(din cartea Nancy Demoss „Minciuna în care cred femeile,” capitolul 9)

Mulți predicatori contemporani promit păcătoșilor o pace nelimitată, bucurie, o casă în cer, și propășire în viața aceasta, atunci când vor veni la Iisus. O astfel de învățătură, care nu include chemarea de a deveni ucenici, și care nu include porunca de a-ți lua crucea, pentru a-L urma pe Iisus, a dat naștere la o generație de „ucenici” moi la inimă și cu voință slabă, care nu doresc să lupte în războiul vieții. Când în calea vieții lor apar încercări inevitabile, și necazuri, ei se plâng de milă, murmură, și fug departe de Fața Lui Dumnezeu.

Vrăjmașul încearcă să ne convingă că noi nu merităm suferințele noastre, și nu este obligatoriu să suferi, vrăjmașul ne impune să ne supărăm pe Dumnezeu, și să ne împotrivim voii Sale și planului Său perfect.

Dar Domnul Iisus, și apostolii, care Îl urmau, ne-au îndemnat să ne luăm crucea noastră. Aceasta este o chemare la război, aceasta este o chemare la suferință.

Apostolul Pavel a învățat că suferința – un obstacol obligatoriu, în calea fiecărui credincios: „în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.” (Faptele apostolilor 14:22)

Când în China au venit comuniștii la putere, Arthur Matthews a fost acolo un misionar (din anul 1938 – 1949). El a fost unul din ultimii misionari în China, în acea perioadă. În 1953, el a părăsit China după ce a petrecut 4 ani de arest la domiciliu, împreună cu soția sa și împreună cu fiica lui. Cărțile Lui reflectă hotărârea lui și faptul că era gata să se lepede de sine și să-L urmeze pe Dumnezeu, chiar și în necazuri:

„Noi suntem tentați să privim la împrejurările vieții noastre, din punctul de vedere, al felului cum ele vor influența confortul și planurile noastre. Pe această temelie, luăm decizii în viață. Când în fața noastră apare vreo problemă, noi alergăm la Dumnezeu, nu pentru ca să aflăm părerea Lui, cu privire la cele întâmplate, ci pentru aceea, ca să-L rugăm să ne izbăvească de nenorociri. Pentru noi confortul este mai important decât planul Lui Dumnezeu, care se împlinește doar datorită necazului, pe care l-a trimis în casa noastră...

Generația de oameni, care fug de realitate, crede, că dovada binecuvântării din partea Lui Dumnezeu – siguranța, propășirea și bunăstarea materială. De aceea, când în viața noastră apar suferințe și întristări, noi nu înțelegem corect sfaturile Lui și tâlcuim greșit intențiile Lui.”

Dacă noi nu ne încredem în Dumnezeu, și dacă nu credem că El are intenții bune, atunci cu siguranță ne vom împotrivi suferințelor. Dar, precum ne convinge un scriitor puritan, din secolul XVII, William Law, trebuie să ne învățăm cu bucurie să primim toate suferințele, ca o cale spre sfințire, și spre o relație mult mai apropiată cu Dumnezeu.

„Primește cu bucurie fiecare necaz, dezamăgire, durere, disconfort, ispită, întuneric, și singurătate, ca pe o oportunitate binecuvântată de a muri pentru sine însuși, și pentru ca să-L simți foarte aproape pe Salvatorul, Care S-a lepădat de Sine, și Care a suferit.”

Dumnezeu mai mult tinde la aceea, ca să fim sfințiți, decât la aceea, ca să primim o bucurie vremelnică. El știe, că dacă nu vom fi sfinți, atunci niciodată nu vom obține fericirea adevărată.

Este imposibil să fii sfințit fără suferințe. Ba chiar Însuși Iisus, fiind pe pământ, a fost într-un fel anume, care nu poate fi explicat, „făcut desăvârşit, prin suferinţe” (Evrei 2:10), și „măcar că era Fiu, a învăţat să asculte prin lucrurile pe care le-a suferit.” (Evrei 5:8) Noi mărturisim, că dorim să fim asemenea Lui Iisus, dar respingem unica modalitate de a obține aceasta.

Toți autorii cărților Noului Testament au recunoscut, că în viața noastră nu poate să apară roada sfințeniei și răscumpărării fără suferințe. Ba chiar Petru, ne-a zis că suferința este chemarea noastră, care este destinată nu doar mucenicilor, sau sfinților aleși special pentru aceasta, ci pentru fiecare copil a Lui Dumnezeu: „Şi la aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristos a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă, ca să călcaţi pe urmele Lui.” (1 Petru 2:21)

Bucuria adevărată – nu este atunci, când lipsește durerea, ci atunci când prezența Domnului Iisus ne sfințește, ne sprijinește. Acest proces poate să dureze câteva zile, săptămâni, sau ani de zile, dar noi avem promisiunea Lui:

„Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veşnică, după ce veţi suferi puţină vreme, vă va desăvârşi, vă va întări, vă va da putere şi vă va face neclintiţi.” (1 Petru 5:10)

• Oricare n-ar fi încercările mele, Doamne, dă-mi posibilitatea să țin minte că Tu ești Dumnezeul oricărui har! Numele Tău cel frumos, îmi aduce aminte cu privire la aceea, că relația Ta cu mine se bizuie nu pe meritele mele, ci pe dragostea Ta nemărginită față de mine. Îți mulțumesc pentru aducere de aminte, că bucuria adevărată – nu este atunci când lipsesc suferințele, ci atunci când prezența Domnului Iisus mă sfințește, mă sprijinește, în suferințele mele, în calea spre slava veșnică! Ajută-mă să privesc la suferințele mele nu din perspectiva acestei vieți de pe pământ, ci din perspectiva veșniciei, când voi fi cu Tine, Salvatorul meu, și voi fi făcut asemenea Ție pentru o veșnicie! Te rog cu privire la toate acestea în numele Tău, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autorul rugăciunii: Igor Opinca

“Până ce va lua Hristos chip în voi!” (Galateni 4:19)