu jucătorii de elită a echipei, eu mă aflam la sfârșitul listei. Așadar, atunci când a venit momentul ca să se aleagă echipele – este cineva aici care a trebuit să îndure acel proces ce alegere a membrilor unei echipe? – poate fi dăunător pentru psihicul unui copil. Eu m-am așezat în spatele copiiilor mai mari și am așteptat ca inevitabilul să aibă loc, am așteptat ca ce e mai rău se să întâmple. Cu toții știm cum funcționează acest proces: doi copii – presupunând că ei sunt cei mai buni sportivi – au dreptul să-și aleagă jucătorii și desigur că-i aleg pe cei mai buni mai întâi. „Eu îl voi lua pe Johny, eu îl voi lua pe Tommy, eu îl voi lua pe Erik, eu îl voi lua pe Jimmy” – așa că, atunci când acești copii își aud numele pășesc cu mândrie în față. Își scot pieptul în față și merg alături de căpitanul lor, luând acea poziție de copil mândru – așa ar și trebui, nu? Deoarece ei sunt cei mai buni jucători de baseball din tot parcul.

Așadar, procesul de alegere continuă până când toți jucătorii sunt aleși, iar cel mai puțin dorit jucător rămâne neales, iar eu eram convins că în acea zi acel jucător voi fi eu. Mai ales că unul dintre cei doi căpitani era chiar fratele meu mai mare care mereu se lua de mine. Totuși, un miracol a avut loc. Atunci când îngerii vorbesc despre mărețele miracole, despre marile fapte ale lui Dumnezeu, atunci când se întâlnesc la seminarii pentru a discuta despre surprinzătoarele întorsături ale istoriei; chiar acolo, între discuția despre despărțirea mării Roși și învierea mortului Lazăr; există și povestea despre acel moment în care fratele mai mare a lui Max l-a ales pentru a face parte din echipa sa de baseball. Nu am fost primul ales, dar nici ultimul! Mai erau destul de mulți jucători pe care ar fi putut să-i aleagă. Îmi aduc aminte de acea zi ca și cum ar fi fost chiar ieri! Atunci când m-a strigat pe nume eu eram în spate și nu-l puteam vedea. Mi-am auzit numele, apoi am început să înaintez prin mulțime. Toți erau uimiți de faptul că mă strigase, chiar eu am întrebat: „Sigur sunt eu?” Dacă aceasta ar fi fost o secvență dintr-un film, mulțimea s-ar fi despărțit în două, iar camera de filmat ar fi prins acea privire uimită a unui copil pistruiat căruia nu-i venea să creadă că numele său fusese strigat. Apoi, am întrebat din nou: „Eu? !”, iar fratele meu s-a răstit la mine spunându-mi: „Da, tu!” A făcut acest gest pentru a nu se simți rușinat de marea sa generozitate.

Așadar, am înaintat și m-am așezat lângă fratele meu, luându-mi locul lângă surprinzătorul meu erou. El nu m-a ales pentru că știam să joc bine, nu m-a ales pentru că mă pricepeam la baseball. El m-a ales din cauza unui singur motiv: el era fratele meu mai mare și pentru nu știu ce motiv, în acea zi a decis să fie un frate bun. Ați fi tentați să spuneți că el a ales să fie răscumpărătorul meu, dar desigur că nu ați spune niciodată așa ceva. Și totuși, ați putea să spuneți asta, deoarece cuvântul „răscumpărător” este un cuvânt atât de frumos încât merită să-l folosim chiar și cu glasul nostru. Ne poate ajuta să înțelegem situația în care se află un frate mai mare sau a unei persoane care are o relație cu noi și care răspunde la acea relație într-o manieră – putem spune că într-o manieră protectivă – și îngrijorătoare.

