Așadar, cele trei pasaje din Scriptură, o scrisoare primită de la Louie Giglio acum două săptămâni, o conversație avută în noiembrie, despre suveranitatea lui Dumnezeu în Orientul Mijlociu și uciderea lui Ronnie Smith din 5 decembrie, toate aceste lucruri mi-au frământat mintea de ceva timp, iar mesajul acesta vine ca rezultat al acelei frământări. Deci, să începem cu scrisoarea pe care am primit-o de la Louie acum două săptămâni. De obicei, eu și Louie încercăm să comunicăm dinainte, ca să îmi dau seama ce lucrează Dumnezeu în inima lui și a echipei care a mers mai departe cu aceste evenimente ce au avut loc; și m-am rugat, iar Dumnezeu nu a încetat niciodată să contopească inima mea cu cea a echipei mele într-o direcție de care să mă bucur foarte mult, iar de data aceasta nu a fost o excepție. În scrisoare este o propoziție asupra căreia mi-am oprit privirea și pe care urmează să v-o citesc: Mă rog, acestea sunt cuvintele lui Louie, „Mă rog pentru o revelație radicală a crucii care va înlătura imperfecțiunile noastre.” Mă rog pentru o revelație radicală a crucii care va înlătura imperfecțiunile tale, imperfecțiunile noastre, ale tuturor. Așadar, aici vreau să ajung, la ceva ce are mare legătură cu ce mă gândeam, după cum veți auzi pe măsură ce timpul trece; deci despre aceasta e scrisoarea.

Al doilea lucru: Orientul Mijlociu. Am stat două săptămâni în Peninsula Arabică, iar într-o seară am susținut o conferință despre suveranitatea lui Dumnezeu. Și demonstram cu argumente din Scripturi că suveranitatea lui Dumnezeu este absolut universală, este de neoprit și este pusă în aplicare cu minuțiozitate. Dumnezeu este Cel care deține controlul cu privire la tot ce se întâmplă în Las Vegas, El conduce dinamica galaxiilor, întinderile universului. Iar, când am terminat de spus aceste lucruri, un bărbat a ridicat mâna și m-a întrebat: care este diferența dintre înțelegerea dumneavoastră cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu și înțelegerea care apare în islam, pentru că ceea ce tocmai ați spus, sună a islam. Și m-am gândit mai mult la această întrebare, în ultimele opt săptămâni, decât la orice altă întrebare într-o lungă perioadă de timp; iar acest mesaj abundă de această reflecție legată de întrebarea lui Louie.

În al treilea rând: uciderea lui Ronnie Smith. Presupun că mulți dintre voi știți despre asta. Ronnie avea 33 de ani, era soțul Anitei și tatăl micuțului Osea; el își iubea elevii din Libia, cărora le preda chimie în localitatea Benghazi. Iar, într-o dimineață, în timp ce alerga a fost împușcat și ucis. Așa că, iubind orașul pe care l-a slujit și alergând pentru a se antrena, a murit. Iar soția lui și-a pierdut soțul, fiul lor și-a pierdut tatăl și mii de oameni din orașul Austin, Texas, au pierdut un prieten. Iar rugăciunea mea, de când am aflat despre asta, a fost ca Dumnezeu să înlocuiască lipsa lui Ronnie cu alți o mie de oameni, de aceea m-am rugat în felul în care m-am rugat la început. Ronnie și Anita erau acolo, pentru că au avut parte de o revelație radicală a crucii lui Hristos, care le-a înlăturat propriul sentiment de nevrednicie, le-a înlăturat sentimentul obstacolelor în a face ceea ce alții considerau o nebunie; „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau strâmtorarea sau prigonirea sau foametea sau lipsa de îmbrăcăminte sau primejdia sau sabia? După cum este scris: 'Din pricina Ta suntem daţi morţii toată ziua; suntem socotiţi ca nişte oi de tăiat. ' Nu! În toate aceste lucruri suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” Astfel, ei au avut o viziune a crucii lui Hristos care a înlăturat obstacolele, chiar moartea. Moartea a fost înlăturată asemenea unui obstacol și m-am rugat ca acea viață să nu fi fost în zadar, ci, datorită ecoului pe care l-a avut aici și peste tot în jurul lumii, Satanei să îi pară foarte rău pentru ce a făcut. Prin urmare, acesta este Ronnie, care ne aduce acum înaintea Scripturilor.

Urmează să vedem cum neputințele omului de a-i sluji lui Dumnezeu sunt înlăturate de suveranitatea Sa pentru cei care și-au pierdut viața în cruce și și-au găsit viața în cruce. Suveranitatea lui Hristos de sine stătătoare sau crucea lui Hristos de sine stătătoare, nu înlătură imperfecțiunile noaste. Doar suveranitatea lui Hristos singură nu va face asta, și nici crucea lui Hristos singură. Legătura dintre cele două este cea care face acest lucru. Asta este ceea ce crucea dovedește, arată, face, în ce privește suveranitatea lui Dumnezeu, iar cele două împreună înlătură obstacolele și înlătură sentimentul nostru de nevrednicie. Prin urmare, dacă Dumnezeu nu este suveran deasupra puterilor islamice, dacă El nu este suveran deasupra uciderii copiilor Săi, dacă El nu este suveran deasupra păcatului din viața ta și a celor comise împotriva ta, atunci suntem prinși în capcană. Nu există înlăturarea imperfecțiunilor, nici a obstacolelor; suntem, pur și simplu, prinși în capcană dacă Dumnezeu nu este suveran deasupra uciderii copiilor Săi, deasupra puterilor islamice și deasupra păcatelor pe care le-am comis și care au fost comise împotriva noastră. Suntem, pur și simplu, prinși în capcană. Iar dacă nu există cruce, nici vreun substitut divin...

Cred că mesajul lui Louie din seara precedentă a fostla fel de clar și puternic, o declarație despre lucrarea de substituire pe care a realizat-o Isus în numele nostru, cum a fost întotdeauna. Dacă acest lucru nu este adevărat, dacă Hristos nu a purtat păcatele noastre și nu a îndurat acel blestem zdrobitor, dacă El nu a îndeplinit neprihănirea noastră, dacă prețul răscumpărării nu a fost plătit și ispășirea nu a fost făcută, atunci suntem prinși în capcană, indiferent cât de suveran este Dumnezeu. Indiferent! Nu există nicio cale de scăpare de sub obstacolul uriaș al păcatului nostru și suntem neputincioși în a depăși această nevrednicie a noastră. Așadar, de sine stătătoare, suveranitatea lui Dumnezeu este insuficientă. Crucea lui Hristos este insuficientă. Dar împreună, cele două sunt suficiente… Despre asta este mesajul meu. Cele două împreună aduc o revelație radicală a crucii și lucrarea pe are Isus a făcut-o pentru păcătoși.

Prin urmare, am spus că sunt trei texte. O să le iau pe fiecare pe rând, și o să vă descopăr această revelație radicală, folosind prețioasa noastră Biblie pe care o aveți cu voi într-o formă sau alta. Vă invit să urmăriți împreună cu mine aceste texte, când vom ajunge la ele. Legătura dintre suveranitatea lui Dumnezeu și crucea lui Hristos ne descoperă: - în primul rând, Dumnzeu este în mod dovedit neprihănit în suveranitatea Sa, și asta va avea legătură cu islamul. Este în mod dovedit neprihănit. Aceasta e schița meu, dacă ești un om al schițelor. Sunt trei lucruri referitoare la suveranitatea lui Dumnezeu pe care crucea lui Hristos le îndeplinește. Primul: crucea asigură adevărul că suveranitatea lui Dumnezeu este, fără excepție, în mod dovedit neprihănită. Al doilea este: crucea ne descoperă că suveranitatea lui Hristos este în mod atotputernic milostivă. Este neprihănită și milostivă, ceea ce înseamnă că asigură adevărul că suveranitatea lui Dumnezeu te tratează întotdeauna, fără excepție, mai bine decât meriți, dacă ți-ai pierdut viața în cruce și ai găsit-o în cruce. Al treilea este: crucea lui Hristos ne arată, cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu, că este în mod absolut atotcuprinzătoare, cum ar fi uciderea lui Ronnie Smith. Despre asta este vorba. Despre aceste trei revelații nemaipomenite ale crucii, cu privire la suveranitatea lui Dumnezeu.

