Dumnezeu nu te va lăsa de rușine!

„Roagă-L pe Dumnezeu după Cuvântul Său”

În lumea din jurul nostru există multă necredință. Mulți oameni zăbovesc să creadă în adevărurile netăgăduite. Iisus i-a învinuit pe oamenii din vremea Lui, că ei sunt zăbavnici cu inima, și de aceea nu cred: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii! (Luca 24:25) El a venit la ai Săi, dar ei nu L-au primit; ei nu doreau să creadă în El, ca în Fiul Lui Dumnezeu. Deja în acea vreme, ca în zilele noastre, lumea avea nevoie de dovezi, care nu pot fi puse la îndoială. Când Iisus era pe cruce, ei ziceau: „... dacă El... ” (Matei 27:42).

Pe vremea activității Lui pe pământ, poporul cerea semne. Și în zilele noastre, oamenii încă cer aceleași lucruri; ei încă nu cred ceea ce este scris. Iisus a făcut lucrări, pe care nimeni altul nu le-a făcut până la El, dar totuși, cea mai mare parte din popor, nu a crezut în El. Citim în Scriptură: „Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El.” (Ioan 12:37) Lumea a zis: “Arată-ne, iar apoi vom crede.” Dar Iisus le-a răspuns: „Credeți și veți vedea.” El i-a zis Martei: „Nu ți-am spus, că dacă vei crede vei vedea slava Lui Dumnezeu?” (Ioan 11:40) Credința trebuie să existe mai înainte, ca să apară ceea ce este vizibil – acest adevăr este valabil și pentru noi astăzi.

Dumnezeu a făcut multe minuni printre poporul Lui Israel, și totuși el a zăbovit să creadă. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise despre popor: „Şi Domnul a zis lui Moise: „Până când Mă va nesocoti poporul acesta? Până când nu va crede el în Mine, cu toate minunile pe care le fac în mijlocul lui?” (Numeri 14:11)

Chiar și ucenicii nu se grăbeau să creadă în Domnul. Mulți dintre noi, cunosc afirmația lui Toma: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20:25) Iisus este foarte milostiv, și de aceea i-a dovedit mărturia despre învierea Sa într-un mod absolut convingător, și l-a convins cu privire la acest adevăr, dar totuși i-a zis: „Ai crezut, pentru că M-ai văzut: ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.” (Ioan 20:29) Aici observăm, că este mult mai bine și este mult mai măreț să crezi, fără să vezi, decât să vezi, iar apoi să crezi. O credință adevărată nu caută dovezi vizibile.

Avem un exemplu frumos al credinței adevărate al slujbașului împărătesc, care l-a rugat pe Iisus să vină și să-i vindece fiul, care era bolnav pe moarte (Ioan 4:47-50). Iisus i-a pus credința la încercare (v. 48). Dar slujbașul împărătesc nu a căzut de la credință. Și de asemenea nu a încercat să-L convingă pe Domnul cu privire la credința lui. El nu a cerut minuni, dar a rugat fierbinte: „Doamne! Vino până nu moare fiul meu.” El a fost convins, că Iisus poate să-i ajute fiul, și de aceea, nu s-a îndoit deloc. El doar s-a îngrijorat, că Iisus nu o să vină mai înainte de moartea fiului său. De aceea, L-a rugat să se grăbească. Domnul i-a văzut credința și a continuat s-o încerce. El din nou nu a plecat cu el, așa precum a dorit slujbașul împărătesc, ci pur și simplu i-a zis: „Du-te, căci fiul tău trăiește.” Iar aici slujbașul împărătesc nu a insistat. El a crezut cuvintele Domnului și s-a dus acasă mângâiat.

El nu a avut dovezi cu privire la aceea, dacă cu fiul lui ceva s-a întâmplat; de asemenea nu a văzut vreun semn. El a avut doar cuvintele Domnului Iisus, în Care S-a încrezut, fără să se îndoiască. El a crezut în Cuvântul Domnului. O parte din cererea lui nu a fost împlinită – Iisus nu s-a dus cu slujbașul împărătesc la el acasă. Dar Domnul i-a dat Cuvântul Său, și aceasta a fost suficient. El a fost mulțumit cu aceasta. El a crezut, și de aceea cu o inimă ușurată s-a întors acasă, crezând, că fiul lui, este sănătos. El nu a așteptat să-și vadă fiul sănătos, pentru ca atunci să creadă în Iisus. Nu – el a crezut – iar împlinirea cuvântului nu a zăbovit. Deja în cale spre casă, el a văzut robii, care au ieșit să-l întâmpine și el a putut să vadă după fețele lor fericite, că ei îi aduc o veste foarte bună. Ea a sunat astfel: „Fiul tău este sănătos!” Aceasta nu l-a uimit, căci el nu s-a așteptat la altceva. Unica întrebare, pe care le-a adresat-o, a fost: „La care ceas i s-a făcut mai ușor?” Robii i-au răspuns: „Ieri pe la ceasul al șaptelea, febra l-a lăsat.” Din acest adevăr, tatăl a aflat, că aceasta a avut loc, în acel ceas, când Iisus i-a zis: Fiul tău trăiește.”

Acest eveniment arată foarte bine, că există o credință adevărată. Mulți oameni doresc de la început să vadă ceva, iar apoi să creadă. Dacă Domnul i-ar fi luminat calea, cu o lumină foarte puternică, la fel precum a fost în cazul lui Saul, când mergea în drum spre Damasc, sau dacă i-ar fi dat o bucurie de nedescris în inimă, atunci ei ar fi crezut în salvarea lui; dar pur și simplu să se bizuie pe Cuvântul Lui Dumnezeu, precum a făcut slujbașul împărătesc, și fiind mângâiați, să se ducă, li se pare imposibil.

Dacă vom crede în Dumnezeu, și în Cuvântul Lui, așa precum ne cere Scriptura, atunci răspunsul nu va zăbovi. Căci Cuvântul Lui Dumnezeu este adevărul. Încrede-te în Dumnezeu până la sfârșit – cea mai bună cale. Cât de des, omul face, ca cea mai simplă încredere în Dumnezeu, să devină cea mai grea povară. El se obosește singur pe sine, tremură, și devine confuz. De aici vin și pierderile mari. Acela, Care crede în Dumnezeu, și se bizuie cu tărie în El, nu se îndoiește în Cuvântul Lui, și obține biruințe. Noi toți putem să avem această credință, dacă vom dori; căci putem să ne bizuim pe Dumnezeu, și pe Cuvântul Său.

Credința – cel mai înalt punct al ascultării față de Dumnezeu. Oricare n-ar fi nevoile noastre, Dumnezeu ne-a promis, ba mai mult, chiar ne-a garantat, că va împlini Cuvântul Său, dacă vom crede, și vom fi ascultători. De aceea crede cu tărie făgăduințele Lui Dumnezeu, stai tare pe Cuvântul Lui, și acționează în conformitate cu credința. Crede în Dumnezeu, precum un copil, care se încrede în tatăl său. Nu te aștepta să vezi ceva, mai înainte, ca să crezi; mai mult de atât – crede și atunci vei vedea minunile Lui Dumnezeu.

Fie ca rugăciunea noastră să fie:

Doamne, unii oameni nu au credință, deoarece au în cale vreun obstacol. Ei se așteaptă să vadă ceva mai înaine ca să creadă. Ajută-mă să am credință, bizuindu-mă pe Cuvântul Tău, fără îndoială! În numele Domnului Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav