(Filipeni 4:11) “... m-am deprins să fiu mulțumitor (indiferent de circumstanțe)... ”

Neîmplinirea noastră crește, atunci când încercăm să ne împlinim această nevoie duhovnicească prin relațiile cu alți oameni. Atunci, dacă alții nu ne împlinesc așteptările, vom fi dezamăgiți și nefericiți.

Iată o bucată din discuția, unui pastor cu un alt slujitor, și cu soția slujitorului.

“Nu demult a venit la mine pentru ca să discute cu mine personal, un pastor întristat, și soția lui. După 4 ani de căsătorie, care nu au fost cei mai buni, având doi copii, s-au gândit la divorț. Demult n-am văzut o femeie atât de întristată precum ea. Soțul ei, un pastor tânăr, îngrijorându-se stătea pe scaun și nu-și găsea locul, în timp ce ea, suspinând povestea: Nu există vreo speranță pentru căsătoria noastră. Trăim în două lumi diferite. El este atât de încărcat cu activitățile lui, încât n-are timp pentru mine și pentru copii. Mi-am zidit pe el toată viața mea, și întotdeauna îmi este foarte greu să-l aștept singură acasă. Nu pot să reușesc de una singură. Nu sunt convinsă dacă îl mai iubesc.”

M-am întristat să văd, că acești tineri frumoși, soț și soție, se purtau unul cu celălalt de parcă au fost niște străini. Mai târziu am aflat, care era problema lor. Ei se vedeau unul pe celălalt plictisitori, și nu erau împliniți din punct de vedere duhovnicesc în relația pe care o aveau. Precum multe perechi tinere, stăteau odată în fața preotului, pentru ca să încheie legământ de căsătorie înaintea Lui Dumnezeu, privindu-se reciproc în ochi cu dragoste! Inimile lor au fost umplute cu așteptări fericite și cu speranțe pentru perioada căsătoriei. Iar acum, câțiva ani mai târziu, speranțele lor s-a spulberat. Au rămas dezamăgiți, și indiferent de toate eforturile nu erau în stare să trezească dragostea dintâi.

Am privit-o pe femeie în ochi și i-am zis: “Este rușine, că fericirea ta depinde doar de ceea ce face soțul. Dacă el se stăruie să fie un soț bun și se comportă cu tine, așa cum este obligat, și dacă el are puțin timp, atunci ești mult mai fericită. Bunăstarea ta stă, sau cade în dependență de ceea ce face soțul tău; de aceea starea ta duhovnicească nu este deplină, ci pustie.”

Ea afirmativ dădu din cap, și cu rușine, și-a aplecat capul, în timp ce am continuat: “Oare n-ai observat că nu ești o personalitate deplină? Ești o personalitate doar pe jumate. Cum vei rezista în viață, dacă fericirea și împlinirea ta depinde de alți oameni? Dacă femeia s-a pocăit (și-a schimbat gândirea) cu adevărat, atunci ea prin intermediul puterii Lui Dumnezeu își va găsi fericirea în aceea ca să devină o personalitate independentă, și nu va depinde de soț, sau de ceilalți oameni, pentru ca să devină fericită.”

Am țintit drept în inimă, ci nu am ratat ținta, și ea știa aceasta. Mi-a promis că își va shimba atitudinea cu privire la viață, la căsătorie, și familie. Când ambii m-au lăsat, am fost convins, că femeia tânără a decis să renunțe la rolul de a fi dependentă de alți oameni, și a hotărât să comunice cu Dumnezeu prin Iisus Hristos, ca să-și găsească fericirea în dezvoltarea personalității sale.”

Fiecare dintre cei doi care s-au căsătorit, trebuie să-și găsească în Iisus Hristos originalitatea, chemarea, și viața personală, căci dacă nu vor face aceasta, atunci căsătoria nu va dura mult.

Da, trebuie să ne preocupe nevoile persoanelor dragi. Trebuie să vindecăm rănile inimilor celor, pe care îi iubim. Trebuie să fim gata să ne purtăm sarcinile unul altuia (lucrurile, pe care un om nu le poate face de unul singur). Dar, putem face aceasta, doar atunci când viața, împlinirea, fericirea noastră nu depinde de ceilalți oameni. Doar dacă ne-am găsit în Hristos, ca niște personalități independente, vom fi în stare să-i ajutăm pe ceilalți, când vor avea nevoie de noi, pentru ca să se găsească pe ei și să-L găsească pe Domnul.

Doamne! Doresc după mila Ta să devin o personalitate independentă, și să trăiesc viața mea în Tine, în Iisus Hristos. Nu o să mai caut în alți oameni (partener de căsătorie, copii, persoane apropiate) sensul vieții mele. Doresc să am o astfel de împlinire, care nu se va distruge pe deplin, dacă alte persoane mă vor dezamăgi. Învață-mă să fiu o persoană mulțumitoare. Omul meu dinăuntru suferă. Vindecă-mă. Am căzut de oboseală în duhul meu, ajută-mă să mă ridic. Sunt mâhnit(ă), fă-mă fericit(ă) în Tine! În numele Tău te rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă