“În adevăr, fraţilor, nu voim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nici nu mai trăgeam nădejde de viaţă. Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă. Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.” (2 Corinteni 1:8-10)

În lumea aceasta, este plăcut să te faci independent(ă), să te bizui doar pe tine însuți. “Sunt stăpânul vieții mele, sunt căpitanul sufletului meu” – iată deviza societății contemporane. Firea noastră pământească ne obligă să gândim așa cum gândește lumea. Ne bizuim pe cunoștințele noastre din Biblie, pe cunoștințele noastre cu privire la afaceri, pe experiența noastră de slujire, chiar și pe moralitatea și faptele noastre bune. Aceasta este acea parte a firii noastre, pe care Dumnezeu nu dorește s-o lase fără supraveghere.

Iisus a zis: “căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15:5). Pentru ca să înțelegem aceasta, Dumnezeu ne trimite diverse încercări în viață. În necazuri Dumnezeu dorește să ne învețe să ne bizuim doar pe El, ci nu pe noi înșine. Chiar și apostolul Pavel, a trecut prin așa greutăți, încât au fost peste puterile omenești, și “nici nu trăgea nădejde de viață”. Dumnezeu a permis ca apostolul Pavel și cei care îl însoțeau să treacă printr-un necaz, care putea să se finiseze cu moartea lor. Dacă avea să-l întrebi, ce-l așteaptă în viitor, moartea sau viața, el avea să-ți răspundă că moartea. Nu avea de unde să aștepte ajutor – doar Dumnezeu este în stare să-l ajute. Pavel a recunoscut în această perioadă de criză din viață, că această încercare i-a fost dată “pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii.” (2 Corinteni 1:9) Necazul groaznic prin care a trecut apostolul Pavel, l-a îndreptat din nou spre Dumnezeu, și i-a arătat, că el depinde pe deplin de mila Lui Dumnezeu. Cel, Care poate să învieze morții – unica speranță pentru un om, care este condamnat la moarte - apostolul Pavel a avut o astfel de speranță.

Dumnezeu ne trimite încercări, pentru ca noi să încetăm să ne bizuim pe puterea noastră, ci să ne încredem pe deplin în El. Pentru că Dumnezeu are putere să învieze un om mort, de aceea El poate să-i ajute pe cei vii. Doar în vremuri dificile omul înțelege cine sunt prietenii lui adevărați, și doar în zile de necaz înțelegem, cât de mult avem nevoie de Dumnezeu!

Hristos a înviat din morți!

Moartea a fost învinsă! Orice nu s-ar întâmpla, indiferent dacă vom fi condamnați la moarte, să ne punem speranța nu în noi înșine, ci în Dumnezeu, Care înviază morții! El – Tatăl oricărei mângâieri și îndurări! El să vă fie sprijinul în toate necazurile!

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

“pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu, care înviază morţii.” (2 Corinteni 1:9)