Poporul lui Dumnezeu o mărturie

                Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl, Fiul Său Isus Hristos şi Duhul Sfânt pentru harul Său minunat pus la dispoziţia noastră de a fi mântuiţi şi salvaţi pentru Împărăţia Sa cea veşnică. Se cuvine ca, în Numele Domnului Isus Hristos, să aducem lui Dumnezeu tot respectul, recunoştinţa şi mulţumirile noastre şi să nu uităm că suntem biserica Sa pentru care Fiul Său şi-a dat viaţa la cruce.

                Vechiul Testament ne prezintă poporul Israel, ales de Dumnezeu, ca popor al Său. Dumnezeu a dorit să facă din ei un popor sfânt şi o lumină pentru toate naţiunile pământului. I-a ocrotit, le-a purtat de grijă într-un mod deosebit şi le-a dat lumina Cuvântului şi a învăţăturilor Sale. Le-a dăruit şansa iertării păcatelor şi a mântuirii lor, prin simbolul jertfelor ce trebuia să le aducă, jertfe de animale, care L-au reprezentat pe Domnul Isus Hristos, marea şi îndestulătoarea jertfă ce avea să fie adusă pentru întreaga lume. Bunul Dumnezeu a făcut totul pentru salvarea lor şi a noastră ca parte a legământului încheiat. Poporul trebuia să asculte de toate poruncile şi orânduirile Domnului cu scumpătate şi credincioşie.

                La venirea Domnului Isus Hristos pe acest pământ “a venit la ai Săi, dar ai Săi nu l-au primit dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu, născuţi din Dumnezeu” (Ioan cap. 1:12). În Luca cap. 9:23 Domnul Isus ne spune: “Dacă voieşte cineva să vină după mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea in fiecare zi si sa ma urmeze”. Noi suntem copiii lui Dumnezeu deoarece am răspuns chemării Sale iubitoare şi, prin credinţa noastră, am intrat într-o relaţie de legământ cu El. “Voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul meu. Pentru că le voi ierta nelegiuirile şi nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele şi fărădelegile lor” Evrei cap. 8:11-12.

                Biserica lui Dumnezeu s-a format începând cu primii ucenici ai Domnului, la care s-au adăugat toţi acei credincioşi ce au dorit să urmeze pe Domnul de-a lungul timpurilor. Alegerea celor doisprezece ucenici, care aveau diferite ocupaţii şi diferite poziţii sociale, Domnul Isus Hristos nu a făcut-o pe baza unor merite personale, căci fiecare avea şi defecte de caracter. Însă Domnul a citit în inima fiecăruia şi a văzut la ei inimi gata să asculte şi să creadă, cu excepţia lui Iuda care a avut şansa egală ca ceilalţi, inimi care s-au supus şi s-au lăsat modelate de Domnul Isus Hristos. Domnul ştia totul despre fiecare. Ucenicii după ce l-au cunoscut pe Domnul ca pe Fiul lui Dumnezeu, au devenit nedespărţiţi de El. Au lăsat ocupaţiile lor obişnuite şi, la chemarea Domnului Isus, L-au urmat până la sfârşitul vieţii lor. Domnul Isus i-a iubit foarte mult, le-a dăruit toată afecţiunea Lui şi i-a învăţat tot ceea ce ei aveau nevoie să cunoască despre Dumnezeu Tatăl şi adevărurile Sale sfinte, necesare pentru o viaţă de consacrare, de slujire şi de comuniune cu Dumnezeu. Influenţa dragostei Domnului Isus pentru ei i-a dus la pocăinţă şi la ascultare de El. În felul acesta şi-au dovedit şi ei, la rândul lor, dragostea şi respectul pentru Marele Învăţător. Învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu din Şcoala Domnului Hristos, ucenicii, le-au primit cu credinţă şi cu bucurie. Înainte de înălţarea Sa la cer, Domnul, îi împuterniceşte cu Duhul Sfânt să ducă mai departe, în lumea întreagă, mesajul Evangheliei Sale.

                După moartea, învierea şi înălţarea Domnului Isus la cer, ucenicii Săi, fiind umpluţi cu Duhul Sfânt, au devenit apostoli şi martori ai Săi. Ei au depus mărturie în faţa oamenilor despre tot ce au învăţat şi au văzut la Domnul Isus Hristos şi, mai ales, despre măreaţa jertfă de la Cruce şi despre planul de mântuire oferit tuturor celor ce vor avea credinţă în Dumnezeu. Au împlinit porunca Domnului Isus de a face ucenici din toate neamurile botezându-i în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhul Sfânt. Au contribuit astfel la creşterea numărului ucenicilor şi la formarea Bisericii lui Dumnezeu din lumea întreagă. Sfânta Scriptură ne prezintă mulţimea de martori ai credinţei în Dumnezeu care şi-au dat chiar şi viaţa pentru credinţă şi cauza Evangheliei (Evrei cap. 11). Consacrarea lor în slujba Domnului, pentru salvarea sufletelor din întuneric, a fost mai presus decât orice alt interes personal. Pentru cauza Evangheliei mulţi creştini au suferit şi au murit cu credinţa şi nădejdea întâlnirii cu Domnul Isus şi cu făgăduinţele Sale veşnice ce le-au fost date.

                Ce aşteaptă şi ce doreşte Dumnezeu de la noi, biserica Lui de astăzi? Avem aceleaşi făgăduinţe şi responsabilităţi ca şi creştinii, martori ai credinţei, ce au călătorit înaintea noastră spre Canaanul ceresc şi care au iubit pe Dumnezeu mai mult decât orice.

Iubită Biserică a lui Dumnezeu, pentru care Domnul Isus Hristos şi-a dat viaţa la Calvar, ca noi să trăim veşnic, este timpul să ne trezim fiecare din indiferenţă şi nepăsare, toţi cei care am încheiat un legământ cu Dumnezeu. Să ne cunoaştem răspunderea chemării noastre de către Domnul Isus. Care este locul şi misiunea noastră faţă de Dumnezeu şi lucrarea Sa în lumea aceasta şi pentru acest timp? Cum L-au ascultat primii creştini pe Dumnezeu şi care este ascultarea noastră? Cum şi-au respectat legământul încheiat cu Dumnezeu şi cum îl respectăm noi pe al nostru?
Cum l-au reprezentat ei pe Dumnezeu în lume şi cum Îl reprezentăm noi? Care este interesul nostru pentru cei din jur care nu-l cunosc pe Dumnezeu şi cât consacrăm din timpul nostru pentru salvarea lor? Câtă răbdare au avut ei în suferinţe şi nedreptăţi din partea oamenilor nelegiuiţi şi câtă răbdare avem noi? Cum stăruiau ei în rugăciune, cum se rugau pentru primirea Duhului Sfânt şi pentru înaintarea lucrării lui Dumnezeu şi cât ne rugăm noi?

Fiecare să ne vedem starea şi să ne întoarcem la dragostea dintâi, la adevărata credinţă şi evlavie, în ascultare de Dumnezeu, gata să se sacrifice pentru cauza Domnului Hristos şi care este calea ce ne duce la cer. În Ioan cap. 15:8 Domnul Isus Hristos ne spune: “Dacă aduceţi multă roadă, prin aceasta Tatăl meu va fi proslăvit şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei” şi în Evrei cap. 12:1 “Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte”.

Să ne ajute Dumnezeu pe toţi, care am încheiat un legământ cu El, să ajungem unde ne-am pornit în Canaanul Ceresc. Amin

iunie 2018, Olga Bucaciuc, Suceava