Cu destul de mult timp în urmă, în ajunul Crăciunului din 1968, am stat cu gura căscată într-o sală din Cambridge ascultând la un membru al echipajului Apolo 8, care înconjura Luna, în timp ce citea cuvintele "la început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul." Era vârful realizărilor științei și tehnicii din secolul XX cuplat cu citirea documentului străvechi din Geneza. Și aceasta mi-a rămas în minte de-atunci - atât de magnific de potrivit. Geneza nu a părut a fi nelalocul ei și tehnologia nu a părut a fi nelalocul ei. Și cred că așa trebuie să fie. Știința și revelația lui Dumnezeu împreună.

În această seară mă aștept să văd niște poze minunate ale doctorului Weisman de la telescopul spațial Hubble, care vor inspira în noi un simț al minunăției. Dar tocmai am fost la o expoziție a Bibliei și e un alt fel de minunăție și e absoluta minunăție că avem cuvintele lui Dumnezeu în limba noastră, stând aici în această după-amiază. Ce lucru minunat e să fi auzit vreodată cuvintele "la început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul" și să ne fi fost dat un cadru atât de minunat pentru existența noastră. Și ce aș vrea să fac e să privim acum la anumite aspecte ale cărții Geneza. Vedeți, uitându-ne la Scripturi cum am făcut în aceste zile, prin lentilele științelor, nu e nerezonabil să ne întoarcem și să privim la ceea ce spune de fapt Scriptura și să ascultăm la ce spune, apoi să vedem ce înțelegem din relația între cele două. Aceasta s-ar putea să conducă la tensiune, bineînțeles, dar știți, e un lucru minunat când creștinii realizează diferitele greutăți care trebuie să fie date diferitelor aspecte ale revelației.

Ce vreau să spun este aceasta: am observat în toată lumea că există creștini buni și evlavioși, care sunt convinși ca și mine de inspirația plenară și autoritatea Scripturii, sunt de acord că a fost o Creație, sunt în acord cu privire la pre-existența lui Hristos, sunt în acord cu privire la întruparea Lui, moartea Lui, învierea Lui, înălțarea Lui și revenirea Lui, sunt în acord în toate acestea, dar nu sunt în acord cu privire la Geneza. Aceasta ar trebui să ne prevină, doamnelor și domnilor, că există o gamă de posibilități care ar trebui să ne smerească, pentru că nu știm totul. Căci unul din scandalele creștinismului, din perspectiva lumii, este a vedea creștinii luptându-se unii cu alții, cu privire la lucruri pe care lumea le consideră complet irelevante, oricum. E bine a avea o discuție internă despre înțelegerea Scripturii, dar cred de asemenea că e bine să ne amintim că atât știința și Scriptura implică două lucruri: implică date și interpretarea datelor.

Pe partea științei, avem Universul și natura - acestea sunt datele, și ne străduim să le înțelegem. Și pe partea Scripturii, avem datele care sunt Cuvântul lui Dumnezeu și ne străduim să-L înțelegem. Eu cred că este Cuvântul inspirat al Dumnezeu. Nu neapărat cred că interpretarea mea cu privire la Cuvânt e  inspirată. Și dificultatea este că le putem confuza pe cele două și punem inspirația în interpretarea noastră. Trebuie să distingem aceste lucruri foarte clar. Și vreau simplu să împărtășesc cu voi niște idei pe care le-am găsit folositoare. Nu sunt expert în aceste domenii, dar nici voi nu sunteți, așa că putem împărtăși lucruri și apoi să ne gândim la ele. Să nu credeți că voi fi prea dogmatic aici - nu voi fi. Dar aș vrea pur și simplu să arăt lucruri pe care le-am găsit folositoare.

Primul lucru pe care aș vrea să-l observăm este că Scriptura în mod clar nu e un manual de științe naturale. Nu predau algebra din Levitic la Oxford. După cum a scris Calvin în comentariul Genezei,"nimic nu e tratat aici în afară de forma vizibilă a lumii. Cel ce vrea să învețe astronomie și alte arte asemănătoare, să meargă în altă parte." Cu toate acestea, deși Scriptura nu este un manual de știință, tocmai pentru că este Cuvântul revelat al lui Dumnezeu, Biblia are adevăruri care să ni le spună despre lucruri obiective ale realității, pe care știința le discută. Declarația "la început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul" e cu privire la același Cosmos pe care știința îl studiază. Deci e foarte important a vedea că nu ne înscriem la ideea lui Stephen J. Goulding că știința și religia pot coexista dacă sunt ținute separate una de alta. Biblia nu îngăduie aceasta. Ea discută același Univers ca și știința. Așa că eu cred că trebuie să iau ambele lucruri în serios.

Dar cum înțegem Scriptura? Acesta e un subiect vast și când e vorba de Geneza, s-ar putea chiar să vreți să priviți, dacă aveți curajul, la cartea mea,"Șapte zile care divid lumea." Voi spicui doar câteva lucruri."În mod clar, trebuie să băgăm în seamă natura literaturii pe care o studiem." Dar e bine să ne gândim la principii generale și există principii dezvoltate pe care toți le folosim astăzi. În primul rând trebuie să ne ghidăm după înțelesul natural al pasajului, propoziției, cuvântului sau expresiei, în contextul lor istoric, cultural și lingvistic. Și dicționarul Oxford descrie abordarea reformatorilor ca și metoda literală. Iată acum prima problemă, căci nu au folosit cuvântul "literal" în modul în care e folosit astăzi. Metoda literală e proiectată a fi acel sens al interpretării textului care e obținut luând cuvintele într-un sens natural sau obișnuit și aplicând regulile normale ale gramaticii. Acesta e opus interpretărilor mistice, alegorice, sau de alt gen. Așa că ne uităm la sensul primordial al unui cuvânt, nu la sensul alegoric sau metaforic. Nu e absolut nimic nou în aceasta, căci în felul acesta citim majoritatea literaturii zi de zi. Și e foarte importat a privi în primul rând la înțelesul natural al unui pasaj, mai ales când e vorba despre învățăturile de bază ale credinței creștine. Lucrul crucial cu privire la doctrinele centrale ale creștinismului e că trebuie în primul rând a fi înțelese în sensul lor natural, primar. Creația nu e o metaforă. A implicat o aducere reală în existență a Universului. Învierea lui Isus nu e o metaforă - a implicat o ridicare din morți a unui trup mort. Dar odată ce-ai spus aceasta, e clar că e nevoie de calificare. De exemplu, ce citire naturală a unui cuvânt vom folosi?

