Întrebare:

Care este rolul rugăciunii care vizează mântuirea cuiva, din moment ce Dumnezeu respectă liberul arbitru și, în plus, îi pasă infinit mai mult de sufletul respectiv decât persoanei care mediază pentru el? Altfel spus, poate fi Dumnezeu “împins de la spate” făcând demersuri în interesul păcătoșilor? Nu este Dumnezeu suficient de motivat să acționeze și în absența rugăciunilor de mediere? Este cineva pierdut, deoarece nu a fost niciodată obiectul rugăciunii cuiva? Mai mult, Dumnezeu nu acționeaza coercitiv, ci doar persuasiv. În ultimă instanță, acceptarea mântuirii este apanajul păcătosului. De ce ne mai rugăm, dacă Dumnezeu oricum face tot ce-i stă în putere și omul nu poate fi obligat să răspundă pozitiv?

Este adevărat că Dumnezeu respectă liberul arbitru. Dumnezeu întotdeauna a oferit omului dreptul de a alege să asculte de El sau nu, dar întotdeauna l-a avertizat cu privire la urmările ascultării sau neascultării. Dumnezeu este în afara timpului și cunoaște toate lucrurile înainte ca ele să se întâmple. El a cunoscut mai dinainte despre alegerea primului om de a nu asculta de El și consecințele acestei alegeri. Iată de ce Dumnezeu, înainte de întemeierea lumii, a alcătuit un plan de mântuire, pe care l-a realizat prin Fiul Său. Dumnezeu a creat toate condițiile ca omul să poată fi mântuit, dar i-a oferit alegerea să accepte acest plan de mântuire sau nu.

Jertfa Domnului Isus este “colacul de salvare” pe care Dumnezeu l-a aruncat pentru noi în marea păcatului în care zace toată lumea. Prin ea putem supraviețui în acest potop de nelegiuire și să fim salvați de mânia lui Dumnezeu care va veni peste toată lumea care zace în păcat. Dumnezeu Și-a făcut partea Sa. Rămâne să ne facem și noi partea noastră, apucându-ne strâns de acest “colac de salvare”,  intrând în Noul Legământ cu El prin credință în Domnul Isus. Fiecare este responsabil pentru sine să apuce acest “colac de salvare”. Oricine are șansa să-l apuce, doar că Dumnezeu a rânduit un timp limitat de cercetare pentru fiecare, timp în care “colacul de salvare” este la dispoziția omului. Dacă omul nu se grăbește să intre în Noul Legământ prin credință în Domnul Isus, acest timp poate să expire după cum găsim scris în Sfintele Sripturi:

“Să luăm dar bine seama, ca, atîta vreme cît rămîne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.”  (Evrei 4:1)

Pe de altă parte, ceea ce-l mai poate împiedica pe un om să intre în Noul Legământ sunt uneltirile diavolului, care caută să-l convingă că nu are nevoie de acest “colac de salvare” sau îl împiedică „să-l apuce”. Prin rugăciune noi putem să lungim timpul cercetării (cerând mila și îngăduința lui Dumnezeu) și să cerem izbăvirea de cel rău așa ca persoana pentru care ne rugăm să aibă libertatea de a alege, să nu fie împiedicată de cel rău să ia o decizie pentru Dumnezeu. De altfel, rugăciunea „Tatăl Nostru” este o rugăciune și de mijlocire în acest sens:  “…și ne izbăvește de cel rău…”. Noi nu ne rugăm și „mă izbăvește de cel rău”, ci “și ne izbăvește cel rău”.

Rugăciunea noastră nu-l va mântui pe cel păcătos, dar îi poate oferi încă o șansă de a se întoarce la Domnul. Îl rugăm pe Dumnezeu să mai lase “colacul de salvare” lângă persoana în cauză și să-l izbăvească de cel rău, care-l împiedică să-l apuce.

Pe paginile Sfintelor Scripturi întâlnim des cazuri când rugăciunile altora au abătut mânia lui Dumnezeu. Nu voi enumera prea multe cazuri aici. Mă voi limita doar la două situații descrise în capitolul 9 din cartea Deuteronom. Sunt situații în care, prin post și rugăciune, Moise a abătut mânia lui Dumnezeu, care intenționa să nimicească pe Israel cu desăvârșire din cauza neascultării lor, dorind să lase în viață doar pe Moise.

În călătoriile sale prin pustie timp de 40 de ani poporul Israel nu o singură dată a aprins mânia lui Dumnezeu. Dumnezeu a vrut să-i nimicească ca și națiune, dar Moise s-a rugat și a postit pentru ei și Dumnezeu nu i-a nimicit. Moise cel puțin de două ori a postit câte 40 de zile fără să bea și să mănânce (prima dată la muntele Horeb, când poporul și-a făcut un vițel de aur și i s-au închinat și a doua oară la Cades-Barnea, când nu au vrut să meargă să cucerească țara Canaanului). Astfel, Moise a abătut mânia lui Dumnezeu, care voia să-i nimicească.

Cartea Deuteronom sau “A doua dare a Legii” cuprinde cele trei discursuri ale lui Moise rostite înaintea poporului în ziua când acesta avea să treacă Iordanul (9:1) ca să intre în stăpânirea țării promise. Moise pregătește noua generație pentru acest eveniment. În prima parte a acestui capitol Moise le spune că Dumnezeu le dă țara aceasta și că va nimici popoarele dinaintea lor, nu din princina bunătății lor, ci din pricina răutății acestor popoare, ca să împlinească cuvântul rostit cu jurământ părinților lor Avraam, Isaac și Iacov. Apoi, în a doua jumătate a capitolului, le arată că Dumnezeu și pe ei a vrut să-i nimicească ca și națiune și nu o singură dată. În acest capitol Moise vorbește specific despre două cazuri concrete când Dumnezeu a vrut să nimicească pe Israel ca și națiune și să ridice din Moise un popor mai mare și mai puternic decât ei. Moise a fost îngrozit de mânia și urgia de care era cuprins Dumnezeu și s-a aruncat cu fața la pământ, n-a mâncat și n-a băut patruzeci de zile și patruzeci de nopți și s-a rugat pentru poporul care păcătuise. Dumnezeu a ascultat rugăciunea lui și nu a nimicit pe Israel pentru toate relele pe care le-a făcut.

Nu, nu pentru bunătatea ta, nici pentru curăţia inimii tale intri tu în stăpînirea ţării lor; ci din pricina răutăţii acestor neamuri le izgoneşte Domnul, Dumnezeul tău, dinaintea ta, şi ca să împlinească astfel cuvîntul prin care Domnul S-a jurat părinţilor tăi, lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. Să ştii dar că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul, Dumnezeul tău, acea ţară bună ca s-o stăpîneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţînat. Adu-ţi aminte, şi nu uita cum ai aţîţat mînia Domnului, Dumnezeului tău, în pustie.  Din ziua cînd ai ieşit din ţara Egiptului pînă la sosirea voastră în locul acesta, tot răsvrătiţi împotriva Domnului aţi fost! La Horeb, atîta aţi aţîţat mînia Domnului, încît Domnul S-a mîniat pe voi şi voia să vă nimicească. Cînd m-am suit pe munte, ca să iau tablele de piatră, tablele legămîntului pe care l-a făcut Domnul cu voi, am rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănînc pîne şi fără să beau apă; şi Domnul mi-a dat cele două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu, şi cuprinzînd toate cuvintele pe cari vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua cînd tot poporul era adunat. După acele patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi Domnul mi-a dat cele două table de piatră, tablele legămîntului. Domnul mi-a zis atunci: „Scoală-te şi pogoară-te în grabă de aici; căci poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s-a stricat. S-au abătut curînd de la calea pe care le-am arătat- o; şi-au făcut un chip turnat.”  Domnul mi-a zis: „Eu văd că poporul acesta este un popor tare încăpăţînat. Lasă-mă să-i nimicesc şi să le şterg numele de subt ceruri; iar pe tine te voi face un neam mai puternic şi mai mare la număr decît poporul acesta.” M-am întors şi m-am pogorît de pe munte care era tot numai foc, cu cele două table ale legămîntului în amîndouă mînile mele. M-am uitat, şi iată că păcătuiserăţi împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, vă făcuserăţi un viţel turnat, vă depărtaserăţi curînd de la calea pe care v-o arătase Domnul. Am apucat atunci cele două table, le-am aruncat din mînile mele, şi le-am sfărîmat subt ochii voştri.  M-am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului, ca mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănînc şi fără să beau apă, din pricina tuturor păcatelor pe cari le săvîrşiserăţi, făcînd ce este rău înaintea Domnului, ca să-L mîniaţi. Căci mă îngrozisem la vederea mîniei şi urgiei de care era cuprins Domnul împotriva voastră, pînă acolo încît voia să vă nimicească.  Dar Domnul m-a ascultat şi de data aceasta. Domnul de asemenea era foarte mîniat şi pe Aaron, aşa încît voia să-l piardă, şi eu m-am rugat atunci şi pentru el. Am luat viţelul pe care-l făcuserăţi, isprava păcatului vostru, l-am ars în foc, l-am sfărîmat pînă s-a făcut praf, şi am aruncat praful acela în pîrîul care curgea din munte. Apoi la Tabeera, la Masa, şi la Chibrot- Hataava, voi iarăşi aţi aţîţat mînia Domnului. Şi cînd v-a trimes Domnul de la Cades-Barnea, zicînd: „Suiţi-vă, şi luaţi în stăpînire ţara pe care v-o dau! “ voi v-aţi răzvrătit împotriva poruncii Domnului, Dumnezeului vostru, n-aţi avut credinţă în El, şi n-aţi ascultat glasul Lui. V-aţi tot răsvrătit împotriva Domnului de cînd vă cunosc.  M-am aruncat cu faţa la pămînt înaintea Domnului: patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, m-am aruncat cu faţa la pămînt, pentru că Domnul spusese că vrea să vă nimicească.  M-am rugat Domnului, şi am zis: „Stăpîne Doamne, nu nimici pe poporul Tău, moştenirea Ta, pe care ai răscumpărat-o, în mărimea Ta, pe care ai scos-o din Egipt, prin mîna Ta cea puternică. Adu-ţi aminte de robii tăi, Avraam, Isaac şi Iacov. Nu căuta la îndărătnicia acestui popor, la răutatea lui şi la păcatul lui, ca nu cumva ţara din care ne-ai scos să zică: “Pentrucă Domnul n-avea putere să-i ducă în ţara pe care le-o făgăduise şi pentrucă-i ura, de aceea i-a scos ca să-i omoare în pustie.” Totuş, ei sînt poporul Tău şi moştenirea Ta, pe care ai scos-o din Egipt cu mîna Ta cea puternică şi cu braţul Tău cel întins. (Deuteronom 9:5-29)

