Oamenii, în general, cunosc puţin despre musulmani şi religia lor. Dar, un termen care a ajuns să fie cunoscut de toţi în ultima vreme este jihad – războiul sfânt. Aşa au numit musulmanii iniţial lupta împotriva pornirilor păcătoase personale, dar apoi au extins acest termen asupra luptei pe care de secole o poartă împotriva oamenilor şi popoarelor de alte religii.  Istoria Jihad-ului este tot atât de lungă ca şi istoria Islamului. Exemplul cel mai elocvent şi proaspăt în această privinţă este ce s-a întâmplat la 11 septembrie 2001, când au fost aruncate în aer cele mai înalte clădiri din lume – World Trade Center. Omenirea nu acceptă acest război ca unul sfânt şi nu va accepta.

Creştinii au şi ei de purtat un război cu adevărat sfânt, dar despre acest război, puţini cunosc suficient şi încă mai puţini sunt hotărâţi să-l poarte. În acest articol vin să explic ce reprezintă războiul sfânt al creştinilor, apoi să vedem care sunt armele ce trebuie să fie aplicate în acest război şi care este responsabilitatea ostaşilor, adică a creştinilor, în acest război sfânt. Textul care ne vorbeşte despre toate aceste lucruri se găseşte scris în Epistola lui Pavel către Efeseni, capitolul 6 şi spune astfel:

Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui. Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti. De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul. Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii, având picioarele încălţate cu râvna evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii, şi pentru mine, ca ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. Acum, ca să ştiţi şi voi despre mine, Tihic, preaiubitul frate şi slujitorul credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul. Vi l-am trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră, şi să vă îmbărbăteze inimile. (Efeseni 6:10-22)

Apostolul Pavel explică acest lucru în contrast. Mai întâi el ne comunică clar ce nu este războiul nostru când zice:  “căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui. .” (Efeseni 6:12).  Expresia “carne şi sânge” este folosită de multe ori în Sfintele Scripturi pentru a indica la trup, sau la originea trupească, care este diferită de ce este spiritual. Astfel, când Simon Petru i-a spus Domnului Isus:

“Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”. Isus a luat din nou cuvântul, şi i-a zis: “Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” (Evanghelia după Matei 16:16-17)

Toţi cei ce dau lupte în războaiele actuale îşi numără forţele după numărul ostaşilor, adică după numărul trupurilor ostaşilor care vor fi scoase pe câmpul de luptă pentru confruntare. Tot aşa şi cei ce au atacat World Trade Center, au vrut să ia vieţile la cât mai mulţi oameni care erau în ziua aceea la serviciu în clădire şi nu au reuşit să iasă înainte ca să ardă sau să se prăbuşească peste ei clădirea. Războiul sfânt al creștinilor nu este de aşa natură. Noi nu suntem chemaţi să ne luptăm împotriva vrăjmaşilor pentru a-i extermina fizic sau, cu alte cuvinte, noi nu suntem chemaţi să ne luptăm împotriva oamenilor. Indiferent ce religie au sau nu au oamenii, ei nu sunt vrăjmaşii noştri în acest război şi, deci, nu trebuie să fie obiectul împotriva cărora va fi îndreptată lupta noastră. Lupta noastră este spirituală, pentru că vrăjmaşii noştri, ai creştinilor, sunt de origine spirituală şi ei ne atacă la nivel spiritual. Apostolul spune că noi avem de luptat “împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.” (Efeseni 6:12) Deci, noi avem de dat o luptă spirituală împotriva celor ce ne atacă la nivel spiritual. Împărăţia întunericului acestui veac are o reţea largă şi foarte sofisticată, creată tocmai pentru a-i ataca şi distruge pe oameni la nivel spiritual. Noi, creştinii, nu doar că am ieşit de sub controlul şi influenţa celor ce controlează reţeaua întunericului, dar acum suntem principalul obstacol pentru ei în realizarea planurilor pe care le au. Oridecâteori mergem să propovăduim Evanghelia şi salvăm suflete, noi oprim şi încurcăm influenţa căpetenilor, domniilor şi stăpânitorilor acestui veac. Împotriva noastră îşi îndreptă eforturile duhurile răutăţii care sunt în locurile cereşti, dar nu pot să ne facă nimic, pentru că de partea noastră este Dumnezeu. Nu putem duce o luptă dreaptă spirituală până nu realizăm cine este vrăjmaşul nostru. Tot aşa nu putem duce o luptă spirituală dacă nu ne cunoştem armele pe care avem să le folosim ca să fim biruitori.

De la versetele 13 până la 17, în acest capitol 6 din Epistola către Efeseni, Apostolul  Pavel enumără armele care trebuie să le aibă orice creştin. El face o comparaţie sau o paralelă cu armamentul unui ostaş roman din vremea lui. Deci, iată care sunt armele ce alcătuiesc “toată armătura lui Dumnezeu” şi care trebuie să le aibă îmbrăcate pe sine fiecare creştin:

• Centura – mijlocul încins cu adevărul (6:14). Centura în toate vremurile i-a slujit ostaşului pentru a-şi ţine armele la îndemână. Toate armele sunt prinse de centură. Creştinul trebuie să cunoască adevărul din care vin toate celelalte arme ce îi vor permite să se lupte drept şi cu succes. Când se ruga rugăciunea Lui de Mare Preot, înainte de arestarea şi apoi răstignirea Sa, Domnul Isus a spus aşa cu privire la importanţa adevărului în viaţa ucenicilor Săi astfel: “Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” (Evanghelia după Ioan 17:17)
• Platoşa neprihănirii (6:14) – Platoşa este o cămaşă împletită cu inele metalice sau din inele metalice, care protejează organele interne ale luptătorului (inima, plămânii, ficatul, stomacul, intestinele, etc.) de la lovitura care poate să treacă prin scut sau pe alături de scut. Dacă creştinul nu trăieşte o viaţă neprihănită, căpeteniile, domniiile şi stăpânitorii întunericului acestui veac vor găsi totdeauna un prilej potrivit pentru a-i pricinui răni mortale creştinului, pentru a-l discredita şi a-i strica numele şi mărturia. De altfel, ce trist este să aflăm cum unii oameni ce au propovăduit Evanghelia au ajuns apoi să trăiască o viaţă făţarnică şi imorală. Ce lovitură au dat Evangheliei duşmanii ei când au prins câte un astfel de “ostaş” ce a dezertat şi şi-a pierdut sau şi-a părăsit platoşa neprihănirii. Ai grijă să ai îmbrăcată totdeauna platoşa neprihănirii.
• Încălţămintea – având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii (6:15)Ostaşii au nevoie de încălţăminte comodă pentru a se deplasa uşor atât la locul de luptă cât şi, mai ales, pe câmpul de luptă. De altfel, dacă aţi privit filme despre războiul din Afganistan dus de Uniunea Sovietică, aţi observat cum ostaşii care mergeau la operaţiuni speciale se încălţau cu tenişi şi nu cu acea încălţăminte grea şi incomodă care li se dădea lor după regulament şi care le mai şi făcea bătături la picioare. Bineînţeles că puteau să poarte tenişi doar ostaşii care aveau comandanţi înţelegători. Încălţămintea incomodă poate diminua pasiunea şi râvna ostaşului de a merge la luptă sau mai ales pe câmpul de luptă. Dumnezeu ne-a dat nouă o încălţăminte spirituală deosebită prin care s-a gândit, în primul rând, să fim plini de pasiune pentru lupta la care suntem chemaţi. Războiul sfânt al creștinilor este să propovăduiască Evanghelia. Dumnezeu ne vrea să mergem plini de râvnă, adică plini de pasiune, oridecâte ori avem să propovăduim Evanghelia oamenilor nemântuiţi. Nu părăsi niciodată această pasiune de a spune oamenilor despre Isus Hristos. Iar dacă ai părăsit-o, să ştii că ai rămas descălţat pe câmpul de luptă. Întoarce-te şi pune-ţi încălţămintea în picioare! Încălţămintea ta de luptă este râvna Evangheliei.
