„Căci nu era niciunul printre ei care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vândute şi-l puneau la picioarele apostolilor, apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie. Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tălmăcire, „fiul mângâierii”, un levit, de neam din Cipru, a vândut un ogor pe care-l avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor. Dar un om numit Anania a vândut o moşioară, cu nevastă-sa Safira, şi a oprit o parte din preţ cu ştirea nevestei lui, apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.” Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.” (Faptele apostolilor 4:34-5:5)

Istoria despre Anania și Safira (Faptele apostolilor 5:1-11) nu la întâmplare a ajuns în Biblie. De ce au adăugat-o? Oare nu este mai bine să vorbească despre fapte bune? Dar Dumnezeu nu face nimic în zadar, și această istorie ne-a fost dată ca o lecție groaznică, dar necesară, ca să ne motiveze să ascultăm de Dumnezeu!

În Biserica primară, Duhul Sfânt lucra la inima oamenilor, și unii dintre ei au fost gata să dea adunării absolut totul. Oamenii aveau un respect deosebit față de aceia, care procedau în așa fel. De aceea, nu e de mirare, că se găseau oameni, care doreau să primească acest respect, dar nu erau gata să jertfească tot ce aveau.

Oare este un păcat foarte mare? Există și mai mari! De ce Dumnezeu i-a pedepsit pe Anania și Safira atât de aspru? Oare spre învățătura noastră?

Tot Noul Testament ne avertizează cu privire la pericole! Dar unul din pericole este aluatul fariseilor. Iisus Hristos a petrecut timpul în compania vameșilor și păcătoșilor, și se atârna față de ei foarte binevoitor, iar din cauza aceasta fariseii și cărturarii L-au urât. Anume cu acești oameni, care aveau o formă de evlavie, care la prima vedere păreau evlavioși, El se purta sever. Domnul nostru ne-a îndemnat să ne păzim de aluatul fariseilor, și aceasta a făcut-o cu un scop: pentru Dumnezeu sunt importante intențiile inimii noastre, și El nu iubește fățărnicia sau falsificarea.

Deseori mulți oameni nu doresc să treacă prin greutăți, dar în același timp, ei doresc să aibă un nume, de parcă au trecut prin aceste greutăți. Ei fac totul de ochii lumii, pentru ca să primească respectul, pe care nu-l merită.

Să ne gândim la istoria despre văduva săracă, și acei doi bănuți, pe care i-a pus în vistieria Templului. Oare văduva săracă a pus mult? Pentru mulți oameni, aceasta aproape că nu semnifică nimic! Dar pentru Dumnezeu aceasta însemna foarte mult! Cât este de important să dai, chiar și puțin, dar să fie adevărat. Să nu facem doar în public fapte bune. Să nu facem fapte bune de ochii lumii (Este o expresie, care semnifică: să nu facem fapte bune în mod public cu intenții rele sau greșite în inimă!) Să facem fapte bune și în ascuns (unde nu ne văd oamenii) și în public, dar cu o inimă curată, cu intenții bune!

Întotdeauna vor fi oameni, care vor încerca prin fățărnicie să obțină autoritatea duhovnicească. Și noi nu trebuie să devenim astfel de oameni, căci înaintea Lui Dumnezeu, acesta este unul dintre cele mai groaznice păcate, căci altfel, El nu ne-ar fi lăsat o asemenea lecție. Este folositor să ne întrebăm: cât de mult viața mea Îl slăvește într-adevăr pe Dumnezeu? Și să răspundem sincer, adevărat, căci este posibil să-i minți pe oameni, dar este imposibil să-L minți pe Dumnezeu!

- Doamne, Tu ești Dumnezeul, Care vede lucrurile ascunse și îi mustri pe aceia, care mint și care sunt fățarnici! Păzește-mi inima curată, ca să nu merg pe calea minciunii și fățărniciei, ca să nu trec prin consecințe fatale, din cauza alegerii greșite! Ajută-mă să țin minte, că orice păcat – mai întâi de toate este un păcat împotriva Ta, și nimeni nu poate fi în siguranță, fără să fie pedepsit, atunci când păcătuiește! Duhul Tău să-mi cârmuiască inima, ca să acționez în conformitate cu îndemnurile Lui, ca să nu stăpânească în inima mea: mândria, foamea după recunoștință în societate, în mod deosebit în milostenii! Te rog în numele Lui Iisus Hristos. Amin.

Autorul rugăciunii: Igor Opinca

Traducere: Repalov Veaceslav

„Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule... ” (Psalmul 51:10)