Luca 12:34

Căci unde este comoara voastră, acolo este şi inima voastră.

Odată Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria şi adu-l ardere-de-tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune... Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.”' (Cartea Geneza 22:2,9) Mai târziu, Domnul Iisus Hristos a zis Iudeilor, care au crezut în El: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.” (Evanghelia după Ioan 8:39)

Când cugetăm cu privire la aceea, ce s-a întâmplat cu Avraam, poate să ne pară, că la urma urmei, ceea ce dorește Dumnezeu de la noi, este doar jertfă, moarte. Dar Dumnezeu nu dorește o astfel de jertfă, care se finisează cu moartea, ci așa o jertfă, care cu moartea se începe.

Avraam a fost gata să-l jertfească pe fiul său, doar pentru ca să-I fie plăcut Lui Dumnezeu prin credința lui, căci se gândea că Dumnezeu poate nu doar să-i dea un fiu, pe care i l-a promis la bătrânețe, ci de asemenea să-L învieze chiar şi din morţi (Evrei 11:19). Căci chiar dacă își prețuia fiul, totuși comoara lui era Dumnezeu. Dar acolo unde este comoara noastră, acolo va fi și inima noastră, concentrația vieții noastre. Iar Avraam s-a supus voii Lui Dumnezeu, acelei chemări, pe care Dumnezeu i-a făcut-o credinței lui, s-a supus fără niciun pic de îndoială, fără întrebări cu privire la moralitatea jertfei, fără ca să zăbovească și fără lipsă de voință. Faptul că Avraam a fost gata să-l aducă ca jertfă pe singurul său fiu, preaiubit, a arătat mai bine, cât de mult se încredea în Domnul, decât orice altceva. Credința în aceea, că Dumnezeu este în stare să facă mai mult, decât îți vorbește experiența din trecut.

În încercările dificile ale vieții, trebuie să arătăm o astfel de credință în Dumnezeul atotputernic, punând la dispoziția Lui pe „Isaacul” nostru. Trebuie să murim față de lucrurile, de care suntem legați, pe care Dumnezeu ni le-a dat, ce au devenit pentru noi atât de prețioase (familia, bunurile materiale, sănătatea), dacă Dumnezeu dorește să ne înmulțească credința, să ne dea o experiență nouă, în relația cu El. Acolo unde nu există „moarte,” acolo nu există creștere duhovnicească, acolo nu există vreun triumf al voii Sale. Jertfa, care se începe cu „moartea,” ridică credința la „viață,” la maturitate, o face desăvârșită pe deplin. Vorbind despre Avraam, apostolul Iacov ne-a scris: „Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte, credinţa a ajuns desăvârşită” (Epistola lui Iacov 2:22). Anume desăvârșirea noastră – scopul Lui Dumnezeu! Pentru ca să atingă acest scop foarte important, Dumnezeu nu ne va lăsa cu experiența din trecut în relația cu El. Iar dacă pentru înmulțirea credinței noastre, va trebui să ne lipsească de confortul mult dorit, El va face aceasta.

„Căci noi cei vii totdeauna suntem daţi la moarte din pricina lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor... ” (2 Corinteni 4:11).

Doar când dăm, obținem. Doar când pierdem, găsim. Doar când murim pentru Hristos, arătăm viața Lui!

Fie ca rugăciunea noastră să fie:

Dumnezeul prețios! Tu nu dorești doar pur și simplu să-mi iai acele lucruri, pe care mi le-ai dat. Tu dorești să mă înveți, să renunț la ceva valoros, pentru ceva mult mai prețios – viața Ta în mine! Arată în mine pe Fiul Tău! Fie ca viața mea să se contopească cu viața Lui! În numele Lui Iisus te rog, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca