“Nu mai pot gemând! În fiecare noapte îmi stropesc aşternutul şi-mi scald patul în lacrimi. Mi s-a supt faţa de întristare” (Psalmii 6:6-7)

Un om, când a aflat, că are cancer, care nu poate fi vindecat cu puterile omenești, a zis: „Primul lucru, pe care îl faci – plângi, până când nu-ți mai rămân lacrimi. Atunci, mai aproape te apropii de Iisus... ”

Este adevărat, că Domnul, niciodată nu va întoarce spatele unei inimi, care plânge. Cuvântul Lui Dumnezeu zice: “Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă zdrobită şi mâhnită” (Psalmul 51:17). El niciodată nu-ți va zice: “Ia-te în mâini, ridică-te și ia-ți pastilele, strângeți dinții și încetează să plângi.” Nu. El socoate lacrimile noastre, și aude rugăciunile noastre!

Iisus a plâns (Evrei 5:7). Petru a plâns amar (Matei 26:75). El a experimentat amărăciunea în sufletul său, care vine în urma lepădării de Hristos. Dar, aceste lacrimi amare au produs în el o roadă minunată. Credința lui nu s-a răcit, iar dragostea lui față de Iisus, l-a îndemnat să-L urmeze pe Iisus.

Ești rănit(ă) în suflet? Foarte mult suferi? Atunci nu te rușina, plângi. Când cel mai mult suferi, caută-L pe Dumnezeu prin rugăciune, pentru ca să-ți plângi amărăciunea! Și permite ca lacrimile să curgă, până când nu se vor opri singure. Dar, atrage atenția la aceea, ca aceste lacrimi să izvorască din suferința ta, ci nu din necredința ta, și să nu izvorască din plângerea de milă. Domnul să primească rugăciunea ta!

Ascultă-mi rugăciunea, Doamne, şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele! Nu tăcea în faţa lacrimilor mele! (Psalmul 39:12a) Din pricina milei Tale, Doamne! În numele Lui Iisus, amin.

Traducere: Repalov Veaceslav