Uneori ni se pare, că suntem jertfa unei soarte foarte aspre, nedreptății, nenorocirilor, care vin fără vreun motiv vizibil în viața noastră. Precum David ne putem gândi: 'În pornirea mea nechibzuită, ziceam: „Sunt izgonit dinaintea Ta!”' (Psalmul 31:23) În așa clipe ni se pare, că suntem despărțiți de Dumnezeu, de dragostea Lui, și de purtarea Lui de grijă cu afecțiune în nevoile noastre.

Prorocul Isaia ne spune, cum poporul Lui Dumnezeu s-a îndoit în dragostea Lui Dumnezeu: „M-a părăsit Domnul şi m-a uitat Domnul!” (Isaia 49:14) Dar cu ce putere răspunsul Lui Dumnezeu distruge îndoiala din inima lor: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip. Iată că te-am săpat pe mâinile Mele... ” (Isaia 49:15,16) Ce relație poate fi mai strânsă decât relația dintre o mamă și un copil pe care îl alaptează? Dar chiar cea mai mare manifestare a dragostei umane nu este suficientă pentru ca să arate dragostea cu care Dumnezeu Își iubește copiii Săi. O mamă poate să-și abandoneze copilul său, pe care îl alaptează, înfăptuind acest păcat, din cauza că este egoistă, și din cauza aceasta rupe legătura de sânge. Chiar și cea mai mare dragoste umană poate să dispară. Dar dragostea Lui Dumnezeu nu va dispărea niciodată!

Ca să mărturisească despre dragostea Sa măreață, Dumnezeu arată la mâinile Lui. Acolo pe mâinile Sale, El și-a săpat poporul. Cicatricile de pe mâinile Lui, întotdeauna sunt înaintea ochilor Lui, ca o aducere de aminte, despre promisiunea Lui măreață, de a nu-și părăsi și de a nu-și lăsa poporul! Dumnezeu niciodată nu va înceta să aibă milă de poporul Său, indiferent de împrejurările din viața lor.

Să ținem minte, că încă și pe trupul proslăvit al Domnului nostru Iisus Hristos, Care ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi, există semne, care nu dispar, care sunt o dovadă, că El ne iubește cu o dragoste jertfitoare! (Ioan 20:24-27; Apocalipsa 5:6) Prin aceasta Domnul ne vorbește: „... nu te voi lăsa și cu niciun chip nu te voi părăsi” (Evrei 13:5). La care putem doar cu îndrăzneală să răspundem: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce poate să-mi facă omul?” (Evrei 13:6).

De aceea, dacă simți că Domnul S-a depărtat, dacă îndoiala și credința puțină, deodată te-a cucerit, atunci recunoaște: „Bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt, ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare! „Domnul este partea mea de moştenire”, zice sufletul meu, „de aceea nădăjduiesc în El.” Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută. Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului.” (Plângerile Lui Ieremia 3:22-26).

• Doamne, Îți mulțumesc pentru credincioșia Ta, pentru bunătățile Tale, care nu s-au sfârșit, pentru promisiunea Ta de a nu mă lăsa, și de a nu mă părăsi, cu cât mai mult atunci, când vine vremea disperării și necazului, când slăbește dragostea maternă! Iisus, Îți mulțumesc, că rănile Tale, săpăturile pe mâna Ta, pe picioarele Tale, și pe coasta Ta – garanția dumnezeiască a puterii relației prin legământul, pe care l-am încheiat cu Tine prin credință în Tine! Aceasta mă ajută să nu mă simt uitat(ă) și părăsit(ă), mă ajută să arunc asupra Ta toate îngrijorările mele, să nădăjduiesc și să aștept ajutorul de la Tine. Te slăvesc pentru jertfa Ta și pentru învierea Ta cea luminoasă! În numele Tău mă rog, Cel Care trăiești în vecii vecilor, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca