Tema noastră este centralitatea lui Dumnezeu în inimile voastre, centraliatea lui Dumnezeu în gândirea voastră și centralitatea lui Dumnezeu în propovăduirea voastră. Deci acestea sunt cele 3 întâlniri pe care le vom avea și mă rog ca Dumnezeu să fie central în viața voastră. Am o prezumție în această primă predică și aș vrea să vă spun care este această prezumție și să încerc s-o justific un pic. E în felul următor: inima unui pastor, mintea unui pastor, predicarea unui pastor nu va fi centrată în Dumnezeu decât dacă Dumnezeu este centrul bucuriei lui. Inima ta nu va fi centrată în Dumnezeu, gândirea ta și mintea ta nu vor fi centrate în Dumnezeu și predicarea ta nu va fi centrată în Dumnezeu decât dacă Dumnezeu este centrul bucuriei tale.

Aș vrea să vă citesc un verset din Psalmul 43, versetul 4: „Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu, care este bucuria și veselia mea... ” Este o expresie neobișnuită în ebraică în spatele acestei traduceri. „Bucuria și veselia mea” sunt două cuvinte „simhat ghilii” - veselia bucuriei mele. Voi merge la Dumnezeu, veselia bucuriei mele. E foarte ciudat. Înțeleg prin aceasta că, în toată bucuria noastră, Dumnezeu trebuie să fie bucuria noastră. Există multe lucruri de care ne bucurăm, care nu sunt Dumnezeu. Și acest lucru e incredibil de periculos. Și ne sunt dăruite de El - familie, răsărituri frumoase, biserică, slujire, mâncare. Cred că suntem idolatri dacă nu Îl avem pe Dumnezeu în centrul acestei bucurii. Voi merge la altarul lui Dumnezeu, la Dumnezeu, veselia bucuriei mele. Inima bucuriei mele, esența bucuriei mele, bucuria tuturor bucuriilor mele. Voi merge la Dumnezeu. Deci menționez acest verset doar pentru a ilustra ce vreau să zic prin expresia „centrul bucuriei tale”. Inima ta nu va fi centrată în Dumnezeu, gândirea ta nu va fi centrată în Dumnezeu, predicarea ta nu va fi centrată în Dumnezeu decât dacă Dumnezeu este centrul bucuriei tale, bucuria bucuriei tale, veselia bucuriei tale. Pătrunzând toate bucuriile tale este bucuria în Dumnezeu.

Ar trebui să fiți oameni în mod radical îndrăgostiți de Dumnezeu. În felul acesta, atunci inima vă va fi centrată în Dumnezeu, gândirea vă va fi centrată în Dumnezeu și predicarea vă va fi centrată în Dumnezeu. „Pe cine am eu în cer afară de Tine, și pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine. Carnea și inima pot să mi se prăpădească: fiindcă Dumnezeu va fi pururea stânca inimii mele și partea mea de moștenire.” Acesta e psalmul 73. Sau Psalmul 16. „Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mă încred. Eu zic Domnului: ‘Tu ești Domnul meu, Tu ești singura mea fericire!’" Singurul mod în care pot face sens dintr-o propoziție ca aceasta este că în tot binele pe care-l am care nu este Dumnezeu, Dumnezeu e centrul acelui bine. Altfel nu pot înțelege nimic din acest verset din Psalmul 16:2: „N-am niciun bine în afară de Tine.”

Deci prezumția mea atunci este, și am încercat să dau o justificare, prezumția mea este că în aceste 3 mesaje, Dumnezeu nu poate fi și nu va fi centrul inimii tale, centrul gândirii tale sau centrul predicării tale dacă nu este centrul bucuriei tale. Aceasta e o declarație foarte, foarte mare. Căci dacă acest lucru este adevărat, atunci agenda ta în slujire trebuie să fie cultivarea acestei bucurii. Aceasta trebuie să fie o pasiune pentru tine. Bucuria nu poate fi, pentru tine, ca un fel de desert - poate vine, poate nu vine, e fain când e acolo, e trist când nu este, nu contează cu adevărat, ci contează datoria, devotamentul pentru lucrare, a duce la îndeplinire predicarea, vizitele, consilierea, cu ascultare față de poruncile directe ale Bibliei. Dacă aceasta este viața pentru tine, nu vei avea o inimă centrată în Dumnezeu, o minte centrată în Dumnezeu sau o predicare centrată în Dumnezeu. Deci aceasta e prezumția mea și implicația ei este că, de aceea, trebuie să urmărești bucuria în Dumnezeu sau alt mod de a spune aceasta, să-L urmărești pe El ca și centru al bucuriei tale, ca El să fie veselia bucuriei tale.

Înainte de a construi un caz pentru cât de crucial e lucrul acesta în viața pastorală a inimii tale, aș vrea să vă dau alte 2 motive pentru care e atât de crucial. Unul este că acesta e modul în care Îl glorifici pe Dumnezeu. Vă voi citi un text din Jonathan Edwards, cel mai important învățător mort al meu, în afara Bibliei. Acest citat din cartea sa, „Scopul pentru care Dumnezeu a creat lumea”, e poate (aveți grijă aici) în afara Bibliei, cel mai important paragraf pe care l-am citit vreodată în vreo carte. S-ar putea să nu fie adevărat, dar cred că este. Nu-mi aduc aminte de toate paragrafele pe care le-am citit, deci nu știu dacă este adevărat, dar cred că este. „Dumnezeu este glorificat în Sine Însuși, prin două moduri: apărându-Și Sie Însuși în ideea Lui perfecta a lui Însuși, sau, adică în Fiul Său, care este strălucirea slavei Lui, iar al doilea prin a se bucura și delecta în Sine Însuși, revărsând o dragoste și delectare infinită către Sine Însuși, sau, adică în Duhul Său cel Sfânt. Așa, de asemenea, Dumnezeu se slăvește pe Sine către creaturi prin 2 moduri: 1. Apărându-le în înțelegerea lor și 2. Comunicându-Se pe Sine inimilor lor și prin faptul că ei se bucură și se delectează în El, și se bucură de manifestările Sale pe care le arată. Dumnezeu e slăvit nu doar prin faptul că este văzut, ci prin faptul că te poți bucura în El.”

Aceasta e fraza care mi-a schimbat viața. O voi citi din nou. „Dumnezeu e glorificat nu doar prin slava Lui fiind văzută, ci și prin a te bucura de ea.” Aceasta e mintea cea mai luminată pe care America a produs-o vreodată, spunând că Dumnezeu e glorificat atunci când tu te bucuri în El. Atunci când cei ce o văd, se delectează în ea, Dumnezeu e mai glorificat decât dacă doar o văd. Slava Lui este atunci primită de tot sufletul, atât de înțelegere cât și de inimă. Dumnezeu a făcut lumea ca El să poată comunica și creatura să primească slava Lui și ca să poată fi primită de minte și inimă. Cel care mărturisește ideea sa cu privire la slava lui Dumnezeu, nu-L glorifică pe Dumnezeu atât de mult ca acela care mărturisește de asemenea cu privire la delectarea lui în ea. Aceasta e ceva ce schimbă viața, dacă o crezi.

Căci știți cu toții, ca predicatori, știți cu toții că Biblia poruncește ca să-I dăm slavă lui Dumnezeu. Tatăl meu a zis-o în fiecare săptămână a vieții mele. „Fiule, orice faci, fie că mănânci, fie că bei, să faci totul pentru slava lui Dumnezeu.” Știam asta, dar tata niciodată nu mi-a spus în mod direct, ci a trebuit să-i spun eu. „Dumnezeu e cel mai glorificat în tine, fiule, când ești cel mai satisfăcut în El. De aceea, dacă vrei să-L apreciezi pe Dumnezeu, urmărește bucuria, chiar dacă te costă brațul drept. Chiar dacă trebuie să-ți scoți ochiul, fiule, bucură-te în Domnul.” El niciodată nu mi-a spus asta. Era un om foarte fericit și o știa în inima lui, dar n-a pus-o niciodată în cuvinte. A trebuit să merg la Jonathan Edwards ca să văd aceasta pusă în formă teologică masivă, că nu poți să-L onorezi pe Dumnezeu așa cum trebuie, dacă El nu este bucuria bucuriei tale. Câți oameni nu știu lucrul acesta în bisericile voastre? Ei simt ca și cum modul principal în care-L slăvești pe Dumnezeu e să te ții curat, să faci ce trebuie. Să nu, să nu, să nu... avem 10 din acestea, nu-i așa? O, aș vrea biserici unde fiecare știe, în adâncul ființei lor, că Dumnezeu e felul de Dumnezeu care a făcut un Univers în care slava Lui strălucește cu atât mai luminos cu cât poporul Său, prin suferințe, e satisfăcut în El. E o afacere bună: Dumnezeu total glorificat, eu total satisfăcut pe vecie. Ce afacere! Ce Univers! Deci acesta e primul motiv: chiar contează. Nu e ceva opțional, a-ți urmări bucuria ta, cu Dumnezeu în centrul tuturor bucuriilor tale.

Motivul nr. 2. Nu sunt sigur dacă ești mântuit, dacă lucrul acesta nu e adevărat pentru tine. E riscant. Vă voi da vreo două texte, sau poate trei, pentru care gândesc așa. Și e important ca pastorii să fie mântuiți, căci sunt mulți în orașul meu care nu sunt. Și frânge inima a zece mii de părinți când copiii lor merg la bisericile lor. Isus a spus în Matei 13:44: „Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă într-o țarină. Omul care o găsește, o ascunde; și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are, și cumpără țarina aceea.” Sfârșitul pildei. E o pildă de 1 verset. Aceasta e o descriere a convertirii. Există multe interpretări ciudate date acestui verset, nu mergeți acolo. Aici e ceva destul de simplu. Venirea Regelui Isus într-o viață e ca și cum ai descoperi 10 milioane de dolari într-o găleată, într-un câmp. Și știi, având în vedere legile, că dacă stăpânești pământul, ai găleata. „Trebuie să cumpăr terenul acesta înainte ca altcineva să-l cumpere.” Acoperi comoara, iar apoi vine propoziția care schimbă totul în modul în care am înțeles convertirea. „Apa caras”, din bucurie, el a vândut tot ce a avut. Unii oameni numesc aceasta renunțare de sine. Este, într-un anumit sens. Vinzi tot ce ai, îți vinzi inelul de căsătorie, vinzi orologiul, vinzi casa, vinzi calculatorul, vinzi toate cărțile, toate cărțile, Piper, vinde-le pe toate. Vinzi totul. De fapt Domnul Isus ar merge mai departe - urăște-ți soția, urăște-ți mama, urăște-ți tatăl, ca să intri în Împărăție. Cu orice preț, pune mai multă valoare pe Împărăție mai mult decât pe orice altceva, încât orice alte relații să pară ca și ură. Cumpără această Împărăție. Cred că aceasta e o descriere a convertirii. Cred că este convertire. Nu cred că e al doilea stagiu al vieții creștine. Cred că a fi mântuit este a avea ochii deschiși la valoarea lui Isus.

Iată textul care spune aceasta mai clar, de la apostolul Pavel - 2 Corinteni 4:4 - a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu fie mântuiți - nu asta spune, dar aceasta înseamnă. Iată ce spune: „Ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.” Oamenii sunt mântuiți (acesta e versetul 4) atunci când lumina se aprinde în inimile lor, când s-au uitat la cruce. Îmi aduc aminte cum m-am întâlnit de zeci și zeci de ori cu fiul meu, când era departe de Dumnezeu și ziceam:
‑ Pot s-o spun încă o dată?
‑ Da, spune.
Îi spuneam Evanghelia, îi spuneam despre cruce, cum a murit Isus.
- Cum poți da cu piciorul în aceasta?
- Nu are sens, tati. Nu s-a supărat pe mine, ci doar zicea că nu are sens.

Asta e orbire, acesta e Satan și firea și lumea, până când versetul 6 se întâmplă: „Căci Dumnezeu, care a zis: ‘Să lumineze lumina din întuneric, ne-a luminat inimile, - inima lui, a mea, a ta ‑ pentru ca - și apoi zice același lucru ca în versetul 4, dar cu un vocabular un pic schimbat ‑ pentru ca să facem să strălucească lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.” Ce înseamnă a fi mântuit? Înseamnă că Diavolul primește un șoc de la Domnul și ochii se deschid și nebunia crucii devine înțelepciune și putere. Asta înseamnă a fi mântuit. Te uitai la El și era plictisitor. „De ce ar vrea cineva să merg să mă închin Lui? Doar am televizorul, am golf... ” Mi se pare sportul cel mai plictisitor din lume. N-am jucat un joc de golf de 30 de ani. Nici nu mi l-am pus în buget. Și dacă aș avea, ar fi putt-putt. Lumina se aprinde și te uitai la golf, te uitai la televizor, la bani, la pescuit, la băutură, la femei și asta-i viața. „Voi creștinii, sunteți atât de plictisitori.” Dar apoi, dintr-o dată, noaptea târziu, lumina inundă inima și crucea e maiestuoasă, e cel mai dulce lucru pe care un tânăr l-a auzit vreodată la vârsta de 23 de ani, prosternat pe podeaua unui microbuz în Pensacola, Florida.

Deci, ești mântuit? A devenit El lumina care e bucuria tuturor bucuriilor tale? Încă un text pentru a testa dacă sunteți mântuiți sau nu. Evrei 11:6: „Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui! Căci nimeni nu poate fi mântuit fără credință.” Deci ce este credința? „Căci cine se apropie de Dumnezeu, trebuie să creadă - 2 lucruri ‑ că El este, și că răsplătește pe cei ce-L caută.” Dacă nu crezi asta, nu simți asta, atunci nu ești mântuit. Dacă crezi că a fi mântuit e în principal a face lucruri, în loc de a primi răsplăți, atunci aș fi foarte atent aici, căci urăsc Evanghelia sănătății, bogăției și prosperității și de fiecare dată când vorbesc despre urmărirea bucuriei știu că îmi asum un mare risc, căci aceasta va fi tradusă în unele minți în ‑ Super, fain, vreau să fiu... E ok să urmărești lucruri pe când e tocmai opusul. Răsplata este Dumnezeu, Isus. „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.” Aceasta e răsplata - față în față, nu ca printr-o oglindă întunecată. Deci, a fi mântuit înseamnă a crede și crezând înseamnă a crede că El este și a-L îmbrățișa pe El ca și răsplata noastră.

Acum, toată aceasta a fost o introducere la ceea ce vreau să spun. Ceea ce vreau să spun e că sunteți pastori și trebuie să urmăriți bucuria voastră în Dumnezeu, altfel nu veți putea fi păstori iubitori. Asta vreau să spun în restul timpului. Trebuie să urmăriți și să reușiți să găsiți, cel puțin într-o oarecare măsură, bucuria în Dumnezeu, altfel nu veți putea fi păstori iubitori. Mulți oameni cred că aceasta e o contradicție, căci eu spun, la începutul acestei declarații, ceva ce vi se va părea că este a urmări ceva pentru voi înșivă, iar la sfârșitul declarației spun că acesta e singurul mod de a fi iubitor. Mulți oameni spun că asta nu se poate, că e opusul a ceea ce spune în 1 Corinteni 13:5, „ dragostea nu caută folosul său”. „Dar tu tocmai ai spus că nu poți fi iubitor dacă nu-ți cauți propria fericire tot timpul.” Este exact ceea ce am spus și ce vreau să spun. Deci trebuie să încercăm să înțelegem aceasta, căci cred că există mulți pastori care, din cauza acestei logici, că a-mi căuta propriul folos mă va face neiubitor, dar ca pastor trebuie să-mi iubesc oile, de aceea nu trebuie să fac asta și nu voi face asta. Și îți ruinează viața.

Acel text din 1 Corinteni 13:5 - nu vom petrece timp în el, afară de a spune că, dacă înțelegi prin aceasta că e un păcat a-ți place să iubești oamenii, nu poți înțelege nimic din tot capitolul. Dacă e un păcat a urmări propria bucurie în Dumnezeu, acel capitol nu va are sens, deoarece argumentul în primele 3 versete este: „Chiar dacă mi-aș da toate bunurile și trupul să-mi fie ars și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic. Ce fel de argument este acesta, dacă e greșit a vrea folos? Capitolul nu va funcționa dacă înțelegi prin versetul 5 că e greșit a-ți urmări bucuria în Dumnezeu. Ceea ce înseamnă e că dragostea nu-și caută propriul câștig material, nu manipulează oamenii. Dragostea a găsit un mod de a fi atât de satisfăcută în Dumnezeu încât devenim un mijloc pentru scopurile altor oameni și dragostea noastră și bucuria noastră în Dumnezeu se revarsă către alții, se înmulțește în afară. E ca un front meteorologic. Aici e o zonă mare de presiune ridicată, plină de bucurie în Dumnezeu, iar aici este o zonă de joasă presiunea nevoilor oamenilor. Iar zona de presiune ridicată începe să vină în vecinătatea aceasta și zona de presiune joasă imediat creează vânt... așa... Asta se numește L-O-V-E (dragoste) și ce curge este bucuria. Zona aceasta de presiune înaltă a fost creată de bucurie în Dumnezeu și se îndreaptă către o zonă de presiune joasă a absenței bucuriei și a altor lucruri. Și efectul bucuriei zonei de presiune înaltă asupra zonei nevoii este un curent numit dragoste. Și iată lucrul frumos: zona de presiune ridicată nu se micșorează, ci se mărește. Include, îmbrățișează... Bucuria mea, cheltuindu-mă pentru oameni, nu se micșorează, ci se mărește. De fapt, voi argumenta că, dacă nu se mărește, atunci nu e dragoste.

Ok, aceasta e teza, haideți să trecem la texte în restul timpului. Vă rog să întoarceți împreună cu mine la Evrei capitolul 13. Evrei 13. Fiecare pastor are o Biblie. Ai o sabie, dacă ești soldat. În afară de faptul că o ai toată în memorie, ceea ce ar fi minunat. Capitolul 13. Pentru mine ca și pastor acest verset a fost uimitor de puternic. Se pare că este adresat doar oamenilor din Biserică, dar implicația pentru voi este uriașă. Haideți să citim versetul 17 rar și să ne gândim la bucurie și la implicațiile ei cu privire la dragoste. „Ascultați de mai marii voștri - aceștia sunteți voi, conducătorii - și fiți-le supuși, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele, - asta sună grav - pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie, nu suspinând, căci așa ceva - aceste suspine, făcând lucrurile astfel - nu v-ar fi de nici un folos. - vouă, oamenilor.” Ați înțeles? Ca să facă lucrul acesta - pastorii, liderii - cu bucurie, nu suspinând. Deci vor priveghea asupra sufletelor voastre, vor conduce Biserica, vor da învățătură, vor face tot felulde lucruri asemănătoare - nu suspinând, ci cu bucurie, pentru că (vedeți clauza de bază?), pentru că dacă o fac suspinând e dezavantajos pentru oamenii.

Ați înțeles acum? Dacă zici, „Nu-mi pasă dacă nu sunt folositor oamenilor”, atunci nu ești iubitor. Sunteți toți de acord? E cineva care nu e de acord? Dacă zici, „Nu-mi pasă dacă sunt un dezavantaj pentru oameni”, nu cred că ești un om iubitor. Deci dacă suntem cu toți de acord asupra acestui lucru, implicația puternică din acest verset e că trebuie să-ți urmărești bucuria în Dumnezeu în slujire. Trebuie! Căci acest text spune, ‑ ca să facă aceasta cu bucurie, nu suspinând, căci modul cu suspine de a face lucrurile rănește pe oameni. Vreți să vedeți biserici bolnave? Mergeți la biserici unde pastorilor nu le place slujba lor. Mergeți la biserici unde pastorilor le e frică de bucurie - le e frică s-o arate, le e frică s-o simtă, nu știu ce să facă cu ea, e un element străin. Dar știu cum să zică ‑ trebuie să faci, trebuie să nu faci, ar trebui... Și asta e o biserică bolnavă. S-ar putea să fie mare, căci sunt mulți oameni cărora le e teamă de Iad și vor să meargă la acea biserică unde li se va spune ce să facă să nu ajungă acolo. Foarte bolnave, foarte străine de Evanghelie și foarte triste.

Deci, iată textul meu principal pentru acest mesaj, că o inimă pentru centralitatea lui Dumnezeu, sau centralitatea lui Dumnezeu în inimă cere ca El să fie central în bucuria noastră (asta a fost prezumția la început), iar acum argumentez că a fi El central în bucuria noastră trebuie urmărit pentru a putea fi păstori iubitori. Căci aceasta spune acest verset. Dacă nu o faceți în felul acesta, veți fi un dezavantaj pentru oameni. Și sunt două motive pentru care veți fi, sau dacă ați face-o cu bucurie, n-ați fi. 1. Un pastor a cărui inimă este încântată de Dumnezeu, chiar și când copilul lui nu umblă cu Dumnezeu și căsătoria are probleme, biserica este în declin, dărnicia e mică, și boala este reală, este una dintre cele mai puternice mărturii cu privire la valoarea lui Dumnezeu în lume. Ce poate arăta valoarea lui Dumnezeu mai mult decât asta? Dar dacă el cade împreună cu toate acestea, atunci Dumnezeu nu este suficient. Și acesta e mesajul pe care mulți oameni îl primesc de la pastorul lor: Dumnezeu nu este suficient pentru bucuria pastorului meu, atunci cu siguranță nu este nici pentru a mea, căci eu nu sunt atât de bun ca el. O, nu vrei să transmiți un astfel de mesaj. Să nu transmiți un astfel de mesaj.

Mesajul satisfacției în Dumnezeu prin necazuri e o mărturie puternică, tare, pentru acești oameni flămânzi: Dumnezeu e de-ajuns. Au nevoie atât de mare s-o audă, trebuie s-o vadă, s-o simtă, trebuie exemplificată în fața lor săptămână de săptămână. Dumnezeu e de-ajuns, Dumnezeu e mare, e prețios, e valoros. Pot să se ducă bunurile materiale, rudele, chiar viața aceasta muritoare, dar Îl am pe Dumnezeu. Asta trebuie să iasă la iveală. De asemenea, este un avantaj pentru oameni pentru că declanșează dragoste radicală, jertfitoare. De aici vine dragostea, fraților. De aici vine dragostea. Dragostea care-L slăvește pe Dumnezeu vine din bucuria care-L slăvește pe Dumnezeu.

Haideți să trecem la capitolul 10, versetul 34. Voi sta în Evrei o vreme. Mi-ar place să trec prin tot Noul Testament, dar haideți să vedem cât de departe ajungem cu Evrei și dacă e timp vom trece la Isus și dacă e timp vom trece la Petru și dacă e timp vom trece la Pavel. Aceasta aș vrea să fac. O, asta nu se va întâmpla... Evrei 10:34. Ce vreau să spun aici e că dragostea jertfitoare pentru oameni vine din bucuria în Dumnezeu. Capitolul 10, poate începem de la versetul 32: „Aduceți-vă aminte de zilele de la început, când, după ce ați fost luminați, ați dus o mare luptă de suferințe - în contrast cu Evanghelia prosperității, nu-i așa? Au devenit creștini și au început să aibă necazuri. Asta s-a întâmplat tot timpul. ‑ Dacă vrei să trăiești o viață de evlavie, vei fi prigonit - asta e o promisiune: pe de o parte, erați puși ca priveliște în mijlocul ocărilor și necazurilor, și pe de alta, v-ați făcut părtași cu aceia care aveau aceeași soartă ca voi. Câteodată ei erau în închisoare și te duceai la ei să-i vizitezi acolo și ajungeai să ai necazuri. Versetul 34 „În adevăr, ați avut milă de cei din temniță și ați primit cu bucurie - subliniați această propoziție nebună, din perspectiva Americii - ați primit cu bucurie răpirea averilor voastre.” Sau ar putea fi o confiscare oficială, confiscarea proprietății. Oricum.

Și iată clauza de bază pentru această experiență contra-culturală și incredibilă a bucuriei în timpul pierderii, care a produs dragostea ca să meargă în vizită la închisoare. Înainte de a citi clauza de bază, încercați să prindeți imaginea. Unii din sfinți au fost aruncați în temniță. Tu nu ești unul din ei, dar dacă mergi să-i vizitezi, se va ști că și tu ești dintre ei. Și atunci ce vei face? Vei zice, „Am copii, am copii, am o casă frumoasă, am văzut ce se face caselor celor din închisoare – toate ferestrele sunt sparte și casele sunt arse. Eu am o casă frumoasă, am copii, nu cred că ar trebui să merg să-i vizitez. Cred că trebuie să mă ascund, să merg subteran. O vom numi biserica subterană.” Nu asta au făcut ei. Ați avut milă de cei din temniță și ți s-a ars casa, iar tu ai cântat tot drumul până la închisoare. E limpede ca lumina. Acesta e creștinism. Nu creștinismul american, în general, dar acesta e creștinismul. Și, o, cum ar fi ca orașul Phoenix să absoarbă acest model! Bineînțeles, acesta e cel mai greu loc din lume ca să faci aceasta. Oamenii vin aici ca să scape de asta. Ce veți face cu ei? Îi veți gâdila la urechi, le veți spune ce vor să audă? Toți vin aici ca să scape de aceasta.

Acum vine modul prin care puteți face aceasta, în clauza următoare: „Ca unii care știți că aveți în ceruri o avuție mai bună, care dăinuiește.” Iat-o. Care este avuția? Dumnezeu, Raiul împreună cu Dumnezeu. Ați știut în mintea voastră, privind cum vă arde casa, „Am o casă mai bună. Și ați cântat.” Asta spune; s-au bucurat, au acceptat cu bucurie. Dacă n-ar fi în Biblie, eu n-aș spune asta. Nu sunt într-o poziție să spun asta. „Ai făcut asta vreodată, Piper?” Nu vorbesc Piper, ci Dumnezeu. Acesta e Cuvântul lui Dumnezeu, fraților! Aceasta e inima care păstorește oamenii cu dragoste. Poți face lucrul greu pentru că ai o avuție mai bună și care dăinuiește. Te sună la ora 8, când ai lucrat 18 zile la rând și n-ai avut timp acasă cu familia, și tocmai te jucai cu fetița ta - dar e o situație de sinucidere... În mașină, pe drum, îți spui, „Am o odihnă veșnică în viitor, vine odihna veșnică... ” Aveam un profesor german când eram în Germania, care lucra și lucra și lucra pentru lărgirea Împărăției. Cineva l-a întrebat de ce lucrează așa de mult. Și el a zis, „Ich sparre den Schlaf fur die ewige Ruhe. Ich sparre den Schlaf fur die ewige Ruhe.” „Păstrez somnul pentru odihna veșnică.” Nu vă cer să vă omorâți... tot timpul, doar atunci când dragostea o cere. Iar puterea pentru a o face va fi dată de ultima parte a acelui verset, „ca unii care știți că aveți o avuție mai bună, care dăinuiește”.

Întoarceți la capitolul 11, versetul 24. Vreau să vă arăt acest subiect - acesta n-a fost un punct izolat. Ultimele 4 capitole ale cărții Evrei au scopul de a sublinia această idee. Acesta e Hristosul radical, pe teren, pentru evrei. Credem că Evrei e despre Melhisedec? E despre creștinismul radical dându-și viața cu bucurie în Dumnezeu. Capitolul 11 versetul 24: „Prin credință Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon, ci a vrut mai bine să sufere.” O, ciudat e Moise. A ales mai bine să sufere - încercați să înțelegeți asta în America. A vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure - o, vrei să spui că nu se va va bucura... nu, nu, nu - să se bucure de plăcerile de o clipă - acesta e cuvântul cheie. De ce ar alege cineva un 401K sau să iasă la pensie în Phoenix, când poți ieși la pensie în partea de nord a Irak-ului? De ce? Moise n-a făcut-o... . plăcerile de o clipă ale păcatului. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăție decât comorile Egiptului.

Cum arată asta în Phoenix, sau în Minneapolis? Nu ne legăm de Phoenix, căci și noi suntem la fel de răi. Dar totuși mă leg de Phoenix. Însă noi suntem la fel, așa că mă leg și de Minneapolis. Și iată aceeași clauză de bază la sfârșitul versetului 34, o vedem în versetul 26. Aceeași clauză de bază. Cum poate face asta? „Pentru că avea ochii pironiți spre răsplătire.” Aceasta e baza. Am un împărat, am o împărăție, am comori strânse în cer, nu am nevoie de lucrurile acestea. Nu am nevoie de lucrurile acestea. Îmi voi preda viața acestei cauze, căci sunt atâtea națiuni care trebuie evanghelizate, atâția oameni care trebuie evanghelizați și atât de puține ore în zi, atât e de scurtă viața asta... Atât de scurtă... Și apoi, față în față cu Împăratul, dă socotoeala, Piper. Ai risipit-o? Nu ai vrea să... n-ai vrea să-ți petreci ultimii 20 de ani jucându-te, fie golf, pescuit, popice. Nu ai vrea să-ți petreci ultimii 20 de ani jucându-te și apoi să te întâlnești cu Împăratul. Nu. Te asigur că nu.

Capitolul 12, versetul 2: „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea.” Iat-o! A 3-a oară acum. Iată răsplata pentru Isus, e înaintea Lui, dincolo de durere, dincolo de dragoste, e răsplata - e restaurare împreună cu Tatăl, înconjurat de toți răscumpărații, iar El privește și Îl ajută să treacă prin Ghețimani, pe la cruce. „Pentru bucuria care-I era pusă înainte a suferit crucea” - așa se face, fraților. Bucuria curge înapoi în prezent, simțim un mic gust al ei acum, știm că va fi mare, imensă, perfectă acolo, iar ce-i acolo și ce-i aici ne aduce în dragoste, să ne jertfim viața pentru oameni, cu bucurie, nu cu auto-compătimire. Pastorul care se ridică și-și documentează durerea, e un pastor rău. „Am lucrat atât de greu, și atât de greu... ” Probabil o face în mod indirect, astfel încât membrii să zică, „O, săracul, săracul de pastor.” Sau o facem cu soțiile noastre. O facem cu nevestele noastre. Eu sunt la fel de vinovat de aceasta ca și oricine. Sunt un băiețel căruia îi trebuie pe mama. Vreau o mamă. Îmi place sexul, dar vreau o mamă. Și vreau ca mama să mă compătimească. „O, ai lucrat atât de greu, hai aici la mine.” Asta înseamnă absența bucuriei în Dumnezeu, substituind închinarea mea cu sex sau cu laudele oamenilor, sau cu aprobarea oamenilor. „Te rog, compătimește-mă, Noel.”

În final, în capitolul 13, versetele 13 și 14. Poate începem de la versetul 12. Vă arăt tema, iar voi faceți restul. Predicați aceasta alor voștri. Predicați o serie din aceste texte interesante, să vedeți dacă nu-i întoarce cu susul în jos. Tinerii vor s-o audă, oricum. Nu știu dacă și pensionarii vor. Știu că unii vor, îi numesc – finishers (cei ce termină). Aceștia pleacă. Versetul 12: „De aceea și Isus, ca să sfințească norodul cu însuși sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.” Iată-L, o face pentru noi. Versetul 13: „Să ieșim, dar afară din tabără la El, și să suferim ocara Lui.” Opriți-vă aici. Vă voi da încă o dată clauza de bază, dar înțelegeți aceasta: hai să mergem înspre ocară, nu să ne ferim de ocară. Primesc ocară dacă merg acolo, așa că nu voi mai merge. Biblie! Creștin! Dumnezeu! Nu suntem din lume! Mergi spre ocară, mergi spre temniță, mergi spre Marea Roșie, mergi spre cruce și mergi afară din tabără. Și iată clauza de bază încă o data, versetul 14: „Căci noi n-avem aici o cetate stătătoare, - fie că e Phoenix, Minneapolis - ci suntem în căutarea celei viitoare.” Și ghici cine e Împărat acolo? Isus. Și, de aceea, cetatea ne e atât de atractivă.

Acesta a fost Evrei. Haideți să trecem la Domnul Isus. Matei capitolul 5. Ilustrez punctul, încerc să argumentez ideea prin Biblie, nu prin John Piper, că bucuria în Dumnezeu acum și anticiparea bucuriei depline în Dumnezeu mai târziu este izvorul din care curge păstorireajertfitoare. Acesta e argumentul meu. Nu am nimic nou de zis, doar încă vreo câteva texte. Capitolul 5, haideți să vedem sfârșitul și începutul și să vedem cum se potrivesc împreună. Isus spune în Matei 5:43: „Ați auzit că s-a zis: ‘Să iubești pe aproapele tău, și să urăști pe vrăjmașul tău.’ Dar Eu vă spun: ‘Iubiți pe vrăjmașii voștri’.” Aceasta include vrășmași din Biserică, și fiecare îi are, ok? Nu doar vrășmași din afară, ci oricine. Oricine îți face viața grea. „Dar Eu vă spun: ‘Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă bleastămă’.” Opriți-vă un pic aici. De unde va veni asta? De unde va veni? Aceste 2 versete nu spun. Care e izvorul iubirii vrășmașilor, cum ar fio persoană care an de an îți face viața grea, care niciodată nu înțelege, care spune lucruri negative la aproape toate întrunirile, care îți scrie notițe urâte și aproape niciodată nu încurajează, care pur și simplu îți face viața grea. Și bineînțeles că sunt mulți din afara Bisericii care nu înțeleg nimic din ce se întâmplăși cred că ești extrem de ciudat.

