Când împăratul Solomon a ales înțelepciunea, ca răspuns la propunerea din partea Lui Dumnezeu, de a-i împlini orice dorință (să-i dăruiască o viață lungă, bogăție... ), Însuși Dumnezeu a adăugat la acest dar, bogăția, slava și pacea. Epoca lui Solomon s-a transformat într-o epocă de aur, într-o perioadă frumoasă de pace și de liniște, în istoria lungă și cu multe chinuri a evreilor.

Solomon a moștenit tronul din Israel, încă din tinerețe fragedă, și în curând s-a făcut cel mai bogat om, de pe pământ. Biblia confirmă că argintul în Israel prețuia nu mai mult decât o piatră simplă. Corăbiile comerciale căutau pretutindeni ceva rar pentru colecția privată a împăratului (cel mai bun aur, fildeș... ). Solomon avea darul „poet: ” el a compus 1005 de cântece și 3000 de pilde. Conducătorii veneau de departe la el, pentru ca să-i încerce înțelepciunea lui Solomon, și cu ochii lor să vadă capitala, pe care a zidit-o. „Ai mai multă înțelepciune și bogăție, decât am auzit vorbindu-se,” - a zis împărăteasa din Seba. Solomon prin toate metodele, i-a demonstrat lui Dumnezeu, cum Îl iubește. El, fără zgârcenie a cheltuit bogăția țării sale, pentru ca să construiască un Templu foarte mare – era nevoie de 200 000 de lucrători, pentru ca să zidească această minune a lumii. Apogeul măreției a venit atunci, când Solomon a sfințit Templul. Mii de oameni s-au adunat să vadă ceremonia măreață, și când Slava Lui Dumnezeu a umplut Templul, chiar și preoții s-au retras în confuzie. Dumnezeu a transformat Templul lui Solomon în centrul Său de prezență pe pământ. „Eu am zidit o casă care va fi locuinţa Ta, un loc unde vei locui pe vecie!” S-au împlinit promisiunile Lui Dumnezeu, pe care le-a dat în trecut. Israeliții au primit pământul, au devenit un popor și o țară cu limitele definite, și în mijlocul lor strălucea simbolul măreț al prezenței Lui Dumnezeu. Nimeni din participanții acelei ceremonii, de sfințire a Templului, nu putea să se îndoiască în Dumnezeu, toți au văzut norul și focul, în Care s-a arătat. Și toate acestea au avut loc nu în pustiu, ci într-o țară, care avea belșug de aur și de argint. Când toate cele, gândite și care n-au trecut prin minte, au lucrat spre folosul lui Solomon, el de parcă, cu recunoștință s-a supus Lui Dumnezeu. Rugăciunea pentru sfințirea Templului (3 Împărați 8) – una din cele mai mărețe și frumoase rugăciuni din Israel.

Și totuși la finele conducerii sale, Solomon a dovedit să-și piardă toate avantajele sale. Poetul, care a cântat despre dragoste, a încetat să aibă discernământ cu privire la viața intimă – 700 de soții și 300 de concubine! Înțeleptul, care a alcătuit pilde pline de înțelepciune, prin viața sa a contrazis propria înțelepciune: el trăia în lux și depășea orice limită, așa cum nu s-a mai auzit. Ca să-i fie pe plac nevestelor lui străine, omul evlavios, care a construit Templul Domnului, a făcut ultimul pas fatal: el a permis în țara sfântă, închinarea la idoli. Într-o generație, Solomon a transformat Israelul dintr-o țară, care depindea pe deplin de Domnul, într-o țară formidabilă, și atotsuficientă. Pe timpul, când Solomon a murit, Israelul, foarte mult se asemăna cu Egiptul, din care fugeau iudeii, care au fost robi: imperiu cu o birocrație umflată, care folosea munca robilor, și cu o religie la nivel de stat, care se schimba în conformitate cu pofta conducătorului. Când prezența Lui Dumnezeu s-a concentrat în Templu, israeliții, care în trecut tremurau de groază, în pustie, înaintea Lui Dumnezeu, au început să-L privească pe Dumnezeu, ca pe cineva, care era obligat să fie acolo. Dumnezeu a devenit „atracția turistică” a capitalei împărătești.