Cuvântul „răscumpărător” apare în centrul uneia dintre cele mai mărețe povestiri despre dragoste și mântuire din întreaga Biblie, aceasta fiind povestea lui Ruth. Acea frică pe care eu am simțit-o fiind cel mai nepriceput copil din parc nici nu se poate compara cu neliniștea pe care au simțit-o cele două personaje principale din povestea care se întinde de-a lungul a patru capitole, aceste personaje fiind Naomi și Rut. Dacă doriți să aflați mai multe vă voi spune că este vorba despre două femei care se aflau în nevoi. Rut 1:1-3: „Pe vremea judecătorilor, a fost o foamete în ţară. Un om din Betleemul lui Iuda a plecat cu nevastă-sa şi cu cei doi fii ai lui să locuiască pentru o vreme în ţara Moabului.  Numele omului aceluia era Elimelec, numele nevestei lui era Naomi şi cei doi fii ai lui se numeau Mahlon şi Chilion: erau efratiţi, din Betleemul lui Iuda. Ajungând în ţara Moabului, şi-au aşezat locuinţa acolo.  Elimelec, bărbatul Naomei, a murit, şi ea a rămas cu cei doi fii ai ei.”

Foametea era atât de severă încât a lovit și orașul Betleem și regiunile din jurul său. Acea foamete a fost atât de severă încât oamenii au fost nevoiți să evacueze orașul, iar un om și soția lui au plecat într-un loc îndepărtat, numit Moab. După un timp petrecut acolo, cei doi fii s-au căsătorit, dar tatăl lor a murit, iar la scurt timp după au murit și cei doi fii. Așadar, Naomi este lăsată doar cu o inimă rănită, cu trei morminte și cu două nore. În această situație, Naomi decide că este timpul să se întoarcă în Betleem.   Rut 1:8: „Naomi a zis atunci celor două nurori ale ei: ‚Duceţi-vă şi întoarceţi-vă fiecare la casa mamei ei! Domnul să Se îndure de voi, cum v-aţi îndurat şi voi de cei ce au murit şi de mine!’” Ambele nore s-au oferit să meargă alături de Naomi în Betleem, dar Naomi nici nu voia să audă de așa ceva. Una dintre nore, numită Rut, a insistat foarte mult. Ea a făcut un legământ care e vrednic de a scrie un cântec despre el. Ea i-a spus (Rut 1:16): „Nu sta de mine să te las şi să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge şi eu; unde vei locui tu, voi locui şi eu; poporul tău va fi poporul meu şi Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu.” Rut a făcut mult mai mult decât doar să se ofere să călătorească cu Naomi. Rut și-a dedicat viața, la bine sau la greu, în bogăție sau în sărăcie, în sănătate sau în boală. Rut era pregătită să-I slujească Dumnezeului lui Naomi și să locuiască în țara lui Naomi.

În acest fel, aceste două femei lipsite de soții lor, fără nicio protecție, au mers pe jos 40 de mile, din Moab până în Betleem. Mi se face milă atunci când îmi imaginez această imagine cu cele două văduve mergând pe jos prin deșert. Vă este cunoscut acest drum? Nu a existat o foamete în Israel care să vă fi lăsat înfometați, dar poate că a fost o decădere a economiei. Poate că nu ți-ai îngropat soțul și fii, dar ceva s-a întâmplat și te-ai simțit nevoită să-ți îngropi speranțele și visurile. Indiferent care a fost motivul pentru care te-ai simțit departe de casă, te-ai simțit în nevoie. Te poți asocia cu aceste două femei, poate că te poți asocia în special cu Naomi. Numele „Naomi” înseamnă „plăcut”, dar atunci când ajunge în Betleem ea își schimbă numele. Rut 1:20: „Ea le-a zis: ‘Nu-mi mai ziceţi Naomi, ziceţi-mi Mara (Amărăciune), căci Cel Atotputernic m-a umplut de amărăciune.’” Numele „Mara” înseamnă „amărăciune”, iar ea le-a spus să o strige, pur și simplu, „amărăciune”. Naomi era dezamăgită. Dezamăgită de Dumnezeu, dezamăgită de circumstanțele în care se afla, săcătuită de viață, izgonită de o foamete puternică, condusă înapoi din cauza morții. Rut 1:21: „La plecare eram în belşug, şi acum Domnul mă aduce înapoi cu mâinile goale. De ce să-mi mai ziceţi Naomi, când Domnul S-a rostit împotriva mea şi Cel Atotputernic m-a întristat?”