Răspunsul de unde vine aceasta e dat în capitolul 5, versetele 11 și 12: „Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, va vor prigoni, și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră.” Aceasta e aceeași situație pe care tocmai am avut-o în capitolul 5 versetele 43 și 44 - te persecută. Versetul 12: „Bucurați-vă”. Deci răspunsul tău la a fi rănit este bucurie, după spusele lui Isus, dacă înțelegi. „Bucurați-vă și veseliți-vă - acum vine acea faimoasă clauză de bază - pentru că răsplata voastră este mare în ceruri”. Acolo e Dumnezeu, acolo e Isus, acolo tot ceea ce ai dorit e însumat în El. Felul meu de a pune acestea 2 împreună este întrebând: Aici ai ‑ iubește pe vrășmași și roagă-te pentru cei ce te persecute - și aici ai ‑ ești persecutat, bucură-te de aceasta. Ce e mai greu? Să te rogi pentru cei ce te prigonesc, sau să te bucuri în prigoană? E riscant. Nu e niciun truc aici. Vreau un răspuns foarte onest. Cineva să riște și vă voi spune că sunteți greșiți, dacă sunteți greșiți. Ce e mai greu? Haideți, ce e mai greu? A zis cineva că asta? Bine. Și eu cred asta. Cred că bucuria în mijlocul rănirii e imposibilă... fără o minune. Duhul Sfânt. Crucea. Iertarea. Și Cerul. De aceea concluzia mea este că, aceasta fiind mai grea, astalaltă e făcută de aceasta. Și dacă aceasta se poate, atunci și cealaltă se poate.

Deci, dacă trebuie să-ți iubești vrășmașii și să te rogi pentru cei ce te prigonesc și n-o faci prea bine, bătălia care trebuie dusă e aici. Poți să te bucuri în această Biserică, care-ți face viața atât de grea? Poți să te bucuri? Și nu vreau să spun, fraților, vă rog, nu vreau să spun o bucurie care tot timpul saltă, fără lacrimi. Vorbesc printre lacrimi și suspine. Pavel are o expresie faină pe care o folosim tot timpul la biserica noastră, căci dorim această mireasmă în fiecare duminică. 2 Corinteni 6:10: „Ca niște întristați, și totdeauna suntem veseli.” Aceștia suntem noi! Am 3 lideri de închinare în 3 locații și aproape de fiecare dată când mă întâlnesc cu ei lunea, jumătate de oră, spun: „Fraților, nu înțeleg prea bine - întristați, dar totdeauna veseli.” E foarte greu pentru un lider de închinare, foarte greu, dar o fac să fie greu, căci în acea audiență sunt în majoritate oameni nenorociți, zdrobiți, iar dacă voi mergeți acolo și faceți un show, aceștia vor zice că e atât de mare diferență, încât oamenii aceștia nu trăiesc unde trăiesc eu. Dar dacă treceți prin stări de tristețe - există și cântece triste, dar există și cântece foarte energice, puternice.

Există un mod, există un dar... , există un dar de a conduce închinarea, care înțelege aceasta și tot ceea ce noi simțim, frați și surori care ne ajută pe noi, ca pastori să dea tonul de întristați, dar totdeauna veseli - atunci nimic, cred că nimic (poate e un pic de exagerare) aproape nimic nu înseamnă mai mult pentru mine decât o mamă a unui copil de 6 ani care a avut epilepsie de 6 ani și nu s-a mai dezvoltat deloc de la 1 an și jumătate, iar copilul a trecut prin multe operații și i s-a tăiat afară 40% din creier în speranța că va fi o soluție. Dar n-a funcționat. Iar ea vine la mine după o predică, spunând, „Mulțumesc că ați înălțat suveranitatea marelui nostru Dumnezeu.” Nimic, nimic nu înseamnă mai mult pentru mine - iar am zis-o prea puternic, căci mă pot gândi la vreo 2 lucruri care înseamnă mai mult pentru mine, de exemplu dacă sora ei ar fi mântuită. Dar înțelegeți ce vreau să spun. Să te fi cheltuit atât de mult pentru oameni încât ei să înceapă să înțeleagă că Dumnezeu e mai valoros decât sănătatea acestui copilaș și că Dumnezeu e mai valoros decât a avea eu o viață normală, fără un copil cu astfel de probleme, Dumnezeu este atât de prețios și atât de suficient și de suveran încât poate lua asta, să-mi sfințească sufletul, s-o transforme în bine pentru copiii mei, pentru națiune. V-aș putea spune multe întâmplări despre suferință în biserica noastră, unde oamenii sunt susținuți de bucurie și aceasta produce dragoste. Aceasta e slujba noastră. Acesta e Isus spunând aceeași idee. Poate ar fi în regulă să mergem un pic mai mult, vom schimba un pic programul.

Vă voi prezenta o mărturie a lui Pavel. Mergeți în 2 Corinteni, poate un verset rapid din Pavel, Petru, apoi un comentariu în încheiere. Pavel, 2 Corinteni 8. Amintiți-vă ce încerc să fac. Încerc să argumentez că dragostea pastorală, jertfitoare, curge din a-L avea pe Dumnezeu în centrul bucuriei voastre. 2 Corinteni - cred că este în Biblia mea. Iată. Capitolul 8, versetele 1 și 2: „Fraților, - din Corint ‑ voim să vă aducem la cunoștință harul, pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei - în partea de nord a peninsulei. ‑ În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, - iat-o din nou. A fost greu să fii creștin în zilele acelea  - bucuria lor peste măsură de mare”. Notați-vă, e mare. Necazurile au venit, dar de asemenea și bucuria. Pentru cei ce cred că bucuria poate apărea doar acolo unde necazul scade, aceștia nu înțeleg. Creștinismul e opusul - necazul crește și bucuria crește. Asta spune. „În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare, și sărăcia lor lucie”. Uau, atunci când au devenit creștini n-au devenit prosperi dintr-o dată. Au avut necazuri, au avut sărăcie, dar erau pe cât de bucuroși se poate. Ce se întâmplă? Cât de ne-american. „Sărăcia lor lucie, au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor.” Numesc aceasta dragoste, de fapt Pavel o numește dragoste în versetul 8: „Nu spun lucrul acesta ca să vă dau o poruncă; ci pentru râvna altora, și ca să pun la încercare curăția dragostei voastre.” Și dragostea voastră.

Deci ce e dragostea în versetul 2? Gândiți-vă la o definiție a dragostei pe baza versetului 2. „În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare.” Această bucurie a venit din harul din versetul 1 - harul lui Dumnezeu a fost arătat, deci Dumnezeu era baza acestei bucurii. „Bucuria lor peste măsură de mare și sărăcia lor lucie, au dat naștere - ca și o zonă de presiune ridicată, (de aici am luat această imagine, apropo), ca o zonă de presiune ridicată ‑ au dat naștere la un belșug de dărnicie din partea lor.” Iar această generozitate era îndreptată spre săracii din Ierusalim - aceasta e ideea, căci adunau o colectă pentru săracii din Ierusalim. Era abundentă. Deci, dacă bucuria în har dă peste în dărnicie, de unde vine dragostea? Nu e complicat. Dragostea vine din bucuria în har. Dragostea este ceea ce dă peste din bucuria în Dumnezeu care se îngrijește de nevoile altora. Aceasta e definiția mea cu privire la dragoste, bazată pe versetul 2.

Există și alte moduri de a o defini, moduri legitime. Dar aici, deoarece Pavel o numește dragoste în versetul 8, voi defini dragostea ca: dragostea e atunci când se revarsă harul, Dumnezeu e manifestat, lumina se aprinde, slava e văzută, bucuria se ridică, dărnicia curge, aceasta e dragostea și acesta e modul în care vreau să slujesc oamenilor. De aceea, fraților, bătălia mea principală e bucuria în El, nu a scrie cărți, nu a predica predici, nu a merge la conferințe, nu a avea o familie fericită și funcțională. Bătălia mea principală e a-L menține pe Dumnezeu ca și comoara mea. 1 Petru capitolul 5. Încă 3 minute. 1 Petru 5. Dacă aș fi stat în 2 Corinteni aș fi mers la capitolul 9:7, unde spune că Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie, și parafrazând, că Dumnezeu iubește pe pastorul care are bucurie, căci el în principal dă tot timpul. Nu da cu părere de rău, sau de silă, căci Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie. Asta include amvonul. Dar Petru o spune mai bine ca mine, așa că haideți să citim din 1 Petru 5 începând de la versetul 2: „Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă - întocmai ca în 2 Corinteni 9:7 - nu de silă, ci de bună voie, - vreau să fac asta, vreau să fac asta - după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, - nu faceți banii din asta. Dacă o faci doar pentru a trăi, caută-ți alt lucru ‑ nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine.” Cu lepădare de sine? Asta ca și cum ai zice că Dumnezeu iubește pe cel ce dă cu bucurie și pe pastoral care are bucurie. Cu lepădare de sine. Nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei. Pilde, exemple de ce? Exemple de lepădare de sine cu dragoste, jertfă, prin orice durere, căci am găsit, ca unul din păstorii voștri, că Păstorul meu cel mare întotdeauna mă conduce în pășuni verzi.

Credeți primul verset din Psalmul 23? Încă îl traducem prin folosința veche a verbului englezesc – want (a duce lipsă; în limbaj curent = a vrea, n. tr.) și aproape nimeni nu înțelege în felul cum a fost înțeles în anii 1600. Atunci a însemnat a duce lipsă, și cuvântul este ‑ lack. „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic.” Am cancer, copiii nu-L urmează pe Isus, bugetul e în deficit cu 2 milioane, dar eu nu duc lipsă de nimic. De ce? Cum poți spune asta? Dumnezeu. Dumnezeu. Un ultim verset. 2 Corinteni 1:24: Doar să vă arăt, fraților, că, ceea ce am încercat să vă ajut să vedeți, voi trebuie să-i ajutați pe oameni să vadă, căci Pavel a zis că aceasta a fost însărcinarea apostolică, în versetul 24 din 2 Corinteni capitolul 1. Un verset uimitor, minunat, prețios, pastoral. „Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră - spuneți aceasta turmei voastre - dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră; căci stați tari în credință.” Fraților, nu puteți împlini acest tipar apostolic dacă El nu este veselia bucuriei voastre. Deci peste jumătate de oră aproximativ ne vom lega de minte. Am lucrat la inimă. Vom trece la minte și felul cum lucrează mintea e să alimenteze focul acestei bucurii. Vom vorbi despre asta. Haideți să ne rugăm.

Tată din cer, ne-ai dat inimi și vrei să fii glorificat prin felul cum simțim cu privire la Tine și ne-ai dat capete și vrei să fii glorificat prin felul cum gândim despre Tine și toate lucrurile și prin felul cum această gândire alimentează focul bucuriei. Deci, Doamne, Te rog, Te rog să vii în această zi. Nu suntem adunați aici ca să ne jucăm, nu suntem adunați ca să adunăm informații, ci ca să vedem cum putem face ceea ce Tu ne-ai chemat să facem, până în ziua când plecăm de pe pământ. Vrem să fim păstori buni, să binecuvântăm oamenii, să fim un avantaj pentru ei. Nu vrem să fim în calea pelerinajului lor către cer, ci să-i ajutăm pe cale cu bucurie, prin mlaștina deznădejdii, unde majoritatea dintre ei trăiesc mult din timpul lor, inclusiv noi înșine prea de multe ori. Deci, Doamne, ai milă de noi și în această pauză înflăcărează-ne, Te rog, cu ceea ce am auzit. Dacă am zis ceva dezechilibrat sau care nu e în pas cu Scriptura, Te rog să anulezi acel lucru, Te rog, și să confirmi orice a fost bine. Te rog în Numele lui Isus, amin.