Acum vă invit să deschideți cu mine Scriptura la Romani 3:25. Primul text va fi din Romani 3:25. Al doilea text va fi din Romani 8:32. Al treilea text va fi din Faptele Apostolilor 4:27-28. Ne vom opri asupra acestor trei pasaje din Scriptură. Deci, suntem la Romani 3:25, iar obiectivul meu este să vă arăt unde am găsit acest adevăr, și ce înseamnă că crucea face ca suveranitatea lui Dumnezeu să fie în mod dovedit neprihănită. Haideți să citim: „Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.” Acesta este poate cel mai important verset din Biblie. Dar nu aș muri garantând asta, deși dacă ar fi să aleg, aș primi mai degrabă un glonț pentru da, decât pentru nu. Observați că Dumnezeu L-a rânduit dinainte, L-a cernut pe Hristos, Fiul Său, ca să facă ispășire prin sângele Lui. Deci aici este vorba despre cruce. Sunteți prezenți? Aceasta este crucea. Ceea ce încerc să fac este să găsim relația dintre crucea lui Hristos și suveranitatea lui Dumnezeu.

Avem limpede în fața noastră crucea lui Hristos în versetul 25 și o avem cu un scop: scopul lui Dumnezeu prin vărsarea sângelui lui Isus; iar scopul este de a face ispășire. Dumnezeu l-a rânduit mai dinainte pe Hristos să facă ispășire prin sângele Lui. Ce este o ispășire? A ispăși înseamnă a potoli furia, mânia, ostilitatea cuiva și a aduce împăcare. Am auzit aseară, cât se poate de clar, că Dumnezeu a adus asupra noastră acest blestem teribil pentru că I-am încălcat legea; și ne va zdrobi pe fiecare în parte, dacă ceva nu intervine. Și știm din primele trei capitole din Romani că toți suntem păcătoși. Romani 3:23: Știm că gura lumii a fost astupată. Știm că orice om este răspunzător înaintea lui Dumnezeu. Știm din capitolul 2, versetul 8, că mânia lui Dumnezeu este împotriva oricărui păcătos. Știm că cei ce au păcătuit fără Lege vor pieri fără Lege; și cei ce au păcătuit având Legea vor fi judecați după Lege. Știm că mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor.

Știm, la sfârșitul capitolului trei, că avem o problemă uriașă. Că mânia și greutatea blestemului lui Dumnzeu sunt îndreptate împotriva noastră, ceea ce înseamnă că acest verset aduce o veste absolut spectaculoasă. Dumnezeu, a cărui mânie este asupra noastră, se angajează în a-L rândui mai dinainte pe Hristos pentru ca să înlăture, să absoarbă și să fie un scut împotriva mâniei Sale. Cum? Prin sângele Lui. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său să sufere mânia, furia și judecata Sa. Crucea ni-L arată pe Dumnezeu făcând ispășire înaintea lui Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu a purtat mânia lui Dumnezeu, în moartea Fiului lui Dumnezeu. Despre asta a predicat Louie, aceasta este miezul Evangheliei. Cea mai mare problemă din lume este mânia lui Dumnezeu. Dacă există un Dumnezeu omnipotent, dacă El s-a mâniat din cauza răzvrătirii noastre, împotriva umanității, aceste lucruri fac ca orice altă problemă să pălească comparativ cu asta; iar în acest verset găsim răspunsul, găsim soluția. Dumnezeu l-a rânduit mai dinainte pe Hristos ca să ne pună la adăpost de mânia Sa. Asta este ispășirea.

Fiți atenți la următoarea propoziție ca să vedeți dacă vă regăsiți în ea: „Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire.” Nu fapte, credință. Deci, ispășirea nu se ia în calcul pentru toată lumea. Nu suntem universaliști. Există un iad și o judecată viitoare. Cine va fi acolo? Oamenii care sar peste această sintagmă, să fii primit „prin credință“. Ce înseamnă asta? A fost frumos să vă văd aseară, pe unii dintre voi, că pășiți în lumină, deschizându-vi-se ochii și primind o inimă nouă; poate s-a întâmplat în dimineața asta, acum o oră sau s-ar putea întâmpla în timp ce vorbesc. Ce s-a întâmplat? Cum ați descrie ce s-a întâmplat când aveați 6,16 sau 26 de ani? Ce a fost? Ce înseamnă „să fii primit prin credință“?

