Nu trăi doar cu grijile vieții acesteia
Autor: Igor Opincă  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de RepalovVeaceslav in 21/08/2019
    12345678910 0/10 X

Dumnezeu a zis prin Moise: “... omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice lucru care iese din gura Domnului trăieşte omul.” (Deuteronom 8:3) Însuși Iisus a citat acest verset, când satana L-a ispitit în pustiu, pentru ca El să facă din pietre pâini.

 

Prin cuvântul pâine se are în vedere toate lucrurile materiale, firești, de care avem nevoie în viață. Aceasta include mâncarea, adăpostul, hainele, serviciul, salariul. Pâinea reprezintă toate lucrurile pământești, de care avem trebuință, de care avem nevoie, și care în esență nu fac vreun rău.

 

Iar Domnul cunoaște, că avem nevoie de toate acestea. Dar mulți creștini trăiesc doar cu grijile vieții acesteia! Viețile lor se învârt doar în jurul serviciului lor, caselor lor, achitării facturilor. Și toate rugăciunile lor sunt concentrate doar în jurul nevoilor lor – supărărilor lor, problemelor lor, dorințelor lor. Ei trăiesc doar cu pâinea pământească!

 

Desigur, este foarte bine, că ai un serviciu, și poți să-ți împlinești nevoile tale, și a familiei tale. Aceasta este o poruncă din Cuvântul Lui Dumnezeu! Dar unii creștini niciodată nu au mers mai departe de pâinea cea de toate zilele.

 

Iisus ne-a învățat să ne rugăm: „Pâinea noastră cea de toate zilelea dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6:11). Dar mai înainte de toate, El a zis, ca noi să ne rugăm: „... vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ” (versetul 10). Mai întâi de toate trebuie să atragem atenție dorințelor Lui Dumnezeu – să ne rugăm, pentru ca voia Lui să se împlinească!

 

Cu privire la ce ai cugetat cel mai mult în ultimele 6 luni? Pentru care lucruri te-ai rugat cel mai mult, în ce lucruri ai investit cel mai mult timp? Au fost acestea, în cea mai mare parte, lucruri legate de „pâinea noastră cea de toate zilele” - nevoi personale? Dacă îți îndrepți toată atenția doar spre pâine, atunci locuiești în pustiu, unde locuia poporul lui Israel. Fiecare zi o începeau cu căutarea pâinii. Dar, după ce Domnul i-a trimis pâine, ei au început să cârtească, că doreau să mănânce carne. Ei întotdeauna doreau, doar ca să le fie împlinite nevoile lor personale – în fiecare zi, de-a lungul a patruzeci de ani!

 

Dumnezeu niciodată nu a avut un astfel de scop pentru copiii săi. Dimpotrivă, El a vorbit poporului lui Israel prin Moise: „Trebuie să trăiți cu orice Cuvânt, Care iese din gura Mea! V-am zis că o să vă dau pâine. Dar nu vă opriți aici. Mergeți înainte, înainte vă așteaptă pământul, unde curge lapte și miere!”

 

  • Doamne! Ajută-mă să nu trăiesc doar cu lucrurile legate de “pâinea cea de toate zilele.” Ajută-mă să mă concentrez la voia Ta, s-o cunosc, și s-o împlinesc, nădăjduind în credincioșia Ta! În numele Domnului Iisus Hristos te rog, amin.

 

 

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

 

 

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Este scris: ‘Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.’” (Matei 4:4)

 

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 700
  • Export PDF: 3
Opțiuni