Ce ne ajută să răbdăm critica?
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 07/05/2019
    12345678910 0/10 X

Eclesiastul 7:20-22 „Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău! Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.”

 

Înțelepciunea, care se conține în aceste versete, dacă o vom asculta, ne va ajuta să răbdăm critica, și să ne îndurăm de oameni. Deci, care sunt lecțile de înțelepciune pentru noi, când cineva vorbește despre noi ceea ce este rău, sau ne dorește răul?

 

  1. Înțelepciunea ne aduce aminte, că noi la fel nu suntem fără păcat.

(Eclesiastul 7:20) „Fiindcă pe pământ nu este niciun om fără prihană, care să facă binele fără să păcătuiască.” Tot același gând Solomon l-a exprimat prin rugăciunea sa – anume prin cuvintele: „nu este om care să nu păcătuiască” (1 Împărați 8:46). Aceasta este o dovadă cu tu și eu nu suntem perfecți. Nu rareori Îl batjocorim pe Dumnezeu prin păcatele noastre. Chiar și faptele noastre cele mai bune, au dezavantaje.

 

2. Înțelepciunea ne învață, să nu atragem atenția chiar la toate batjocorile celorlalți la adresa noastră.

Este scris: „Eclesiastul 7: 21- Nu lua nici tu seama la toate vorbele care se spun, ca nu cumva s-auzi pe sluga ta vorbindu-te de rău!” Nu lua seama la toate vorbele și nu lua totul aproape de inimă. Nu te irita, când oamenii te văd ca o persoană suspectă, sau când te vorbesc de rău. Probabil despre tine se vorbește mai mult rău, decât te gândești, și aceasta fac acei oameni, de la care te-ai așteptat cel mai puțin. Probabil, te va judeca un om, care trebuie să te păzească, să-ți păzească numele tău, interesele tale, acel om, cu care te-ai purtat frumos, dar cu toate acestea te-a răsplătit cu rău, și aceasta te va irita; mai bine nu asculta toate acestea. De asemenea nu te stărui să cunoști, și nu întreba ce gândesc oamenii despre tine.

 

3. Înțelepciunea ne îndreaptă spre cugetul nostru.

Este scris: „Căci ştie inima ta de câte ori ai vorbit şi tu de rău pe alţii.” De aceea, nu te mânia pe cei, care vorbesc urât despre tine, căci dacă vei face așa, atunci când vei fi singur(ă), cugetul tău îți va spune, că au fost foarte multe cazuri, când și tu i-ai vorbit pe ceilalți de rău, te-ai adresat oamenilor prin cuvinte urâte, și le doreai răul. Nu te aștepta ca cei din jur să fie perfecți, când singur(ă) ești departe de perfecțiune.

De aceea, când pe tine deodată te batjocoresc sau îți aduc daune, atunci este timpul potrivit, pentru ca să-ți cercetezi cugetul: n-am făcut asemenea lucruri, și n-am făcut atâta rău celor din jur? Dacă vom cugeta, atunci vom vedea că am făcut așa, atunci trebuie să ne folosim de această oportunitate, și să recunoaștem că Dumnezeu are dreptate, să ne pocăim de ceea ce-am făcut, și să folosim aceasta, pentru ca să ne potolim nemulțumirea noastră.

 

De aceea, înțelepciunea ne învață să nu luăm seama chiar la toate cuvintele, care ne-au fost adresate, să nu luăm aproape de inimă toate batjocorile, și să nu le privim în așa fel, fără ca să ne gândim foarte bine, ci să fim blânzi cu toți oamenii, căci și noi eram altădată fără minte, neascultători, rătăciţi, robiţi de tot felul de pofte şi de plăceri, trăind în răutate şi în pizmă, vrednici să fim urâţi şi urându-ne unii pe alţii. Până când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni (Tit 3:2-4).

 

  • Doamne! Îți mulțumesc pentru bunătatea Ta și pentru dragostea Ta față de mine, și față de oameni! Fie ca sentimentul sănătos, cu privire la aceea, că nu sunt perfect(ă), să mă ajute să rabd critica, și să mă îndur de oameni, să nu iau seama la toate discuțiile despre mine! Ajută-mă să mă înfrânez, să nu fiu certăreț (certăreață), сi să fiu blând(ă) cu toți oamenii, să fiu mai moale, și să mă îndur de toți! Dar acolo unde mă vei mustra pentru păcat, ajută-mă să recunosc că Tu ai dreptate și să mă pocăiesc de ceea ce-am făcut! În numele Lui Iisus Hristos te rog, amin.

 

 

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opincă

 

 

„Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele!” (Psalmii 141:3)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 540
  • Export PDF: 3
Opțiuni