În Geneza 1, de exemplu, cuvântul pământ e folosit cu privire la planetă, apoi un pic mai târziu e folosit cu privire la uscat în comparație cu marea. Cuvântul acesta e multivalent, are 2 înțelesuri naturale, nu doar unul. Bineînțeles că sunt multe locuri în Scriptură unde acest înțeles simplu, literal, nu va funcționa. Luați de exemplu declarația Domnului Isus,"Eu sunt ușa." Trebuie să ne gândim la aceasta cu grijă. Ce a vrut să spună? E absolut clar pentru toți că nu a vrut să spună că e o ușă făcută din lemn, ca ușile acestei săli, ci are înțeles metaforic. Acum apare prima problemă pentru mulți creștini, care din păcate n-au fost educați în școală despre cum funcționează gramatica engleză. Eu am fost norocos să aud lecturi ale lui C. S. Lewis și el, prin scrierile lui, m-a ajutat enorm aici. Iată prima zonă în care putem face o mare greșeală. Isus a spus,"Eu sunt ușa." N-a intenționat-o literal. E o metaforă, dar e o metaforă pentru ceva real. Nu e o ușă literală, ci e o ușă reală. Acum puteți ridica acest cuvânt "literal" la nivelul următor, dacă vreți, și să spuneți,"El e o ușă reală spre o experiență reală și adevărată a lui Dumnezeu și a mântuirii." Vedeți aceasta? Ceea  ce începem să învățăm este: cuvântul "literal" e problema. Vedeți, greșeala, cum a arătat C. S. Lewis e că de multe ori oamenii cred că dacă o metaforă e implicată, nu există o realitate în spatele ei, dar acesta e nonsens. Dacă vă spun că inima mea e frântă, ei bine, ați ști că nu vorbesc despre pompa de-aici dinăuntru, dar de asemenea ați ști că vorbesc despre o experiență reală a durerii.

Biblia e absolut plină, așa ca și toată limba și literatura, de metafore de genul acesta. Israel era o țară în care curgea lapte și miere, așa că atunci când israeliții au ajuns în țară, o minge mare și lipicioasă de lapte și miere a venit rostogolindu-se pe strada principală din Ierusalim... O, nu, spuneți, nu asta. Israel era o țară plină de laptele Cuvântului lui Dumnezeu și mierea Duhului Sfânt. Nici aceasta nu înseamnă. Priviți la propoziție. Israel era o țară literală. Laptele și mierea erau literale. Existau albine, multe flori, vaci și lapte bun. Metafora e "curge." Vedeți? Dar arată spre o realitate. Atunci când vedem aceasta, poate înlătura multă din frica pe care mulți oameni o simt atunci când unii vorbesc despre faptul că există metafore în Biblie. Biblia e plină de ele. Nu poți nici măcar să vorbești într-o conversație normală timp de mai mult de 2 minute, fără a folosi metafore. Deci acesta e primul lucru.

Cuvântul "literal" e atât de nefericit încât în zilele noastre de multe ori e obișnuit între cercetători să rezerve cuvântul|"literalistic" "literalistic" pentru înțelesul primar obișnuit al unui cuvânt sau al unei expresii. Vorbeam odată cu un astrofizician faimos despre narațiunea Genezei și el a spus,"Știi, e foarte primitiv ca să crezi așa ceva." Deci, pentru a ilustra ideea, am scris pe tabla lui,"Și Dumnezeu a zis: Să fie lumină! Și a fost lumină." Și el a început să râdă, zicând: "Ești total primitiv." Am zis: "De ce?" El a zis,"Chiar crezi că Dumnezeu are cutie vocală și plămâni ca și noi?" Am zis,"Acum tu ești primitiv." Am zis,"Acesta e limbaj simplu și cuvintele "Dumnezeu a zis" nu înseamnă exact același lucru când ne gândim la Dumnezeu ca la noi, pentru că Dumnezeu e duh, nu are cutie vocală și plămâni. Deci cuvintele "a zis" trebuie să le înțelegi dând la o parte acele aspecte fizice care sunt obișnuite înțelegerii noastre a cuvintelor "a zis." Acesta e un aspect.

Într-un sens e o metaforă luată din experiența noastră, dar descrie comunicarea reală a lui Dumnezeu, care bineînțeles e făcută la un nivel atât de adânc încât nimeni dintre noi nu încep s-o înțeleagă. Vedeți ce se întâmplă aici? Chiar de la începuturile Bibliei sunt lucruri care sunt metaforice dar arată spre realități, arătând dinspre lumea noastră înspre ceva mult mai adânc, pentru ca noi să prindem ce se întâmplă. Și dacă înțelegem aceasta, cred că pierdem mult din frica noastră. Oamenii de știință folosesc metafore tot timpul și Lewis arată că faptul este că atunci când vorbim despre lucruri care nu sunt observabile direct prin cele 5 simțuri ale noastre, trebuie să folosim metafore. Ascultând la fizicieni vorbind despre orbite și obiecte bâzâind și așa mai departe, e oare chiar așa? Nu, bineînțeles că nu. Folosesc metafore, dar le folosesc pentru a descrie realități.

Acum, bineînțeles, trebuie să evităm alternative false. De multe ori oamenii spun,"Aceasta e o declarație teologică. Astalaltă e o declarație istorică." Dar o declarație poate fi în același timp teologică și istorică. Nu se exclud una pe alta. De exemplu,"Hristos a murit pentru păcatele noastre." Aceasta e o declarație istorică, dar e de asemenea și o declarație teologică. Putem crea categorii și apoi le punem în opoziție una alteia, când nu există în mod necesar opoziție. Și atunci când oamenii spun,"Eu citesc asta în mod teologic," fii foarte atent, căci s-ar putea să acopere prin teologie faptul că nu iau lucrurile în serios, când s-ar putea să fie istorice. Sau,"Citesc asta istoric," când s-ar putea să conțină mult conținut teologic. Nu este "ori una ori alta" - aceasta e una din acele alternative false. Vedeți, luați această primă declarație a Genezei,"La început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul." În mod clar nu este o declarație metaforică. Puteți testa aceasta spunând,"Dacă e o metaforă, ce reprezintă? Care e realitatea din spatele ei?" Ei bine, realitatea din spatele ei e că la început Dumnezeu a făcut cerurile și pământul. Vedeți ideea? Întotdeauna când oamenii vin și spun,"e o metaforă" - eu vreau să spun imediat,"metaforă pentru ce?" Și dacă "pentru ce?" este la fel ca și lucrul cu care ai început, atunci nu e o metaforă. Vedeți asta? E un test foarte simplu și-l găsesc foarte folositor. Deci Geneza spune că a existat un început.

Am fost la o instituție științifică foarte importantă pe care nu vreau s-o menționez și împreună cu unii din fizicienii de seamă ai lumii. Și în mijlocul ei un fizician foarte senior m-a oprit și a zis,"Profesor Lennox, chiar vrei să ne spui că Biblia are ceva serios de spus despre Univers? Te rog spune-ne că ai glumit." Am zis,"Bineînțeles că n-am glumit." Am zis,"Știi, am trăit în anii 1960 când oamenii de știință în cele din urmă, după aproximativ 1700 de ani, au ajuns la concluzia că a existat un început. Biblia a spus-o de mii de ani." Am zis,"Știi, mi s-a spus de multe ori că Biblia nu are valoare cu privire la predicții. Ba da, are. Dacă ai citi-o, s-ar putea să gândești, dacă ești om de știință,"Dacă Biblia spune că a fost un început, de ce să nu căutăm evidență pentru lucrul acesta?" Și mi-am asumat riscul de a spune acestui om de știință eminent,"ți-aș sugera, dacă ai fi luat Biblia în serios, că ai fi căutat evidență pentru un început cu mult timp înainte de ce-ai făcut-o." E foarte important să vezi că, deși Biblia nu spune mult despre aceste lucruri, spune totuși ceva și ceea ce are de spus are mare semnificație. Și eu vorbesc despre convergență între știință și Scriptură la un anumit stagiu al înțelegerii noastre cu privire la ambele.

