„Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume.” (1 Ioan 2:16)

Lăudăroșia vieții, dorința de a obține ceva, pentru ca să te mândrești în fața altor oameni – încă o armă măreață rea. Este o dorință de a fi sus, de a-i întrece pe toți. Șarpele i-a zis Evei, că va primi cunoștințe, va deveni mai înțeleaptă, va fi ca Dumnezeu, dacă va mânca din pomul cunoștinței binelui și răului.

Mai înțelepți, mai buni – în adâncul inimii, toți dorim să-i întrecem pe ceilalți. Uneori nu contează atât dorința de a fi mai buni, cât aceea, că oamenii vor gândi că suntem mai buni. Felul cum ne văd contează. Dorim să fim recunoscuți. Putem să ne ascundem dorințele de a fi recunoscuți, putem să ne prefacem, că dorim pur și simplu să ne prețuiască, dar între aceste concepte există diferență. Când cineva te prețuiește, aceasta este legat de recunoștință și valoare. Recunoașterea – când toți se scoală în picioare și te aplaudă, te bat pe umăr, este împlinirea “eului nostru”, care își caută slavă. Dacă tinzi doar pentru ca să fii recunoscut(ă), atunci orice om  poate să te manipuleze cu ajutorul laudelor exagerate, făcute cu intenții rele în inimă, și poate să te momească cu laude deșarte. Ferește-te de aceasta!

Desigur, dorința de a ne dezvolta personalitatea și de a ne face bine munca – dorințe bune. Nu te lenevi, ci fii atent(ă) ca ambițiile tale, să nu devină motivul căderii!

Doamne! Ajută-mă să prețuiesc și să-mi realizez potențialul, pe care mi l-ai dat, dar în toate acestea cu stăruință să mă păzesc de mândrie și de dorința de a face impresii! În numele Lui Iisus, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă