„Când un pământ este adăpat de ploaia care cade adesea pe el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar, dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc.” (Evrei 6:7,8)
În ziua de azi în biserică crește o generație întreagă de „ascultători profesionali ai Cuvântului Lui Dumnezeu!” După ce s-au așezat comod pe scaunul bisericii, împreună cu predicatorul se transformă „în eroii credinței!” Biruiesc „Goliații lor,” fără frică predică în Atena, trec cu îndemnul prin Ninive, și îi depistează pe Anania și Safira! Punctul cel mai înalt al credinței îl ating în timpul chemărilor fierbinți! Sunt gata la tot pentru Dumnezeu! Dar iată vine luni, dar oare cei mai mulți, mai țin minte despre ce a fost predica Duminică?
Am făcut așa un experiment, de Luni până Miercuri le puneam două întrebări, celor, care au fost Duminica și au ascultat predica:
Despre ce a fost predica Duminică?
Ce deja s-a schimbat în viața ta după ce ai ascultat predica aceea, și cum ea te-a influențat?
Cum crezi, care a fost rezultatul? Corect, aproape de zero. Unii și-au adus aminte câteva exemple din predică, cineva chiar a zis, că predica la general a fost foarte bună! Și doar câțiva mai mult sau mai puțin, au fost în stare să explice clar la general, despre ce le-a vorbit predicatorul.
Autorul Epistolei către Evrei a zis despre pământul, care de multe ori a fost udat de ploaie, și ca rezultat a adus roade. Dar acel, care nu a adus...
Mă întreb pe mine, și te întreb pe tine, ce ne ajută să fim acest pământ bun și fertil? Cum să nu ne transformăm în „ascultători profesionali ai predicilor,” care pur și simplu sunt fericiți, că ascultă cuvintele unor predicatori foarte buni? Împărtășește-ți experiența sau examinările tale cu privire la acest subiect...
----------------------------------------------------------------------------
Doamne, mulțumesc pentru avertizare, că dacă pământul este udat deseori de ploaie, și nu aduce roade, nu este bun la nimic. Ajută-mă nu doar să gust Cuvântul Tău Doamne, ci să mă las transformat de El, să mă fac asemenea pământului bun, care aduce rod, proporțional cheltuielilor, care s-au investit în el, pentru slava Ta și pentru mângâierea slujitorilor Tăi credincioși, care prelucrează pământul inimii mele! Te rog în numele Lui Iisus Hristos, amin.
Traducere: Repalov Veaceslav
Autor: Igor Opinca
„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri.” (Iacov 1:22)
Calea spre locul cel dintâi!
https: //www. facebook. com/Repalovveaceslav/videos/2225091320910829/