Din cugetările Vaneetha Rendall Risner

Aceste întrebări „dar dacă,” provocau îngrijorări oamenilor din Biblie. Când Domnul i-a zis lui Moise să-i scoată pe Israeliți din Egipt, el L-a întrebat pe Dumnezeu: „Dar dacă nu mă vor crede?” Robul lui Avraam a întrebat despre viitoarea nevastă a lui Isaac: „Poate că femeia nu va dori să mă urmeze în ţara aceasta... ? Frații lui Iosif au întrebat: „Dacă va prinde Iosif ură pe noi şi ne va întoarce tot răul pe care i l-am făcut?” Toți s-au gândit ce se va întâmpla, dacă împrejurările nu vor fi bune. S-au gândit la fel precum noi.

Toți ne întâlnim cu nespus de multe întrebări de genul „dar dacă?” Unele întrebări sunt nesemnificative, pe când altele pot schimba radical viața. Ce va fi, dacă copilul meu va muri? Ce va fi, dacă mă voi îmbolnăvi de cancer? Ce va fi, dacă soțul mă va părăsi?

Adevărul neplăcut constă în aceea, că oricare din aceste situații poate să aibă loc. Nimeni nu este asigurat că nu va avea parte de vreo tragedie sau de vreo durere. Nu există vreo garanție, că vom avea o viață ușoară. Nimeni dintre noi nu este asigurat cu privire la toate acestea.

Când studiam Biblia cu mare atenție, mi-am adus aminte întrebările, cu care m-am luptat zeci de ani. „Dumnezeu este suficient?” Dacă se vor împlini cele mai mari temeri, El va fi atotsuficient, ca în trecut? De fiecare dată, când în trecut, apăreau aceste întrebări, le răsturnam din mintea mea. Dar de data aceasta aveam nevoie să mă întâlnesc cu ele față în față. Mi-am pus întrebările: „Dacă sănătatea mea se va înrăutăți, și voi ajunge la spital, Dumnezeu va fi suficient? Dacă copii mei se vor răscula și niciodată nu vor umbla cu Domnul, Dumnezeu va fi suficient? Dacă niciodată nu voi reuși să mă recăsătoresc și niciodată nu voi simți dragostea bărbătească, Dumnezeu va fi suficient? Dacă slujirea mea nu va avea succes și niciodată nu voi vedea roade, Dumnezeu va fi suficient? Dacă suferințele mele vor continua și niciodată nu voi vedea vreun scop în ele, Dumnezeu va fi suficient?” Mi-aș fi dorit să pot răspunde automat la aceste întrebări: „Da, desigur, Dumnezeu va fi suficient.” Dar mi-a fost greu. Nu doream să părăsesc dorințele mele, nu doream să renunț la aceea ce era valoros pentru mine, să părăsesc ceea, ce în conformitate cu senzațiile mele, credeam că am dreptul.

M-am gândit cu privire la contractul pe care l-am făcut, și pe care Dumnezeu nu l-a semnat, unde am promis să-mi îndeplinesc partea mea, dacă El îmi va împlini dorințele. Fără să doresc am recunoscut, că o parte din dorința mea de a fi credincioasă, a avut temelia în așteptarea mea de a primi ceva în schimb. Oare Dumnezeu nu-mi era dator?

Scârțâind în inimă, mi-am strâns mâinile, care erau pline de dorințele mele, și le-am dat Domnului. Nu doream să-L iubesc pe Dumnezeu, doar pentru aceea, că El poate să facă ceva pentru mine. Doream să-L iubesc pe Dumnezeu, pentru Cine este El. Să mă închin Lui, că El este vrednic. Prezența Lui Dumnezeu m-a umplut, când am dat drumul așteptărilor mele. El mi-a adus aminte, că am ceva mult mai bun, decât cuvântul, că temerile mele „dar dacă?” nu se vor împlini. Am convingerea, chiar dacă se vor împlini, El este printre toate acestea. El mă va duce. El mă va mângâia. El cu afecțiune îmi va purta de grijă. Dumnezeu nu ne promite o viață fără probleme. Dar El ne promite, că El va fi acolo, printre necazurile noastre!

În Biblie, Şadrac, Meşac şi Abed-Nego nu au avut garanția că vor fi izbăviți. Cu foarte puțin timp înainte, ca Nebucadnețar să le trimită în cuptor, ei au zis unele dintre cele mai curajoase cuvinte, care vreodată au fost spuse. „Iată, Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate. Şi, chiar de nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi... ” (Daniel 3:17-18) Acești trei tineri s-au întâlnit față în față cu focul, fără frică, căci credeau, chiar dacă va avea loc cea mai rea situație, Dumnezeu le va purta de grijă! (Daniel 3:25-28)

Chiar dacă va avea loc cea mai dificilă situație, Dumnezeu ne va duce pe mâinile Sale și pe noi. El în continuare va fi bun. Și niciodată nu ne va părăsi!

Habacuc, măcar că Îl ruga pe Dumnezeu, să-i salveze poporul, totuși finisează cartea sa cu aceste cuvinte uimitoare. „Căci, chiar dacă smochinul nu va înflori, viţa nu va da niciun rod, rodul măslinului va lipsi şi câmpiile nu vor da hrană, oile vor pieri din staule şi nu vor mai fi boi în grajduri, eu tot mă voi bucura în Domnul, mă voi bucura în Dumnezeul mântuirii mele! Domnul Dumnezeu este tăria mea; El îmi face picioarele ca ale cerbilor şi mă face să merg pe înălţimile mele.” (Habacuc 3:17-19)

Chiar și după cuvintele despre împrejurările dramatice, cu care el poate să se întâlnească, Habacuc, Îl numește pe Dumnezeu, Dumnezeul mântuirii (salvării) mele. „Dumnezeul – Salvatorul meu! El mă va duce pe mâinile Sale, când voi trece prin lipsuri. Nu sunt lăsat să mă descurc singur. Și eu voi continua să nădăjduiesc în El!” Prorocul exprimă, că este pregătit să aibă acea încredere în Domnul, cum a avut în trecut. Și atunci, pe sânul ruinelor, tuturor mângâierilor, nu va uita despre datoria sa de a-L proslăvi pe Domnul. Căci, chiar dacă a pierdut toate, nu L-a pierdut pe Dumnezeu! Domnul – puterea lui! Însuși Domnul va deveni sursa puterii lui interioare și îl va întări pe el, care este slab, atât de mult îl va întări, încât picioarele lui, care tremură, vor deveni ca picioarele cerbului, și el, precum acest animal, care aleargă rapid, se va înălța, trecând biruitor peste toate greutățile, pe înălțimele sale.

În vremurile dificile, să fie binecuvântat fiecare dintre noi cu o astfel de încredere în Dumnezeu!

- Dumnezeul, Salvatorul meu! Și eu „îmi deschid mâinile mele”, care sunt umplute cu dorințele mele, și Ți le dau Ție. Nu doresc să Te iubesc doar pentru aceia, că poți să faci ceva pentru mine. Doresc să Te iubesc pentru Cine ești Tu, în orice vreme! Doresc să mă închin Ție, și să mă bucur că Tu nu Te schimbi, că ești credincios legământului, că ești desăvârșit, pentru că ești vrednic! Tu – sursa vieții și puterii mele, chiar dacă voi duce lipsă de strictul necesar, pentru viață, căci prin aceasta dorești să mă înveți, că nu doar cu pâine trăiește omul! În numele Lui Iisus Hristos te rog. Amin.

Psalmii 56:3

Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.

Traducere: Repalov Veaceslav

Autorul rugăciunii: Anonim