Naomi era nervoasă și avea mare nevoie de o minune. Și iată, că o minune își face apariția! Un miracol pe nume Boaz. Boaz era răscumpărătorul. Boaz era ceea ce cele două femei nu erau. El era un bărbat care avea mijloacele necesare, iar ele erau femei aflate în nevoi. El deținea pământ, ele nu aveau nimic. El avea slujitori, iar femeile aveau nevoie de un loc de muncă.  Rut 2:2-3: „Rut, Moabita, a zis către Naomi: ‚Lasă-mă, te rog, să mă duc să strâng spice de pe câmpul aceluia înaintea căruia voi căpăta trecere.’ Ea i-a răspuns: ‚Du-te, fiica mea. Ea s-a dus într-un ogor să strângă spice pe urma secerătorilor. Şi s-a întâmplat că ogorul acela era al lui Boaz, care era din familia lui Elimelec.’” Foarte bine, Rut! Bravo! Foarte bine! Bravo pentru atitudine! Atunci când suntem plini de amărăciune, atunci când suntem descurajați, atunci când suntem puși la pământ, atunci când suntem depresivi, tindem să devenim o țintă ușor de atacat. Începem să ne spunem: „Oh, acea canapea arată foarte comfortabilă!” și începem să ne scufundăm în autocompătire și să ne pară rău de rănile noastre.

Rut avea toate motivele din lume pentru care să fie plină de amărăciune așa cum era și Naomi, dar pentru nu știu ce motiv, Rut a decis să rămână calmă deoarece știa că una dintre ele trebuia să muncească. Fiind singură și emigrantă, singurul lucru pe care putea Rut să-l facă era să strângă firele de grâu rămase în urma celorlalți slujitori. Foarte bine, Rut! Deoarece a decis să se ridice și să iasă afară s-a pus într-o poziție în care a fost binecuvântată. Oare vorbesc personal pentru cineva aflat în această biserică? Oare este cineva care trebuie să se ridice și să plece? Poate că nu îți place locul de muncă, dar totuși, ai unde lucra. Sau poate că nu-ți place ceea ce trebuie să faci, dar trebuie să o faci! S-ar putea ca atunci când te vei ridica și vei pleca să te pui într-o situație în care să întâlnești un Boaz, să fii binecuvântată și să găsești favoare. Boaz a văzut această femeie moabită pe lanurile lui și a fost interesat de cine este ea. Poate că Rut era frumoasă, sau poate că Boaz se simțea singur, sau poate că Cupidon a tras o săgeată ce i-a țintit inima. Oricare ar fi fost motivul, Boaz a acționat. În capitolul 2 acțiunile lui Boaz seamănă cu acțiunile unui răscumpărător. Boaz s-a interesat de Rut. În versetul 5, Boaz întreabă: „A cui este tânăra aceasta?” Apoi, a vorbit cu blândețe cu Rut (Rut 2:8): „Ascultă, fiică, să nu te duci să culegi spice în alt ogor; - apoi i-a dat instrucțiuni despre ce trebuie să facă - să nu te depărtezi de aici şi rămâi cu slujnicele mele.” Apoi, în versetul 9 Boaz spune: „Am poruncit slugilor mele să nu se atingă de tine – Boaz a protejat-o. Şi când îţi va fi sete, să te duci la vase şi să bei din ce vor scoate slugile” – i-a spus și de unde să ia apă. Apoi, în versetul 14, i-a spus de unde anume să ia pâine. Le-a spus slujitorilor lui să lase stive de grâu în locuri unde ea le va putea găsi. Acesta a fost un comportament de răscumpărător! Alții au observat băiatul din spatele mulțimii și i-au strigat numele. L-au salvat pe cel vulnerabil din necaz și l-au luat sub protecția lor.

Rut a fost foarte impresionată de bunătatea de care a dat dovadă Boaz, încât a spus (Rut 2:10): „Cum am căpătat eu trecere înaintea ta, ca să te îngrijeşti de mine, o străină.” Așadar, Rut s-a grăbit acasă pentru a-i povesti lui Naomi ce s-a întâmplat, deoarece chiar era o poveste ce merita spusă mai departe. Apoi, când Naomi a auzit, chiar ea a avut o poveste pe care trebuia să i-o spună lui Rut (Rut 2:20): „Naomi a zis nurorii sale: ‚Omul acesta este rudă cu noi’, i-a mai spus Naomi, ‚este din cei ce au drept de răscumpărare asupra noastră.’” Nu putem ști de ce Naomi nu l-a căutat de la început pe Boaz. Poate că era prea tristă, sau poate că îi era rușine, sau poate că aveau vrăjmășie între ei. Nu am de unde să știu de ce nu l-a menționat mai înainte pe Boaz. Dar atunci când Rut a menționat de Boaz, lui Naomi îi s-a aprins un beculeț.

Ea a început să facă un plan. I-a spus lui Rut că Boaz se va pune să se odihnească după multe zile de lucru. I-a mai spus lui Rut să se curețe, să se îmbrace și să se pregătească. Apoi, a trimis-o la arie pentru a-i face de cunoscut lui Boaz că este singură. Rut 3:4: „Şi când se va duce să se culce, însemnează-ţi locul unde se culcă. Apoi du-te, descoperă-i picioarele şi culcă-te. Şi el însuşi îţi va spune ce să faci.” Wow, ce caută acest verset în Biblie? ! Voi l-ați adăugat aici? La ce se gândea Naomi? ! Ei bine, Naomi se gândea la această lege veche a unui răscumpărător care sună cam așa: soțul lui Naomi era proprietar de pământuri, iar pe acele vremuri atunci când un proprietar de pământuri murea și nu avea niciun copil, proprietatea nu îi era transferată soției lui, ci fratelui său. Știu că acum nu mai stau așa lucrurile, dar atunci așa era. Ideea era ca pământul să rămână în proprietatea clanului. Dar, în același timp, a lăsat-o pe văduvă fără acoperiș deasupra capului, așa că, ea trebuia să fie protejată de noul deținător al pământului. El trebuia să se căsătorească cu ea, sau dacă nu, măcar să se îngrijească de nevoile materiale. Așadar, el ar deveni răscumpărătorul. El ar fi acea rudă care ar salva-o din această perioadă de greutate.

Ei bine, sperând că Boaz va face asta pentru ea și Rut, Naomi și-a trimis nora la picioarele lui Boaz. Rut 3:8: „La miezul nopţii, omul s-a speriat, s-a plecat şi iată că o femeie era culcată la picioarele lui.” Chiar avea de ce să se sperie! Rut i-a spus cine este apoi i-a făcut următoarea cerere (Rut 3:9): „Întinde-ţi poala hainei peste slujnica ta, căci ai drept de răscumpărare.” Știu că această cerere este puțin ciudată, dar această cerere seamănă puțin cu schimbarea verighetelor la o nuntă. A fost ca un angajament de loialitate și purtare de grijă. Rut îl ruga să le lase să vină în grija lui. Așadar, Boaz i-a făzut lumina strălucitoare din ochii ei cei căprui, așa că s-a gândit că ar fi un nebun dacă ar lăsa să treacă pe lângă el această oportunitate. Așa că, o trimite pe Rut înapoi acasă cu șase măsuri de orz și s-a decis să fie răscumpărătorul visurilor ei. Totuși, era o mică problemă. Se pare că exista un alt bărbat care aparent era o rudă mai apropiată de Naomi decât era Boaz. Dar Boaz știa ce era de făcut. A adunat toți liderii cetății la un fel de adunare generală și i-a spus acelui bărbat în fața adunării despre Naomi, despre Rut și despre proprietate, spunându-i: „Poți avea pământul, dar aceste două femei vin la pachet cu acel pâmânt.” Probabil că Boaz știa ceva anume, deoarece acel bărbat a refuzat oportunitatea, iar Boaz a avut parte de clopotele nunții.