Solomon a primit tot ce-a dorit, inclusiv toate pozițiile posibile de conducere și poziții înalte în societate. Dar cu toate acestea, a uitat că este dependent de Dumnezeu, el a început să se bizuie pe ceva din exterior – el credea că are nevoie de cel mai mare harem din lume, palat, care era de două ori mai mare decât Templul, ostași pe care, și o economie dezvoltată. Succesul, de parcă îi garanta lui Solomon ceva, care avea să-l păzească de orice dezamăgire în Domnul, dar în tot același timp, succesul l-a făcut să creadă că n-are nevoie de Dumnezeu. Cu cât mai mult, Solomon se bucura de bunurile acestei lumi, cu atât mai puțin s-a gândit la Acela, Care i-a dăruit aceste bunuri. Ca răspuns la aceasta, Dumnezeu Și-a luat mâna Sa de la Israel. După moartea lui Solomon, Israel s-a despărțit în 2 state, istoria cărora este plină de necazuri și de tragedii.

Cea mai bună cuvântare pentru Solomon, poate să devină citatul lui Oscar Wild (poet englez și scriitor al sec. 19): „În această lume există doar două tragedii. Una constă în aceea, că omul nu primește ceea ce-și dorește, iar a doua – că primește aceasta.” În vremurile întunecate, în timpul disperării, unii dintre noi, aproape inconștient spun: „Dacă Dumnezeu mă va salva, mă va mântui, dacă toate aceste rele vor trece, dacă totul va fi bine... Îl voi urma!” Dar uneori, când aceasta se întâmplă, credincioșia noastră bazată „pe un contract,” undeva dispare. Inima omului este deznădăjduit de rea. Cum să eviți o astfel de tragedie în viață? Să tindem ca Iov, spre așa o relație înaltă, când Dumnezeu (ci nu bunurile Lui) este Acela, Care îți dă putere, pentru ca să trăiești și să treci peste toate greutățile. Sau probabil se merită să asculți de cuvintele înțelepte ale lui Agur:

'Două lucruri Îţi cer: nu mi le opri înainte de moarte! Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie! Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva, în sărăcie, să fur şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu. ' (Proverbe 30:7-9)

Agur Îl roagă pe Domnul, ca să-i dea o inimă cinstită și să-i dea toate cele de trebuință în Domnul (pentru ca să fie lipsit de pericolul lipsurilor, și de pericolul bogățiilor mari). Dacă avea să aibă prea mult, el ar fi putut să înceteze să se bizuie pe Domnul (Deuteronom 8:11-20; Proverbe 10:15), iar în lipsuri, putea să fie ispitit să se lenevească, și să nu muncească (Proverbe 6:6-11). Trebuie să ne rugăm cu privire la aceea, ca să avem suficient, pentru ca să ne împlinim nevoile personale, nevoile familiei noastre, pentru ca să contribuim la triumful lucrării Lui Dumnezeu, și pentru ca să-i ajutăm pe cei, care au vreo nevoie (2 Corinteni 9:8-12).

Fie ca rugăciunea noastră să fie: „Dumnezeul atotputernic! Păzește-mă de mândrie și de luarea numelui Tău în deșert. Păzește-mă ca să nu mă dezamăgesc în Tine, când mi se pare, că rugăciunile mele nu sunt ascultate. Păzește-mă de aceea, ca să nu te privesc ca pe Cineva, Care este obligat să facă ceva, păzește-mă ca să nu te privesc ca pe „o atracție turistică” în viața mea, atunci când îmi vei împlini dorințele inimii. Doamne, reînnoiește-mi relația cu Tine, și ajută-mă să-Ți admir măreția în fiecare etapă a vieții mele scurte. Ajută-mă, ca în nevoi și în belșug să mă bizui pe Tine, să cred că am o foarte mare nevoie de Tine, ca să pricep că ferice va fi pentru cei săraci în duh. În numele Domnului meu Iisus Hristos, amin.”

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca