Domnul a decis, ca în ținutul peste care stăpânea împăratul nelegiuit Ahab, să fie o secetă îndelungată. După ce Ilie a prorocit despre aceasta, Dumnezeu l-a ascuns de Ahab, și prin minune hrănea prorocul cu pâine și carne, care erau aduse de corbi. Apoi Domnul i-a zis lui Ilie: „Scoală-te și du-te la Sarepta, care ţine de Sidon, şi rămâi acolo. Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.” (1 Împărați 17:9)

Ajungând la Sarepta, Ilie a văzut, cum o văduvă săracă strângea lemne. Din discuția cu ea a înțeles ce credea văduva: după ce, ea va pregăti mâncare pentru sine și pentru fiul ei, ea cu fiul ei o vor mânca și vor muri. Atât de disperate au fost împrejurările lor, părea că n-au nici viitor, dar nici speranță că va avea loc ceva mai bun.

Și iată în așa împrejurări foarte dificile, Ilie a rugat văduva: „... Numai pregăteşte-mi întâi mie, cu untdelemnul şi făina aceea, o mică turtă şi adu-mi-o; pe urmă să faci şi pentru tine şi pentru fiul tău.” (1 Împărați 17:13)

Oare văduva va putea să facă aceasta, căci este atât de săracă? Îi va da ultima mâncare, apropiind-o de moarte? De ce prorocul a vorbit astfel? ... El s-a încrezut în suveranitatea Lui Dumnezeu („Iată că am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”) și în promisiunile Lui Dumnezeu (‘Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului'), ci nu în ochii săi și nu în presupunerile văduvei. „Căci aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: ‘Făina din oală nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va împuţina până în ziua când va da Domnul ploaie pe faţa pământului. '” (1 Împărați 17:14)

Dumnezeu a fost credincios cuvântului Său. El a mărit proviziile mici ale femeii sărace, așa încât îi ajungea lui Ilie, văduvei și fiului ei, până la sfârșitul secetei. „Făina din oală n-a scăzut şi untdelemnul din urcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l rostise Domnul prin Ilie.” (1 Împărați 17:16)

Dacă precum Ilie, Îl slujești pe Dumnezeu cu credincioșie, în timpul „secetei”, în timpul sărăciei, în vremea când treci prin foamete, și atunci când pare că poți muri de foamete, nu te teme, ci cu liniște în inimă, încrede-te în atotputernicia și promisiunea Lui Dumnezeu că va avea grijă de tine (persoana, care Îl slujește pe Domnul). '... căci El Însuşi a zis: Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi. Aşa că putem zice plini de încredere: Domnul este ajutorul meu... ' (Evrei 13:5-6). Creștinul adevărat are acest har: prezența Lui Dumnezeu cu el, în viața lui, la moarte, și în veci!

• Numele Tău să fie binecuvântat, Doamne, pentru atotputernicia, credincioșia Ta, și grija față de cei, care Te slujesc! În numele Lui Iisus Hristos, Amin.

„Şi aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7)

Traducere: Repalov Veaceslav