Oamenii, care practică păcatul, îl învinuiesc pe Dumnezeu, ci nu pe sine însuși. Ei Îi zic Creatorului lor: “De ce m-ai creat așa?” Dar să zici aceasta, sau așa ceva – o autoînșelare. În realitate Dumnezeu – sursa oricărui dar bun și oricărui dar desăvârșit. Iar darurile Lui sunt atât de perfecte, precum El însuși. De aceea, El nu poate să ispitească vreodată oamenii, ca ei să păcătuiască. Ispita vine din natura rea a omului. Să ne cercetăm credința, atunci când suntem ispitiți. Permitem gândurilor rele, să rămână în mintea noastră, sau le răsturnăm îndată? Păcătuind, zicem, că nu putem să facem ceva cu aceasta? Îl învinuim pe Dumnezeu, când suntem ispitiți?

Traducere: Repalov Veaceslav

Autor: Igor Opinca