Ce spune Biblia despre alimentaţia în timpul postului
Autor: Vasile Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 09/05/2019
    12345678910 0/10 X

În acest articol vreau să vedem ce putem găsi în Biblie despre alimentaţia în timpul postului.

Iată întrebarea care mi-a fost adresată:

Unde, în Biblie, este menţionat că pe timpul postului nu se mănâncă carne, lapte, ouă, etc?  

 

Nicăieri nu sunt menţionate în Biblie porunci privitoare la aceste produse alimentare cu referire la post. Putem însă învăţa ceva despre alimentaţia în timpul postului  din următoarele cazuri menţionate în Biblie.

Postul împăratului David

După ce a venit proorocul Natan la David şi l-a mustrat pentru păcatul săvârşit împotriva lui Urie Hetitul şi împotriva lui Bat-Şeba:

Domnul a lovit copilul pe care-l născuse lui David nevasta lui Urie, şi a fost greu bolnav. David s-a rugat Domnului pentru copil, şi a postit; şi când a venit acasă, toată noaptea a stat culcat pe pământ. Bătrânii casei au stăruit de el să se scoale de la pământ; dar n-a voit, şi n-a mâncat nimic cu ei. (2 Samuel 12:15-17)

David şi-a încheiat postul peste şapte zile, după ce a murit copilul. Doar atunci s-a sculat, a mers în Casa Domnului, s-a închinat şi apoi a venit acasă şi a mâncat.

Postul Esterei

Când răul Haman a hotărât să omoare pe toţi Iudeii din Persia, Mardoheu a venit la împărăteasa Estera şi i-a cerut să meargă la împărat să ceară izbăvirea Iudeilor. Estera i-a spus că nu fusese chemată la împărat de 30 de zile şi dacă ar fi mers la el fără să fie chemată, era pericol să fie omorâtă, conform legii Perşilor. De aceea, ea a cerut următoarele lui Mardoheu:

„Du-te, strânge pe toţi Iudeii care se află în Susa, şi postiţi pentru mine, fără să mâncaţi, nici să beţi, trei zile, nici noaptea, nici ziua. Şi eu voi posti o dată cu slujnicele mele; apoi voi intra la împărat, în ciuda legii; şi, dacă va fi să pier, voi pieri.” (Estera 4:16)

Postul acesta era unul care a exclus orice alimentaţie şi lichide. Dumnezeu a privit la postul poporului şi a ascultat rugăciunea lor, dându-le o mare izbăvire de vrăjmaşii lor. Pentru mai multe detalii vă sfătuiesc să citiţi în întregime cartea Estera din Biblie.

Postul pocăinţei din Ninive

Când răutatea locuitorilor cetăţii Ninive s-a ridicat până la cer, Dumnezeu a trimis pe proorocul Iona la ei cu un mesaj.

Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigând şi zicând: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!” Oamenii din Ninive au crezut în Dumnezeu, au vestit un post, şi s-au îmbrăcat cu saci, de la cei mai mari până la cei mai mici. Lucrul a ajuns la urechea împăratului din Ninive; el s-a sculat de pe scaunul lui de domnie, şi-a scos mantia de pe el, s-a acoperit cu un sac, şi a şezut în cenuşă. Şi a trimis să se dea de ştire în Ninive, din porunca împăratului şi mai marilor lui, următoarele: „Oamenii şi vitele, boii şi oile, să nu guste nimic, să nu pască, nici să nu bea apă deloc! Ci oamenii şi vitele să se acopere cu saci, să strige cu putere către Dumnezeu, şi să se întoarcă de la calea lor cea rea şi de la faptele de asuprire, de care le sunt pline mâinile! Cine ştie dacă nu Se va întoarce Dumnezeu şi Se va căi, şi dacă nu-Şi va opri mânia Lui, ca să nu pierim!” Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă, şi nu l-a făcut. (Iona 3:4-10)

Să nu înţelegem de aici că ne-ar cere Dumnezeu să extindem postul nostru şi asupra animalelor. Acesta a fost felul împăratului din Ninive de a înţelege postul, mai ales că era un om care nu avea cunoştinţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Totuşi, se pare că ştia ceva mai mult despre post decât cunosc oamenii astăzi. Ştia cel mai important lucru, că oamenii trebuie să se întoarcă de la faptele lor rele, dacă vor să le fie primit postul la Dumnezeu şi să le fie ascultate rugăciunile.

La încheiere, aş mai adăuga că nu există în Biblie o poruncă specifică de la Dumnezeu cu privire la alimentele care pot sau nu pot fi folosite în timpul postului, dar în înţelesul biblic, postul era abţinere de la mâncare şi uneori şi de la apă. Apoi, cum am văzut, oamenii erau cei care decideau să se abţină de la mâncare doar sau şi de la apă. Să nu uităm cel mai important element al postului – pocăinţa. Fără pocăinţă postul nu este primit de Dumnezeu.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 880
Opțiuni