Rugăciunea de mijlocire a lui Moise a mântuit o națiune întreagă. Cu cât mai mult putem noi să câștigăm mila și îndurarea lui Dumnezeu pentru persoanele scumpe nouă, dacă am sta în post și rugăciune pentru ei! Aceste două cazuri nu au fost singulare. Dumnezeu de mai multe ori a fost provocat de Israel să-i nimicească ca și națiune, dar de fiecare dată Moise a intervenit cu rugăciune și prin aceasta a abătut mânia lui Dumnezeu.  Astfel, Dumnezeu nu i-a nimicit ca și națiune, ci le-a mai dat șanse noi.

Apostolul Pavel, pe când era în lanțuri pentru Evanghelie, le-a scris sfinților din Filipe, rugându-i să mijlocească pentru el în rugăciuni, fiind deplin încredințat că Dumnezeu îl poate izbăvi din lanțuri (cuvântul „mântuire” este sinonim cu salvare, izbăvire) datorită rugăciunilor lor:

Căci ştiu că lucrul acesta se va întoarce spre mîntuirea mea prin rugăciunile voastre şi prin ajutorul Duhului lui Isus Hristos. (Filipeni 1:19)

Deci, prin rugăciune noi nu-L impunem pe Dumnezeu să mântuiască pe cineva, ci cerem mila și îndurarea lui Dumnezeu ca să-i creeze omului dat împrejurări care ar favoriza pocăința lui.

Pe de altă parte, nu putem spune că Dumnezeu nu acționează coercitiv. El acționează prin constrângere, dar în ce privește mântuirea Dumnezeu oferă omului libertatea de a accepta mântuirea sau nu. Însă, din momentul în care omul a acceptat mântuirea, a intrat în Noul Legământ cu Dumnezeu și este născut din nou, Dumnezeu acționează prin constrângere:

Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de subt păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii. (Romani 6:18)

În alt text apostolul Pavel spune că dragostea lui Hristos ne constrânge ca să trăim pentru Cel care a murit pentru noi, adică pentru Hristos. Cuvântul “strânge” din greacă este συνέχει (siunehei) și are înțelesul de a constrânge.

Căci dragostea lui Hristos ne strînge; fiindcă socotim că, dacă Unul singur a murit pentru toţi, toţi deci au murit. Şi El a murit pentru toţi, pentruca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei. (2 Corinteni 5:14)

În Ezechiel 36, când promite Noul Legământ, Dumnezeu spune că va pune în noi Duhul Său, care ne va face să trăim în ascultare de El:

Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele. (Ezechiel 36:27)

În Ieremia 32:39-40 este scris din nou:

Le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericirea lor şi a copiilor lor după ei. Voi încheia cu ei un legămînt vecinic, că nu Mă voi mai întoarce dela ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine. (Ieremia 32:39-40)

Deci, fiecare are șansa de a fi mântuit prin credință în Domnul Isus, dar prin post și rugăciune noi putem mijloci pentru cei care sunt pe punct de a rata șansa lor pentru mântuire. Rugăciunea pentru mântuirea cuiva nu garantează mântuirea acelei persoane, dar îi mărește șansa de a fi mântuit!

De aceea să nu obosim în mijlocire pentru toată lumea și, mai ales, pentru cei dragi!