Știința s-a mutat în a crede că a existat un început la spațiu-timp. Aceasta înseamnă că e o convergență între știință și Scriptură, pe care o putem arăta. Dar trebuie să fim atenți - știința se poate schimba și atunci trebuie să avem grijă. Așa că trebuie să fim modești. Putem arăta o convergență. Și Dawkins mi-a zis,"Ei bine, nu dovedește nimic în asta, bineînțeles, pentru că există o șansă de 50% de a fi existat un început sau nu." Eu am zis,"Richard, acest lucru n-a fost decis dând cu zarul și luând șansa de 50%, da sau nu. A trebuit convingere enormă de la evindența științifică pentru a convinge comunitatea științifică despre existența unui început, pentru că au rezistat lucrului acesta, căci au crezut că dă prea multă pârghie Bibliei."

În această lumină ajungem la ceva ce eu consider destul de important: înțelegerea Scripturii se poate schimba în lumina științei. Aș vrea să vă dau un exemplu cu privire la aceasta. Câți din această sală cred că Pământul e nemișcat în spațiu? Că e fix, fără se se miște? Câți? O, nu văd nici măcar unul! Ei bine, haideți să vă citesc din Scriptură. Sunt un pic îngrijorat acum... 1 Cronici 16:30 - "Tremurați înaintea Lui, toți locuitorii pământului! Căci lumea este întărită, și nu se clatină." Psalm 93:1 -... "lumea este tare și nu se clatină." ("nu se mișcă" - în engleză, n. tr.) În mod clar nimeni dintre voi nu crede aceasta. Nu e oare interesant? Ce s-a întâmplat? Lucrul aceasta e foarte important, doamnelor și domnilor, căci dacă am fi avut această conferință acum 500 de ani, aceasta ar fi cea mai mare problemă. Biblia spune că Pământul nu se mișcă. Galileo spune că se mișcă. Ce vom face cu el? Acest eretic... Și totuși toți stăm aici mulțumiți să credem că Pământul se mișcă și Scriptura spune că nu se mișcă. Aceasta e o situație foarte interesantă cu care mă confrunt, nu-i așa? Și vreau să o investighez împreună cu voi, pentru că emoția nu e implicată aici. Nu e un subiect fierbinte pentru noi astăzi.

A fost timp de multă vreme, pentru că majoritatea creștinilor, mult timp au fost convinși de fixitatea Pământului. Așa este. Și ați fi surprinși de unele din numele lor - ați auzit cumva de Luther și Calvin? Calvin a spus,"Prin ce mijloc s-ar putea Pământul mișca, pe când cerurile de sus sunt în mișcare rapidă și continuă?" Apoi Galileo a zis că se mișcă. Va fi interesant să împărtășim eternitatea cu milioane de creștini care eu crezut într-un Pământ fix. Sunt curios ce-o să faceți în privința aceasta. Dar trebuie să lăsăm aceasta în urmă. Dar ce s-a întâmplat? S-a întâmplat următorul lucru: original filosofia lui Aristotel, adică un punct de vedere științific din Evul Mediu și mai devreme, a părut că se potrivește cu Biblia, așa că toți credincioșii au interpretat ca un Pământ literal fix și nemișcat. Și aceasta a funcționat o vreme. Nimeni n-a chestionat lucrul aceasta, nimeni nu i-a socotit ciudați, căci toți credeau aceasta. Dar apoi a venit Galileo și a devenit unul din primii care au crezut într-un Pământ mișcător. Și a început să existe un grup tot mai mare de oameni care credeau într-un Pământ mișcător, dar încă era o majoritate care credeau într-un Pământ fix. A durat cam 1700 de ani pentru a rezolva problema. Și acum voi toți credeți într-un Pământ care se mișcă, văd.

De ce a fost lucrul acesta posibil, fără să vă deranjeze? V-ați gândit vreodată la aceasta? Am întâlnit mulți care nici n-au început să se gândească la aceasta. Vedeți, ceea ce au descoperit a fost următorul lucru: deși poți înțelege Scriptura ca învățând despre un Pământ fix, nu e necesar s-o faci - fără nicio alterare în convingerea ta cu privire la inspirația și autoritatea ei. Vreau să repet aceasta, căci e ceva foarte important. Deși poți înțelege Scriptura ca învățând despre un Pământ fix, nu e necesar s-o faci. Deci în zilele noastre oamenii tind să spună că atunci când spune că Pământul e fix, lucrul acesta nu trebuie înțeles în mod literal, ci înseamnă că Dumnezeu ne-a dat un Pământ stabil. Acum stabilitatea Pământului, dacă întrebi pe un astrofizician, are de-a face cu faptul că legea gravitației e invers la pătrat, că avem giganți gazoși, avem Luna de tipul pe care-l avem. E extrem de sofisticat, dar e stabil în sensul acela mai adânc. Așa că suntem mulțumiți.

Dar ceea ce aș vrea să observați, doamnelor și domnilor, e că știința a făcut lucrul acesta, iar voi toți ați fost de acord. Dar e mai mult decât atât nu-i așa? Cum știi că Isus nu este o ușă literală? De fapt este pentru că știi ceva știință. Aș dori să-mi îngăduiți acum să folosesc cuvântul "știință" pentru cunoștința generală despre lume. Vedeți, oamenii câteodată îmi zic,"Nu trebuie să folosești știința pentru a interpreta Biblia." Asta e absolut nonsens. Biblia vorbește despre timp și recolte, despre ceruri și pământ, despre mii de lucruri care vin prin cunoștința noastră despre lume. Și datorită faptului că știm cum sunt ușile literale în experiența și cunoștința noastră generală, atunci când venim la Scriptură știm că Domnul Isus vorbește despre ceva mai adânc. Vedeți? Deci e foarte posibil și noi toți facem lucrul acesta. Toți am făcut-o toată viața, bineînțeles, dar e bine ca să ne arate cineva ce facem. Nu e rușinos să ne folosim cunoștința despre lume ca să înțelegem Scriptura. Ce altă cunoștință avem?

Acum, bineînțeles, există o întrebare despre care e autoritatea ultimă, dar vreau pur și simplu să vă reamintesc că fiecare credeți într-un Pământ mișcător. Așa mi-ați spus și nimeni n-a zis altfel. Și ați folosit Știința pentru a ajunge la această concluzie, sau înaintașii voștri au făcut-o. Acum există șansa să privim mai adânc la cartea Geneza. Poate doriți cândva să aplicați gândirea mea la o altă controversă, pe care nici măcar nu o voi menționa. Cartea Geneza e în mod clar fundațională pentru restul Scripturii, căci primul capitol ne dă baza pentru o concepție teistă, creștină, despre lume și viață. Ne dă o meta-narațiune, o poveste mare în care ne putem potrivi viețile. Și întrebarea fundamentală în filosofie este: "Care e natura realității ultime?" Răspunsul în Geneza este: "La început Dumnezeu." Declarația e făcută fără dovezi care s-o justifice, și mulți oameni au zis că acesta e un lucru foarte slab. Nu, nu este. Doar arată faptul că în fiecare concepție despre lume și viață trebuie să începi undeva. Biblia e plină de evidența pentru existența lui Dumnezeu, dar n-o declară aici. Face propunerea, revendicarea că "la început Dumnezeu." Dă o grămadă de evidență mai apoi, dar aici doar arată care e axioma fundamentală a acestei concepții despre lume și viață.

Concepția ateistă despre lume și viață de asemenea începe cu... aproape că am zis că începe cu ceva, dar în zilele noastre începe cu nimica. Geneza nu doar ne spune că există un Dumnezeu, ci ne spune multe despre El. Voi face aceasta pe scurt, dar cred că e important să ne reamintim, la o conferință ca aceasta. Geneza anunță faptul Creației. Și faptul Creației bineînțeles că este mult mai important decât timpul Creației sau cum s-a petrecut de fapt. Faptul Creației. Și lucrul trist pentru mine e că unii oameni, pentru că nu simt că au răspuns la întrebările secundare, încetează să mai creadă în fapt. Haideți să declarăm că faptul este lucrul vital de important. Dumnezeu este Autorul cerurilor și pământului - lucrurile pe care le înțelegem și cele pe care nu le înțelegem. Și bineînțeles, deși textul nu spune în mod explicit, că Universul a fost creat din nimic, există argumente puternice pentru a înțelege lucrurile în felul acesta.

În primul rând expresia "cerurile și pământul" poate fi ceea ce se numește un "merism" - două extremități, cerurile și pământul, aceasta înseamnă totul. La început Dumnezeu a creat totul. Deci prin definiție, dacă urmărești logica, n-a existat nimic înainte de aceasta, deci e o Creație ex-nihilo. Și Ioan 1:1 și Apocalipsa 4:11 par să sprijinească aceasta. Asta răspunde întrebării,"De ce există ceva în loc de nimic?" De asemenea implică faptul că Universul nu poate să se explice singur, așa cum menține ateismul secular. Pretinde că universul material nu este realitatea ultimă, ci Dumnezeu este. Pretinde că Dumnezeu este înainte de masă și energie, ceea ce este exact opusul, bineînțeles, vederii ateiste. Și anticipează, bineînțeles, Evanghelia după Ioan, cu faimoasa introducere,"la început era Cuvântul... Toate au fost făcute prin El." Nu cred (deși aceasta e o discuție vastă) că narațiunea din Geneza a fost scrisă în primul rând ca și polemică, dar ceea ce spune e în mod diametral opus oricăror interpretări idolatre ale Universului. În revendicarea ei primordială că este un Dumnezeu care a creat lumea materială, stă în contradicție absolută față de orice teogonie și cosmogonie a lumii antice.

Acestea toate au crezut că zeii erau produse ale haosului antic al Universului. Și într-adevăr aceasta indică faptul căci concepția primitivă cu privire la lume și viață a unor filosofii antice din Orientul Mijlociu e foarte apropiată de fizica modernă. Mulți din prietenii mei fizicieni, când îi întrebi care sunt lucrurile care controlează lumea la urma urmei, ei spun că sunt legile fundamentale ale fizicii. E lumea, Universul material, din care a venit totul. Acesta e exact ceea ce credeau cei din lumea antică. Singura diferență e că anticii îi numeau zei. Ar putea și cei moderni să facă aceasta, căci în viziunea lor aceștia sunt ce controlează lucrurile la urma urmei. E aceeași filosofie, și de aceea cartea Daniel e atât de relevantă pentru apologetica noastră de astăzi. Dar aceasta e o altă poveste, de asemenea.

Apoi ajungem la faptul că Dumnezeu e distinct de Creația Lui. Observați soarele, luna și stelele, cât sunt ele de minunate, sunt descrise doar fizic, ca și lumini. Nu există nici urmă de a le acorda vreo divinitate. Nici nu este Universul un fel de emanație din Dumnezeu, așa cum razele de soare strălucesc din soare. Dumnezeu a făcut Universul nu din El Însuși, ci l-a creat ca o serie de acte de vorbire. El l-a adus în existență prin cuvânt. Deci Geneza nu are nici urmă de panteism. Dumnezeu nu e nici dumnezeul îndepărtat, deistic, al unor oameni de știință, care a pornit universul iar apoi s-a retras din el. Marea majoritate a Genezei e devotată relațiilor intime dintre Dumnezeu și ființe umane, ca scopul primar al creării universului în primul rând. Apoi Dumnezeu este personal."Și Dumnezeu a zis... ","Dumnezeu a văzut că era bun... ","Dumnezeu a binecuvântat... " Și mai presus de toate, Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său. Acestea sunt indicații clare că Dumnezeu este o persoană, nu o forță. Dumnezeul din Războiul Stelelor e foarte periculos, doamnelor și domnilor. Și din păcate întâlnesc creștini care sunt mult mai interesați de Războiul Stelelor decât de Scriptură.

Vedeți, forțele ne sunt inferioare: noi le folosim pe ele. Folosesc electricitatea, folosesc energia nucleară. Dar vai de mine dacă-mi pun în minte că Dumnezeu este un fel de forță spirituală pe care o pot folosi. El trebuie să mă folosească pe mine, nu eu pe El. Așa că este foarte important să folosim acest text foarte antic pentru a finisa, focaliza și corecta ideile oamenilor despre Dumnezeu, căci de multe ori au în minte un dumnezeu de la Hollywood, nu din Scriptură. Apoi citim despre Duhul lui Dumnezeu plutind pe deasupra apelor."Să facem om după chipul Nostru." Aici începem să avem impresia că Dumnezeu e mai complex decât o entitate, monolitică, după cum am spus ieri. Dumnezeu este o părtășie. Acesta e singurul mod în care pot explica. Cu alte cuvinte, lui Dumnezeu nu i-au lipsit oameni cu care să vorbească și de asta a inventat o grămadă de oameni. El e în Sine Însuși o părtășie. Noi de-abea ne putem imagina lucrul acesta - avem un mic model al acestui lucru. Eu și cu soția mea suntem două persoane într-un trup. Acesta e un mic model pentru a putea concepe ceva la un nivel mult mai adânc - că Dumnezeu Însuși este o părtășie. Și aceasta spune Ioan când vorbește despre Cuvânt ca fiind cu Dumnezeu și fiind Dumnezeu.

Apoi ajungem la faptul că Dumnezeu are un scop în Creație. Orice crezi despre zilele Genezei, e evident că Dumnezeu n-a creat totul dintr-o dată, nu-i așa? Și acesta e lucrul interesant. Există o secvență de acte creative, care se oprește. Și haideți să ne gândim un pic la aceasta. O secvență de acte, nu sunt toate la fel, și se îndreaptă într-o direcție. Oricând vezi o secvență, oriunde, te întrebi,"încotro se îndreaptă?" Și e clar că merge spre ființele omenești, care sunt făcute după chipul lui Dumnezeu, ca și vârful Creației lui Dumnezeu. Dar secvența se oprește. Este sabatul, o odihnă de sabat. Ce înseamnă aceasta? Mie mi se pare că dacă înseamnă ceva, ridică o chestiune foarte, foarte mare. Spune că actele creative se opresc așa încât ceea ce s-a petrecut de-atunci încoace, orice este, nu trebuie plasat în aceeași categorie de creere. El a creat toate lucrurile - acesta e primul lucru - și prin El toate se țin împreună și continuă să facă aceasta. Punând lucrurile în mod teologic, Creația nu e chiar la fel ca și Providența.

Augustin a avut ideea, căci încerca la fântâna lui țomas Aquinas să înțeleagă ideea unui Univers etern, să încerce să redefinească un pic Creația ca fiind ceva cauzat să existe. Bineînțeles că e ceva cauzat să existe, dar și ceva inaugurat. Și de aceea mi se pare că una din implicațiile acestui fapt este următoarea: dacă există o secvență de acte creative prin Cuvânt care se opresc, atunci prezentul nu-ți dă o cheie completă a trecutului. Au existat procese care nu mai există acum. Bineînțeles, puteți vedea care sunt implicațiile, dar ceea ce fac, doamnelor și domnilor, nu încerc să răspund la toate întrebările, ci mă uit doar la Scriptură și spicuiesc lucrurile care indică spre ceea ce aș vrea să întreb cu privire la înțelegerea mea sau încercarea mea de a înțelege lumea naturală. Ne dă sugestii în felul acesta. Deci avem această secvență repetată,"Dumnezeu a zis... " care se încheie cu creerea oamenilor după chipul Său. Acest lucru e magnific! Galaxia Andromeda, la care îmi place să mă uit prin micul meu telescop (îl invidiez pe Dr. Weisman), e magnifică. Arată slava lui Dumnezeu, dar n-a fost făcută după chipul Său. Dar tu ai fost făcut așa. Știi că soarele de pe cer nu știe că tu exiști? Dar tu știi că el există.

În acest sens ai mai mare valoare decât o galaxie, căci ai fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Suntem prea obișnuiți cu aceasta, încât nici nu realizăm ce poate însemna pentru prietenii noștri care n-au auzit de aceasta înainte. Vedeți, doctrina creației este încărcată cu valoare - dă oamenilor o valoare imensă. În nicio altă filosofie nu vei găsi aceasta: că tu, fiind după chipul lui Dumnezeu, ai valoare infinită ca și creatură. Ascultă la cartea Apocalipsa. Dumnezeu e lăudat în Apocalipsa 4 ca fiind creatorul universului și este ca o scenă muzicală, iar muzica se ridică într-un crescendo la finalul capitolului 4, iar ultimele cuvinte sunt "Vrednic ești, Doamne și Dumnezeul nostru... " De ce?"... căci Tu ai făcut toate lucrurile, și prin voia Ta stau în ființă și au fost făcute!" Am citat dintr-o traducere engleză veche, dar aș vrea să traduc în engleza modernă. De ce exiști? Te-ai întrebat vreodată lucrul acesta? De ce sunt? Știi ce spune acest verset? Dorită voii Tale există acestea. Adică exiști pentru că Dumnezeu a vrut ca tu să fii. Și cred că toți ne amintim de copii venind acasă, poate plângând."Ce s-a întâmplat, fiule?" "Nu m-au vrut, tată. Nu m-au vrut." Poate unii de-aici simțiți astfel despre anumite situații - ești exclus, nu ești în "cercul interior", cum a pus-o C. S. Lewis."Nu mă vor."

Haideți să luăm asta în inimile noastre, doamnelor și domnilor, să ne bucurăm de aceasta: exiști pentru că Dumnezeu a vrut să fii. Și atunci când te simți un pic trist cu privire la viață (toți suntem oameni căzuți, nu-i așa) în minte, trup sau spirit, ce lucru minunat e să privești în sus spre ceruri și să vezi și să știi că Acel care a creat aceste ceruri a vrut ca eu să exist. Aceasta ne împărtășește, nu-i așa? Acesta e mesajul pe care vreau să-l răspândesc. Și face ca anumite dispute cu privire la unele detalii din Geneza să pară jalnice. Căci maschează acest mesaj magnific, valorile pe care Geneza le predică lumii noastre. Vino la oameni și spune-le ca om care e valoarea lor. Și acesta e doar începutul, știu, bineînțeles. Și voi care sunteți pricepuți în lucrurile teologice, știți că există o valoare și mai mare decât aceasta - valoarea răscumpărării. Dar totuși se merită să le reamintim oamenilor despre valoarea creației.

Deci există o secvență de zile conducând spre ființele umane. Și Dumnezeu a zis, și Dumnezeu a zis... Dar nu acesta e lucrul cel mai magnific, nu-i așa? E ultimul "și Dumnezeu a zis... " Ați observat aceasta? N-are nimic de-a face cu zilele. Spune,"și Dumnezeu le-a zis... " Poftim? Dumnezeu vorbind și creând, iar în acest sistem toarnă informație și energie, construind lumea noastră care să fie potrivită pentru ființe să locuiască în ea. Ce fel de făpturi? Ființe cărora le poate vorbi. Acesta e lucrul cel mai important. Aceasta ne arată ce înseamnă a fi făcuți după chipul lui Dumnezeu. El le-a spus lor... O, găsesc că acestea sunt lucruri atât de mărețe și palpitante! Acesta e un motiv pentru care sunt creștin, căci lucrurile acestea sunt mărețe. Nu sunt nici pe departe rușinat de acestea, căci nu le găsesc niciunde altundeva. E interesant, nu-i așa?

Aceasta e versiunea Genezei cu privire la reglarea fină. Există o secvență conducând spre un scop, care este viața. Spuneți aceasta celor cu vederi științifice, și ei vor zice că acest Univers e în mod special și precis reglat așa încât viața să existe. Exact același lucru, dintr-o perspectivă diferită, doar că ei spun mai puțin decât noi. Ascultați la Arno Penzius, care a descoperit fundalul de microunde cosmic și a câștigat premiul Nobel. El spune,"Astronomia ne duce la un eveniment unic - un Univers creat din nimic, unul cu un echilibru foarte delicat, având nevoie de exact condițiile necesare pentru a permite viața și unul care are ceva, ar putea spune cineva, un plan supranatural."

Apoi, bineînțeles, observăm că fiecare act individual de creație este un act de vorbire: "Dumnezeu a zis." Și aceasta rezonează foarte puternic la mine, ca om de știință. Afirmația ateismului e că Universul este un sistem închis, al cauzei și efectului. Afirmația Bibliei e că nu este așa. A fost creat în trepte, din afară, prin injecția lui "Dumnezeu a zis." Informație, dar mai mult decât informație. Eu pot spune,"Să fie lumină" și nu se va întâmpla nimic. Cuvântul lui Dumnezeu a fost creativ și plin de energie și nu știm, bineînțeles, mecanismele asociate cu El. Veți observa, vă rog, că narațiunea din Geneza e exact opusul unui proces natural neghidat. Exact opusul.

Este o secvență de pași, fiecare inaugurat de un act de vorbire al lui Dumnezeu. Așa că aș vrea să vă sugerez, când privim la lumea naturală (și acum voi deveni foarte controversat pentru unii) nu ajungi de la ziua întâi la ziua a 2-a fără "Dumnezeu a zis." Și nu ajungi de la ziua a 2-a la ziua a 3-a fără "Dumnezeu a zis." Și se poate pune întrebarea,"Există vreo evidență științifică pentru aceasta?" Dacă ați ascultat cu atenție la Doug azi-dimineață, v-a prezentat ceva din aceasta. E fascinant. Vedeți, nu există multe "Dumnezeu a zis" în Geneza, dar indică posibilitatea că fiecare pas e, din perspectiva noastră, mai ales dacă adoptăm un punct de vedere naturalist, o singularitate. Nu vine sub puterea de explicație a legilor care guvernează fiecare pas, așa cum există o singularitate la începutul Spațiului-Timpului. Și oamenii de știință admit aceasta. Acesta e lucru interesant pentru mine - ei cred într-o singularitate, dar au dificultăți cu câteva altele. Dar s-ar putea cu timpul să vedem că există evidență că există și altele. Dar vă las să vă gândiți la aceasta, bineînțeles.

Deci acestea sunt probleme care sunt controversate. Bineînțeles că sunt, căci amenință naturalismul. Naturalismul nu poate îngădui aceste singularități. Nu poate îngădui faptul că fiecare pas vine în urma celuilalt prin introducerea de informații dinafară, căci nu există niciun "dinafară." Nu există o cauzare de sus, de aceea trebuie să explici creșterea în termeni de potențial a ceea ce a fost acolo la început, și dacă la început n-a fost nimic, atunci devine din ce în ce mai greu, așa cum v-am arătat ieri. Am încercat să scriu despre aceasta, pentru cei ce sunt interesați în a urmări, în cartea mea "Groparul lui Dumnezeu." Dar aș vrea să ajung la alt lucru, care e și mai controversat astăzi. Și acesta nu e originea Universului, ci originea umanității. Dacă facerea oamenilor e piscul activității creatoare a lui Dumnezeu, atunci are o înțelegere adâncă a ceea ce noi și tovarășii noștri bărbați și femei suntem. Geneza spune că oamenii sunt foarte speciali."Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut."

Și Domnul Isus a pus ștampila autorității Sale divine pe această narațiune. În discuția Sa cu fariseii despre căsătorie și divorț le-a zis,"Oare n-ați citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască, și a zis... " (Vă rog să observați acest "și a zis.") "De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa, și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup?" E foarte important, nu-i așa? Domnul Isus atribuie acele cuvinte din Geneza lui Dumnezeu."Ziditorul, Cel ce i-a creat, a zis." Și bineînțeles, am putea divaga aici, foarte important, căci aceasta e o aducere aminte pentru tine nu doar de valoarea ta ca și creatură a lui Dumnezeu, ci despre cât de sacră și specială este legătura căsătoriei într-o lume care este tot mai vinovată de devalorizarea ei. Observați că Dumnezeu e Cel ce definește căsătoria.

Trăim în prima generație care încearcă s-o redefinească. Avem nevoie disperată să auzim această voce din Geneza, pentru a evita dezintegrarea structurii noastre sociale. De secole în Vest, această declarație din Geneza, bărbatul și femeia, făcuți după chipul lui Dumnezeu, e fundația codului moral al civilizației vestice. Și e supus unui atac tot mai puternic, nu doar din partea oamenilor de știință, ci și a politicienilor, eticienilor și filosofilor. Ascultați ce zice Peter Singer: "Orice aduce viitorul, probabil va fi imposibil a restaura pe deplin concepția sanctității vieții." El a zis,"De ce să credem că simplul fapt că o ființă e membră a speciei Homo sapiens conferă vieții ei o valoare unică, aproape infinită?" John Grey: "În ultimii 200 de ani filosofia nu a renunțat la eroarea cardinală a creștinismului: credința că o ființă umană e radical diferită de alte animale." Acest lucru are consecințe, doamnelor și domnilor. Ca și rezultat, Peter Singer spune că un bebeluș nou-născut are mai puțină valoare decât un porc, un câine sau o oaie. Sau un pește suferă mai puțin... un bebeluș, fiind avortat, suferă mai puțin decât un pește fiind prins în cârlig, așa că argumentul e mult mai puternic pentru a nu mânca pește decât pentru a nu avorta bebeluși. Acesta e eticianul de frunte al lumii.

Deci ceea ce vă spun, această doctrină a originii oamenilor are consecințe masive în societatea noastră. Copiii voștri sunt învățați în universități și școli că suntem doar o specie între altele și că orice altceva este discriminare de specie. Am un coleg care mi-a spus în mod serios (și e faimos în toată lumea) - spune,"Ei bine, există mai multe furnici decât orice altceva, am putea foarte bine să lăsăm lumea furnicilor." A spus-o serios. A zis,"Suferim de primatomanie - mult prea multe primate omenești." De aceea iau Geneza la modul cel mai serios și de aceea sunt foarte alarmat de scandalele din biserica creștină, luptându-se cu privire la ceea ce consider a fi mici detalii, pe când pierdem acest mesaj și nu-l comunicăm. Și avem nevoie să punem întrebări despre tot ceea ce e în sistemul nostru de credință care ne împiedică în a duce acest mesaj mai departe cu credincioșie. Iertați-mă dacă vă vorbesc direct. Nu vin aici în fiecare marți.

Acum haideți să ne adâncim un pic în aceasta, căci va deveni din ce în ce mai controversat până când mă veți pune pe un avion sau într-o pușcărie și mă veți duce în Australia, așa cum au fost trimiși unii din strămoșii mei. Vedeți, Geneza 2 ne dă Creația dintr-un punct de vedere diferit. Nu am timp să argumentez detaliile, le-am argumentat în cărticica mea, dacă vreți să aflați ce gândesc. Cred că Geneza 2 ne dă o descriere briliantă, absolut briliantă a vieții (bineînțeles, căci este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu). E o descriere a vieții, nu o definiție a vieții, dar e o definiție a ceea ce face ca viața să fie viață. Ce îi dă însemnătate? Ce îi dă semnificație? Și începe spunând că Dumnezeu a făcut pe oameni din țărâna pământului.

Adică Geneza admite ceea ce noi toți știm, că avem un substrat material. Avem o anumită cantitate de fier, sare, clor și toate acestea. Asta e tot ce e viața? Un materialist strict zice,"Da." Dar viața e mai mult decât atâta. Ce mai este? Ei bine, Dumnezeu a suflat - și noi suntem suflete vii. Acesta e lucrul următor. Mai e ceva? Da. Dumnezeu a făcut copacii să crească din pământ, buni pentru mâncare și plăcuți la privire, în afară de faptul că e zis invers: plăcuți la privire și buni de mâncat. Ce vrea să spună asta? Că oamenii au un simț estetic. E parte din viață, nu-i așa? E o parte minunată din viață. Unii cred că e totul în viață. Numim această filosofie "hedonism" sau varietăți ale lui.

Geneza spune că mai e și altceva. Lucrul fascinant e că, trecând prin Geneza 2, delimitează o serie întreagă de filosofii și le lasă mult în urmă, și spune mai mult. Ce mai este? Mai e munca. Marxiștii au făcut un stat al muncitorilor, dar munca nu e totul în viață. Erau și râuri care ieșeau din grădina Eden. Ce înseamnă asta? Curiozitate. Când văd un râu vreau să văd unde merge. Și universitatea mea e plină de oameni care nu sunt interesați în mâncare sau estetică, dar vor să vadă unde merg râurile. Urmărind cercetările, mulți din această sală fac aceasta ca și carieră. Asta e tot ce înseamnă viața? E mai mult decât atât. Este o relație cu Cineva care e la fel și totuși diferit: soție, soț și în cele din urmă familia. Aceasta e parte din viață de asemenea, nu-i așa? O parte minunată a vieții. Asta e tot ce e viața? Nu. Există cea mai înaltă formă a vieții și aceasta este o relație cu Dumnezeu care e determinată moral.

"Poți mânca din toți copacii din grădină, în afară de acela, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit." Și acest lucru e important, doamnelor și domnilor. În Geneza 1 - "Dumnezeu a zis, Dumnezeu a zis, Dumnezeu a zis... " a definit construcția și organizarea Universului, dar acum Cuvântul lui Dumnezeu este central definiției a ceea ce înseamnă a fi o ființă morală. Asta spune foarte mult. Înseamnă, bineînțeles, că etica e dependentă de concepția despre lume și viață. Etica ta va fi diferită dacă ești ateu și gândești că fătul e doar o colecție de celule. Dar dacă este viață umană, ceea ce este, și are tot potențialul de a fi o ființă umană perfectă, ce drept ai să interferezi cu el, fiind făcut după chipul lui Dumnezeu? Etica depinde de concepția despre lume și viață.