Iată ce s-a întâmplat: într-o zi, sau într-o seară ai ascultat, ai citit sau ai auzit vestea bună a Evangheliei despre lucrarea pe care Isus a făcut-o pentru păcătoși. Și, spre deosebire de toate celelalte dăți, ceva s-a întâmplat. Ți s-au deschis ochii. Și ai văzut cum sângele se vărsa din Fiul lui Dumnezeu, care a fost rânduit mai dinainte de Dumnezeu, pentru păcătoși. Te-ai văzut pe tine acolo. Ai spus ceva de genul: „Merit asta.” Privești la cruce și spui, „Merit asta, eu ar trebui să fiu atârnat acolo”. Apoi îți dai seama: „Eu sunt atârnat acolo!” Asta înseamnă convertire. „Sunt atârnat acolo! Plata păcatului meu a fost plătită acolo. Vina mea a fost zdrobită acolo. Blestemul împotriva mea a fost purtat acolo. Sunt mort.” Asta ți s-a întâmplat. „Sunt răstignit împreună cu Hristos!” Atunci, ce-i asta? Ce-i asta? Nu am murit! Asta e ceva nou. Asta e făptura cea nouă. Ești tu, cel credincios, nu cel batjocoritor, nu cel sceptic, nu cel mândru. Ești tu frânt. Acesta este lucrul cel nou, pentru că celălalt a murit. Asta s-a întâmplat când ai fost mântuit. Ai murit acolo. Te-ai uitat la tine și ai spus: „Am murit. Am murit. Uite, am murit, și totuși trăiesc!” Asta înseamnă covertire. „Sunt răstignit împreună cu Hristos. Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața, pe care o trăiesc acum în trup... ” „Viața pe care”... Cum poți spune asta? Tocmai ai murit. „Sunt răstignit.” Acum spui, „viața pe care o trăiesc.” Da! Într-adevăr, eu, omul cel vechi chiar a murit. Acum sunt un om nou, și viața pe care o trăiesc, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine. Deci, despre asta e vorba în acea expresie, să fii primit prin credință.

Acum, ce legătură au toatea astea cu suveranitatea lui Dumnezeu? Pentru că asta urmăresc. Iată întrebarea: dacă Dumnezeu este suveran, și este, adică dacă are dreptul și puterea de a face orice vrea, asta e definiția me, Dumnezeu are dreptul și puterea de a face orice vrea, dacă El este suveran, de ce nu iartă păcatele, pur și simplu, fără a fi nevoie de moartea lui Isus? Permiteți-mi să vă spun, aceasta nu e o întrebare fără rost. Pentru Pavel nu a fost. Nu este o întrebare fără rost nici în islam. Dacă vă pasă de musulmani, veți asculta această întrebare. De ce, dacă Dumnezeu este suveran, nu-Și folosește, pur și simplu, suveranitatea Sa liberă pentru a ierta pe cine vrea, fără moartea Fiului Său? N-are nevoie de un Fiu dacă este suveran! Deci, când mi-am terminat discursul despre suveranitatea lui Dumnezeu, a fost pusă acea întrebare: „Tocmai ați descris o suveranitate ce sună ca în islam. Care este diferența?” În islam, suveranitatea lui Dumnezeu înseamnă, de fapt, că Dumnezeu poate ierta sau condamna păcătoșii după cum dorește, fără vreo jerfă, fără vreo ispășire pentru păcatele lor. Pur și simplu, nu e nevoie. Și motivul pentru care nu e nevoie, este că Dumnezeu este suveran, pentru Numele lui Dumnezeu! De ce ai limita suveranitatea lui Dumnezeu care Îl face, Îl obligă să-Și ucidă Fiul? Exact așa veți auzi susținându-se: „Voi, creștinii, nu aveți un Dumnezeu suveran. A căzut singur în capcană. Dumnezeul nostru este suveran. El poate ierta pe cine vrea, când vrea sau poate să nu o facă, fără nici o referire la nimic din exteriorul Său sau din interiorul Său, care L-ar constrânge să pretindă vreo jertfă.”

Romani 3:25 descrie ce e diferit în creștinism: „Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire.” Iată următoarea propoziție: „ca să-Și arate neprihănirea Lui; căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.” De ce Dumnezeu nu a trecut, pur și simplu, peste păcate, fără a fi nevoie de moartea lui Isus? Pavel răspunde: „Această moarte a fost pentru ca să-Și arate neprihănirea Lui.” Și de ce este atâta nevoie, atât de potrivit, ca neprihănirea lui Dumnezeu să fie arătată? Răspunsul îl găsim în versetul 25: „căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.” Și le trece cu vederea pe ale tale, chiar acum. Neprihănirea trebuie arătată, pentru că trecând cu vederea păcatele, Dumnezeu pare nedrept. De ce? O să formulez cât pot de simplu. Nu este simplu. Pentru ca Dumnezeu să fie neprihănit, El trebuie să facă ce este drept. Până aici, totul e simplu. Pentru ca Dumnezeu să fie neprihănit, El trebuie să facă ce este drept. Ce este drept pentru un Dumnezeu care nu are nici o carte pe care să o consulte? El a scris cartea. El a existat dintotdeauna și niciodată nu a existat nimic în afara Lui care să Îl constrângă în ceea ce este drept sau greșit.

