„Ştiu să trăiesc smerit şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m-am deprins să fiu sătul şi flămând, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă. Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:12-13)

Apostolul Pavel a știut, ce înseamnă să fii în lipsă, să trăiești smerit, ba chiar știa ce înseamnă să n-ai lucrurile de prima necesitate, dar de asemenea a știut ce înseamnă să trăiești în belșug și să fii sătul.

Cum apostolul a reușit să îndure „aceste vremuri instabile,” aceste împrejurări schimbătoare, când se îmbogățea și când devenea mai sărac? Cine era sursa puterii lui, ca să nu cârtească, din cauza că nu avea lucrurile de primă necesitate, ca să nu se îndoiască în purtarea de grijă a Lui Dumnezeu, și să nu acționeze într-un mod greșit, pentru ca să-și împlinească nevoile? De unde el avea putere, pentru ca să nu se lege de bunurile materiale, când avea belșug, și în tot același timp, să nu se mândrească, să nu se bizuie pe puterile proprii, sau să nu risipească în zadar? Unde este sursa puterii lui, pentru ca să reziste toate acestea?

Pavel a știut, că oriunde nu s-ar fi găsit, oricare n-ar fi împrejurările, Acela, Care îi va da putere este aproape, El îl va ajuta să poată totul! De aceea, apostolul a putut să afirme, că poate totul în Hristos, Care îl întărește (Filipeni 4:13). Prin toate a putut să treacă, dar puterea lui duhovnicească – de la Domnul!

Observă, că nu prin abilitățile personale, nu prin puterea duhului său, sau prin tăria sa, se lăuda Apostolul Pavel, ci se bucura, că Hristos îi dă putere, pentru ca să poată trece prin orice încercări!

Cu ajutorul puterii Lui Hristos, și urmând exemplul Său, suntem și noi gata să întâlnim cu tărie orice împrejurări? Ești gata să experimentezi realitatea puterii mărețe a Domnului, prezența Lui cea vie, a Aceluia, Care întotdeauna este lângă noi, în nevoile noastre?

Pentru ca să poți face aceasta, recunoaște:

1. Tu nu poți să faci totul!

Măcar că, „Tu poți totul,” te inspiră la prima vedere, dar nimeni nu poate totul! „Tu poți totul,” - este un mijloc, care la prima vedere pare bun, de a zice: „viața este grea, dar tu nu dispera, nu renunța, căci ești suficient de puternic(ă), pentru ca să reușești să treci peste toate – vei reuși!” Dar această „inspirație,” acest principiu egoist, este în contradicție cu Evanghelia! Nimeni dintre noi nu poate să fie suficient de bun, suficient de drept, suficient de puternic, suficient de neprihănit. Și anume de aceea, fiecare dintre noi, în fiecare zi, în toate sferele din viață, are o mare nevoie de Iisus! Cu El putem să recunoaștem liber, că noi oamenii nu suntem perfecți.

1. Bizui-te pe Domnul în slăbiciunea ta!

Susan Narjala în articolul ei, pentru mamele creștine a scris: „Când în sfârșit ai reușit să adormi copii, iar tu mai trebuie să speli vesela, este normal – să recunoști, că nu poți întotdeauna să răspunzi deodată la strigătele, „Doresc apă.” Acesta este acel moment, când eu și tu, avem o oportunitate minunată să recunoaștem: „Tată nu pot, am nevoie de Tine.” Aceasta poți să aplici la orice domeniu din viața ta: recunoașterea faptului, că nu reușim, că nu putem să facem totul, Îi oferă posibilitatea Domnului, să-și verse mila Lui nelimitată.

Deseori, Dumnezeu face, ca să mergem pe acele căi, pe care ne este greu să mergem. Când nu dormi toate nopțile, timp de o săptămână, din cauza că treci de la copilul nou născut, la cel mai mic, care s-a îmbolnăvit de gripă, tu înțelegi, ce înseamnă fraza “în afara limitelor.” Dar, chiar în acel moment, când suntem cei mai chinuiți, când șoptim: „Eu nu mai pot! Dumnezeule, te rog, ai grijă de aceasta,” - iată, când începem să ne bizuim, și să ne zidim dependența noastră de Acela, Care niciodată nu ne va lăsa de rușine.”