Acum vreau să mă focalizez pe unul din aceste lucruri. Aș putea petrece mult timp dezvoltând toate acestea, dar nu am destul timp, așa că n-o voi face. Geneza spune "Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului." Este acesta un mit? Sau o metaforă? Dacă e metaforă, ce reprezintă? Urmăriți-mă. Acesta e un text care include în vocabularul său animale de diferite soiuri. Limba ebraică e perfect capabilă de a spune că Dumnezeu a făcut ființe umane din animale pre-existente. Nu face aceasta nici pe departe. Și acum aș vrea să fiu foarte provocativ - face aceasta în mod voit. Aceasta e o creație specială și dacă spui că e o metaforă, vreau să întreb,"pentru ce?" Căci atunci va trebui să spui că pământul e o metaforă pentru animalele pre-existente. Dar acest lucru e foarte deceptiv, căci ai animale chiar în textul pe care-l studiezi. Nu merge, doamnelor și domnilor. E prea superficial, mi se pare. Nu că concepția mea nu crează dificultăți. Bineînțeles că o face, dar doar încerc să vă arăt că s-ar putea să existe un alt mod de a privi acest lucru. Făcut din țărâna pământului.

Și Noul Testament sprijinește lucrul acesta."De la începutul zidirii Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască." Pavel menționează în mod explicit facerea omului din țărâna pământului. Primul Adam e din pământ, pământesc, al doilea Adam e din cer. Vorbește despre origini. Dar mai e încă ceva. Ați observat cele 2 zile în care Dumnezeu vorbește mai mult de o dată, în Geneza 1? Ziua a 3-a și ziua a 6-a. În ziua a 3-a face distincția între lucrurile inorganice (fără viață) și cele cu viață. Și în ziua a 6-a ce face? Face diferența între animale și oameni. Așa că lăsați-mă să exprim ceva cu mare atenție - ceva la care să vă gândiți, și anume: după Geneza, nu treci de la fără viață la viață fără cuvintele "și Dumnezeu a zis." În conformitate cu Geneza, nu treci de la animal la om fără cuvintele "și Dumnezeu a zis." Vreau să factorizez aceasta în gândirea mea cu privire la univers. Ce înseamnă aceasta, veți găsi opinii diferite. Eu doar vreau să observ ce pare să spună textul. Din nou, înțelegerea mea cu privire la el nu e inspirată și dacă vreți să mă împușcați, împușcați-mă, dar atunci veți avea probleme cu alți oameni. Așa că acele 2 zile în care Dumnezeu vorbește mai mult de o singură dată sunt foarte interesante, într-adevăr.

Dar mai e ceva. De unde au apărut femeile? Aici e ceva ce este foarte interesant."Dumnezeu a zis: ‚Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.’" Apoi se pare că intervine o digresiune. Dumnezeu a adus toate animalele la om ca să vadă cum are să le numească. Ce are asta de-a face cu cele dinainte? Apoi continuă că le-a dat nume și apoi ne indică faptul că vorbim încă de același subiect: "dar, pentru om, nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească." Ce înseamnă aceasta? Înseamnă, doamnelor și domnilor, că prima lecție care a fost omul învățat e că nu există niciun animal care să i se potrivească. Nu-i acesta un lucru fascinant? Chiar prima lecție! Aceste lucruri sunt serioase. Dacă le privim ca pe un mit primitiv al originilor, vom pierde mult. Sărim la concluzii mult prea repede.

Haideți să privim la povestire, care spune că oamenii au trebuit să clasifice lumea animală. Toxonomia - e disciplina intelectuală fundamentală în toate științele și în toate materiile umane - a da nume lucrurilor. Și a da nume lucrurilor e un lucru serios. E OK dacă ai ajuns doar să dai nume la 3 lucruri: câine, lup, liliac. Dar dacă ai de dat nume la 3 milioane de lucruri, pentru asta trebuie tot felul de sisteme de clasificare. Și lecția a fost că orice facilitate aceste animale ar fi putut avea (aceasta nu era o lume căzută, amintiți-vă), totuși nu s-a găsit nimic să corespundă lui Adam. Deci ce s-a întâmplat? Dumnezeu a făcut femeia din ce? Din bărbat, nu din vreun animal pre-existent. Dacă e adevărat că Dumnezeu a făcut femeia dintr-un animal pre-existent, atunci acesta ar fi fost cel mai rău mod de a transmite lucrul acesta. Căci spunând că Dumnezeu a făcut femeia din bărbat, dacă e o metaforă, atunci pentru ce e metaforă (faptul că Dumnezeu a făcut femeia din bărbat)? Eu iau lucrurile acestea foarte serios.

O, dar spuneți că ridică tot felul de probleme. Da, o face, dar amintiți-vă că premiza mea este următoarea: începutul Universului e o singularitate recunoscută de aproape toți oamenii de știință. Dacă sunt creștini, recunosc și o altă singularitate: se numește Întruparea (Domnului Isus). Și încă una: Învierea (Domnului Isus). Unde este argumentul în principiu că nu pot exista încă alte câteva? Două, în special, și poate și altele, la originea vieții și originea umanității. Nu găsesc niciun argument în principiu de a le respinge. Știința, în sensul acesta, descriind lucruri continue, nu poate spune nimic. Dumnezeu poate injecta ceva în Spațiu-Timp, bineînțeles că poate. Ei zic că asta ridică mari întrebări, dar tot ce fac e să privesc la ceea ce textul ar putea spune.

Vedeți, nu pot intra în prea multe detalii despre aceasta, dar există unii oameni care simt că, ceea ce spune textul e că Adam și Eva erau 2 fermieri neolitici, din toate milioanele produse de procesul evoluției, iar Dumnezeu i-a ales pe aceștia doi să înceapă o nouă familie spirituală pe Pământ. Dar stați un moment: Geneza vorbește mult despre Dumnezeu alegând să se descopere spiritual (Dumnezeu S-a arătat lui Avraam, și așa mai departe), dar narațiunea Creației nu vorbește despre asta, nu vorbește despre Dumnezeu arătându-Se oamenilor care existau deja, ci vorbește despre Dumnezeu, vorbește despre cum acești oameni au venit în existență în primul rând. Nu descrie (chiar dacă ne folosim imaginația la maxim, în opinia mea) chemarea unor ființe existente la părtășie cu Dumnezeu, ci declară cum Dumnezeu a creat în mod fizic oameni din țărâna pământului, pentru a avea părtășie cu El.

Dar mai e un motiv, doamnelor și domnilor. Mai e un motiv. Știți ce mă convinge mai mult decât orice altceva că oamenii sunt o creație specială? Este faptul că Dumnezeu a devenit om."Și Cuvântul S-a făcut trup (uman)." E minunat. O spun cu reverență că Dumnezeu n-a devenit leu, sau elefant, ci a devenit om pentru că El a proiectat umanitatea să aibă această capacitate de a-L primi pe El. Asta trece cu ani-lumină peste înțelegerea noastră, dar e o doctrină centrală a creștinismului, nu-i așa? Și dacă acesta e cazul, că Dumnezeu a devenit om, în cea mai spectaculară evidență a supranaturalului, pare să fie foarte potrivit că oamenii au pornit de la început cu o injecție supranaturală direct de la Dumnezeu, atunci când i-a creat. Deci Geneza e o carte minunată.

După ce am spus toate acestea, mi se pare că unul din cele mai importante lucruri este afacerea aceasta a definiției moralității. Dostoievski a zis odată,"Dacă Dumnezeu nu există, totul e permisibil." Nu a vrut să spună că ateii nu se pot comporta cum trebuie, ci a vrut să spună că nu există vreo justificare rațională pentru moralitate dacă Dumnezeu nu există. Văd lucrul acesta scris peste toată Europa de Est și acum și în Europa de Vest. Deci avem nevoie să recuperăm acest mesaj al Genezei și acest lucru important e că definiția moralității vine ca și injecțiile care au creat diferitele stagii ale Creației: vine din afară. Vreau să închei cu aceasta. Am epuizat Geneza 1? Nici n-am început să zgâriem suprafața. Și vreau să vă arăt ceva ce e un pic angular, doar pentru a ilustra ce pierdem când ne concentrăm la anumite aspecte, excluzându-le pe altele.

Și voi spune aceasta pentru a vă încuraja. Aceste zile faimoase - Dumnezeu a numit lumina zi și întunericul l-a numit noapte. Aceasta e prima folosință a cuvântului "zi." Veți observa că nu e 24 de ore, nu-i așa? E 12 ore. Cuvântul "zi" are 4 înțelesuri în Geneza 1 și 2, dar aceasta e altă poveste. Dar chiar prima folosință a acestui cuvânt e că Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Aceasta atrage atenția asupra faptului că acest cuvânt "zi" în majoritea limbilor e bivalent. De fapt e multivalent. Dar ce vrea să zică asta? Vedeți, în Geneza 2 Dumnezeu zice lui Adam să numească animalele. Atunci de ce se sinchisește Dumnezeu să numească lumina "zi." Nu e cuvântul "lumină" destul de bun? De ce s-o numești "zi?" La câte lucruri din Univers credeți că Dumnezeu le-a dat nume? Puteți cerceta aceasta mai târziu.

Dar e absolut fascinant - Dumnezeu a numit întinderea (firmamentul) "cer." Nu-i acest lucru un pic periculos? Oamenii s-ar putea să înceapă să-și imagineze că atmosfera e locul unde locuiește Dumnezeu,  nu-i așa? Vă las pe voi s-o descurcați și pe aceasta. Dar haideți să ne întoarcem. Vedeți, în Geneza 1 avem dări de nume. De ce ni se spune aceasta? Haideți să vă sugerez un motiv. Cu secole mai târziu un om s-a îmbolnăvit și se numea Lazăr. Și Domnul Isus era departe de locul acela, iar surorile lui Lazăr, Marta și Maria, I-au trimis un mesaj spunând că Lazăr e bolnav. Vă amintiți povestea? Ioan 11. Și Domnul a rămas acolo unde era și l-a lăsat pe Lazăr să moară. Și toată povestea e prefațată de declarația "Isus iubea pe Maria, pe Marta și pe Lazăr." Trebuie înțeles ca o analiză a naturii dragostei lui Dumnezeu și e o poveste destul de dureroasă, nu-i așa?

Și apoi Dumnezeu a zis ucenicilor,"Haideți să ne întoarcem în Iudeea." Ei erau înspăimântați. Doamne, dar iudeii încearcă să te omoare, e sinucidere. Apoi El le-a zis,"Nu sunt oare douăsprezece ceasuri în zi?" Se referă la Geneza 1, nu-i așa?"Dacă umblă cineva ziua, nu se poticnește, pentru că vede lumina lumii acesteia" (soarele de pe cer) "dar dacă umblă noaptea, se poticnește, pentru că n-are lumina în el." Nu-i aceasta ceva fascinant? N-ați dorit vreodată să aveți lumină în voi? Te scoli noaptea, te împiedici de pisică, pentru că nu poți vedea, și așa mai departe. N-ar fi oare folositor să ai lumină în tine? Nu zâmbiți, căci multe creaturi sunt bioluminescente, au lumină în ele. Dumnezeu ți-ar fi putut da o lumină, dar n-a făcut-o. De ce aceasta? Pentru că vrea să ne învețe o lecție care e atât de mare încât majoritatea oamenilor n-au văzut-o. Nu sunt 12 ceasuri în zi? De ce sunt 12 ceasuri în zi? Pentru că sistemul de iluminare al lumii noastre este aranjat astfel încât lumina este în afara lumii noastre și noi suntem în mod neajutorat dependenți de ea. În al doilea rând e pentru că lumea noastră se rotește în fața acelei lumini, așa că, fie că ne place, fie că nu, este noapte, zi, noapte zi. Lumina nu este în noi, vedeți? De ce le spune Domnul ucenicilor lucrul acela? Mergem în Iudeea. Ei spun că se sinucide, iar El spune "ce lumină îți ghidează viața?"

Și aceasta e întrebarea mea finală pentru voi: Ce lumină îți ghidează viața? E în tine? E inteligența ta? Toate argumentele pe care le stăpânești? Sau ai ajuns să vezi înțelesul mai adânc al construcției sistemului solar? În mod fizic ești dependent total de o lumină care este la 93 de milioane de mile în afara lumii tale. Total dependent de ea. Dacă se stinge, după aproape 8 minute și jumătate s-a sfârșit. Dar din punct de vedere spiritual, doamnelor și domnilor? De ce lumină depinzi? Este în lumea ta? Iată diferența între creștinism și ateism: prietenii noștri, Richard Dawkins și alții, încearcă să ilumineze totul dinăuntru și tot ce revelează e întunericul. Toma s-a uitat la Isus și a zis,"Haidem să mergem și noi să murim cu El!"

Dar vedeți, aici este încă o lecție, conectată. Domnul Isus e o lumină mișcătoare."Eu sunt Lumina lumii. Dacă mă urmează cineva pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții." Vedeți, aceasta e Lumina lumii, și aici sunt eu. Dacă lumina se mută iar eu rămân aici, ajung în întuneric. E o lumină mișcătoare și El vrea să-L urmăm, să continuăm să lăsăm această lumină să ne lumineze. Tinerilor, înțelegeți următoarele. Dacă nu înțelegeți nimic altceva de la această conferință, înțelegeți următorul lucru: Soarele e o sursă de lumină pentru lumea ta, ești dependent de el, dar există o altă lume și un Soare mult mai mare. Învață să-L urmezi pe El și vei avea o lumină în viață care te va călăuzi până la sfârșitul vieții.

Așa că L-au urmat pe El. Au crezut că vor muri, dar vedeți, dacă ar fi rămas în Galileea, nu ar fi învățat că El poate sta în fața unui mormânt și să zică,"Lazăre, ieși afară." "Eu sunt învierea și viața." N-ar fi învățat niciodată aceasta, nu-i așa? Ar fi fost în întuneric. Deci învățați lecția din Geneza 1. Nu-i oare încurajator lucrul acesta? Nu e deloc controversat, nu-i așa? O, e infinit mai bine decât atât, nu-i așa, căci ne afectează viețile, doamnelor și domnilor. Sunt valori. Unde se îndreaptă? Aceasta e imaginea mare și eu cred că am zgâriat doar un pic la suprafața a ceea ce Scriptura spune."Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții."