Sunt foarte bucuros că faceți parte din această conversație pe care o avem cu privire la binecuvântatul Duh Sfânt. El ni S-a dezvăluit prin intermediul multor ilustrații și metafore în Biblie. El este respirația lui Dumnezeu, este vântul lui Dumnezeu, este untdelemnul, este Cel care mijlocește pentru noi atunci când ne rugăm. Unul din modurile prin care se mai prezintă este, probabil cel mai dinamic dintre toate, focul din cer. Oare ce a însemnat pentru Duhul Sfânt să fie focul din cer? Ce a însemnat atunci, ce înseamnă acum? Și cum ar putea face o diferență în viața mea? Fie ca Domnul să ne ajute să răspundem la aceste întrebări. Să ne rugăm împreună, apoi vom trece la treabă.
 

Rege minunat, ai ales în harul Tău să intri în lumea noastră ca un bebeluș, să fii născut într-o iesle, să trăiești pe acest pământ, să mori pentru păcatele noastre, să fii înviat din morți și, acum, noi credem că Tu stai la dreapta Tatălui, plin de speranță pentru noi. Și ai trimis Duhul Tău cel Sfânt să continue munca pe care ai început-o tu. Îți mulțumim, Tată, pentru minunea Cincizecimii. Îți mulțumim, Salvator binecuvântat, pentru povestea pe care o putem spune. Îți mulțumim, Duhule Sfânt, pentru că ai ales să o spui prin noi. Vorbitorul nostru are nevoie de iertare, păcatele lui sunt multe. Ajută-ne să-L vedem pe Hristos, doar pe Hristos. Prin Hristos ne rugăm. Amin!

Să începem cu acest pasaj din Faptele Apostolilor 2:14,38-39: "Atunci, Petru s-a sculat în picioare cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a zis: ‚Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele’. ‘Pocăiţi-vă’, le-a zis Petru, ‚şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.’" Oare ce a pățit Petru? ! Oare ce anume i-a dat abilitatea și curajul să se ridice în fața unei mari mulțimi în Ierusalim și să vorbească cu atâta curaj? Și numai cu câteva săptămâni în urmă se ascundea din cauza lui Isus, iar acum proclamă salvarea prin Isus. În orele dinaintea răstignirii el se dezicea de Isus, iar acum Îl proclamă? În ajunul Vinerei Mari nu-l puteai face să vorbească, dar azi, în ziua Cincizecimii, nu-l mai poți face să tacă. Ce l-a apucat pe Petru?

Poate vă amintiți că în momentul răstignirii a fost un laș, un laș drăguț, dar tot un laș. L-a dat gata întrebarea unei tinere servitoare. Nu a fost interogat de niciun soldat, nu l-a bătut Sanhedrinul, Roma nu l-a amenințat cu exilul. Era doar această servitoare a unei case din centrul orașului care l-a auzit vorbind și i-a recunoscut accentul și i-a spus: „Cred că te-am văzut cu Cel pe care Îl numesc Isus.” Și Petru s-a panicat, s-a înmuiat. Nu doar că l-a negat pe Isus, dar chiar el însuși a început să creadă acea idee. Matei 26:74: "Atunci, el a început să se blesteme şi să se jure, zicând: ‚Nu cunosc pe Omul acesta!’" Nu voia ca cineva să știe că El Îl cunoștea pe Hristos. Și iată-l, în ziua Cincizecimii, declarând în fața unei mulțimi de mii de oameni că (Faptele Apostolilor 2:36): "Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus pe care L-aţi răstignit voi." Câți dintre voi ați spune că este un limbaj foarte îndrăzneț? Eu cred că este suficient cât să stârnească aceeași mulțime care cu 50 de zile în urmă au strigat să-L răstignească. Petru a trecut de la laș la războinic în 7 săptămâni.

Ce s-a întâmplat? Ne-ar plăcea foarte mult să știm. Îl aplaudăm pe Petru cel din Ziua Cincizecimii, dar sigur ne-am putea asocia cu Petru cel din timpul Paștelui. Știm ce înseamnă să lupți cu teama. Știm ce înseamnă să ne simțim nesiguri. Vrem să ajutăm oamenii, vrem să-i încurajăm și poate chiar sperăm să putem vorbi cu îndrăzneala lui Petru despre ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi. Nu suntem noi chemați să predicăm prima predică din Evanghelie rostită vreodată, dar avem oameni pe care-i iubim, avem copii pe care-i prețuim, avem părinți care nu-L cunosc pe Dumnezeu așa cum am ajuns noi să-L cunoaștem. Și, totuși, când vine vorba de a vorbi despre credință, când vine vorba să arătăm această dragoste măreață a lui Dumnezeu, ne îngrijorăm ce s-ar putea întâmpla dacă vorbim greșit, dacă calc greșit? Și, în consecință, nu vorbim deloc.

Despre această frică vorbea Isus într-a din ultimele porunci pe care le-a dat ucenicilor. Le-a spus astfel (Faptele Apostolilor 1:4-5): "Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, ‚pe care ”, le-a zis El, ‚aţi auzit-o de la Mine. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.’" Așadar, 120 dintre ei au ascultat. Au mers în camera de sus și printre cei adunați acolo ar fi toți apostolii, mai puțin Iuda și, plus Matia care îl înlocuia, Maria, mama lui Isus, era acolo împreună cu frații lui Isus, Iacov, Iosif, Simon și Iuda. Probabil că Maria Magdalena era și ea pe acolo, Ioana și Suzana care L-au urmat pe Isus și L-au susținut în slujire. Fără îndoială erau și ele acolo. Isus i-a trimis în Ierusalim și le-a spus să aștepte acolo. Și ei s-au dus și au așteptat. Habar nu aveau cât trebuie să aștepte. O zi, un deceniu... Nu știau. Nici nu știau exact la ce să se aștepte. Știau că așteaptă Duhul Sfânt, dar nu și sub ce formă sau manieră. Puteau, oare, să-și imagineze ce urma să se întâmple?

(1) Limbi de foc. S-au întâlnit cu limbi de foc. Povestea începe cu Luca, cel care a consemnat-o, și spune așa (Faptele Apostolilor 2:1): "În Ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc." Așadar, au ascultat ceea ce le-a spus Hristos, să aștepte într-un loc. Ziua Cincizecimii, la 50 de zile de la învierea lui Hristos, îi găsește pe toți în același loc. În această zi, fiecărui bărbat evreu, indiferent de locul unde se află pe pământ, i se cere să fie prezent la Ierusalim măcar o dată în viață. Unii estimează că Ierusalimul trecea în ziua aia de la o populație de 100.000 la 1.000. 000 de oameni. Veneau din toate colțurile lumii. Evreii veneau din persia, mezii veneau și ei. Evreii săraci din Arabia și cei mai mândrii veneau din Roma. Zeci de dialecte străbăteau aerul dintre zidurile orașului. Monede din toate zonele răsunau în pungile comercianților. Orașul lui David zumzăia de atâta activitate.

Sincronizarea divină a fost perfectă. Acum că sacrificiul lui Hristos era îndeplinit, acum că mormântul era gol, acum că Hristos era înălțat la cer, acum că apostolii erau adunați într-un loc și se rugau, așteptând puterea Duhului Sfânt că aveau reprezentați din cel puțin 15 națiuni adunați în același loc, sosise timpul. Faptele apostolilor 2:2-6: "Deodată, a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei. Și toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. Şi se aflau atunci în Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer. Când s-a auzit sunetul acela, mulţimea s-a adunat şi a rămas încremenită, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui." Cred că am putea să terminăm un marker întreg pe acest paragraf! Atât de multe fraze vă merită atenția! Vă rog să observați că spune că niște limbi ca de foc s-au așezat peste fiecare din ei, bărbați și femei, fii și fice. Iar consecința imediată a miracolului Duhului Sfânt a fost faptul că oamenii veniți de pe tot pământul și-au auzit limba fiind vorbită acolo.

Ce moment trebuie să fi fost acesta! Să-l fi putut auzi pe Andrei declarând bunătatea lui Dumnezeu în limba egiptenilor. Să-l fi auzit pe Toma enumerând miracolele lui Hristos în dialectul capadocienilor. Să o fi auzit pe Maria, mama lui Isus, descriind nașterea Lui unui grup din Creta, în propriul lor limbaj. Unii din mulțime erau cinici. Îi acuzau pe discipoli de stare de ebrietate. Dar alții erau uimiți și se întrebau (Faptele apostolilor 2:12): „Ce vrea să zică aceasta?” Iată întrebarea. Ce vrea să zică asta, acest miracol al cincizecimii? Oraș aglomerat, ucenici care se roagă, vânt care bătea, foc care cădea, 15 națiuni adunate în același loc, discipoli vorbind ca translatori antrenați din Națiunile Unite... ce vrea să zică asta?

Trebuie să însemne cel puțin acest lucru: (2) Duhul Sfânt împuternicește ucenicii lui Hristos să vorbească limbile lumii acesteia. Duhul Sfânt împuternicește supranatural ucenicii lui Hristos să vorbească limbile lumii acesteia. Datorită Duhului Sfânt, acești bărbați și femei neșcolarizați și simpli, așa cum sunt descriși în Faptele Apostolilor 4:13, au fost capabili să vorbească limbi pe care nu le-au studiat niciodată și să impacteze națiuni pe care nu le-au vizitat și nici nu o vor face vreodată. Focul a venit din cer și a înmuiat inimile a aproximativ 3000 de oameni. Acesta este numărul oamenilor care au luat botezul în acea zi.

Așadar, cred că întrebarea pentru noi azi este: credeți că Dumnezeu Și-a schimbat dorința pentru Biserica Sa? Promisiunea care ne-a lăsat-o Isus nu a fost retrasă. Matei 10:19-20: "Să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune, căci ce veţi avea de spus, vă va fi dat chiar în ceasul acela; fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi în voi." V-ar plăcea să fiți gazda prezenței Duhului Sfânt și să fiți împuternicit să vorbiți în așa fel încât să atingeți inimile oamenilor? Putem folosi câte exemple vrem, exemple ale acestei promisiuni. Putem să îl dăm exemplu pe Billy Graham, fiul simplu al unui fermier, care a vorbit în fața a peste un miliard de oameni în timpul vieții sale. Putem spune povestea lui Charles Spurgeon, acel predicator al secolului 18 din Londra care declara Cuvântul lui Dumnezeu în așa manieră încât mulți oameni încă îi citesc predicile și în ziua de azi. Maica Tereza este un alt exemplu, având undeva la 1,5 metri doar, totuși s-a înălțat peste mulți oratori ai generației sale.

Putem vorbi despre legende precum Graham, Spurgeon și Maica Tereza, dar eu aș prefera să dovedesc puterea Duhului Sfânt de a-i împuternici pe sfinții Săi prin a vă spune povestea Brendei Jones. În ziua când a mers în consult la chirurgul plastician, era într-o luptă cu cancerul de sân. Scopul consultației era să discute reconstrucția sânului. Și, totuși, ea a făcut ceea ce făcea de obicei, a schimbat subiectul. Voia să-i spună doctorului ei ceea ce a făcut Isus pentru ea. Brenda a întrebat dacă poate să-i spună o poveste, iar doctorul Pete, politicos, a spus da. Și a început să-i împărtășească speranța ei în privința cerului. I-a explicat că nu vrea să moară, dar că și moartea era un pas necesar pentru ca ea să treacă din această viață în cealaltă. Și ea era foarte încântată de ideea vieții viitoare. Doctorul era intrigat. Era în vârful scării carierei sale, însă a descoperit că scara aceea se sprijinea pe clădirea greșită. Și-a pus mâinile în sân și a ascultat-o pe Brenda povestind cum Dumnezeu a devenit un bebeluș, apoi un bărbat, apoi un sacrificiu pentru umanitate. Apoi s-a uitat la el în ochi și i-a spus: „El a murit și pentru dumneavoastră, domnule doctor.” Ea era o femeie fragilă și bolnavă, vorbind cu un chirurg foarte educat și recunoscut național și-i spunea, dintre toate lucrurile, despre păcatul lui și nevoia sa de a avea un Salvator. Acea conversație de 15 minute i-a schimbat viața lui Pete pentru totdeauna. L-am botezat la scurt timp după această întâmplare într-o lună rece de ianuarie. Brenda a murit câțiva ani mai târziu, dar cuvintele sale trăiesc mai departe până în ziua de azi. Duhul Sfânt împuternicește sfinții să spună povestea lui Dumnezeu într-un mod convingător.

