Din capitolul 8 al Epistolei II a lui Pavel către Corinteni devine clar că creştinii din această biserica au iniţiat încă un an înainte o strângere de ajutoare pentru sfinţii care erau în nevoie, dar nu isprăvise încă acea binefacere. Creştinii din Macedonia, au preluat această iniţiativă şi foarte repede au acţionat. Apostolul Pavel a trimis pe Tit şi încă un frate cunoscut prin biserici, ca să isprăvească această strângere de ajutoare şi în biserica din Corint ca apoi să poată merge cu ajutoarele adunate la sfinţii ce erau în strâmtorare şi aveau nevoie de ele.

Iată câteva sfaturi practice pe care Apostolul le-a dat Corintenilor cu privire la strângerea de ajutoare, sau cum să facem binefacere:

Există un proverb la poporul nostru care spune: „Lucrul lăsat de azi pe mâine – aşa şi rămâne.” Mai ales când este vorba despre dărnicie, cu părere de rău, acest proverb se dovedeşte a fi foarte real. Atâţia oameni au avut intenţii frumoase care au rămas nerealizate. Iată de ce Apostolul Pavel le scrie Corintenilor:

În această privinţă vă dau un sfat. Şi sfatul acesta vă este de folos vouă, care, de acum un an, cei dintâi aţi început nu numai să faceţi, dar să şi voiţi. Isprăviţi dar acum de făcut; pentru ca după graba voinţei să fie şi înfăptuirea, potrivit cu mijloacele voastre. (2 Corinteni 8:10-11)

Nu face dărnicie pentru că cineva te impune, sau sub presiunea împrejurărilor, sau pentru că eşti manipulat de cineva, sau pentru că vrei să nu arăţi mai rău decât alţii. Ajută doar atunci când o faci din toată inima şi cu bunăvoinţă.

Pentru că, dacă este bunăvoinţă, darul este primit, avându-se în vedere ce are cineva, nu ce n-are. (2 Corinteni 8:12)

Nu se aşteaptă de la nimeni să dea ceea ce nu are, dar nu este bine nici atunci când cineva dispune de anumite bunuri pe care ar putea să le împartă cu alţii, dar rămâne neroditor. De la fiecare Dumnezeu aşteaptă să dea după putere, adică potrivit cu mijloacele lui.

Aici nu este vorba ca alţii să fie uşuraţi, iar voi strâmtoraţi; ci este vorba de o potrivire: în împrejurarea de acum, prisosul vostru să acopere nevoile lor, pentru ca şi prisosul lor să acopere, la rândul lui, nevoile voastre, aşa ca să fie o potrivire; după cum este scris: „Cel ce strânsese mult, n-avea nimic de prisos, şi cel ce strânsese puţin, nu ducea lipsă.” (2 Corinteni 8:13-15)

Apostolul face o referinţă la vremurile când Israel se hrăneau cu mană în pustie. În fiecare dimineaţă ei trebuiau să strângă mana care putea să fie păstrată doar o singură zi, iar în timpul sabatului pentru două zile. Cine strângea mai mult se împărţea cu cei care nu reuşeau să adune tot atâta. Aşa era într-o zi, iar în alte zile se întâmpla să fie invers. În felul acesta, oamenii darnici se ajutau unii pe alţii şi nimeni nu ducea lipsă nici odată. Aşa ne îndeamnă Dumnezeu să facem în toate zilele vieţii noastre şi în felul acesta să-i aducem slavă Lui.