În Biblie există o istorie despre o fetiță-servitoare mică. Sfânta Scriptură vorbește despre ea foarte puțin:

'Naaman, căpetenia oştirii împăratului Siriei, avea trecere înaintea stăpânului său şi mare vază, căci prin el izbăvise Domnul pe sirieni. Dar omul acesta tare şi viteaz era lepros. Şi sirienii ieşiseră în cete la o luptă şi aduseseră roabă pe o fetiţă din ţara lui Israel. Ea era în slujba nevestei lui Naaman. Şi ea a zis stăpânei sale: „O, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui!”' (2 Împărați 5:1-3)

În viața acestei fetițe mici, a avut loc o tragedie foarte mare. Ea a pierdut totul, ce era prețios pentru ea – părinții, casa, prietenii și însuși libertatea, și a devenit o roabă, în țara vrăjmașului. Sub influența nenorocirilor, necazurilor, lipsurilor, oamenii, de obicei, încep să se plângă de milă. Întotdeauna trăind cu trecutul, mai mult nu sunt în stare să prețuiască, binecuvântările din prezent, care au rămas. Dar ele au rămas! ! ! Dacă zilnic ne rugăm Lui Dumnezeu, și Îi cerem să ne călăuzească, trebuie să credem, că dacă răul vine în viața noastră, atunci, aceasta s-a întâmplat cu permisiunea Lui Dumnezeu. În Scriptură este scris, că Domnul a dat biruință Sirienilor asupra poporului lui Israel, prin Naaman. Astfel, El a judecat pe poporul lui Israel, pentru păcatele, pe care le-au făcut. Durerea și lipsurile, au atins pe mulți din poporul lui Israel, atât pe cei mari, cât și pe cei mici. Și ce este pentru învățătura noastră, că această fetiță nu s-a mâniat pe Dumnezeul, Care a făcut aceste lucruri neplăcute pentru ea, în viața ei. Ea nu s-a plâns pe sine însuși de milă, ea nu a zăcut din cauza deznădejdei, ci a primit totul, și cu perseverența tinereții, a început o viață nouă, într-o țară străină. Dar cu toate acestea a crezut în Dumnezeul Cel viu, și a știut despre minunile, pe care Domnul, le-a făcut prin prorocul Elisei. În același timp, când s-a întâlnit cu o boală străină (lepra lui Naaman, stăpânul ei), ea nu a ignorat aceasta, dar durerea ei, și durerea străină, a devenit un stimul pentru acțiune. Ea L-a preamărit pe Dumnezeul ei, puterea Lui de vindecare, în familia celor, care au luat-o ca prizonieră. Închinarea ei, l-a condus pe stăpânul ei, să se întâlnească cu Dumnezeul lui Israel! Naaman a adus-o la el acasă, ca prizonieră. Dar ea l-a dus la Dumnezeul ei, pentru ca el să devină „prizonierul” Lui. Dumnezeu nu a încetat să fie, Acela, Care era întotdeauna! El nu a fost biruit de Sirieni, doar din cauza, că oamenii Lui au fost luați ca prizonieri. El nu a încetat să lucreze printre lipsurile și durerile, care au venit în viața oamenilor Lui, din cauza păcatului. El a continuat să-Și manifeste mila Lui printre nenorociri, atât în Israel, prin prorocul Elisei, cât și în Siria, prin fetița mică. De aceea, chiar dacă nu te-a izbăvit de lipsuri și de dureri, totuși El încă este Izbăvitorul! Chiar dacă, El nu te-a vindecat, totuși, El încă este Cel, Care vindecă! Pe Dumnezeu nu-L definesc, împrejurările și necazurile noastre. El este Același! El nu se schimbă! El nu are nevoie de schimbare, ci noi avem nevoie de schimbare. El nu trebuie să se adapteze la noi, ci noi la El! Iar dacă în viața ta a venit o criză, atunci aceasta nu este din cauza, că Dumnezeu a hotărât să te chinuiască, ci El dorește să fie preamărit prin tine!

A venit timpul să te schimbi. Dacă ești – jertfa traficului, a venit vreo nenorocire sau vreo lipsă în viața ta (ai pierdut banii, prestigiul, poziția, relațiile, oamenii dragi ție), ești robul (roaba) împrejurărilor dificile, atunci, stăruiește să vezi acele bunuri, care vin de la Dumnezeu, într-un ambalaj, care nu-ți place! Fetița mică, a ajuns în Siria, fără ca să dorească. A rămas fără adăpost, fără persoanele dragi, fără dorințele ei cu privire la viitor, chiar dacă nu a dorit aceasta. Dar să vadă bunurile, care au venit de la Dumnezeu, într-un ambalaj, care nu-i plăcea – iată sarcina ei. Și ea a reușit să împlinească foarte bine această sarcină!

Care a fost binecuvântarea din prezentul ei, după durerea din trecut? Ce bunuri au rămas, după atâtea pierderi? Răspunsul este simplu: Același Dumnezeu, care a lipsit-o de multe daruri din partea Lui, S-a lăsat pe Sine Însuși! Chiar dacă a lipsit-o de multe lucruri, totuși nu a lipsit-o de toate! El i-a protejat viața, i-a dat adăpost într-o familie nouă, și i-a dat oportunitatea să slujească. Iar această fetiță mică, L-a primit pe El și binele din partea Lui, pentru ea, chiar și în așa o formă. El alege forma, ci nu noi! Noi alegem să primim bunurile Lui, în „ambalajul” Lui. (Iacov 1:2-4) Dumnezeu a rămas pentru această fetiță mică, mai Mare, decât împrejurările și pierderile ei. El a rămas mai Măreț, decât toți tămăduitorii luați la un loc. Ea s-a închinat Lui, chiar și acolo, unde nimeni nu-L onorau. A vorbit despre prorocul Lui, acolo, unde nimeni nu a vorbit. Adu-ți aminte despre sfatul, pe care l-a dat fetița mică, soției lui Naaman: „O, dacă domnul meu ar fi la prorocul acela din Samaria, prorocul l-ar tămădui de lepra lui!”

Când la ușa ta bate o durere străină, noi deseori, nu deschidem, din cauza că suntem absorbiți de durerea noastră, pe care Dumnezeu nu dorește s-o vindece. Dar când ești preocupat(ă) nu de măreția necazurilor tale, ci de măreția Dumnezeului tău, doar aceasta singură, poate să facă minuni! Și minunea a avut loc! Naaman a ascultat de sfatul fetiței mici, ce a fost luată ca prizonieră, care nici nu a prezis rezultatul cuvintelor ei. Roaba mică a devenit ambasadoarea Lui Dumnezeu. Probabil, și împrejurările tale, care nu s-au schimbat – nu sunt necazurile tale, ci Mesajul tău? ! Acela, care era în Siria, al doilea om după împărat, după vindecare, după cuvântul lui Elisei a recunoscut: „Iată, cunosc acum că nu este Dumnezeu pe tot pământul decât în Israel.” (2 Împărați 5:15) Naaman a devenit „prizonierul” milei Dumnezeului lui Israel, față de el. El i-a zis lui Elisei, că se alătură în rândul închinătorilor Lui Dumnezeu: „căci robul tău nu mai vrea să mai aducă altor dumnezei nici ardere-de-tot, nici jertfă, ci va aduce numai Domnului.” (2 Împărați 5:17) Iată așa fetița mică a extins teritoriul Dumnezeului ei, pe Care L-a onorat mai presus de confortul ei. Ea și casa ei nouă, au început să-L slujească pe Domnul!

Cel mai important lucru în împrejurările tale – nu sunt lipsurile, sau agonisirile tale, ci închinarea ta, înaintea Lui Dumnezeu! Și în lipsuri precum fetița mică, și atunci când ai obținut ceva, precum Naaman, închină-te înaintea Lui Dumnezeu! Unii oameni se vor alătura închinătorilor Lui Dumnezeu, doar din cauza că tu ești acolo! Și uneori, prețul pierderilor tale - unii se vor îmbogăți! Căci și Iisus Hristos a dat multe, pentru ca noi să obținem ceea ce este veșnic! „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogăţiţi.” (2 Corinteni 8:9)

Te stărui să vezi binele din partea Lui Dumnezeu, în situația ta, în „ambalajul,” pe care ți l-a dat? Ce ai în necazuri? Același Dumnezeu, viața, adăpost, slujire... ? Aceasta nu este puțin! Ești mai bogat(ă) decât mulți oameni! ! ! Întreabă-te: Îi iubești pe aceia, care nu se aseamănă cu tine (Naaman foarte mult nu s-a asemănat cu fetița mică: ))? Încerci să te înveți să-i iubești? Să-i slujești în durerea lor? Să-i conduci la întâlnirea cu Acela, Care a făcut împrejurările tale, mesajul tău pentru ei? Căci așa o întâlnire – o oportunitate Dumnezeiască, care ne-a fost dată, pentru ca să semănăm sămânța Evangheliei, să împărtășim speranța, care trăiește în interiorul nostru! Poți să intri în inimile oamenilor, și să-i ajuți să găsească calea spre inima Lui Dumnezeu! Copilul a putut să facă aceasta. Înseamnă că vei reuși și tu, dacă vei deveni ca un copil!

Fie ca rugăciunea ta să fie:

„Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!
Slava Ta se înalţă mai presus de ceruri.
Din gura copiilor şi a celor ce sug la ţâţă, Ţi-ai scos laudă,
împotriva potrivnicilor tăi,
ca să astupi gura vrăjmaşului şi omului cu dor de răzbunare.
Când privesc cerurile – lucrarea mâinilor Tale –,
luna şi stelele pe care le-ai făcut,
îmi zic: Ce este omul, ca să Te gândeşti la el?
Şi fiul omului, ca să-l bagi în seamă? (Psalmul 8:1-4) Doamne, Tu ești plin de milă față de noi și față de vrăjmașii noștri! Uneori ne lipsești de ceva, cu care ne-am obișnuit, și pe care le-am socotit că ne aparțin, pentru ca să ne îndrepți spre scopurile Tale. Nu-mi permiți să-Ți aud glasul, dar îmi permiți să-Ți văd mâna Ta, atunci când se schimbă împrejurările vieții mele. Nu ne spui, ce să zicem, ci ne faci – un mesaj pentru viețile altora. Tu îmi dai posibilitatea să intru în inimile oamenilor, care sunt pline de durere, pentru ca să-i ajut să găsească calea spre inima Ta, care este plină de milă. „Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!” Mă închin Ție în împrejurările mele. Primesc binele de la Tine, în acea formă, pe care o dorești. Nu privesc la ceea ce nu am, ci la Acela, pe Care Îl am, și la ceea ce am, datorită Lui. Tu m-ai făcut mesajul Tău, către inimile acelor oameni, care sunt în jurul meu. Folosește-mă, pentru ca să-i ajut să se atingă de inima Ta! În numele Domnului Iisus, amin!

Dumnezeul Cel Bun să te binecuvânteze! ! !

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca