„Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre, și căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. Ci, cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile Mele față de căile voastre și gândurile Mele față de gândurile voastre. (Isaia 55:8-9)
Aceste cuvinte pot fi adresate acelor oameni, care uită diferența dintre creație și Creator, care sunt tentați să se creadă mai înțelepți decât sunt, atunci când este vorba: ce, cum, și de ce au loc cutare și cutare lucru în lumea controlată de Dumnezeu. Dumnezeu ne avertizează, că mintea omului este limitată, iar Domnul nu are limite, de aceea gândurile și căile Domnului sunt mai presus de ale noastre! Oamenii nu cunosc totul, dar Domnul cunoaște totul!
Cum să procedăm? Unora li se pare, că Domnul este irațional. Deseori, unora li se pare, că ceea ce alege Domnul, pur și simplu nu are sens. Gândurile Lui trec de granițele, pe care le-am stabilit în jurul la aceea ce este rezonabil. Întotdeauna dorim doar ceea ce „are sens”, dar Domnul dorește, ca noi să învățăm să ne încredem în El. Trebuie să-I fim recunoscători Domnului, pentru aceasta - căile Lui nu sunt căile noastre. Vom fi înțelepți, dacă ne vom ruga în așa fel: „Facă-Se voia Ta, Doamne, ci nu a mea.”' Când ne rugăm Domnului, trebuie să-I zicem ce dorim, dar de asemenea să-I zicem: Totuși Facă-se nu voia mea ci a Ta, Doamne! Și trebuie sincer să dorim să se facă voia Domnului în viața noastră! Gândurile Lui sunt mai presus de ale noastre. De la început El cunoaște sfârșitul. Toate căile Lui sunt desăvârșite, adevărate și drepte (corecte)!
Niciodată nu vom obosi să ne rugăm și credința noastră niciodată nu se va clătina, dacă, atunci când ne rugăm Tatălui Ceresc și când cerem de la El, vom înălța și cea mai perfectă rugăciune: „Facă-Se voia Ta, Dumnezeule!” Prin aceasta recunoaștem, că Tatăl Ceresc cunoaște, ce este mai bine pentru noi; prin aceasta ne supunem voii Lui Dumnezeu, și nu ne supunem voii omului, iar Domnul ne va îngriji!
Tatăl Ceresc! Sfințească-Se Numele Tău! (închinare) Vie Împărăţia Ta (loialitate); facă-se voia Ta, precum în Cer așa și pe pământ! (supunere) Tu Îți întinzi privirile peste tot pământul, din cer Tu vezi clar și desăvârșit nevoile mele, poverile, dorințele, și toate slăbiciunile mele. Eu cred că mă vei îngriji și mă predau pe deplin în mâna Ta! Doresc ca toate dorințele Tale pentru viața mea, să se împlinească și să fie spre slava Ta! Ajută-mă, Doamne, să mă încred mai mult în Tine, Dumnezeul Măreț, și Nemărginit, și să primesc totul, ce vine din mâna Ta, și să fiu deacord cu vremea Ta! Facă-Se voia Ta în toate! (cereri) Viața mea, viața celor, care îmi sunt apropiați, și siguranța lor, este în mâna Ta cea atotputernică! Mulțumesc pentru toate! În numele Lui Iisus Hristos! Căci a Ta este Împărăția, slava și puterea în veci. (închinare) Amin.
„Facă-se voia Domnului!” (Faptele apostolilor 21:14)