Când Pavel și Timotei au avut parte de situații, care au fost peste puterile lor, ei s-au învățat „să se bizuie nu pe puterile lor, ci pe Dumnezeul, Care înviază morții” (2 Corinteni 1:9)... De asemenea, și cuvintele Lui Iisus, din Predica de pe Munte se opun părerilor omenești, cu privire la putere și autoritate. Iisus îi numește „fericiți” pe cei blânzi, pe cei ce plâng, pe cei săraci în duh (Matei 5:3-11). Când întotdeauna auzim cuvinte magice, „că noi putem totul,” noi încetăm să ne bucurăm în slăbiciunile noastre, noi nu sărbătorim sărăcia duhului nostru, micșorăm dependența noastră de Dumnezeu. Când, într-adevăr recunosc, că nu-mi ajunge puterea proprie, nu încerc să caut în mine, pentru ca să găsesc resurse acolo, unde ele nu sunt. În shimb, îmi adâncesc privirea în Cuvântul Lui Dumnezeu, și găsesc făgăduința, pe care mă pot bizui.

Când sunt obosită și sunt nevoită „să număr până la trei,”mai mult decât sunt în stare din punct de vedere fizic, îmi aduc aminte, că de la puterea Lui Dumnezeiască îmi este dat totul, de ce am nevoie, pentru ca să pot să trăiesc și să-L slujesc pe Dumnezeu (2 Petru 1:3). Când mă simt despărțită de lume, și mă scufund în marea șervețelelor umede, găsesc liniștea în promisiunile Lui, că El, numele meu, l-a săpat pe mâinile Lui (Isaia 49:16). Iar, când, ca orice mamă, fac greșeli, nu îmi ascund păcatul, printr-o laudă de sine banală, și nu mă cert pentru aceasta. Ci mă duc, la Acela, Care șterge fărădelegile mele, și are milă de cei, care au un respect deosebit față de El (Psalmii 103:11,12)...

John Piper se adresează către mamele tinere: „Întotdeauna roagă-te, roagă-te, roagă-te despre toate, de ce ai nevoie. Anume așa transformi activitățile tale de zi cu zi, în acte de închinare. Și datorită acestor lucruri, în gândirea ta, nu va fi o mare prăpastie, între grija față de copil și grija față de sufletul tău.” Trebuie să luăm aceasta – absolut totul, de la osteneli și până la procesul dificil de educare a copiilor – și să le aducem la cunoștința Domnului prin rugăciuni. Trebuie să privim nu la noi, ci la Domnul, Care dorește să ne întărească, și să ne dea pacea. El ne promite, că va lua mieii în braţe, îi va duce la sânul Lui și va călăuzi pe mamele lor cu blândețe (Isaia 40:11)... Acest mesaj, care ne transmite nu încrederea în forțele proprii, ci dependența de Dumnezeu. Aceasta ne dă libertatea să descoperim, că El – Dumnezeul atotsuficient.”

• Dumnezeul Prețios! Recunosc că nu sunt perfect(ă), și nu pot să trec prin orice situație, bizuindu-mă pe mine! Eu într-adevăr recunosc, că n-am suficientă putere, și nu mai doresc să caut în mine, pentru ca să găsesc resurse, acolo unde ele nu există. Am o foarte mare nevoie de Tine, de mila Ta, de puterea și pacea Ta! Pot totul, doar cu Tine! Ia aminte la rugăciunea mea și poartă-mi de grijă! Îți mulțumesc, căci în Tine Iisus, am un sprijin tare, și sunt mângâiat(ă) în toate situațiile vieții! Te slăvesc și Te preamăresc pe Tine, Domnul și Izbăvitorul meu! În numele Tău mă rog. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

„Dar, chiar în acel moment, când suntem cei mai chinuiți, când șoptim: „Eu nu mai pot! Dumnezeule, te rog, ai grijă de aceasta,” - iată, când începem să ne bizuim, și să ne zidim dependența noastră de Acela, Care niciodată nu ne va lăsa de rușine.”

Susan Narjala