Astăzi ne continuăm studiul despre "Tot ce ne-a învăţat Domnul Isus", pe care l-am început de la prima evanghelie, cea a lui Matei, căutând să împlinim porunca Domnului din Matei 28:20, în care ni se spune să mergem la toate neamurile, şi să-i învăţăm pe toţi să păzească tot ce ne-a poruncit Domnul Isus, din ce ne-a învăţat prin cuvintele, viaţa şi faptele Sale.

 Astăzi am ajuns la Matei 9:9. Am văzut data trecută cum Domnul Isus l-a chemat pe Matei în slujba Sa şi am reflectat asupra acestor lucruri şi asupra însemnătăţii adevăratului post în noul legământ. Mergem mai departe la Matei 9:18: "Pe când le spunea Isus aceste vorbe... ", El vorbea despre post, aşa cum am reflectat în v. 14-17,"iată că a venit unul din fruntaşii sinagogii, I S-a închinat şi I-a zis: 'Fiica mea adineauri a murit, dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia. ' Isus S-a sculat şi a plecat după el, împreună cu ucenicii Lui. Şi iată că o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei Lui. Căci îşi zicea ea: 'Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui. ' Isus S-a întors, a văzut-o şi i-a zis: 'Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit. ' Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela".

Vedem aici în faptele Domnului Isus, ceva din care învăţăm ce trebuie să facem şi noi în viaţa noastră. El era dispus să-i fie programul întrerupt de oameni în nevoie. Uneori se întâmplă să avem un program atât de rigid, pe care ni l-am făcut. E bine să avem un program, să fim disciplinaţi şi să nu pierdem timpul în viaţa noastră, dar uneori trebuie să permitem ca programul nostru să fie modificat sau schimbat, în funcţie de circumstanţe, situaţii, oameni care vin şi care sunt în nevoie. Însă, dacă am un program atât de rigid, încât nu sunt dispus să fiu întrerupt de nimic, că nu voi permite nici măcar unui om în nevoie să mă întrerupă, atunci sunt mai rigid decât Însuşi Domnul Isus. Domnul Isus nu a avut un program fix stabilit mai dinainte, de genul: "Nimeni nu o să mă deranjeze, voi face lucrul ăsta, şi dacă cineva va avea nevoie de ceva, va trebui să aştepte." Nu. El vorbea cu oamenii. Era ocupat cu ceva când cineva a venit la El, şi I-a spus: "Te rog, pune-Ţi mâinile pe copilul meu bolnav!" Iar în v. 19 spune că imediat Domnul Isus S-a sculat şi a plecat. Pe drum, o femeie care era bolnavă s-a atins de El, iar El S-a oprit din nou, S-a întors ca să-i vorbească, s-o consoleze şi s-o încurajeze. Aşa a fost întreaga Sa viaţă. Nicodim a venit şi L-a deranjat probabil la miezul nopţii, citim în Ioan 3, iar Domnul Isus a deschis uşa casei Sale şi l-a invitat înăuntru ca să stea de vorbă. Nu era deranjat de cât va sta Nicodim sau că somnul Îi va fi întrerupt, sau orice altceva de genul acesta. Acesta e un principiu foarte important în lucrarea Domnului. Şi oricine nu e dispus să fie deranjat astfel şi să-şi schimbe programul, cu siguranţă nu va putea să-L slujească pe Domnul.

În acelaşi timp, avem nevoie de înţelepciune pentru a şti, dacă ar trebui să permitem să fim deranjaţi în anumite cazuri. Din nou, nu este lege cu privire la asta. Ce am spus nu este o regulă, nu este o lege, ci un principiu, un ghid pe care îl vedem în viaţa Domnului Isus, dar trebuie să fim sensibili faţă de Duhul Sfânt. Fiindcă sunt mulţi creştini şi alţii care ar vrea să ne deranjeze zi şi noapte, în special dacă lucrarea noastră se extinde. Şi trebuie să fim sensibili, ca să vedem căror situaţii trebuie să le dăm atenţie şi căror nu. Aceia dintre voi care sunteţi bine cunoscuţi de alţii în lucrare, poate veţi primi multe invitaţii şi dacă decideţi să răspundeţi oricărei invitaţii pe care o primiţi, veţi rata voia lui Dumnezeu pentru viaţa voastră. Trebuie să ştiţi pe care să le acceptaţi şi pe care să le refuzaţi. Au fost multe invitaţii pe care Domnul Isus le-a refuzat.

Vreau să echilibrez ce am spus cu un verset din Luca 4, unde citim, la sfârşitul acelei mari treziri despre care am vorbit deja, în oraşul lui Petru, când au fost vindecaţi mulţi şi demonii au fost alungaţi. Citim în Luca 4:42: "Când s-a crăpat de ziuă, Isus a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu." El se ruga acolo, căutând evident voia Tatălui pentru ziua respectivă. Fusese o mare trezire în seara anterioară, iar El se ruga: "Tată, vrei să fiu aici? Pare că e o mare mişcare a Duhului aici." Mulţimile continuau să-L caute şi încercau să-L împiedice să plece de la ei. Ei I-au spus: "Doamne, avem nevoie de Tine aici. A fost o trezire aseară. Oamenii experimentează o trezire neaşteptată. Nu pleca de aici. Trebuie să rămâi şi să construieşti pe fundaţia pe care ai aşezat-o ieri." Dar El le-a spus: "Nu, nu voi rămâne." El a refuzat acea invitaţie."Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi în alte cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis." Şi a plecat. Spun asta pentru a arăta că Domnul Isus nu a acceptat fiecare invitaţie. El ştia pe care să le accepte şi pe care să le refuze. Revenim, din nou, la acel principiu pe care l-am subliniat mai înainte. Nu există legi în noul legământ. Noi trăim prin Duhul Sfânt, suntem călăuziţi de Duhul Sfânt în fiecare situaţie particulară. Cei care vor să trăiască după o regulă sau o lege, vor transforma aceste principii pe care vi le spun în legi şi reguli şi vor căuta să trăiască după ele şi vor ieşi complet din voia lui Dumnezeu.

Practic, există un principiu în noul legământ. Trebuie să fim călăuziţi de Duhul Sfânt. Cei care sunt călăuziţi de Duhul sunt fiii lui Dumnezeu. Asta e mai greu. Oamenii ar prefera, mai degrabă, să trăiască după o lege. Când Adam era în grădina Eden, ar fi putut să aleagă pomul cunoştinţei binelui şi răului, care întruchipează legea. Legea ne învaţă ce e bine şi ce e rău. Nu e nimic greşit în ea. Dar spune că cei care încearcă să trăiască după Lege vor muri spiritual. Celălalt era pomul vieţii care simbolizează trăirea prin puterea Duhului Sfânt. Aşadar, Adam a avut această alegere, iar el s-a îndreptat spre Lege. Israeliţii au fost 1500 de ani sub Lege, şi deşi Legea a fost anulată acum 2000 de ani, iar Domnul ne-a arătat în Predica de pe munte un standard mai înalt după care să trăim, un martor interior, se pare că creştinii se întorc tot la Lege. Nu spun că poruncile nu sunt importante. Tot ce spun e că poţi împlini acele porunci în spiritul vechiului legământ, în spiritul legii, potrivit literei şi va aduce moarte. 2 Corinteni 3:6 spune că "... litera omoară, dar Duhul dă viaţă". Şi chiar litera Noului Testament poate ucide, dacă încerci să trăieşti potrivit literei.

Priveşte câte denominaţiuni şi culte au apărut, prin concentrarea oamenilor asupra unui anumit verset din Noul Testament, sau ceva de genul acesta. Există un principiu după care suntem chemaţi să trăim. 1 Ioan 2:6 spune: "Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus." Domnul Isus nu a trăit după legi, ci după principiul călăuzirii Duhului din El. Acesta e cel mai eficient mod de a trăi. Trebuie să menţionez asta, ca să nu înţelegem greşit, că oricine ne sună, trebuie să întrerupem ce facem, să ne anulăm programul, fiindcă ne-a sunat cineva să mergem să-l vizităm. Nu. Deci dacă putem înţelege acest principiu... dar trebuie să fim dispuşi să fim deranjaţi oricând.

