În viața noastră nu o singură dată ne întâlnim cu încercări și dezamăgiri. Uneori totul merge nu așa cum ne-am dorit, și cum ne-am așteptat. Ajungem în împrejurări dificile, necazuri, pământul fuge de sub picioarele noastre, și începem să căutăm vinovați.

Dar noi nu trebuie întotdeauna să învinuim pe cei din jur, trecutul nostru, împrejurările noastre, să explicăm că din cauza acțiunilor altor oameni am ajuns în așa stare, și prin aceasta să găsim scuze pentru răutatea noastră, supărarea, amărăciunea și dezamăgirea noastră. În așa fel poți ajunge până acolo, încât să-L învinuiești pe Dumnezeu! După cum este scris: “Nebunia omului îi suceşte calea şi apoi cârteşte împotriva Domnului cu inima lui.” (Proverbe 19:3) Cu alte cuvinte, înțeleptul învață, că nebunia omului îi sucește calea, îl face să falimenteze, dar el în toate acestea Îl învinuiește pe Dumnezeu, cârtește împotriva Lui Dumnezeu cu inima lui, de parcă El i-a făcut rău. Să ne păzească Dumnezeu de această nebunie! Când Dumnezeu arată calea cea mai bună, să nu alegem calea cea mai rea! Gustând rodul alegerilor noastre, să nu cârtim împotriva Domnului, să nu-i învinuim pe ceilalți!

Când îți asumi responsabilitățile pentru viața ta, pentru acțiunile și cuvintele tale – ne ajută să ne reevaluăm reacția noastră, și ne ajută să începem să tindem spre schimbare, oricât de greu n-ar fi! Domnul să ne binecuvânteze la aceasta!

Doamne, ajută-mă să nu uit aceasta, să fiu mai responsabil(ă), pentru ca să nu caut în altcineva motivul dezavantajelor în viața mea! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

Eva: Șarpele m-a înșelat, și am mâncat!

Adam: Femeia, pe care mi-ai dat-o Tu, mi-a dat din rodul pomului și am mâncat!

“Nebunia omului îi suceşte calea... ” (Proverbe 19:3)