Zilele trecute  lumea mea a fost prăbușită, am aflat că aproape toți oamenii din jurul meu joaca roluri, ca tinerii din biserica mea nu sunt cine arată că sunt, și adevarul asta l-am aflat după ce am făcut cea mai mare greșală a vieții mele, și e atât de mare încât eu nu îmi amintesc tot ce s-a întâmplat, nu, nu am ajuns în pat cu cineva, însă am dormit într-un club, și m-am îmbătat, iar a 2 a zi când am realizat ce am făcut, am intrat într-o depresie. V-ați simțit vreodată scârbit de propria persoana? Pentru mine in ziua aia nici nu mai speram la o șansă, mica mea lume inocenta a fost distrusa de către mine.  Atunci m-am întrebat cum de s-au ajuns până aici, eu, fata care nu prea le avea cu ieșirile și încerca să se pocăiască, să ajungă să fie strigata de colegi "Alcoolica ", să stau sa îmi amintesc toate fetele băieților care parca mă sorbeau din priviri , cum am ajuns așa, după aceea să aud că " Nu e așa de rău, dacă îți spun câți din biserica fac așa, dacă îți spun că aproape toți au doua fete ", atunci inima mea a bătut mai tare și mi-am dat seama că am ajuns sa am doua fete, la biserica , fata care se pricepe la copii și încearcă să se pocaieasca, dar, in rest, mai rău ca ceilalți. Am realizat că încep să fiu ca ceilalți, îmi pierd acel ceva ce mă făcea specială, ce îmi dădea pace și liniște indiferent de vreme, ce nu mă lăsa să fac rău nici unei muște... Am realizat că nu mai sunt așa de sensibilă și empatica și că am devenit doar credula, am realizat că îmi pierd credința, iar asta doare cel mai tare, să îți pierzi credinta, și am stat zile întregi și m-am gândit de ce am făcut asta, cum de eu, am vorbit cu o grămadă de oameni despre Dumnezeu și despre trăirile mele cu El, dar eu nu Îl mai simțeam, eu le spuneam doar povesti... . Și poate că asta e problema din ziua de azi , spunem doar povesti, in ochii noștri nu se mai reflecta credinta, cu atât mai puțin în faptele noastre, dar avem pretenția să aducem oameni la Dumnezeu, dar noi îi aducea doar la biserica, într-o încăpere .  M-am întrebat cum pot sa îmi iau pacea înapoi, și nu găseam răspuns, mă gândeam doar la faptul că am greșit prea rău, că nimeni din jurul meu nu o sa mă mai creadă, că îmi e frica sa nu afle părinții mei , ce o să zică cei din biserica, cum o sa Îl mai pot vesti oamenilor și prietenilor care merg in cluburi și se îmbată când eu am făcut același lucru... Până într-o zi, când m-am urcat în patul meu, și am văzut o broșură lipita de mine mai demult pe un panou de pe peretele de lângă patul meu, și pe broșură era un titlu mare " Asta a fost viața ta ", și am început să mă gândesc, dacă am să mor  o sa ajung in iad, că nu am făcut nimic bun in ultimele luni, ba chiar m-am depărtat de El cu bună știință, până aici a fost, oare aleg să îmi distrug lumea și visele mele. Oare chiar resping faptul că El a murit fix pentru asta, da, mă urăsc că am păcătuit cu bună știință, dar dacă renunț acum, renut la pacea și liniștea mea, renunț la mine, nu o sa mai fiu specială, tot ce făcuseși până atunci era în zadar daca eu renuntam, așa că m-am decis sa pun punct. Prefer sa nu mai fiu invitata la petreceri și majorate decât să mă pierd, prefer sa fiu înjosită pentru Christos, nu pentru că m-am îmbătat, prefer sa nu vrea nimeni sa fie prea prieten cu mine, dar sa mă respecte pentru că am ales sa fac bine, prefer sa fiu ignorată, dar la nevoie toți să știe că se pot baza pe mine că o să îi ajut cumva, și prefer sa nu mai spun povesti de dedemult oamenilor, prefer ca ei sa vadă în mine un model, și să tânjească după Dumnezeu și pacea pe care mi-o oferă... .