Deci, de unde își au originea ce este drept sau ce este greșit, ce este neprihănire sau ce este nedreptate? Cum poate exista ceva precum neprihănirea, în Dumnezeu, dacă Dumnezeu nu are nici o carte a legii, un regulament pe care să îl consulte? Răspunsul este că, ceea ce Dumnezeu socotește drept înaintea Lui, este ceea ce este în perfectă armonie cu Sine însuși sau, pentru a fi mai precis, a întreprinde acțiuni, a avea gânduri, a avea sentimente care sunt în perfectă armonie cu infinita valoare a slavei Sale. Cel mai valoros lucru din univers este slava lui Dumnezeu. Dumnezeu Însuși este valoarea infinită. Ceea ce este adevărat e că acțiunile arată asta, că sentimentele reflectă asta, că cuvintele Sale corespund cu asta. Dacă Dumnezeu ar face vreun lucru care să-i compromită slava, care să-i diminueze slava, care s-ar manifesta ca și cum slava Lui nu ar avea o valoare infinită, atunci asta ar fi nedrept. Așa se face că neprihănirea există intrinsec într-o ființă care nu are nici un regulement pe care să îl consulte. El trece cu vederea păcatul.

Și ce este păcatul? Păcatul este micșorarea slavei lui Dumnezeu. Romani 3:23: „Toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” Păcatul este să prețuiești orice altceva mai mult decât slava lui Dumnezeu; pentru că prețuind orice acțiune, orice gând, orice sentiment mai mult decât valoarea lui Dumnezeu, tu Îl micșorezi pe Dumnezeu punându-L sub acel lucru pe care îl prețuiești. Păcatul este să prețuiești ceva, mai mult decât prețuiești slava lui Dumnezeu. Și iată-l pe Dumnezeu trecând, pur și simplu, cu vederea și pare că e de acord cu tine. Iar asta ar fi nedrept! Dumnezeu, potrivit acestui text, nu poate continua la nesfârșit, permițându-și nici chiar să pară că este nedrept, asta este ca și cum ar mătura păcatul sub covorul Universului, de parcă micșorarea slavei Sale ar fi un lucru neînsemnat. Nu e un lucru neînsemnat! Este ceva infinit! Acesta va fi așezat fie pe cruce, fie în iad. Și, prin urmare, fiind neprihănit, dacă va mântui oamenii, lucru pe care și El dorește să-l facă pentru că este milostiv și iubitor, trebuie să fie ceva care să-i revendice neprihănirea, pentru a arăta că are o pasiune infinită pentru slava Sa. Și poate face asta, trimițând oamenii să ardă în iad pentru totdeauna, pentru toată necinstirea pe care au adus-o slavei lui Dumnezeu, sau poate s-o facă, zdrobindu-L pe Fiul Său infinit de valoros în locul lor.

Ceea ce versetul 25 spune că face pentru toți cei care cred. Care mă aduce acum aici, la acest lucru, în ce privește diferența cu islamul. În creștinism, suveranitatea lui Dumnezeu nu-i permite să ierte, pur și simplu, păcatele fără moartea lui Isus, pentru că suveranitatea lui Dumnezeu nu este separată de celelalte atribute ale Sale. Suveranitatea lui Dumnezeu nu e ca și cum ar spune: „Pot să fac orice doresc. Am puterea și am dreptul!” Pentru că El este Dumnezeu. Este o Persoană. Este neprihănit. Este milostiv. Este iubitor. Este drept. Este adevărat. Este credincios. Dumnezeu este infinit de glorios în perfecțiuni felurite și toate se leagă între ele. Nu le vedem fluturând pe aici sub 99 de nume diferite. În Dumnezeu există o armonie perfectă și nu este o diminuare a lui Dumnezeu să spunem că toate atributele Sale funcționează în armonie perfectă cu toate celelalte atribute, astfel că întregul Dumnezeului nostru este infinit de frumos de privit. În consecință, concluzia la textul unu este că crucea este revelația radicală, că suveranitatea lui Dumnezeu este în mod dovedit neprihănită. El l-a rânduit mai dinainte pe Hristos ca să dovedească că este neprihănit, deoarece a trecut cu vederea păcatele, și astfel S-a făcut să pară nelegiuit, dar acum lumea întreagă știe că nu este. Prin urmare, atunci când o să ajungeți să depindeți de suveranitatea lui Dumnezeu în viața voastră, să știți că El nu este capricios. El nu este schimbător. El nu este întru totul imprevizibil. „Pot să te iert dacă vreau. Pot să nu te iert dacă vreau.” El este total devotat slavei Sale și dacă trăiești în Hristos, dacă ai încredere asemenea unui copil mic în loialitatea Sa, atunci Îl mărești pe El prin dependența ta și tot ceea ce este în suveranitatea lui Dumnezeu îți este credincios. Este important ca suveranitatea Lui să fie neprihănită. Despre asta e vorba în textul unu.

Numărul doi: Revelația radicală a crucii lui Hristos nu este doar că suveranitatea lui Dumnezeu este neprihănită, în mod dovedit neprihănită, dar că ea este și atotputernic milostivă. Textul pe care îl am, în minte, aici, este din Romani 8:32: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți - apoi urmează o întrebare retorică - cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Avem crucea în prima jumătate a versetului respectiv, „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său”, aici apare crucea. Apoi urmează logica perfectă. Știți cum funcționează o întrebare retorică? Dacă pui o întrebare retorică și nu răspunzi la ea, ceea ce Pavel nu face, consideri că toți știu răspunsul și este evident care este. „Cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” Răspuns: o va face! Acesta e răspunsul. Bineînțeles că o va face! Deci, citiți așa: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile!” Aceasta este logica: nu L-a cruțat nici chiar pe Fiul Său. L-a dat pentru noi toți. Prin urmare, avem o siguranță deplină că Își va pune toată suveranitatea Sa în slujba milosteniei Sale atotputernice și va înlătura orice imperfecțiune în îndeplinirea voii Sale.

Pentru cine va face El asta? Uneori citim în Biblie și omitem să întrebăm, „Aici este vorba despre mine? Pentru cine va face El asta?” Și ne dă răspunsul la acestea în versetele anterioare. Voi citi din Romani 8:28-30: „Știm că pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu - pentru ei o face - toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați.”. Pentru ei o face. Pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și a celor ce sunt chemați. Versetul 29: „Căci, pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit.” Deci, El a cunoscut mai dinainte pe cineva. A hotărât mai dinainte pe cineva. A chemat după planul Său pe cineva. A socotit neprihănit pe cineva. Și este atât de sigur, încât Pavel vorbește la timpul trecut, El a proslăvit pe cineva.

Apoi întreabă în versetul 31: „Deci ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri?” Ce vom zice acestei înlănțuiri de o siguranță perfectă? Răspunsul Lui este versetul 32: „dacă Dumnezeu n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său”, El își va pune toată milostenia Sa atotputernică în slujba de a ne păzi până la sfârșit, pe noi pe care ne-a cunoscut mai dinainte, ne-a hotărât mai dinainte, ne-a chemat după planul Său și ne-a socotit neprihăniți. Pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a hotărât mai dinainte. Pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a chemat. Pe cei pe care i-a chemat, i-a socotit neprihăniți. Pe cei pe care i-a socotit neprihăniți, i-a proslăvit. De la hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, până la proslăvire nimeni nu se pierde. Toate obstacolele sunt date la o parte. Și pentru asta se bazează pe cruce, în versetul 32: „dacă Dumnezeu n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său”, poți fi sigur că nu va cruța nici un efort și Își va exercita toată puterea Sa suverană pentru a te păzi în mila Sa. Astfel, revelația radicală a crucii, în versetul 32, este că suveranitatea lui Dumnezeu va sluji întotdeauna milei Sale atotputernice pentru cei cunoscuți mai dinainte, hotărâți mai dinainte, chemați după planul Său și socotiți neprihăniți. Întotdeauna vei fi tratat mai bine decât meriți.

Numărul 3. Așadar, până acum, Dumnezeu este în mod dovedit neprihănit, în mod atotputernic milostiv și acum, în sfârșit, urmează faptul că e în mod absolut atotcuprinzător. Să ne uităm în Fapte 4, versetele 27-28. Aceste versete îi șochează pe mulți. Și trebuie să fim șocați acum, deoarece tindem să nu Îl credem pe Dumnezeu în acest moment, că suveranitatea Lui este atotcuprinzătoare, alături de mila și neprihănirea Sa. Noi nu credem asta, și mi-aș dori să vă ajut să credeți. Asta descrie, prin gura sfinților care se roagă, ei se roagă ca răspuns la răstignirea și învierea lui Isus, ei se roagă, iar Luca ne oferă această explicație astfel încât să cunoaștem căile lui Dumnezeu. Așa că iată ce spune în versetele 27 și 28: „În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel, ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.” Deci ce au făcut ei? Ce au făcut Irod, împreună cu Pilat din Pont, Neamurile, ostașii și noroadele lui Israel? Iar versetul anterior, 26, spune că: „s-au însoțit împotriva Robului Tău celui sfânt, Isus, pe care L-ai uns Tu.” Aceștia erau oameni care erau împotriva lui Isus. S-au însoțit împotriva Lui. Asta se numește păcat. Și încă ce păcate! Și L-au ucis. L-au omorât pe Domnul slavei, pe Fiul lui Dumnezeu.

Acum, după socoteala mea, acesta e cel mai mare păcat ce poate exista. Dacă există altul, nu pot să mi-l imaginez. Nu sunt în stare să-mi imaginez un păcat mai mare decât acela împotriva Fiului lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că Dumnezeu însuși a planificat ca cel mai mare păcat să fie comis. Înțelegeți? Cred ca e la fel de clar ca lumina zile, în versetul 28, că Irod, Pilat din Pont, ostașii, noroadele s-au însoțit (versetul 28) „ca să facă „tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău” să aibă loc. Prin urmare, Dumnezeu a plănuit și a hotărât mai dinainte, ca Irod să-L îmbrace pe Isus cu o haină de purpură, să-și bată joc de El și să Îl trimită înapoi la Pilat. Iar Dumnezeu a plănuit și a hotărât mai dinainte, ca Pilat să acționeze într-o grabă înfricoșată și să îl predea pe Isus pentru a fi răstignit. Dumnezeu a plănuit și a hotărât mai dinainte, ca norodul să strige: „Răstignește-L, răstignește-L!” Dumnezeu a plănuit și a hotărât mai dinainte, ca ostașii dintre Neamuri să își bată joc de El, să Îl pălmuiască, să Îi smulgă barba, să Îl lege la ochi, să Îl bată cu nuiele, să Îi pună o cunună de spini pe cap, să Îi bată cuie în mâini, să-I străpungă coasta cu o suliță. Dumnezeu a plănuit și a hotărât mai dinainte ca toate acestea să se întâmple.

Foarte mulți oameni se poticnesc în asta; în afirmația de neconceput, că Dumnezeu în suveranitatea Sa domnește peste păcat. Acesta este cel mai îngrozitor și cel mai mare păcat care a fost comis vreodată. Acesta este păcatul care ți-a adus mântuirea. Dacă acest păcat nu ar fi avut loc, tu nu ai fi mântuit. Fără acest păcat, nu ar fi existat nici o moarte a lui Isus, nici o mântuire și ai fi pierit în păcatul tău. Acesta a fost imensul păcat care a dus la nimicirea păcatului. Aceasta a fost opera Satanei care s-a sinucis. Iar astfel, în Fapte 4:28, ni se spune că a fost plănuit și hotărât mai dinainte de Dumnezeu. Și într-adevăr așa a fost! Cu 700 de ani înainte de a se întâmpla, am citit despre asta prezentat în detaliu, nu-i așa? Isaia 53:3, a fost „disprețuit și părăsit de oameni”. Acesta este scenariul scris pentru Vinerea Mare, cu 700 de ani înainte de a se întâmpla. Dumnezeu a scris asta.

Apoi, după cum Louie a citat acel pasaj uimitor din versetul 10 din Isaia 53, „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință”. El L-a zdrobit prin suferință. Nu făcut asta doar Pilat. Nu a făcut asta doar Irod. Nu au făcut asta doar ostașii sau noroadele. A făcut-o Dumnezeu. „El l-a zdrobit prin suferință.” Cel mai mare dintre toate păcatele, a fost planul lui Dumnezeu pentru distrugerea definitivă a păcatului. Dumnezeu, ține minte foarte bine asta, Dumnezeu nu păcătuiește domnind peste păcatul păcătoșilor. Dumnezeu nu păcătuiește prin a hotărî mai dinainte ca păcatul să aibă loc. Dumnezeu nu înlătură răspunderea morală a lui Pilat, Irod, a ostașilor, a noroadelor, atunci când El este în controlul păcatului lor. Nu ar exista mântuire fără controlul lui Dumnezeu asupra păcatului, deoarece ar fi fost vorba de o crimă neplănuită, neprevăzută, la întâmplare, o crimă lipsită de sens, fără un design mântuitor în ea. Dar în cazul nostru a existat un design mântuitor în ea. A existat un plan. A existat un scop.

Prin urmare, concluzionez: suveranitatea lui Dumnezeu este în mod absolut atotcuprinzătoare. Raționamentul meu este cam așa: dacă Dumnezeu poate și controlează cel mai oribil păcat, atunci El poate și controlează toate păcatele; ceea ce înseamnă că atunci când privești la suveranitatea lui Dumnezeu în viața ta, ar trebui să vezi întotdeauna un drapel înălțându-se peste viața ta. Drapelul are scris pe el Geneza 50:20: „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine.” Vă amintiți în ce context s-a spus asta? Frații l-au vândut pe Iosif ca sclav. Iar în cele din urmă, când totul evidențiază cum Dumnezeu a lucrat tot acest rău îngrozitor, oribil pentru mântuirea poporului Său și pentru păzirea evreilor, Iosif a spus: „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine.” El nu a spus că Dumnezeu l-a folosit înspre bine. Mulți oameni încearcă să sucească lucrurile, cu privire la ce s-a întâmplat atunci. Dumnezeu a avut un plan și Satana a avut un plan. Ei nu aveau același plan. Planul lui Dumnezeu era bun, iar al Satanei nu era bun. Deci, „voi, v-ați gândit să-mi faceți rău, Dumnezeu a schimbat răul în bine.” Irod, Pilat, Neamurile, ostașii, noroadele înfuriate, voi v-ați gândit să faceți rău, Dumnezeu a schimbat răul pentru mântuirea lumii. Ronnie... Voi, teroriștii din Benghazi, ați plănuit uciderea lui Ronnie Smith în decembrie, luna trecută, ca să faceți rău! Nu Dumnezeu! Dumnezeu a plănuit să ridice o mie de oameni. Dumnezeu a plănuit sângele martirilor ca sămânță a Bisericii. Pe tine.

Aproape am terminat. Mă apropii de încheiere. Asta e! Pe tine, ce păcate din interiorul tău sau comise împotriva ta, te umplu de un sentiment de nevrednicie, care, dacă ai crede cu adevărat că Dumnezeu este suveran deasupra păcatului, nu te-ar putea împiedica să îndeplinești scopul Său glorios pentru viața ta, despre care am auzit spunându-se în celelate meaje. Abuz sexual (am auzit despre asta), viol (acum doi ani), intimidare pentru că ești creștin, părintele pe care ți-ai fi dorit să-l ai și pe care nu l-ai avut, mama căreia i-a păsat mai mult de cariera ei decât de tine, iubitul care nu și-a dorit o fată creștină, cu caracter și ți-a dat papucii, critici rasiale, râsul înfiorător, de tine, când ți-ai uitat replica dintr-o piesă școlară (prezent încă în amintirea ta), petrecerea plină de beție la care ai rămas însărcinată dimineața, și, apoi, avortul... Dacă aceste păcate comise de tine sau împotriva ta, nu sunt mai rele decât uciderea Fiului lui Dumnezeu infinit de valoros, atunci ar trebui să vezi înălțându-se peste viața ta drapelul pe care scrie: „Ei s-au gândit să-mi facă rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine.”

Deci, un scurt rezumat: Revelația radicală a crucii lui Hristos care înlătură toate imperfecțiunile noastre, este revelația că, datorită crucii, suveranitatea lui Dumnezeu este în mod dovedit neprihănită (ceea ce este!), că El este total devotat slavei Sale și, prin urmare, nu este niciodată schimbător, capricios, ci este întotdeauna demn de toată încrederea. În al doilea rând: crucea dovedește că suveranitatea lui Dumnezeu este atotputernic milostivă și prin urmare, El este complet devotat să te trateze mai bine decât meriți în fiecare milisecundă a vieții tale și să te aducă neîncetat la slavă. Și în al treilea rând: suveranitatea lui Dumnezeu, datorită crucii, este în mod absolut atotcuprinzătoare, incluzând uciderea soțului tău, sau a tatălui tău, sau a prietenului tău, sau a ta însuți, pentru că nimic nu Îl va împiedica pe Dumnezeu să schimbe totul în slujba-I atotputernică pentru însemnătatea ta veșnică.