Dacă pericolul este inevitabil
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 26/06/2019
    12345678910 0/10 X

“Ei (Îngerii) te vor duce pe mâini, ca nu cumva să-ţi loveşti piciorul de vreo piatră.

Vei păşi peste lei şi peste năpârci şi vei călca peste pui de lei şi peste şerpi.” (Psamii 91:12-13)

 

Dumnezeul atotputernic va păzi cu o putere minunată pe aceea, care trăiesc sub ocrotirea Lui, El va trimite Îngerii, care de parcă te vor duce pe mâini, prin toate pericolele (așa precum piatra din cale, aspida, basiliscul, sau leul, și draconul).

 

Deuteronom 32:33 ne spune despre veninul draconului, și despre veninul mortal al aspidei. Cei, care au fost mușcați de ei, mor foarte curând. Fermecătorul cel mai iscusit nu va putea să se împotrivească lui, deoarece Psalmul 57:5-6 ne spune, că aspida feroce, “îşi astupă urechea”, și n-aude glasul vrăjitorilor, glasul fermecătorului celui mai iscusit. Dar, de asemenea și dinții leilor flămânzi, după cum înțelegem, nu este un pericol mai mic.

 

Dar în Psalmul 90, este exprimat acest gând, fiind păzit de îngeri, tu vei respinge atacurile celor mai groaznici vrăjmași: tu în siguranță, fără daune, vei călca peste aspidă și basilisc, vei călca în picioare leul și draconul. Aceste ființe, ca cele mai groaznice, reprezintă chipul, pericolului inevitabil, sau a celor mai răi vrăjmași. Și aici se exprimă la figurat acest gând, că pentru omul păzit de Îngeri, chiar și cel mai groaznic lucru, nu poate fi periculos.

 

Gândește-te la Cartea Faptele apostolilor 12. Acolo este vorba despre o vreme foarte periculoasă din istoria bisericii primare. L-au arestat pe apostolul Petru.

 

“Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el. În noaptea zilei când avea de gând Irod să-l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mâini cu două lanţuri, şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.” (12:5-6)

 

Pare că pe apostolul Petru, l-au închis într-o temniță cu un regim foarte strict, nu-i așa? Din punct de vedere omenește, este imposibil să evadezi. Dar poporul Lui Dumnezeu s-a rugat, și credea, că Dumnezeu îl va proteja:

 

‚Şi iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neaşteptate şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, şi i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanţurile i-au căzut jos de pe mâini.’ (12:7)

 

Iată ce este minunat în protecția Lui Dumnezeu. Poți să angajezi mii de oameni, pentru ca să te păzească, totuși ei sunt limitați. Dar când este vorba de Îngeri, ai de-a face cu o putere supranaturală. Îngerul nu avea nevoie de cheie. Când el a apărut, lanțurile, care legau mâinele lui Petru, pur și simplu au căzut. (La finele acestui capitol, se vede, că lui Petru i-a fost mai ușor să evadeze din temniță, decât să ajungă la adunarea de rugăciune!)

 

Atrage atenția încă la un moment în această situație. Petru nu se plângea de milă, din cauza că aveau de gând să-l omoare. El dormea strâns. De fapt, el a dormit atât de strâns, încât Îngerul era nevoit să-l lovească, pentru ca să-l trezească.

 

‚Apoi, îngerul i-a zis: „Încinge-te şi leagă-ţi încălţămintea.” Şi el a făcut aşa. Îngerul i-a mai zis: „Îmbracă-te în haină şi vino după mine.” Petru a ieşit afară şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie. După ce au trecut de straja întâi şi a doua, au ajuns la poarta de fier, care dă în cetate, şi ea li s-a deschis singură; au ieşit şi au trecut într-o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lângă el.’ (12:8-10)

 

Îngerul Lui Dumnezeu, pur și simplu, l-a scos pe apostolul Petru din închisoare. El nu avea vreo problemă cu străjerii, cu lanțurile, cu cheile de la poarta cetății... el pur și simplu l-a trezit pe apostolul Petru, l-a scos, și l-a trimis acasă.

 

Dacă fără vreo avertizare, în viața ta a apărut vreun pericol, a venit necazul în viața ta, “veninul și dinții” împrejurărilor par a fi inevitabile, ține minte, că poți să te încrezi în Dumnezeu, ca El să te protejeze și să te păzească în toate situațiile!

 

Ocrotirea Celui Preaînalt să fie deasupra ta, și umbra Celui atotputernic, să-ți inspire pace! Duhurile slujitoare (Îngerii) să meargă înaintea ta și să-ți curățe calea, în numele Lui Iisus, amin!

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 457
  • Export PDF: 3
Opțiuni