Toate ființele, care respiră – au nevoie de aer; orice organism viu, are nevoie de mâncare și de apă. Dacă vei lipsi pământul de aer și de apă – atunci tot ce este viu pe el, va dispărea într-o clipeală. Putem să argumentăm ca o axiomă, că pentru existență, orice creație are nevoie de încă ceva, care a fost creat, iar toate cele create au nevoie de Dumnezeu. Doar Dumnezeu n-are nevoie de ceva, sau de cineva.

Râul devine mai mare, din cauza afluenților lui, dar unde este acel afluent, care ar fi putut să-l mărească pe Acela, Care a creat totul, datorită Căruia toate cele create, sunt complete, și sunt depline la nesfârșit, și datorită Căruia toate cele create există?

Probabil, cel mai greu gând pentru egoismul nostru firesc – gândul cu privire la faptul, că Dumnezeu n-are nevoie de ajutorul nostru. Uneori, avem o părere așa de înaltă despre noi înșine, încât ne este ușor, să nu zic plăcut, să credem, că Dumnezeu are nevoie de noi. Dar adevărul este acesta, că existența noastră nu-L face pe Dumnezeu mai măreț, și dacă n-am fi existat deloc, El, din cauza aceasta n-ar fi fost mai puțin măreț. Existăm datorită voinței libere a Lui Dumnezeu, ci nu datorită meritelor noastre, sau nu din cauza că Dumnezeu are nevoie de noi. Autorii Psalmelor, și prorocii Sfintelor Scripturi, cu o ironie amară vorbesc despre omul slab, a cărui suflare – se află în nările lui, despre omul, care crește precum iarba dimineața, doar pentru ca să fie cosit și pentru ca să se usuce, mai înainte de asfințitul soarelui. În Biblie este evidențiat, că Dumnezeu există doar pentru Sine Însuși, dar omul – pentru slava Lui Dumnezeu. Onoruri înalte sunt acordate Lui Dumnezeu, mai întâi în ceruri, iar apoi, deja pe pământ... Pentru orice creatură, pe care a înfăptuit-o, orice mișcare îndreptată spre El – o ridicare la cer, dar orice mișcare, care ne îndepărtează de El, și care ne duce spre altceva – o coborâre până în cea mai adâncă groapă... În dragostea Sa, și din cauza că este milostiv, Dumnezeu a venit la noi în calitate de Salvator... Măreția Lui Dumnezeu, care provoacă reverență, după mila Lui Dumnezeu, a fost înfășurată într-un chip fragil, de natură umană, pentru ca să salveze omenirea.

Rugăciunea:

Învață-ne, Doamne, să înțelegem, că n-ai trebuință de ceva. Dacă ai fi avut nevoie de ceva, atunci aceasta ar fi mărturisit, că nu ești perfect: Atunci cum putem să ne închinăm Celui, Care nu este perfect? Dacă n-ai trebuință de ceva, atunci n-ai nevoie de nimeni, iar dacă n-ai nevoie de nimeni, atunci și de noi n-ai trebuință. Tu ne cauți, măcar că nu ai nevoie de noi, căci în Tine trăim, și ne mișcăm, și existăm. Amin. (Tozer)

Traducere: Veaceslav