SECRETELE ALTORA – Când și în ce măsură trebuie ținute?
Autor: Vasile Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 09/05/2019
    12345678910 0/10 X

ÎNTREBARE:

Este un lucru rău dacă cineva te roagă să ții un secret, dar tu, sub presiunea celorlalți, destăinui secretul, așa încălcând promisiunea pe care ai făcut-o persoanei? Ce pot spune persoanelor care, într-un fel sau altul, se supără că nu le spun și zic astfel: ”Dacă nu îmi spui, înseamnă că nu ai încredere în mine”?

Presupun că întrebarea a fost adresată de un tânăr sau un adolescent și bine a făcut că a întrebat, căci, cu părere de rău, nici la școală, nici la universitate, nu există un curs unde să fii învățat cum să zidești și să menții relații sănătoase. Înțelepciunea de viață este în Cuvântul lui Dumnezeu și cine studiază Biblia va cunoaște. Tocmai pentru a-i învăța pe adolescenți și tineri astfel de înțelepciune și ca să-i ajute în zidirea caracterelor integre a fost creată Școala TIMOTEI. Studenții acestei școli își petrec vacanțele ca să-și zidească caractere integre și să se pregăteacă pentru lucrarea Evangheliei prin studierea profundă a Cuvântului lui Dumnezeu. Următoarea sesiune a Școlii TIMOTEI din Republica Moldova va fi la Chișinău în perioada 13-25 august 2018. Pentru informații suplimentare contactați la info@precept. md sau la numărul de telefon +(373)69966779. La sesiune va fi studia cursul “Într-o zi mă voi căsători” și “Cum să fii un mentor după voia lui Dumnezeu”.

Da, este un lucru rău să dai pe față secretele altor persoane. În Biblie este scris suficient de mult la acest subiect. Nu voi face un studiu exhaustiv în acest articol, dar vreau să dau un răspuns complet la această întrebare.

Bârfa începe când dai pe față secretele altora

În cartea Proverbelor lui Solomon este scris astfel:

Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucruri ascunse, dar sufletul credincios ţine ce i s-a încredinţat. (Proverbe 11:13)

Bârfeala este clevetire, vorbire de rău, denigrare. Ea poate avea ceva adevăr, dar conține și minciună și se face cu scop de a-i face rău persoanei de care ține sau în care țintește. Nu ai intenția să-i faci rău prietenului tău, dar, dând pe față lucrurile lui ascunse, zămislești o bârfă care apoi îi va face rău și lui și ție. În Tora există această lege:

Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău. Să nu te ridici împotriva vieţii aproapelui tău. Eu sunt Domnul. (Leviticul 19:16)

Legea aceasta îi privește pe cei care iscodesc bârfeli, dar și pe cei care le preiau și le duc mai departe. Nu vrei și nu trebuie să fii unul care pornește sau transmite bârfele mai departe. Ferește-te de aceasta, căci este un mare rău. Chiar și atunci când nu ai adăugat nimic, nu spune lucrul care ți s-a încredințat, căci acesta nu va face bine nici ție, nici celui care ți-a încredințat taina și de cele mai multe ori nici celui care o aude. Nu te lăsa manipulat de vorba aceasta: “Dacă nu-mi spui, înseamnă că nu ai încredere în mine”. Dacă zice așa, atunci să-i spui că tocmai pentru că vrei să aibă încredere și cel care ți-a spus taina și cel care dorește să o cunoască, de aceea nu spui tainele altora, ca să aibă încredere în tine fiecare om și nimeni să nu-și piardă niciodată încrederea. Și ai în vedere că…

Dând pe față lucrurile ascunse, îți expui prietenii la pericol

Nu fi naiv și nu crede că vorbele au puțină putere sau importanță. Ce vei vorbi tu poate aduce daune mari, de aceea ferește-te să dai pe față lucrurile care îi pot face rău prietenului sau prietenilor tăi, căci…

Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii. (Iov 17:5)

Ia bine seama că dacă dai pe față tainele altora și copiii tăi vor suporta consecințele. Nu cred că vrei să se întâmple aceasta.

Evită compania oamenilor bârfitori

Cei care dau pe față lucrurile ascunse totdeauna doresc să afle bârfe, să cunoască toate secretele despre toți. Au o curiozitate bolnavă. Ferește-te de acești oameni și limitează-ți comunicarea cu ei, căci…

Cine umblă cu bârfeli dă pe faţă lucrurile ascunse, şi cu cel ce nu-şi poate ţine gura să nu te amesteci. (Proverbe 20:19)

Prin însuși faptul că petreci timp în compania oamenilor bârfitori și care nu pot ține secretele altora începi să preiai această calitate rea a lor și vei deveni ca unul din ei. Clevetitorii totdeauna vor pune presiune asupra ta să le spui ce știi și ce nu știi, apoi vor prelua vorbele tale și vor adăuga “floricele” de ale lor până când acestea vor deveni minciuni gogonate și încă vor mai spune că zic exact cum ai spus tu. Nu fi naiv și nu te lăsa lingușit și manipulat de astfel de oameni, căci…

Cine linguşeşte pe aproapele său îi întinde un laţ sub paşii lui. (Proverbe 29:5)

Păcatul este elementul de viață al omului păcătos și celor mai mulți oameni le place să asculte clevetirile și bârfele când se lasă călăuziți de firea lor păcătoasă, cum este scris…

Când nu mai sunt lemne, focul se stinge; şi când nu mai este niciun clevetitor, cearta se potoleşte. După cum cărbunele face jăratic şi lemnul, foc, tot aşa şi omul gâlcevitor aprinde cearta. Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor. (Proverbe 26:20–22)

Nu permite clevetitorilor să aprindă firea ta păcătoasă ca să începi a înghiți clevetirile lor ca pe niște prăjituri care alunecă până în fundul măruntaielor. Ai grijă că aceste “prăjituri” te vor îmbolnăvi și îți vor cauza nu doar dureri de stomac, nu doar pentru o zi și nu doar ție.

Apostolul Pavel era deranjat de unele femei văduve care s-au lăsat prinse în cursa bârfelilor și clevetirilor și i-a scris lui Timotei astfel cu privire la ele:

Totodată se deprind să umble fără nicio treabă din casă în casă; şi nu numai că sunt leneşe, dar sunt şi limbute şi iscoditoare şi vorbesc ce nu trebuie vorbit. Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea potrivnicului niciun prilej de ocară, căci unele s-au şi întors să urmeze pe Satana. (1 Timotei 5:13–15)

Deci, evită totdeauna compania oamenilor bârfitori și clevetitori și, dacă te-ai trezit acolo, pleacă.

Când ești pus în situația să spui taina altora

Se întâmplă uneori să fii în situații când ești învinuit de anumite lucruri sau ești în fața unor pierderi mari și dacă ai spune taina altuia, ai scăpa și de învinuiri și de daunele care te amenință. Nu fi slab și nu da pe față taina altora.

Apără-ţi pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă taina altuia, ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de ruşine şi să-ţi iasă nume rău, care să nu se mai şteargă! (Proverbe 25:9–10)

Pierderea sau suferința pe care o vei avea la acel moment nu se compară cu pierderea numelui tău bun în cazul când vei da pe față taina aproapelui. Nu vei mai putea să ai prieteni după aceasta și nimeni nu va dori să aibă de a face cu tine, pentru că ești un om de nimic, dai pe față tainele altora și nu-ți pasă că le faci probleme ca să-ți fie ție bine. Vei trece drept om ieftin și de nimic și nu va dori nimeni să-ți mai fie preteni și să te aibă de prieten.

Exemple de oameni care au ținut tainele altora

Când a trimis Iosua iscoadele să cerceteze țara Canaan înainte de a începe cucerirea țării, acești bărbați au cercetat țara și când erau urmăriți au intrat în casa prostituatei Rahav ca să se ascundă. Fiind dintr-un popor sfânt, acesta era un loc mai sigur pentru ei să se ascundă, căci nici vrăjmașii lor nu se gândeau să-i caute în astfel de loc. Ajunși în casa lui Rahav, iscoadele i-au dat pe față secretul lor, i-au spus din ce popor sunt și i-au cerut să-i ascundă ca să le scape viața. La plecare i-au promis că ea și casa ei vor fi cruțați de la nimicirea spre care urma să fie dat tot poporul, dar aceasta doar cu condiția că Rahav nu-i va da pe față. Ea a crezut în Dumnezeul despre care i-au vorbit spionii israeliți și nu a dat pe față taina lor, astfel salvând viața sa și a familiei ei, căci iscoadele au procedat așa cum au promis și au lăsat-o cu viață pe ea și pe toți ai ei. Dumnezeu a binecuvântat-o mult pe această femeie și viața ei a fost schimbată total. Prin credință în Dumnezeu a părăsit viața desfrânată de altădată, a devenit soția unei căpetenii din Israel și chiar a intrat în spița neamului lui Isus Hristos. Citiți cu atenție începutul Evangheliei după Matei și vă veți convinge de acesta.

Când Nebucadnețar și armata lui asediau Ierusalimul, Ieremia a proorocit poporului și căpeteniilor că vor suferi înfrângere totală și că este mai bine să se supună haldeilor fără luptă. Căpeteniile l-au învinut că înmoaie inima poporului și l-au întemnițat, aruncându-l într-o fântână adâncă, ca să stea în noroi. Atunci un slujitor etiopean a venit la împăratul Zedechia, a raportat și a insistat pentru salvarea vieții lui Ieremia. Zedechia l-a adus la sine pe Ieremia și i-a cerut din nou sfatul. La despărțire…

Zedechia a zis lui Ieremia: „Să nu ştie nimeni nimic din cuvintele acestea, şi nu vei muri! Dar, dacă vor auzi căpeteniile că ţi-am vorbit şi dacă vor veni şi-ţi vor zice: ‘Spune-ne ce ai spus împăratului şi ce ţi-a spus împăratul; nu ne ascunde nimic, şi nu te vom omorî’, să le răspunzi: ‘Am rugat pe împărat să nu mă trimită iarăşi în casa lui Ionatan, ca nu cumva să mor acolo!’” Toate căpeteniile au venit la Ieremia şi l-au întrebat. El le-a răspuns întocmai cum poruncise împăratul. Ei au tăcut atunci şi au plecat, căci nimeni n-auzise nimic. (Ieremia 38:24–27)

Ați văzut cum și Ieremia a păstrat taina împăratului și nu le-a zis căpeteniilor ce discutase cu el? Să învățăm din aceasta și să nu dăm pe față taina altuia.

Mai este o situație  pe care nu o putem trece cu vederea și care ține tot de acest subiect.

Cum să procedezi când cineva îți destăinuiește păcatele ascunse?

Când prietenul vine să-ți descopere păcate ascunse în care trăiește, dacă îți pasă de el nu vei rămâne indiferent și nu vei ține această taină. Dacă poți să-l ajuți să iasă din aceste păcate, fă tot efortul, dar dacă nu-ți stă în putere, ia bine seama la aceste cuvinte ale apostolului Pavel:

Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greşeală, voi, care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi ca să nu fii ispitit şi tu. (Galateni 6:1)

Dacă păcatul prietenului tău și situația este prea complicată ca să-l poți ajuta, atunci nu merge să vorbești cu alții, ci sfătuie pe prieten să meargă la pastor și să-și mărturisească păcatul, ca să poată primi și călăuzire cum să iasă din starea în care se află. Dacă prietenul refuză să meargă la pastor, nu merge să discuți cu alții, ci la persoana duhovniceacă care poate ajuta ieșirea din situație. Nu te lăsa înșelat de atitudinea sau vorba în care se lasă prinși cei mai mulți când zic: “Vom rezolva cumva singuri”. Presupun că așa a fost și în biserica din Corint când credinciosul de acolo a căzut în păcatul groaznic al incestului, începând să întrețină relații sexuale cu mama vitregă. (1 Corinteni 5). Presupun că primii care au bănuit ceva au fost tot cineva din prietenii lui. Rău este că atunci când au aflat nu au semnalat nimeni din ei problema la Pavel, ci ori au spus altora, ori au lăsat să se răspândească știrea despre acest păcat, așa că toată lumea cunoștea și discuta, dar nu se lua niciun fel de atitudine. Pavel a rămas îngrozit când a auzit despre acest păcat și a trebuit să decidă imediata excomunicare a acelui om, lucru care poate nu s-ar fi întâmplat dacă prietenii interveneau la timp. Nu uita că…

Rănile făcute de un prieten dovedesc credincioşia lui, dar sărutările unui vrăjmaş sunt mincinoase. (Proverbe 27:6)

Este o taină care trebuie dată pe față totdeauna și oricui

Evanghelia Domnului Isus Hristos a fost o taină pentru generații și popoare. Oamenii și-au chinuit mințile căutând soluții pentru mântuirea sufletului de la pierzarea veșnică și au inventat sisteme filosofice și religii, dar nu au reușit până ce a descoperit Dumnezeu această taină la vremea potrivită. Iată ce spune apostolul Pavel în acest sens:

Vreau să zic: taina ţinută ascunsă din veşnicii şi în toate veacurile, dar descoperită acum sfinţilor Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăţia slavei tainei acesteia între neamuri, şi anume Hristos în voi, nădejdea slavei. Pe El Îl propovăduim noi şi sfătuim pe orice om şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine. (Coloseni 1:26–29)

Să facem tot efortul să le spunem oamenilor despre taina aceasta a lui Dumnezeu, că putem moșteni slava veșnică doar prin credință în Domnul Isus Hristos și doar urmând învățătura Lui. Să le spunem tuturor și când le vorbim despre mântuire, să nu pierdem mult timp la alte subiecte, ci să trecem deodată la prezentarea persoanei și lucrării mântuitoare a Domnului Isus Hristos. Așa să ne ajute Dumnezeu.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 565
Opțiuni