• Scutul Credinţei – pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău (6:16) Scutul asigura protecţia de bază a ostaşului din acea vreme. De altfel, nu este întâmplător că scutul ostaşilor romani era de nişte dimensiuni mult mai mari ca scuturile ostaşilor altor popoare. Ostaşii erau învăţaţi să folosească foarte bine scuturile pentru a se proteja individual şi în grup. De obicei, la începutul luptelor, arcaşii armatelor se împroşcau reciproc cu o ploaie de săgeţi arzătoare. Atunci, ostaşii se grupau repede şi făceau o astfel de protecţie din scuturi de parcă ar fi fost un perete adevărat prin care nu putea trece nimic. Biblia ne spune că cel rău, aruncă permanent săgeţi arzătoare, de natură spirituală, pentru a ne ataca la nivel spiritual. De aceea, noi trebuie să ştim a sta tari în credinţă, pentru că în felul acesta oprim efectul distrugător al acestor “săgeţi arzătoare”. Materia care face scutul nostru tare este tot Cuvântul lui Dumnezeu, aşa cum spune Apostolul Pavel când zice “astfel, credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17)
• Coiful Mântuirii – luaţi şi coiful mântuirii (6:17).  Platoşa protejează cutia toracică şi organele interne ale ostaşului, dar nu poate proteja capul şi ochii. Capul oricărui om este deosebit de vulnerabil când este vorba de luptă şi traume. De aceea, orice luptător trebuie să-şi asigure o bună protejare a capului. Dacă ajunge să fie lovit în cap, ostaşul, în cel mai bun caz, îşi va pierde orientarea, iar de aici până la a fi nimicit prin lovituri repetate nu mai este mult. De multe ori agenţii întunericului acestui veac atacă pe creştin la nivelul convingerilor pe care le are despre mântuirea lui proprie. De aceea, orice creştin trebuie să fie bine definit şi convins cu privire la mântuirea sa. Dacă nu eşti convins suficient sau până la urmă cu privire la mântuirea ta eşti fără coif şi, deci, eşti vulnerabil pentru cel rău care nu va pregeta să te atace. Cercetează Sfintele Scripturi ca să fii convins în privinţa mântuirii tale. Aceasta a fost unul din motivele pentru care a fost scrisă Epistola către Evrei – să-i ajute pe destinatari a se clarifica cu privire la mântuirea lor. Tu eşti mântuit? Eşti sigur de aceasta? Care sunt dovezile? Dacă nu ai suficiente, grăbeşte-te să te clarifici din Cuvântul lui Dumnezeu până vor veni asupra ta săgeţile arzătoare ale celui rău.
• Sabia Duhului,  care este Cuvântul lui Dumnezeu (6:17).  Unica armă de atac din acest echipament militar este sabia. Toate celelalte enumărate până acum slujesc mai mult pentru protecţie şi apărare. În acest război sfânt, noi, creştinii, suntem chemaţi să fim într-o ofensivă continuă prin Evanghelia pe care o propovăduim. Noi suntem chemaţi nu doar să păzim teritoriul cucerit de Împărăţia lui Dumnezeu în inimile oamenilor, ci să cucerim noi teritorii şi să răspândim şi lărgim această Împărăţie. Ofensiva noastră se face nu prin războaie omeneşti. Cei care au încercat să facă aceasta doar au adus un nume rău lui Cristos. Ce trist este când vrei să spui cuiva despre dragostea Domnului Isus şi ei îţi amintesc despre inchiziţie şi cruciade. Cei care se pretindeau a fi ostaşi ai lui Hristos, tocmai se luptau împotriva Cuvântului Lui. Nu aşa fac ostaşii adevăraţi ai lui Hristos, ci ei propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu cu toată pasiunea şi înţelepciunea. Ce fel de ostaş eşti tu? Unul care aştepţi să fii atacat sau unul care mergi în ofensivă continuă prin propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii? Aceasta este una din calităţile şi responsabilităţile unui bun ostaş al lui Hristos. Să vedem ce se așteaptă mai mult de la el, pentru a avea victorie în acest război sfânt.