Până la sfârșitul acestei povești, Naomi a avut o casă, Boaz avea o mireasă, Rut a avut un copil, iar noi avem un nou titlu pe care-l putem folosi pentru a-L descrie pe Isus Hristos: El este Răscumpărătorul nostru. Boaz a văzut-o pe Rut, Isus te vede pe tine. Boaz a fost proprietar, Isus deține fiecare metru pătrat din întregul Univers. Boaz a vorbit cu blândețe, Isus îți vorbește cu sensibilitate. Boaz le-a spus oamenilor să nu se atingă de Rut, Isus le-a comandat lui Satan și demoniilor săi să te lase în pace. Boaz i-a dat lui Rut apă și pâine, Isus îți umple viața cu binecuvântări. Boaz a reprezentat-o pe Rut în fața adunării generale, Isus te reprezință la Porțile Raiului. Datorită lui Boaz, Naomi a trecut din amărăciune în binecuvântare, datorită lui Isus și tu poți avea parte de această schimbare.

Este nevoie de o singură cerință: trebuie să faci ceea ce Rut a făcut. Trebuie să-L inviți pe Răscumpărător să-Și pună mâna peste tine. Să-Și extindă aripa și peste tine. Să observe că și tu ești în nevoi. Că ai nevoie de un răscumpărător. Mulți oameni nu sunt dispuși să facă acest lucru. Nu vor să recunoască că nu pot trăi această viața de unul singur, că nu se poate salva de unul singur; dar aceia care sunt dispuși să facă ceea ce Rut a făcut - să se ridice și să plece pentru a ajunge în îngrijirea unui răscumpărător - vor vedea împlinită în viețile lor următoarea promisiune (Psalmul 34:22): „Domnul scapă sufletul robilor Săi şi niciunul din cei ce se încred în El nu este osândit.” Vedeți voi, răscumpărătorii oferă mai mult decât o singură intervenție. Ei salvează cu siguranță, dar ei asigură și o casă, un nume, ei asigură siguranța, ei asigură viitorul. Răscumpărătorul tău face aceste lucruri pentru tine! Ai putea spune că Răscumpărătorul tău este fratele mai mare perfect, iar atunci când El te zărește pe teren se asigură că vei face parte din echipă. Nu l-am întrebat niciodată pe fratele meu mai mare de ce m-a ales în acea zi. Mi-ar plăcea să cred că are ceva de-a face cu talentul meu pentru baseball, dar eu știu mai bine de atât. Cred că m-a ales doar pentru că în acea zi el a decis să fie un frate mai mare mai bun. Poate că a învățat o lecție de la Domnul Isus.

Tată Ceresc, Îți mulțumim pentru că ești un Răscumpărător atât de credincios! Presimt că sunt oameni care ascultă acum această rugăciune care se pot asemăna cu Naomi, sau cu problemele lui Rut. Poate că cineva e plin de amărăciune, sau poate că cuiva îi este frică. Vrei te rog, Tată Ceresc, să ai milă de ei? Să-i întărești, să-i binecuvintezi, să-i ridici, să-i conduci, să stai Tu împotriva acelei puteri rele care vrea să-i îndepărteze de Tine. Tată, învață-ne Te rog să ne încredem în Tine, deoarece Tu ești Răscumpărătorul nostru! În Numele lui Isus ne-am rugat, amin!