„Omul – zilele lui sunt ca iarba,

şi înfloreşte ca floarea de pe câmp!
Când trece un vânt peste ea, nu mai este
şi locul pe care-l cuprindea n-o mai cunoaşte.
Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce au un respect deosebit față de El... ” (Psalmul 103:15-17)

Viața noastră este precum viața florilor de pe câmp, de scurtă durată, și care trece repede. Chiar și în timpul vieții lor, florile de pe câmp nu sunt protejate de animalele de pe câmp, și pot fi cu ușurință călcate în picioare, o climă aspră le poate distruge, și o vreme rea le poate aduce daune. Când înflorește, atunci vântul puternic, care nu poate fi văzut, la care nimeni nu s-a așteptat, va sufla peste ea, și nu va mai fi. Floarea atârnă de tulpină, frunzele se ofilesc, și din nou se întoarce în pământ. Și locul ei (care se mândrea cu ea), deja n-o mai cunoaște. Așa este și omul. Dumnezeu cunoaște aceasta, și are milă de om, și fie ca însuși omul să se gândească cu privire la aceasta și să se smerească, să moară pentru lumea aceasta și să se gândească la lumea cealaltă.

Uneori, când trecem prin diverse necazuri în viață, nenorociri, boli, pierderi, când pe „câmpul vieții noastre” suflă „vântul” schimbărilor, noi ne concentrăm atenția pe măreția nenorocirilor noastre, pe puterea și pe durata lor. Devenim „prizonierii” durerii noastre, și uităm să ne desfătăm cu Domnul, cu măreția bunătății Lui față de cei, care au un respect deosebit față de El. „Dar bunătatea Domnului ţine în veci pentru cei ce au un respect deosebit față de El” (Psalmul 103:17). Bunătatea Domnului durează foarte mult, pentru cei, care au un respect deosebit față de El. Va dura mai mult decât viața lor aici pe pământ, și de aceea, ei nu trebuie să se îngrijoreze că viața lor pământească este de scurtă durată, căci moartea nu va fi o limită, și nu va pune un obstacol fericirii lor după moarte. Bunătatea Domnului este mai bună, decât viața, căci ea va dura mai mult decât viața, va ține o veșnicie!

Să ne încredem în Domnul, atunci când ne educă pe pământ prin metodele Sale, prin care El formează în fiecare dintre noi Chipul Său. Să ne străduim, să înțelegem limbajul dragostei Lui față de noi, „florile Lui,” și să ne învățăm să vedem în fiecare zi bunătatea Lui neschimbătoare și s-o lăudăm, chiar dacă această zi este ultima!

Să ne îndemnăm pe noi înșine să-L lăudăm pe Domnul și să zicem: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi tot ce este în mine să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt! Binecuvântează, suflete, pe Domnul şi nu uita niciuna din binefacerile Lui!” (Psalmul 103:1-2) Să avem o inimă recunoscătoare față de Domnul, pentru bunătatea și dragostea Lui!

Doamne, Te proslăvesc, din tot sufletul, Îți binecuvântez numele Tău! Ajută-mă să nu uit toate binefacerile tale; mai des să mă gândesc la ceea ce-ai făcut pentru mine! Toate bunătățile Tale merită, ca să le țin minte! Ajută-mă să înțeleg, că nu importă cât de mare este durerea mea, ci importă cât de mare este bunătatea Ta, față de mine, copilul Tău! Ea ține o veșnicie! „Nu ne faci după păcatele noastre, și nu ne pedepsești după fărădelegile noastre.” Să am un respect deosebit față de Tine, Împăratul vecilor! În numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca

„Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât este de mare bunătatea Lui pentru cei care au un respect deosebit față de El.” (Psalmii 103:11)