Fericit în urma iertării

  Psalmul 32

            „Ferice de cel cu fărădelegea iertată, și de cel cu păcatul acoperit!

            Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă nelegiuirea, și în duhul căruia nu este viclenie!

            Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.

            Căci zi și noapte mâna Ta apăsa asupra mea;

Mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.

            Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu, și nu mi-am ascuns fărădelegea.

            Am zis: „Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile!

            Și Tu ai iertat vina păcatului meu.

            De aceea orice om evlavios să se roage Ție la vremea potrivită!

            Și chiar dacă s-ar vărsa ape mari, pe el nu-l vor atinge de loc.

            Tu ești ocrotirea mea, Tu mă scoți din necaz,

            Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire.

            „Eu, zice Domnul, te voi învăța, și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi,

            Te voi sfătui, și voi avea privirea îndreptată asupra ta.” Nu fiți ca un cal sau ca un catâr, fără pricepere, pe care-i strunești cu un frâu și o zăbală cu care-i legi, ca să nu se apropie de tine.

            De multe dureri are parte cel rău, dar cel ce se încrede în Domnul, este înconjurat cu îndurarea Lui.

            Neprihăniților, bucurați-vă în Domnul și veseliți-vă!

            Scoateți strigăte de bucurie, toți cei cu inima fără prihană!”

            Bucuria la care suntem chemați să o trăim, ca oameni credincioși și să o manifestăm atunci când suntem adunați la părtășie și nu numai, este de fapt o roadă a Duhului Sfânt și nu este nicidecum o emoție de moment. Și chiar dacă bucuria este așezată în „Roadă”, între „dragoste” și „pace” (Galateni 5:22), ea este mult mai profundă decât simplele momente emoționale și de satisfacție a sentimentelor noastre.

            Bucuria este o calitate de bază și o caracteristică a credinciosului născut din nou și este bazată pe credința curată, reală, nealterată, în Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

            Filipeni 4:4 „Bucurați-vă totdeauna în Domnul!” Pentru că numai în El este cu adevărat bucurie, „Iarăși zic: Bucurați-vă!”

            Bucuria adevărată nu are ca bază, sau nu are rădăcina în lumea înconjurătoare cu efectele ei și nici măcar în buna dispoziție a prietenilor, sau a celor dragi, ci are ca izvor nesecat „inima Domnului Isus”.

            Din inima lui Isus curg râuri de apă vie care înviorează sufletul și dau o stare de bine, o stare de bucurie și de fericire pe care nu o găsești și nu o întâlnești nicăieri în lume.

            Însă, bucuria fiind un Dar al lui Dumnezeu pe care îl primim prin credința în jertfa Domnului Isus, ca orice Dar, poate să-și piardă valoarea, poate să își piardă înțelesul, sau chiar interesul prin păcatul săvârșit înaintea lui Dumnezeu, pentru că prin păcat se produce o ruptură între om și Dumnezeu.

            Nu este de mirare că oamenii și mare parte dintre credincioși nu mai simt nici o bucurie în părtășii și în prezența Domnului, pentru că păcatul este „zidul”, care separă omul de bucuriile care emană din Dumnezeu.

            De două ori în ultima vreme la o distanță de o lună și jumătate, Domnul mi-a arătat în vise de noapte că mare parte din biserică nu trăiește după voia lui Dumnezeu și numai o mică parte se străduiește să rămână în standardele Domnului.

            Când într-o zi de rugăciune, la prima înștiințare, am spus adunării lucrul acesta, am simțit o reacție de respingere. Însă nici atunci și nici acum, nu spun de la mine lucrul acesta, ci îl spun din partea Domnului; și anume că tu și eu, împreună cu toată biserica trebuie să ne pocăim degrabă, până când încă nu este prea târziu.

            Se spune că în Statele Unite, fiscul a primit la un moment dat, o scrisoare anonimă, cu următorul conținut:

„Stimați domni,

            În acest plic se află un cec în valoare de 150 de dolari. Anul trecut am completat în mod fals declarația de venituri, iar de atunci nu mai pot să dorm.

            Dacă voi continua să am probleme cu somnul, atunci vă voi trimite și restul datoriei.”

            Morala se găsește în faptul că, trăirea conștientă și continuă în păcat, îți poate produce o stare de neliniște și chiar de boală sufletească, dar ce este și mai grav este faptul că îi produci lui Dumnezeu păreri de rău cu privire la tine și la viața ta.

Se poate lesne observa faptul că, semnatarul acestei scrisori anonime, era un necredincios pe care îl mustra conștiința, dar sunt credincioși care săvârșesc păcate grave înaintea lui Dumnezeu și nu-i „mișcă” nimic. Parcă sunt stane de piatră!

            Geneza 6:5-6 „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, și că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.

            I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, și S-a mâhnit în inima Lui.”

            Nu ați observat?

Când ești supărat, când ai remușcări, când îți pare rău pentru un lucru, când ești mâhnit în inima ta, nu-ți mai arde de nimic. Nu mai ai poftă de mâncare, nu mai poți să dormi, nimeni nu-ți mai poate intra în voie!

            Cam aceasta este starea omului credincios care are sufletul împovărat de păcate.

            David spune în versetele 3-4 „Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.”

            Dacă un om este copleșit de remușcări, oare cum este inima lui Dumnezeu când cei pe care îi numește „rodul suferințelor lui Isus”, Îi provoacă dureri, păreri de rău și așa de multă mâhnire?

Cineva spunea că: „Unii creștini nu prea cred că au păcătuit, iar alții nu cred că sunt iertați.”

            Și unii și alții sunt departe de adevăr și nu-L cunosc pe Domnul care nu obosește iertând, atunci când omul se pocăiește din toată inima.

            Cuvântul Domnului ne aduce aminte în Psalmul acesta, faptul că fără iertare și fără spălare în jertfa sângelui lui Cristos, nu suntem nimic.

Ba mai mult fără jertfa care ne spală de păcate, am fi niște oameni nefericiți și am umbla în toate zilele cu capul plecat ca niște vinovați și ca niște pipirigi fără vlagă și fără nici o țintă.

Și de asemenea, Cuvântul ne descoperă scopul și dorința lui Dumnezeu de a dărui fiecărui copil mântuit, fericirea, dar nu în orice fel, ci numai în actul iertării prin pocăință sinceră.

            În afara protecției Sângelui sfânt, nu există fericire și ceea ce oamenii numesc astăzi fericiri, sunt doar „clipe”. Așa cum vin, așa se duc!

            Samson a gustat fericirea într-o noapte în brațele Dalilei și apoi cu ochii scoși, la propriu, a tras din greu la râșnița filisteană, mulți ani.

            Versetul 1 „Ferice de cel cu fărădelegea iertată, și de cel cu păcatul acoperit”.

Multă vreme ne-am hrănit cu „lapte” și ne place mai mult să auzim că Domnul este bun, că ne mântuiește oricum și că putem să ne „scăldăm” în toate „apele”, chiar și în cele tulburate de Satan și nu ne place să mai auzim că Dumnezeu este și un foc mistuitor și că, pe mlădița care nu aduce rod El o taie și o aruncă în foc.

Iar pe cea care rodește, o curăță, o înnoiește pentru ca să facă rod bogat spre slava și onoarea Lui și nu pentru firea aceasta care ne trage mereu în jos.

            Să nu se înșele nimeni! Jertfa Domnului Isus nu acoperă păcatele săvârșite necurmat înaintea Sa.

            El vrea să ne păstrăm curați, sfinți și fără de păcat.

            Dacă pentru un om care se întoarce la Domnul păcatele lui sunt șterse și Dumnezeu nu Își mai aduce aminte de ele, pentru tine care ești credincios de mai multă vreme, păcatul pe care-l săvârșești astăzi îi aduce multă amărăciune și multă mâhnire Domului.

            De aceea, înainte de a ne îmbrăca în neprihănire, trebuie să lepădăm veșmintele vechi și zdrențuroase ale firii în care ne simțeam bine înainte de mântuire.

            Trebuie să ne îmbrăcăm în sfințenie și să căutăm cu tot dinadinsul să ne păstrăm curați înaintea Celui care este Dumnezeu Sfânt și adevărat.

            Versetul șapte spune așa de frumos pentru cei care umblă pe calea Domului: „Tu ești ocrotirea mea, Tu mă scoți din necaz, Tu mă înconjori cu cântări de izbăvire.”

            Când Îi place lui Dumnezeu calea pe care umblăm și când Îi place Domnului faptul că ne străduim să ne sfințim în fiecare zi, El lucrează într-un fel care îi face pe vrășmași să dispere, să „urle de durere”, iar pe noi, copiii Săi ne face să izbucnim în cântări de laudă și mulțumire.

            Pentru cei care ascultă de glasul și de poruncile Sale, Domnul mută munții de probleme și de greutăți și le face înaintarea pe cale, mai ușoară.

            Pentru cei care iubesc mântuirea, Domnul umblă pe mare, ca să-i scoată din mijlocul valurilor ucigașe.

            El face lucrări mărețe, glorioase pentru copiii Săi, din lucruri de nimic și din lucruri pe care alții le disprețuiesc.

            Puținul pe care îl ai acasă, El îl binecuvântează și îl înmulțește, ca și undelemnul văduvei din Scripturi, dacă îl iubești pe Fiul și faci voia Lui.

            Prin cuvântul rostit cu putere, Domnul potolește „furtuna” din casa copiilor Săi și „valurile” din jurul celor ce se tem de El.

            El înmoaie inima împăraților, a dregătorilor, deschide ușile izbăvirilor și dă copiilor Săi, trecere înaintea oamenilor.

            El este Domnul, Dumnezeul mântuirii noastre, care dorește tare mult să ne țină la pieptul Lui și să ne ducă într-o zi care nu este departe, în Țara de dincolo de stele.

            Dumnezeu să ne binecuvinteze!