Este absolut necesar pentru fiecare creştin să înţeleagă natura războiului sfânt pe care avem să-l purtăm şi, apoi, să-şi cunoască şi să îmbrace toată armătura. Pe lângă aceasta, Apostolul Pavel enumără o listă de responsabilităţi sau datorii ale fiecărui creştin, fiecărui din noi care s-a prins la oaste în războiul sfânt. Să privim rând pe rând aceste responsabilităţi, aşa cum le găsim în pasajul din Epistola către Efeseni 6:10-24:

• Antrenamente sistematice – “Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi în puterea tăriei Lui.” (Efeseni 6:10).  Dumnezeu ne binecuvântează cu puteri, dar este responsabilitatea noastră să întreţinem şi să dezvoltăm aceste puteri prin antrenamente sistematice. Un bun ostaş totdeauna se exersează în mânuirea armelor pe care le are la dispoziţie. Noi ne cunoaştem armele şi trebuie să ne exersăm permanent în folosirea lor, adică să studiem Cuvântul lui Dumnezeu, să trăim în sfinţenie şi să propovăduim Evanghelia. Toate aceste lucruri să le facem în echipă. De altfel, ostaşii permanent fac exerciţii în masă, pentru a învăţa o bună conlucrare în echipă pe câmpul de luptă real.
• Fii continuu în stare de alertă – Apostolul spune:  “Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. (Efeseni 6:11)şi apoi “… luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea, şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul” (Efeseni 6:13).  Înainte de a enumăra lista armamentului care trebuie să fie permanent îmbrăcat pe ostaş, apostolul Pavel iar dă un îndemn şi zice:  “Staţi gata dar…” (Efeseni 6:14)
• Întreţine relaţii bune şi stabile cu Căpetenia.  Nici un ostaş din nici o altă armată în lumea aceasta nu are privilegiul să vină la comandantul suprem oricând şi oridecâte ori doreşte, cu orice întrebare, etc. Doar noi avem această posibilitate şi Căpetenia noastră ne îndeamnă să venim în continuu la El, când zice prin gura Apostolului Pavel:  “Faceţi în toată vremea, prin duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, cu rugăciune pentru toţi sfinţii…” (Efeseni 6:18) Începând cu versetul următor, autorul epistolei face o referinţă la sine şi situaţia sa, dar prin această mărturie ne prezintă un exemplu şi model excepţional de ostaş al războiului sfânt.

Pavel nu doar a scris toate aceste instrucţiuni cu privire la războiul sfânt pe care îl au de purtat creştinii, dar a fost un luptător experimentat şi înfocat în acest război, salvând multe suflete de la moarte. În ultumele versete ale pasajului care este analizat, Pavel face referinţe la sine. Nu cred că el a intenţionat aceasta, dar referinţele acestea scot în evidenţă calităţile lui de ostaş model. Iată unele din ele:

• Ostaşul Pavel lucrează în echipă – El le scrie creştinilor din Efes:  “Faceţi în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri, Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune pentru toţi sfinţii, şi pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanţuri sunt; pentru că zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc.” (Efeseni 6:18-20) Unii ostaşi care caută să-şi facă un nume, uneori se separă în mod intenţionat de alţii, ca să poată ieşi singuri în evidenţă cu faptele lor eroice. Nu aşa este Pavel. El cheamă pe toţi ostaşii să dea dovadă de aceeaşi râvnă şi eroism. Apostolul comunică bine cu ceilalţi ostaşi şi îi învaţă să se roage reciproc unul pentru altul în războiul sfânt pe care îl poartă.
• Ostaşul Pavel este într-o continuă comunicare cu Comandantul Suprem.  El se roagă şi îndeamnă pe ceilalţi membri de echipă să se roage pentru el ca “oridecâte ori îşi deschide gura să i se dea cuvânt ca să facă cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei.” (Efeseni 6:19)
• Ostaşul Pavel profită de orice ocazie pentru a câștiga războiul sfânt.  El personal se roagă şi le spune creştinilor din Efes să se roage pentru el ca, ori de câte ori îşi deschide gura, să facă cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, adică să o prezinte altora care nu o cunosc încă şi nu au primit darul vieţii vieşnice.
• Ostaşul Pavel nu cedează din pasiunea lui de luptă.  La momentul scrierii spune că se găseşte în lanţuri. De obicei, când ostaşii devin prizonieri ajung în depresie adâncă şi unii chiar pot să se sinucidă. Doar cei mai tari şi viteji pot să nu se lase învinşi de depresie şi să facă un plan de evadare, adică un plan de a duce lupta mai departe. În timp ce se găseşte în lanţuri, Pavel le spune camarazilor săi să se roage pentru el, ca să poată duce bine lupta în locul unde se află şi să vorbească cu îndrăzneală taina Evangheliei, aşa cum trebuie să vorbească.
• Ostaşul Pavel îmbărbătează camarazii săi.  El a scris aşa la încheierea epistolei: “Acum, ca să ştiţi şi voi despre mine, Tihic, preaiubitul frate şi slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul. Vi l-am trimis înadins, ca să luaţi cunoştinţă despre starea noastră, şi să vă îmbărbăteze inimile.” (Efeseni 6:21-22)

Fii un bun ostaş al lui Hristos în războiul sfânt pe care suntem chemaţi să-l purtăm!