“Uită-te cu băgare de seamă la lucrarea lui Dumnezeu! Cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb? În ziua fericirii, fii fericit, şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te CĂ DUMNEZEU A FĂCUT ŞI PE UNA, ŞI PE CEALALTĂ, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.” (Eclesiastul 7:13-14)

La ce ne îndeamnă Eclesiastul, pentru ca să avem un folos duhovnicesc de la zilele sumbre ale vieții noastre? Să cugetăm! Fără cugetări perseverente, despre adevărurile, care ne smeresc sufletul, nu putem să avem vreun folos duhovnicesc de la necazuri. În zilele bunăstării (fericirii), responsabilitatea noastră să primim toate bunurile, ca pe ceva, care a fost făcut de Dumnezeu, ca pe darul Lui, și ca pe zâmbetul milei Lui. Vremea necazurilor, zilele nenorocirii, sunt destinate pentru cugetare.

Despre ce suntem îndemnați să cugetăm? Trebuie să cugetăm, că “Dumnezeu a făcut și pe una și pe cealaltă.” Zilele bunăstării, zilele nenorocirii, “ghemul” binelui și răului din viața noastră pământească – lucrarea Lui Dumnezeu. El împărățește. Iar sarcina noastră, să ne smerim și să ne rugăm, așa cum s-a rugat un sfânt din vechime: “Fie ca toate să fie așa cum dorești Tu, ce dorești Tu, când dorești Tu!”

Dumnezeu a făcut şi pe una, şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el.” Indiferent de aceea, că uneori nu putem înțelege, nu putem găsi sensul, care se ascunde în spatele evenimentelor din viața noastră, noi nu trebuie să zicem ceva împotriva Lui Dumnezeu. Indiferent de aceea, că uneori nu putem să înțelegem legătura dintre aceste împrejurări, care se schimbă unele cu celelalte, și cum ele împlinesc scopurile Lui Dumnezeu, trebuie să biruim ispita, și să nu-L învinuim pe Dumnezeu, că a făcut o nedreptate, și să înțelegem că suntem limitați în înțelegerea celor, care au loc.

În așa fel, din învățătura înțeleaptă a Eclesiastului, învățăm următoarele lecții practice:

1. Zilele bunăstării, și zilele nenorocirii, se schimbă unele cu celelalte, ca niște „sezoane” ale vieții noastre pământești. Folosirea bunătăților se schimbă cu cugetarea despre necazuri și invers.

2. Suntem chemați să trăim în dependență de Acela, Care ne trimite nouă acestea, în “roata” vieții noastre. “Cine poate să îndrepte ce a făcut El strâmb?” Doar Acela, Care a făcut aceasta în așa fel! El – sursa schimbărilor!

Când apare ispita, să nu-L învinuim pe Dumnezeu, că este nedrept, trebuie să ținem minte, că suntem limitați în înțelegerea gândurilor și căilor Lui Dumnezeu. Ține minte, că răul, pe care l-au făcut frații lui Iosif, la urma urmei, Dumnezeu l-a schimbat spre bine, pentru salvarea multora. Cel mai mare bine a fost identificat și implementat prin cel mai mare rău – răstignirea Domnului slavei.

Doamne, dragostea Ta față de mine, este mai mare decât mă gândesc! Tu ai grijă de mine, chiar și atunci, când nu știu. Iar eu cred, că cele mai dureroase și dificile situații din viața mea, vor deveni pentru mine lecții și drumuri, care duc la binecuvântare. În numele Lui Iisus Hristos, amin.

Domnul să te ajute!