Ţin minte odată, în viaţa mea, când eram foarte ocupat scriind un articol creştin, pe care trebuia să-l termin, fiindcă era un termen limită pentru a-l trimite la tipograf, am auzit soneria şi cineva era la uşa mea. Când am deschis uşa, era acolo cineva pe care nu-l mai întâlnisem niciodată, un om total necunoscut. Şi mi-a spus că a citit o carte de-a mea, era un tânăr, şi că vrea să aibă o mică discuţie cu mine. Aş fi putut să-l refuz de la uşă şi să-i spun că sunt ocupat scriind un articol creştin şi să-l rog să vină mai târziu. Dar el venise din afara oraşului. Însă i-am spus să intre. Credeam că va sta 2-3 minute, dar a stat mult timp. Şi în timp ce-l ascultam, am văzut că era o persoană în nevoie, şi că puteam să-l ajut. După două ore a plecat, cu mult după ora prânzului... prânzul nu mai era important pentru mine în acel moment, în faţa mea era o persoană în nevoie. Şi, după ce, în sfârşit, a plecat, foarte mulţumit şi binecuvântat, Domnul mi-a vorbit şi mi-a spus: "Ţi-am cerut să mergi în toată lumea, la toate neamurile şi să faci ucenici. Iar acum ţi-am trimis pe cineva chiar la uşa ta, aşa că nu trebuie să ieşi afară. Iar el a venit la tine şi tu aşteptai tot timpul ca el să plece." Fiindcă asta făceam, devenisem nerăbdător, până am descoperit că el era în nevoie şi am hotărât că voi sta cu el cât va dori. Dar am învăţat ceva în ziua aceea şi L-am rugat pe Domnul să nu lase să se mai întâmple asta vreodată. Că atunci când simt un îndemn în duhul meu, că trebuie să petrec timp cu o anumită persoană, trebuie să fiu dispus să-mi anulez programul sau să-l amân. Aşa că mi-am continuat treaba mai târziu, însemnând că a trebuit să lucrez mai mult seara, ca să termin acel articol. Aşadar, sunt lucruri de genul acesta, prin care Domnul ne va testa pentru a vedea dacă avem un duh dispus să-i slujească pe alţii. Dar, urmând îndrumarea Duhului, fiindcă dacă nu faci asta şi spui că ai o lege prin care decizi să-i slujeşti pe toţi care vin la tine, vei ajunge să ai o cădere nervoasă, fără nici o îndoială, şi te vei epuiza. Aşadar, îndrumarea Duhului, acesta e lucrul fundamental pe care-l învăţăm din toate aceste exemple pe care le observăm din viaţa lui Isus.

Citim aici că Domnul Isus i-a spus femeii, care se atinsese de El: "Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit. Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela." Gândeşte-te la acest cuvânt: "Îndrăzneşte!" Domnul Isus întotdeauna încuraja oamenii. El niciodată nu a descurajat oamenii."Îndrăzneşte!" înseamnă "Fii încurajat!". El ar fi spus: "Nu te teme!","Fii încurajat!" Cuvintele pe care ni le spun oamenii, care ne descurajează şi aduc teamă în inima noastră nu sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu nu ne dă un duh de teamă sau un duh de condamnare. Trebuie să fii foarte atent când asculţi un mesaj sau un cuvânt pe care ţi-l spune cineva. Dacă descoperi că aduce teamă şi condamnare, respinge-l imediat. Dumnezeu e un Dumnezeu al încurajării, nu un Dumnezeu care ne descurajează sau pune teamă în inima noastră."Îndrăzneşte, fiică! Credinţa ta te-a tămăduit."

Observaţi în toate aceste exemple la care ne-am uitat, Domnul Isus S-a uitat la credinţa oamenilor, S-a bucurat de credinţa lor şi a evidenţiat-o în fiecare caz."Credinţa ta" sau "lipsa credinţei tale". Un lucru pe care-l învăţăm din toate astea e că Domnul vrea să trăim prin credinţă. Să trăim în încredere totală în El, să ne bizuim pe El, să depindem de El. Aceasta e adevărata viaţă creştină. Toată cunoştinţa biblică pe care o avem, toate doctrinele minunate pe care le ştim, şi toate lucrurile minunate pe care le predicăm sunt fără valoare, dacă nu ştim să trăim în această dependenţă totală de Dumnezeu.