Apoi mai este povestea unui pastor brazilian pe nume Antenor Goncalves. El a slujit într-o congregație nu departe de Sao Paolo mai bine de două decade. L-am auzit predicând în engleză și în portugheză, puteam să-l ascult predicând ore în șir. Dar el nu ar avea nicio poveste de spus dacă nu ar exista povestea unei table de scris cu cretă aflate pe o verandă. Tatăl său o vedea în fiecare zi trecând spre lucru. Aceasta lua trenul spre oraș în fiecare dimineață, se dădea jos și mergea câteva mile până la biroul său din Sao Paolo. Naveta sa îl ducea printr-un cartier modest. Unul dintre proprietarii de acolo și-a transformat veranda într-un fel de panou publicitar prin plasarea unei table de scris cu cretă. În fiecare dimineață acesta scria câte un verset din Biblie pe tabla aceea. Și în fiecare dimineață, domnul Goncalves se oprea să citească versetul zilei. Domnul Goncalves nu era creștin. Dar încetul cu încetul, cuvintele nerostite de pe tablă au început să-i atingă inima. Cuvinte precum acestea, să văd dacă le mai pot citi în portugheză, au trecut 30 de ani. Ioan 3:16: "Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică." Încetul cu încetul, versete precum acestea au început să-i schimbe viața domnului Goncalves. Și, finalmente, într-o zi, tabla – sau mai bine zis, Duhul Sfânt – l-a acaparat. A bătut la ușă, iar conversația a dus la un studiu biblic, a dus la o vizită la biserică. Antenor era doar un băiețel la acea vreme, dar viața lui a fost reconfigurată pentru că cineva a spus că măcar atât poate să facă, să scrie un verset biblic pe o tablă.

Așadar, Dumnezeu a folosit această tablă să schimbe viața acestui tânăr și Dumnezeu a folosit un fundaș să schimbe viața mea. Mike și eu jucam în aceeași echipă de fotbal, stăteam pe aceeași bancă, să fiu mai specific. Oamenii mă întreabă pe ce post jucam și le răspund că pe postul „înapoi” pentru că antrenorul îmi spunea mereu „du-te înapoi pe bancă”. Mike era fundașul, eu eram centru de rezervă și amândoi stăteam pe bancă și făceam ceea ce fac rezervele, stăteam pe margine cu căștile în mână. Și făceam ceea ce tind adolescenții să facă, iar în acel caz am făcut opusul a ceea ce un tânăr creștin ar trebui să facă. Mike măcar avea o scuză, el nu era creștin. Eu eram. Dar nu ați fi zis asta dacă m-ați fi cunoscut atunci. Dar apoi s-a întâmplat ceva. Mike a cunoscut-o pe Pam, Pam l-a cunoscut pe Hristos, Mike s-a îndrăgostit de Pam, Mike s-a îndrăgostit de Hristos și Mike a început să se schimbe. Și eu am observat asta. A început să trateze oamenii altfel. Era împăcat cu el însuși. Avea o sobrietate fericită ca stare. Era respectuos cu profesorii.

Știți, Mike nu mi-a spus prea multe cuvinte despre Isus, dar mi-a vorbit în fiecare zi cu pacea sa, bunătatea sa, interesul adevărat... La început am spus că se comportă așa doar pentru că este îndrăgostit de Pam, dar chiar și atunci când ei se mai certau – sunt căsătoriți de 40 de ani acum, apropo – e l nu a abandonat niciodată noile atitudini. Cinci ani mai târziu, ca să fim specifici, când încercam să mă decid dacă Îl voi urma pe Hristos sau nu, exemplul lui Mike mi-a venit în minte și mi-a dat curajul să iau decizia pe care trebuia să o iau.

Cum explicăm impactul oamenilor ca aceștia? Un cuvânt spus unui doctor, un mesaj creionat pe o tablă, exemplul contagios al unui prieten. Ați numi acestea ca fiind tehnici avansate de persuasiune? Nici eu! Aș apune că există doar o explicație pentru eficacitatea lor, iar aceasta este promisiunea Cincizecimii. Duhul Sfânt folosește limbile noastre de carne și le transformă în limbi de foc. Și mă întreb dacă ar fi dornic să facă același lucru cu noi.

Pot să închei cu această întrebare? Care este limbajul vostru? Voi vorbiți o limbă pe care nimeni nu o mai vorbește. Există ceva unic în lumea și experiența voastră pe care nimeni nu l-a avut vreodată. Tu ești singurul tu pe care această lume l-a văzut. Și tu ai avut o întâlnire cu Dumnezeu cum nu a mai avut nicio persoană în istoria lumii. Ați fi dispuși să o împărtășiți? Am auzit acel bombănit. Am detectat rezervele voastre. Pentru oameni, pentru mulți oameni buni, temători de Dumnezeu și urmași ai lui Hristos, conversația care îi sperie cel mai tare este o conversație despre credință. Mai degrabă ar fi în stare să memoreze cartea Leviticul decât să-și deschidă gura și să spună ceea ce a făcut Dumnezeu în viața lor. Sunt foarte sinceri în frica lor. „Dacă spun lucrurile greșit? Dacă mi se pune o întrebare la care nu știu răspunsul? Dacă nu găsesc versetul biblic de care am nevoie? Nu cred că am ceea ce trebuie să ai pentru a face asta.”

Pot să vă provoc? Ba da, chiar și voi puteți face asta. Aveți o limbă de foc deasupra capetelor voastre. Cel care l-a acaparat pe Petru, e Același ce v-a acaparat și pe voi. Și voi aveți exact ceea ce aveți nevoie, aveți un Eben-Ezer. Nu, nu vorbesc despre vreun personaj de-al lui Charles Dickens. Mă refer la momentele voastre Eben-Ezer. Lista voastră e momente „numai Dumnezeu putea”. Evenimente din viața voastră pe care doar Dumnezeu le putea orchestra. Găsim această expresie, Eben-Ezer, în Vechiul Testament. Este atât de minunată! Poate vă amintiți că aceste cuvinte au fost date copiilor lui Israel pentru că tot uitau cât de bun a fost Dumnezeu cu ei. Vă amintiți cum i-a scos Dumnezeu din robia egipteană? Cum le-a dat mana în fiecare zi? Cum i-a condus prin pustie prin foc? Cum i-a condus prin pustie prin nor? Cum le-a dat îmbrăcăminte și sandale care nu se uzau? Dar în momentul când a apărut o problemă, aceștia votează întoarcerea în Egipt. Nu vă va veni să credeți, dar o dată și-au și topit cerceii și inelele și le-au transformat într-un vițel de aur pe care au început să-l venereze. Pe bune? Au tot uitat ceea ce Dumnezeu a făcut pentru ei.

Așadar, de-a lungul generațiilor, au dezvoltat aceste ustensile ale memoriei pentru a-i ajuta să țină mine. Unul dintre ele s-a numit Eben-Ezer. După o campanie militară de succes și o trezire spirituală, și-au spus că de data aceasta nu vor uita. Apoi au ridicat niște pietre ca o statuie. Acesta a fost un Eben-Ezer. Era un loc unde-și puteau aduce prietenii și unde puteau veni vecinii și întrebau: „De ce sunt pietrele acestea aici, care e scopul acestei statui?” Iar ei ar fi spus: „O, aceasta ne amintește de miracolul pe care Dumnezeu l-a făcut în mijlocul nostru.” Și-l puteau arăta copiilor și nepoților. Era ca o mărturie a bunătății lui Dumnezeu.

Mi-ar plăcea să vă întreb: cum ar fi dacă voi ați deveni familiari cu momentele voastre Eben-Ezer? Acele momente „numai Dumnezeu putea”. Pe măsură ce vă uitați înapoi în viața voastră spirituală, nu vedeți niște momente pe care numai Dumnezeu putea să le facă? Numai Dumnezeu putea să aducă acea rezolvare. Numai Dumnezeu putea să vă dea acea slujbă. Numai Dumnezeu putea să răspundă la acea rugăciune. Aceasta este și povestea voastră! Priviți-o! Cum ar fi dacă v-ați bucura de acele momente atât de mult încât oridecâteori cineva v-ar întreba să le spuneți ce a făcut Dumnezeu pentru voi?

