Satana ne ispitește, ca să nu spunem adevărul
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Atenționări și sfaturi
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 16/05/2019
    12345678910 0/10 X

 

  1. Satana ne ispitește, ca să nu spunem adevărul

 

La finele capitolului 4 din Cartea Faptele apostolilor, noi aflăm, că membrii bisericii, care tocmai a fost plantată la Ierusalim, și-au vândut bunurile lor, și de bună-voie au adus banii, pe care le-au câștigat la picioarele apostolilor, pentru slujire. Dar 'un om numit Anania a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira, şi a oprit o parte din preţ cu ştirea nevestei lui, apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” (Faptele apostolilor 5:1-4) Păcatul lui Anania și Safira constă nu în aceea, că ei au oprit o parte din banii dobândiți, ci în aceea, că au ascuns aceasta, probabil au zis că au dat totul. Anania i-a permis diavolului să-i umple inima cu minciună, care a început să-i controleze purtarea. Consecințele păcatului, nu au întârziat: bărbatul și nevasta lui au murit îndată. Pedeapsa foarte severă ne vorbește despre cât este de important adevărul din punctul de vedere a Lui Dumnezeu. Dumnezeu încă de pe vremea bisericii primare a demonstrat, că vrăjmașul nostru principal, nu este comunismul, nu narcomania, nu cultele... Vrăjmașul nostru principal – minciuna diavolului. Iar câmpul de bătălie – mintea noastră. Cum să fim biruitori în lupta pentru mintea noastră? De asemenea și înțeleptul Solomon a mai scris: „Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieţii!” (Proverbe 4:23) Sau precum acest verset este transmis nu la figurat: „Mai întâi de toate, cercetează-ți gândurile tale, căci ele îți formează viața ta.” Cugetă cu privire la adevăr! Atunci adevărul Lui Dumnezeu îți va forma viața și va deveni protecția ta de la minciuna nimicitoare a diavolului. Dar cum tu reușești să nu permiți ca valul de gânduri imorale să pătrundă în inima ta, în această lume plină de ispite sexuale? Cât este de important adevărul Lui Dumnezeu pentru tine?

 

Autor: Igor Opinca

Traducere: Repalov Veaceslav

 

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 477
  • Export PDF: 3
Opțiuni