Mergem mai departe la Matei 9:23: "Când a ajuns Isus în casa fruntaşului sinagogii (Iair) şi a văzut pe cei ce cântau din fluier şi gloata bocind... ", fiindcă, ştiţi, fata lui murise,"le-a zis: 'Daţi-vă la o parte, căci fetiţa n-a murit, ci doarme! ' Ei îşi băteau joc de El." Vedeţi, erau mulţi oameni care au murit în Israel în timpul celor 3 ani şi jumătate de lucrare ai Domnului Isus. Din câte ştim, El a înviat din morţi doar trei. Unul a fost Lazăr, alta, fiica lui Iair, iar celălalt, fiul văduvei din Nain. Aceştia nu sunt singurii trei oameni despre care a auzit Isus că au murit în cei 3 ani şi jumătate de lucrare. Trebuie să fi fost mulţi oameni care au murit. Se poate că oamenii au auzit că Domnul Isus a înviat pe cineva din morţi şi probabil s-au dus la El şi I-au spus: "Te rugăm, vino! Cineva a murit aici." Domnul Isus nu a petrecut 3 ani şi jumătate înviind din morţi pe toţi care mureau în Israel. E foarte important să înţelegem.

Din nou, care era principiul? Nu e vorba că aceşti trei au fost speciali înaintea lui Dumnezeu, sau că au avut o credinţă specială. Nu găsim că Iair a avut o credinţă mare sau oricine altcineva de acolo. Nu găsim că văduva din Nain a avut prea multă credinţă, şi nici Maria şi Marta nu au avut prea multă credinţă. Dar, din nou, Domnul Isus a fost condus de Duhul Sfânt. A fost îndemnat de Duhul Sfânt să se ducă şi să învieze pe cineva din morţi. Aşa a fost şi în cazul de faţă. Poate că au fost alţi 100 de oameni despre care a auzit că au murit, dar nu a avut nici un îndemn de la Duhul să meargă acolo. Acelaşi principiu era aplicat în mod consecvent. Nu era o lege generală: "Să învii toţi morţii!" Nu. Nici nu era opusul: "Să nu învii pe nimeni din morţi!" Întotdeauna era îndemnul Duhului Sfânt."Uneori fă-o, alteori nu o face."

Luaţi ca exemplu momentul când Domnul Isus S-a dus la scăldătoarea Betesda. Citim în Ioan 5 că Domnul Isus S-a dus la scăldătoarea Betesda, în Ierusalim. În Ioan 5:3 spune: "În pridvoarele acestea zăceau o mulţime... " Ce înseamnă "o mulţime"? Ce înţelegeţi prin asta? 300? 500? Nu ştiu... "de bolnavi, orbi, şchiopi, uscaţi (paralizaţi), care aşteptau mişcarea apei... Acolo se afla un om bolnav de 38 de ani." Domnul Isus Se duce la el şi îl întreabă: "Vrei să te faci sănătos?" Nici acel om nu părea să aibă o credinţă prea mare. Fiindcă el se gândea la mişcarea apei, şi a spus: "Mi-aş dori să pot sări în apă înaintea celorlalţi. Un singur om e vindecat când apa e mişcată, şi eu nu reuşesc niciodată să ajung la scăldătoare la timp, ca să fiu prima persoană care intră. Altcineva vine şi intră înaintea mea, iar eu pierd ocazia. De 38 de ani am tot pierdut ocazia." Iar Domnul Isus i-a zis doar: "Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă." Şi Domnul Isus a plecat. Cum rămâne cu ceilalţi 500 de oameni care erau bolnavi? De ce nu S-a dus şi la ei să-i întrebe dacă vor să se facă sănătoşi? Toţi ar fi spus: "Da!" Şi toţi ar fi avut o credinţă mică întocmai ca acest om.

Din nou vedem că Domnul Isus nu i-a vindecat pe toţi. El a vindecat o singură persoană, iar pe mulţi i-a lăsat în continuare bolnavi. De ce? El era condus de Duhul Sfânt. Motivul absolut îl vom înţelege într-o zi când Dumnezeu va clarifica totul. Astăzi vedem în ceaţă. Dar pentru noi e de ajuns să ştim că dacă trăim prin Duhul, nu vom rata niciodată voia lui Dumnezeu. Sunt lucruri pe care Dumnezeu vrea să le facem. Dacă ascultăm de Duhul le vom face. Dacă nu ascultăm de Duhul, nu le vom face. Sunt lucruri pe care Dumnezeu nu vrea să le facem. Dacă ascultăm de Duhul le vom evita. Dacă nu ascultăm de Duhul le vom face şi probabil vom strica lucrarea lui Dumnezeu. Sunt lucruri pe care dacă le vom face, ele vor împiedica lucrarea lui Dumnezeu.

Vă voi da şi un exemplu de acest fel. Dacă mergem în Faptele apostolilor 3:2, citim că Petru s-a dus la poarta Templului, iar acolo a văzut un om care era olog din naştere. Acesta era obişnuit să fie cărat şi să fie pus la poarta Templului, numită "Frumoasă". Ţineţi minte, în Fapte. 4 ni se spune că acest om avea peste 40 de ani. Deci, nu ştiu de câţi ani îl aduceau la Templu. Poate de cel puţin 10-20 de ani, îl aduceau în fiecare zi la poarta Templului. Iar el şi-a întins mâna cerând milostenie, v. 3, iar Petru i-a zis: "Uită-te la mine! Nu am bani, dar îţi voi da ce am. În Numele lui Isus, v. 6, ridică-te şi umblă!" Iar el a început să meargă. Ce vreau să observaţi e că sigur acest om fusese acolo cu trei-patru ani înainte, când Isus a venit la Templu. Domnul Isus trecea pe lângă poarta numită "Frumoasă", şi vedea în fiecare zi pe acest olog stând acolo şi cerând milostenie. I-a spus Domnul Isus ce i-a spus Petru? Nu. El probabil îi dădea nişte bani, sau îl ruga pe Iuda să-i dea nişte bani, iar apoi mergea mai departe. Şi dacă îl vedea ziua următoare, îi dădea nişte bani. Şi l-a văzut şi anul următor şi în toţi cei 3 ani şi jumătate cât a fost acolo, şi nu l-a vindecat niciodată, ci i-a dat nişte bani. De ce? Fiindcă în timp ce Domnul Isus trecea pe acolo, Duhul Îi spunea: "Nu-l vindeca."

Gândiţi-vă la asta acum: Dacă Domnul Isus l-ar fi vindecat atunci, ce s-ar fi întâmplat? Această trezire care a avut loc aici datorită acestei vindecări, nu ar mai fi avut loc. Spune că datorită vindecării acestui om, citim în Fapte. 4:4: "Mulţi din cei ce auziseră cuvântarea au crezut, şi numărul bărbaţilor credincioşi s-a ridicat aproape la cinci mii." Totul s-a întâmplat datorită vindecării acestui om, după cum citim din toată relatarea. 5000 de bărbaţi... Nu ştiu câţi s-au convertit efectiv în acea zi, multe sute sau poate mii, şi a fost datorită acestui olog, care nu a fost vindecat de Domnul Isus, cu unu-doi ani înainte, ci acum. Dacă ar fi fost vindecat de Isus, nu ar fi fost acum la poarta Templului. Iar oamenii nu ar fi văzut acel miracol. Deci, dacă Domnul Isus nu ar fi ascultat de Duhul şi ar fi spus: "Mi-e milă de acest om bolnav. Vreau să-l vindec";"Fie că Duhul Mă îndeamnă sau nu, am darul vindecării", El ar fi împiedicat lucrarea Tatălui. Acesta e doar un exemplu despre cum mulţi creştini împiedică lucrarea lui Dumnezeu, făcând lucruri despre care raţiunea lor spune: "E un lucru bun! Ce e greşit în a ajuta pe cineva în nevoie? Nu e nimic greşit!" Întrebarea e dacă Duhul te-a călăuzit să faci asta.

De exemplu, dacă lângă tine locuieşte un fiu risipitor şi mănâncă mâncarea porcilor, desigur îl poţi ajuta. Dar dacă continui să-l ajuţi cu mâncare, el nu se va întoarce niciodată în casa tatălui său. Vedeţi cum aceasta poate fi o milă sufletească, care îl împiedică pe fiul risipitor să se întoarcă vreodată în casa tatălui său. Dumnezeu îl disciplina pe acel tânăr, iar el avea nevoie să fie disciplinat, astfel încât să se întoarcă în casa tatălui său. Însă un creştin sufletist îl ajută financiar şi cu mâncare, iar el ratează întoarcerea în casa tatălui său. Acestea sunt exemple pe care le vedem în Scriptură, din care învăţăm că dacă facem lucrurile după raţiunea noastră, şi nu după călăuzirea Duhului, putem cauza multe probleme. Deci, Domnul Isus întotdeauna asculta călăuzirea Duhului.

Cu privire la fiica lui Iair, citim în v. 25: "După ce a fost scoasă gloata, Isus a intrat înăuntru, a luat pe fetiţă de mână... ". Şi citim că Isus a luat doar trei persoane cu El în cameră. Petru, Iacov şi Ioan. I-a scos afară pe cei care creau doar probleme acolo, spunând: "Voi nu credeţi nimic. Daţi-vă la o parte!" A adunat câţiva... El nu a vrut să arate ceva extraordinar."Voi învia pe cineva din morţi. E bine că toţi aceşti oameni vor vedea." Raţiune umană. Nebunie. El a vrut ca nimeni să nu vadă. A intrat înăuntru, a înviat-o din morţi, iar apoi a plecat mai departe. El nici măcar n-a rămas acolo. Iar această veste s-a răspândit în tot acel ţinut.

Aşadar, vedem aici anumite principii, şi cred că asta ne învaţă Domnul Isus prin viaţa Sa. Trebuie să fim sensibili faţă de Duhul Sfânt în lucrarea noastră. Trebuie să răspundem când Duhul ne îndeamnă. În anii de la început nu înţelegeam acest principiu şi credeam că trebuie să împlinesc orice nevoie, fiindcă am un dar, am abilitatea de a da învăţătură, pot merge şi aici şi acolo. Dar am descoperit că nu asta e calea lui Dumnezeu. Calea lui Dumnezeu e să trăim potrivit pomului vieţii, adică după îndemnurile Duhului Sfânt.

Gândiţi-vă la acest verset minunat din Isaia 30, care îşi găseşte împlinirea în noul legământ. Isaia 30:21: "Urechile tale vor auzi după tine glasul care va zice: 'Iată drumul, mergeţi pe el! ', când veţi voi să vă mai abateţi la dreapta sau la stânga." Aşa trebuie să trăim în fiecare zi, în ascultare, când Duhul lui Dumnezeu îţi spune: "Acum du-te aici! Acum du-te acolo!" Sau îţi spune: "Nu te duce acolo!" Domnul caută oameni care vor răspunde chemării Sale, şi se vor duce unde le spune El să se ducă. Şi nu se vor duce unde nu le permite El să se ducă. Aşa trebuie să-L slujim pe Domnul. Duhul lui Dumnezeu e credincios.

Această promisiune din v. 20 spune: "ochii tăi vor vedea pe învăţătorii tăi". Acesta este Domnul Isus. Îi vezi exemplul. Îl vei vedea, iar apoi vei putea trăi aşa cum a trăit El. Iar urechile tale vor auzi acest cuvânt: "Ia-o la dreapta, ia-o la stânga! Nu te duce acolo!" Nu e vorba doar de a evita ispita, ci de a împlini voia lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu e foarte credincios în a ne îndepărta de locuri unde vom fi ispitiţi inutil. Şi de a ne îndepărta de locuri unde ne vom irosi timpul. Dumnezeu să ne ajute să trăim aşa! Vom continua în următorul episod.