Odată Isus a vindecat un om într-un cimitir. Acest om făcuse un dezastru din viața lui. Era posedat de demoni, se tăia cu pietre, iar atunci când Isus l-a vindecat, acest om a vrut să meargă cu Isus – era și de așteptat – dar priviți ce i-a spus Isus (Marcu 5:18): „Du-te acasă la ai tăi şi povesteşte-le tot ce ţi-a făcut Domnul şi cum a avut milă de tine.” Și voi puteți face asta. Vorbesc în numele prietenilor voștri. Vorbesc în numele celor de la locul de muncă. Vorbesc în numele celor de pe strada voastră. Și vă spun ceea ce ei nu știu cu să vă spună: „Nu ai vrea să-mi povestești ce a făcut Dumnezeu pentru tine?” Mă poți ajuta să înțeleg această pace pe care o ai? Îmi dai voie să răsfoiesc printre paginile vieții tale și să citesc întâmplările pe care mi le doresc în viața mea? Și oridecâteori apare acea ezitare în viața voastră, amintiți-vă de ziua Cincizecimii. Și amintiți-vă cu Același Duh Sfânt le-a dat unor oamenilor normali, obișnuiți puterea de a vorbi în feluri la care nu s-au gândit niciodată. Planul lui Dumnezeu este încă același. Oameni obișnuiți ca mine și ca voi spun povestea extraordinară a lui Hristos prin puterea extraordinară a Duhului Sfânt.

Un prieten de-al meu ce lucrează cu misionari în India mi-a spus cu ceva vreme în urmă povestea unui misionar pe nume Linas. Era născut în acele locuri, dar a fost trimis într-o altă zonă a Indiei unde persecuția era severă. Pe măsură ce a început să predice, oamenii veneau la Hristos. Dar pe măsură ce oamenii veneau la Hristos, dușmanii au început să observe acest lucru. Într-o noapte, cineva a bătut la ușa casei lui Linas, misionarul. Când a deschis ușa, era poliția. Erau gata să-l pesecute pentru ceea ce făcuse, pentru că le spusese altora despre Hristos. L-au întrebat ce autoritate are să facă aceste lucruri. Această întrebare l-a făcut pe Linas să se gândească la un verset din Biblie. S-a scuzat și s-a dus să aducă un Nou Testament. S-a întors și a deschis Biblia la ultimul capitol din Matei. A început să le citească cuvintele lui Isus (Matei 28:18): „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.” Ofițerul nu cunoștea Biblia așa că a început să ia notițe despre Isus și autoritatea pe care o pretindea. Linas a continuat să citească, Matei 28:19: "Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh." Ofițerul a continuat să noteze aceste cuvinte în investigația sa. Matei 28:20: „Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” Linas le-a spus că se află acolo prin autoritatea lui Hristos. Ofițerii au spus că vor raporta aceste lucruri șefilor lor și le vor spune care este autoritatea cu care Linas lucra. Din acel moment, l-au lăsat pe Linas singur. Până în ziua de azi este liber să predice și nu doar asta, ci are și protecția poliției pentru că el este acolo prin autoritatea lui Isus Hristos.

Pe măsură ce vă începeți săptămâna, oriunde veți merge, mergeți prin autoritatea lui Isus Hristos. Voi sunteți o parte din preoțime. Sunteți un ambasador al lui Hristos. Așadar, când mergeți la lucru, când vă urcați în avion, când vă îndreptați spre școală, când stați lângă cineva, de fiecare dată când deschideți gura, de fiecare dată când vorbiți, nu puteți vedea, dar există o limbă de foc deasupra capului vostru. Și acea limbă de foc va lua aceste limbi de carne și ne va da putere să vorbim limbajul altcuiva. Nu ține de tine. Nu a făcut-o Petru, a făcut-o Duhul Sfânt. Nu o facem noi, ci Duhul Sfânt. Hristos este Cel care vorbește prin noi. Amin?

Doamne, ajută-ne să fim slujitorii Tăi! Ne împotrivim acestui duh de frică și ne bazăm pe promisiunea purtării de grijă. Promisiunea că tu vei lua aceste vorbe ale nostre și le vei face loc în inimile oamenilor. Prin Hristos ne rugăm și toți oamenii lui Dumnezeu zic „amin”.