Martirii înviați la a doua venire a Domnului Isus (Apocalipsa 20:4)
Autor: Anastasia Filat  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 09/05/2019
    12345678910 0/10 X

Întrebare:

Am o nedumerire legată de semnul fiarei pe frunte și pe mână, despre care se vehiculează foarte mult că este un semn al sfârșitului. Întrebarea mea este legată de faptul că în Apocalipsa 20:4-5 scrie:  “Și am văzut niște scaune de domnie și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. Ei au înviat și au împărățit cu Hristos o mie de ani. Aceasta este întâia înviere.” Vor fi printre ei toți creștinii care au trăit  de-a lungul veacurilor sau numai cei din vremea sfârșitului când se va arăta Antihristul? Eu cred că toți adevărații creștini care au murit și mor chiar în zilele noastre, când încă nu-l vedem pe Antihrist cu semnul lui, trebuie să aibă această caracteristică să nu aibă pe frunte și pe mână acest semn. A avea semnul pe frunte înseamnă să gândești în felul lumii (o potrivire chipului veacului acestuia) și pe mână înseamnă să nu acționezi ca lumea. Altfel eu nu înțeleg din capitolul 20 când vor învia cei morți în Hristos de-a lungul timpului. Am ascultat pe internet o predică de a lui Beni Faragau pe această temă și spunea în acest fel cum și eu gândesc: adică totdeauna de-a lungul timpului acest principiu a funcționat numai că în alte forme. De exemplu, în epoca romană te lepădai de Hristos print-un gest în care vărsai o picătură de băutură în cinstea Cezarului considerat atunci zeu și erai liber să pleci acasă. Aș dori să aflu cum înțelegeți dumneavoastră acest lucru în lumina Bibliei. Vă mulțumesc.

Conceptul cum că semnul fiarei pe frunte ar înseamnă o gândire lumească, iar semnul fiarei pe mână ar însemna a acționa în felul lumii sună interesant, dar este lipsit de logică, chiar dacă la prima vedere s-ar părea că este logic. De ce? Pentru că acțiunile omului sunt potrivite cu felul lui de gândire. Domnul Isus a spus că toate păcatele ies din inima (gândirea) omului. Deci, nu putem separa felul de gândire de felul de acțiune, iar la Apocalipsa 13:16 scrie că oamenii vor primi semnul fiarei pe frunte sau pe mână:

Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi,  să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte,  și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. (Apocalispa 13:16-17)

Nu putem spune că unii oameni vor avea o gândire lumească și alții vor acționa în felul lumii. Aceasta a fost doar o scurtă introducere în subiect. Acum să vedem ce are de spus Biblia cu privire la cele de mai sus. Eu am evidențiat trei subiecte care trebuie clarificate:

  1. Ce este semnul fiarei?
  2. Când vor învia cei adormiți în Hristos?
  3. Cine sunt sufletele judecate și apoi înviate în Apocalipsa 20:4?

Fiindcă întrebarea este cu privire la semnul fiarei, voi lăsa acest subiect la urmă. Voi începe cu soarta celor adormiți în Hristos.

Când vor învia cei adormiți în Hristos?

Într-adevăr, în capitolul 20 din Apocalipsa nu găsim scris despre învierea celor adormiți în Hristos și nu avem cum să găsim, fiindcă evenimentele descrise în Apocalipsa 20 au loc după a doua venire a Domnului Isus pe pământ pentru Împărăția de o mie de ani.  Dacă ne întoarcem la capitolul 19, înainte de a doua venire a Domnului Isus pe pământ, în cer este anunțată nunta Mielului și soția Lui (Biserica) este pregătită și Îl urmează pe Domnul Isus din cer pe pământ. Aceasta înseamnă că răpirea Bisericii a avut loc mai înainte.

Să ne bucurăm, să ne veselim, și să-I dăm slavă!  Căci a venit nunta Mielului; soția Lui s-a pregătit,  și i s-a dat să se îmbrace cu in supțire, strălucitor, și curat”. (Inul subțire sunt faptele neprihănite ale sfinților.) … Apoi am văzut cerul deschis, și iată că s-a arătat un cal alb! Cel ce sta pe el, se cheamă „Cel credincios” și „Cel adevărat”, și El judecă și Se luptă cu dreptate. Ochii Lui erau ca para focului; capul îl avea încununat cu multe cununi împărătești, și purta un nume scris, pe care nimeni nu-l știe, decât numai El singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu”.  Oștile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subțire, alb și curat.  (Apocalipsa 19:7-8,11-14)

Potrivit cu textul de la 1 Tesaloniceni 4:13-18 cei adormiți în Hristos vor învia la răpirea Bisericii:

Nu voim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristați ca ceilalți, cari n-au nădejde. Căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, credem și că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El. Iată, în adevăr, ce vă spunem, prin Cuvântul Domnului:  noi cei vii, cari vom rămânea până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți.  Căci însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, cari vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh;  și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte. (1 Tesaloniceni 4:13-18)

Deci, creștinii martirizați pentru credința lor în Domnul Isus de-a lungul veacurilor până la răpirea Bisericii nu pot fi parte din grupul sufletelor, care vor fi judecate la a doua venire a Domnului Isus.

Cine sunt martirii înviați la a doua venire a Domnului Isus în Apocalipsa 20:4?

Potrivit cu textul de la Apocalipsa 20:4, martirii înviați la a doua venire a Domnului Isus sunt martirii din perioada activității fiarei. Ei au ratat șansa de a fi mântuiți de „mânia viitoare” prin credință în Domnul Isus și au rămas pe pământ pentru perioada activității fiarei (antihristului).

Și am văzut niște scaune de domnie; și celor ce au șezut pe ele, li s-a dat judecata. Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei, și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână.  Ei au înviat, și au împărățit cu Hristos o mie de ani. (Apocalipsa 20:4)

Din acest text aflăm următoarele despre ei:

– au mărturisit pe Domnul Isus și Cuvântul lui Dumnezeu (nu sunt sfinții de până la Hristos, din perioada Vechiului Legământ)

– nu s-au închinat fiarei și icoanei ei (au trăit în perioada activității fiarei, când locuitorii pământului, la indicațiile prorocului mincinos, făcuseră deja icoana fiarei)

– nu au primit semnul fiarei

Toate aceste criterii, care îi descriu pe martiri, care vor învia după a doua venire a Domnului Isus pe pământ, demonstrează că aceștia sunt martirii din perioada activității fiarei (antihristului), care va activa timp de 42 luni înainte de a doua venire a Domnului Isus.

Ce este semnul fiarei?

Despre semnul fiarei găsim scris la Apocalipsa 13. Potrivit acestui text, semnul acesta va fi introdus de fiara a doua, care își va începe activitatea după ce se va descoperi fiara întâi (antihristul). Potrivit acestui capitol, fiara a doua (prorocul mincinos) va face tot posibilul ca toți locuitorii pământului să se închine fiarei dintâi (antihristului).

Apoi am văzut ridicîndu-se din pămînt o altă fiară, care avea două coarne ca ale unui miel, și vorbea ca un balaur.  Ea lucra cu toată puterea fiarei dintâi înaintea ei; și făcea ca pământul și locuitorii lui să se închine fiarei dintâi,  a cărei rană de moarte fusese vindecată. Săvârșea semne mari, pînă acolo că făcea chiar să se pogoare foc din cer pe pământ, în fața oamenilor. Și amăgea pe locuitorii pămîntului prin semnele, pe cari i se dăduse să le facă în fața fiarei.  Ea a zis locuitorilor pămîntului să facă o icoană fiarei,  care avea rana de sabie și trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească, și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Și a făcut ca toți: mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta,  adică numele fiarei, sau numărul numelui ei. (Apocalipsa 13:11-17)

Conform acestui text, fiara a doua și-a realizat scopul prin trei căi:

  1. semnele  pe care le făcea (minuni)
  2. a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei și, apoi, a dat suflare icoanei ca icoana să vorbească  și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei,
  3. a făcut ca toți: mici și mari, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta.

Deci, semnul fiarei va fi aplicat în perioada de activitate a fiarei întâi, adică a antihristului, care va dura 42 de luni:

I s-a dat o gură, care rostea vorbe mari și hule. Și i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni. (Apocalipsa 13:5)

Atât fiara întâi, cât și fiara a doua vor fi omorâte la a doua venire a Domnului Isus, adică înainte de judecata descrisă la Apocalipsa 20:4):

Și fiara a fost prinsă. Și împreună cu ea, a fost prins proorocul mincinos, care făcuse înaintea ei semnele, cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei, și se închinaseră icoanei ei. Amîndoi aceștia au fost aruncați de vii în iazul de foc, care arde cu pucioasă. (Apocalipsa 19:20)

În concluzie,  putem spune că semnul fiarei nu este un fel de gândire sau un fel de a acționa și martirii înviați la a doua venire a Domnului Isus nu sunt creștinii martirizați de-a lungul veacurilor.

Recent am scris un articol în care am dat mai multe detalii despre semnul fiarei.

Vreau să vă recomand un articol în care am selectat articolele profetice ce țin de vremea sfârșitului.

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 783
Opțiuni