Suntem tentați să gândim, că sunt fericiți aceia, care se râd, care se veselesc, dar Hristos afirmă: „Ferice de cei ce plâng.” Dar despre care întristări este vorba aici? Desigur, Hristos ne vorbește nu despre întristările în felul lumii, din cauza pierderii lucrurilor pământești, sau din cauza falimentelor în calea vieții. Dar vorbește despre un om, care foarte mult regretă că a păcătuit, care se întristează, că nu este vrednic.

O astfel de stare interioară apare în om, doar dacă într-adevăr este „sărac în duh” (Matei 5:3); dacă este sărac în interior, dacă n-are în sine însuși abilitatea să-i fie plăcut Lui Dumnezeu, și recunoaște aceasta (Romani 3:9-12). Ești așa un om? Recunoști că ești neputincios (neputincioasă) din punct de vedere duhovnicește și că ești dependent(ă) de Dumnezeu în toate lucrurile? Te întristezi pentru păcatele comise împotriva Lui Dumnezeu?

Cântărețul de psalmi Îi spune Lui Dumnezeu: „Ochii îmi varsă şiroaie de ape, pentru că Legea Ta nu este păzită” (Psalmii 119:136). Misionarul, care lucra printre indienii americani, pe nume David Brainerd, a scris în jurnalul său pe 18 octombrie, anul 1740: „În timpul rugăciunii de dimineață, sufletul meu, de parcă se topea, și plângea amar din cauza păcatelor mele cele mari, și din cauza ticăloșiei mele.”

Acest plânset, această întristare, apare atunci, când omul este dezamăgit de încrederea în sine, vine la Iisus, cu păcatul său și cu inima sa zdrobită, recunoaște că are o foarte mare nevoie de Domnul, ca El să fie Păstorul lui, ca El să-l mângâie.

Și în viața noastră trebuie să fie loc, nu doar pentru bucurie, dar și pentru astfel de lacrimi! Și noi avem păcatele noastre, și trebuie să plângem, din cauza că le-am comis. Te întristezi din cauza lor? Nu privești păcatele ca pe ceva nu foarte grav? Bocești din pricina stării tale păcătoase? Vii la Iisus cu păcatele tale și cu o inimă zdrobită? Cauți la Domnul mângâiere?

Știm că Domnul niciodată nu va disprețui, nu va respinge pe cel, care se pocăiește, și care are o inimă zdrobită (Psalmul 51:19). Anume pentru așa oameni, care plâng, Domnul promite ca răsplată, că ei vor fi mângâiați: vor primi iertarea de păcate, iar prin aceasta, o liniște interioară. Căci anume: „întristarea, care este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire” - ne spune apostolul Pavel (2 Corinteni 7:10).

De asemenea ne mângâie, că va veni o zi, când păcatul nu va mai exista, și „Dumnezeu va șterge orice lacrimă de pe ochii noștri” (Apocalipsa 7:17).

Calea spre bucuria, care vine în urma primirii iertării de păcate, trece printr-o întristare groaznică, printr-o inimă zdrobită, și prin părăsirea păcatului. Să mergem pe această cale!

Domnul să te binecuvânteze cu mângâierea Sa, atunci când ești întristat(ă) și îndurerat(ă)! „Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!” (Psalmul 32:1) În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Autor: Igor Opinca

Traducere: Repalov Veaceslav

„Ferice de cel cu fărădelegea iertată şi de cel cu păcatul acoperit!” (Psalmul 32:1)